Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Gâtul de nisip al calendarelor"4634 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
31 rezultate
Maria GoldMG

Maria Gold

AutorAtelier

Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com

163 poezii, 0 proze

Gâtul de nisip al calendarelor

de Yigru Zeltil

Roză torță sala de bal a soarelui luciul apei înfipte cu dinții în statui miezul unui surâs ca o ploaie pentru pietre ca aerul tăinuit de pământ cristale culese ca pupile de floare Sorile îți...

PoezieAtelier

Joc de lumini

de Maria-Magdalena Jindiceanu

În sala întunecoasă și largă, policandre firave aruncă o lumină slabă din brațele lor însetate. Fețele celor care poposesc aici sunt umbrite parțial, astfel încât orice gând mincinos sau orice urmă...

ProzăAtelier

vineri

de lupu ionut catalin

a șaptea zi am pierdut pe undeva un dinte de plumb mi-am pierdut dorința de a mai scrie despre martorii amintirilor noastre allan poe și fumul albastru ca marea vineri rup relații de prietenie...

PoezieAtelier

Cântec

de Vasile Dumitru

Căldura stătea între garduri ca o pastă groasă. A venit dinspre Caramanu, tocmai din zarea vineție și tremurătoare, cursă dintr-un soare care ardea încă din zori. A trecut de movila de nisip,...

ProzăAtelier

Canto II (fragmente)

de Ezra Pound

Dă-o-ncolo, Robert Browning, nu poate fi decât unul \"Sordello\". Dar Sordello, și Sordello-al meu? Lo Sordels si fo di Mantovana. So-șu prin spuma de mare. Foca se zbenguie-n rotocoale de stropi...

PoezieClasic

Castele de nisip

de Adria Martin

Castele de nisip E luni si incep saptamana deja obosita. As vrea sa stau undeva, dar toate scaunele de pe peron sunt ocupate. Lunea am intotdeauna un sentiment de neimplinire, toate sperantele, toate...

ProzăAtelier

Castele de nisip

de Adria Martin

Castele de nisip E luni si incep saptamana deja obosita. As vrea sa stau undeva, dar toate scaunele de pe peron sunt ocupate. Lunea am intotdeauna un sentiment de neimplinire, toate sperantele, toate...

ProzăAtelier

Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (50)

de Doru Ciucescu

Mi s-a întâmplat, nu o dată, ca la vederea unui anumit semn, cu mare relevanță, să îmi pară rău, acum, după atâția ani, de când am plecat din Maroc, că nu am dat importanța cuvenită unor locuri...

ProzăAtelier

Mic manual de fericire perfectă (fragment)

de Ilarie Voronca

(...) Mi s-a întâmplat să privesc cu uimire, pe drumeagul unei păduri, o furnică opintindu-se ca să târâie între piciorușele ei o bucată de pai sau o așchie, desigur minuscule, dar totuși de două ori...

ProzăClasic

Pustiul cu negustorii unei felii de tort (poeme ale absurdului)

de Sergiu Burlescu

I. Cactușii de aur Pustiu infernal se-ntinde sub discul solar, învelind soarele într-o clepsidră; nisipul albastru, cu sângele din astru, paște orice suflare vie și o scurge în scorpioni de jăratic...

PoezieAtelier

Despre iubire

de Nic Deler

Nu ştiu dacă bobul de nisip Se întinsese lângă mine leneş şi tăcut Sau era umbra lui, răcoroasă şi zâmbind În timp ce el mă privea din cer Dar, acolo unde timpul seamănă Cu gâtul prelung al unei...

PoezieAtelier

pădurea ucigașilor

de dan mihuț

am visat un golf al fricii, vedeam cum țărmul de nisip este împins peste glodurile de pământ, simțeam pe corp descleștarea apelor. rădăcini și alge rupeau din vârful stâncilor un cal se îneca, înota...

PoezieAtelier

Clișeu31: arșiță

de Ottilia Ardeleanu

Îmi simt gâtul secetos. Un lung deșert spulberat de vânt. Mâini de nisip rotind soarele. Căzând arse de buzele lui fierbinți rotunjite aproape cât obrazul stâng al pământului, pe care pielea se...

Atelier

Popasul albastru - II -

de Emil Iliescu

Dimineața își ridicase fruntea de pe sânul cast al dunelor, învăluind cu o lumină blândă satul. Întotdeauna, în ziua a cincea, o caravană trecea prin oaza limpede, adăstând preț de câteva clipe sub...

ProzăAtelier

Curcu Biteșeon și necunoscuta înotătoare Falemaris

de Dragoș Vișan

Seară de seară, prin luna mai, Curcu Biteșeon juca fotbal pe plajă. Ori înota până nu mai putea. Zicea: - Am înotat până m-am rupt, mă dureau mușchii la întoarcerea din larg. Adidașii pe care-i luase...

ProzăAtelier

Supliciu nietzschean

de Adrian Nicula

Clepsidrele măsoară; împotriva iluziilor deșarte, Nisipul curge, boabele de nisip se strecoară Prin gâtul îngust și fragil al existenței; Clepsidrele cuprind nisipul unui deșert atotcuprinzător,...

PoezieAtelier

Oglinzi

de 11111111111

Suvoaie reci ii curgeau de pe spate, impreunandu-se in zona bazinului pentru a forma o cascada ce-si croia apoi drum pe piciorul sau stang. Stand asa, in picioare, in fata prapastiei, cu gandul de...

ProzăAtelier

Cuțitul frate cu pixul

de Irina Nechit

Nimănui să nu i se rupă inima de muzica neauzită să nu i se oprească ceasul pe vreme urâtă să nu i se termine chinurile Să treacă fluturele pe sub gâtul arcuit și nimeni să nu-l vadă să caște luna de...

PoezieAtelier

adăpostul

de Gheorghe Neagu

De cum începu sirena să urle, Leiba își lăsă mătura udă în gangul plin de hârtii, fugind să se ascundă. Cuprins de o spaimă nebună, se-aruncă prin ușa de tablă, cu găurele, în locul unde-și ținea...

ProzăAtelier