Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Frească uitată"4360 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
31 rezultate
Mircea PavelescuMP

Mircea Pavelescu

AutorClasic

Nepotul lui Cincinat Pavelescu, Mircea Pavelescu (n. 14 octombrie 1908 - d. 1980) a fost și el un poet român. Alături de Tașcu Gheorghiu și Virgil Teodorescu a fondat revista de avangardă ”Liceu”, dar influența acestei perioade e mai degrabă subtilă asupra poeziilor din volumul de debut ”Pasărea Paradisului”, volum caracterizat de G. Călinescu drept «o poezie fantezistă firească și grațioasă, adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ștrengărească melancolie». În acest volum se simte și influența lui J.M. Levet Outvards și Louis Brouquier. Mircea se apropie de epigramă și e de presupus că își încearcă pana și talentul în catrene adresate cel puțin unuia dintre dânșii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă față singur săgeților trase de cei doi versați și deosebit de talentați înaintași ai săi, Cincinat Pavelescu și Ion Pavelescu. La 26.10.2002, orele 12, la Casa de cultură din Râmnicu Sărat și apoi – peste câteva ore - în Sala de ședințe de judecată a...

1 poezii, 0 proze

Frească uitată

de Cosmin C. M.

Pe-o masă crestată de praful pierdut în vreme S-așează domol două mâini zbârcite, negre. În ele stau înfipte miile de raze Ce s-au coborât pe pământurile arse. Degete chircite, cu unghii mari și...

PoezieAtelier

Fireasca gestionare proasta a incompetentei…

de Fluerașu Petre

Fireasca gestionare proasta a incompetentei… Se vorbeste atat de mult despre progres… Despre cuceririle stiintei, despre progresul omului… Se pare insa ca astazi, prin progress, se intelege automat...

EseuAtelier

Amintire 2

de Costel Stancu

tineri dormeam pe ziare vechi la mansardă uneori Dumnezeu își așeza palma peste spărtura din acoperiș să ne ferească de ploi eu știam să scriu să citesc tu îngrijai un șoricel alb a – îți spuneam, a...

PoezieAtelier

Cui îi e frică de reptilieni?

de Alexandru Ciobanu

(343) Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa: http://www.miracol.ro/bibliografie.txt [27,2904] \"Dinaintea unui om care minte și șarpele se dă în lături\" (Ramayana). Conform mai multor...

EseuAtelier

Infernul cuvintelor

de Pteancu Laura

Am urcat în Infernul cuvintelor târându-mă cu grijă pe contrasensuri ca o Divă ce și-a lăsat poșeta tocurile jurnalul de bord în Bmw-ul de-un roșu turbat ancorat cu țeava de eșapament într-o sincopă...

PoezieAtelier

incercare.......

de Florea Ana-Maria

Singura! Incerc sa adun ganduri... Incerc sa aflu drumuri! Ma lovesc de un sicriu - Topit intr-un cer plumburiu... Nu mai are loc sperantza - Parca dispare shi viatza! Sau e uitata intr-un colt...

PoezieAtelier

Renastere

de Bica Sergiu Alex.

Ma gasesc intr-o camera, putin luminata, cu o raza de soare facandu-si loc printre placile de lemn si carton care acopereau in dezordine ferestrele camerei. Prind acea raza si o vad amplificata cu...

ProzăAtelier

Visul dormit

de Hajnal Robert

Alegînd cînd a se naste, Dorind unde a crește, Crescînd oriunde, nu vroiește Cu ce i-a fost dat-lăsat nu se mulțumește. Blestemată-i zi de treisprezece Cînd glasu-i din mamă se ivește Blestematăi...

PoezieAtelier

Vânt de primăvară

de Elisabeta Gîlcescu

Se simte miros de primăvară și aici. Soarele își caută loc să pătrundă cât mai aproape de suflet și să se poată oglindi în voie în apele lui limpezi și cristaline, și nu va lăsa ca întunericul să te...

Atelier

Utopia II

de Radu Tudor Ciornei

Într-o lume închipuită un suflet închipuit învață valsul după ureche Mai avea în program ploaia procariotele iubirea dezinteresată și cucurbitaceele Totul până la răsăritul soarelui. Atunci avea să...

PoezieAtelier

Tanguirea frumoasei coifarite

de François Villon

(ajunsa la ceasul batranetii) Mi s-a parut c-aud plangand pe coifarita de-altadata; spunea, visand la vremea cand era o zgatie de fata: \"Hei , batranete blestemata, de ce m-ai frant cu-atata zor ?...

PoezieClasic

Scrisoare de la Paul Goma

de Paul Bogdan

Vă trimit ultima comitere (o puteți reproduce), precum și adresa site-ului meu: paulgoma.free.fr - unde pot fi consultate textele în chestie - și altele. Vă salută Paul Goma I N V I T A Þ I E Paris,...

ArticolAtelier

Har și talent

de Manolescu Gorun

Pare că suntem, din ce în ce mai mult, înconjurați (de) și înglobați de (în) subsistemele, sistemele și suprasistemele din ce în ce mai complexe ale Tehnoștiinței. Care frizează, de multe ori,...

EseuAtelier

Dialog despre demnitatea suferinței

de Corneliu Traian Atanasiu

- Să știi că orice suferință mă impresionează pînă la lacrimi și mă umilește. Mă simt vinovat de ignoranța, indiferența și bunăstarea mea și, pentru că nu pot compătimi cu cel afectat pe măsura ei,...

EseuAtelier

Sărbătoarea visului ucis

de Lunca Mihaela Elena

SÃRBÃTOAREA VISULUI UCIS Motto- Un om nu e un nume ci taina dinlăuntrul său Simțea consola timpului pulsându-i în artere. Uitase de când pășea pe drum încețoșat, legând zilele între ele prin simplul...

ProzăAtelier

mai multe sau un sat

de Fernando Vidal

Nopatea era pentru acel sat o noapte ca și pentru celelalte sate, mai ales pentru că satele nu simt si nu gîndesc. Ele doar viseaza. Viseaza ceea ce au văzut de-a lungul anilor. Ãsta văzuse o fetița,...

ProzăAtelier

de-aș fi un cal albastru

de Alexandru Gheție

nimicul rătăcea-n risipire de-aș fi (măcar) un cal albastru. doi ochi coamă potcoave. măcar trei. iar am văzut-o. frumoasă-n draci. arunca-mi-aș risipa de sărut pe spinarea ei. of of femeie... cum...

PoezieAtelier

Scrisoarea sigilată I

de Razvan Claudiescu

Aștern pe această hîrtie cuvinte potrivite despre noi, Pana mi-o înmoi în cerneală a-ți scrie ție – pisoi -, Timpul lung-a fost de cînd nu te-am mai văzut, Și îmi este atît de dor de al tău chip...

PoezieAtelier

În urna aceasta până și timpul

de Adrian A. Agheorghesei

Dacă mă citești ca pe o părere de rău pe care nu mai poți s-o povestești adevărat, ca pe o acvilă care moare în aer, ca pe o sârmă cu rufe și cârlige înghețate dacă mă citești, ne apropiem de. Așa...

PoezieAtelier