"Fiica primăverii" – 20165 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
culture-pub
Culture Pub
de Adrian Firica
Matilda Cugler-Poni
... fiica arhitectului Carol von Cugler și viitoare soție, mai întâi, a filologului Vasile Burlă, apoi a universitarului Petru Poni. A primit în familie o educație deosebit de aleasă, împlinită prin lecturi sistematice din literaturile germană, franceză, italiană și română. Totodată, a fost una din puținele femei care au făcut carieră literară prin intermediul Convorbirilor literare, publicând versuri lirice, în care motivul iubirii, al dragostei neîmplinite, este dominant. S-a stins din viață în anul 1931.
7 poezii, 0 proze
Ioanna Tsatsos
— Fiica lui Stelios Seferiades, profesor de drept international la Universitatea din Atena si sora poetului Gheoghios Seferis (Premiul Nobel, 1963); si-a facut studiile la Atena si Paris. Teza de doctorat avea ca subiect „Influenta nationalitatii asupra valabilitatii casatoriei“; — Membra a mai multor organizatii sociale: „Luminatorii“, Centrele de asistenta pentru copii, Serviciul social international etc.; — In timpul ocupatiei germane, Ioanna Tsatsos a lucrat ca voluntar la Mitropolia Atenei, responsabila a familiilor celor persecutati de catre fortele de ocupatie. A luat parte activa la miscarea de rezistenta nationala; — In 1947, a publicat o carte cu titlul Executati in timpul ocupatiei, continand numele a 593 de victime, ca si rapoartele preotilor care au asistat la executie si toate datele biografice bazate pe arhivele arhiepiscopiei; — Intre 1950-1951 s-a aflat in fruntea miscarii pentru obtinerea dreptului de vot al femeilor si pentru educatia lor politica; — In 1966 a fost...
3 poezii, 0 proze
Cecilia Lucretia Badea
Sunt fiica parintilor mei, mama fiilor mei si bunica lui Dragos. Dragos este deja un pictor vestit, pe scara blocului nostru. Il iubesc.
5 poezii, 0 proze
Ada Orleanu
Este fiica Leliei (născută Orleanu) și a lui Constantin Marinescu, inginer silvic. Urmează școala primară și primele clase de liceu la Râmnicu Vâlcea, apoi la Constanța, unde susține bacalaureatul în 1933. După absolvirea Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1938), este secretar de redacție la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1943-1944) și din 1947 până în 1958 profesoară de istorie și franceză în județele Argeș și Hunedoara (la Călan). După 1958 se dedică în exclusivitate scrisului. A colaborat la „Fapta\", „Dacia rediviva\", „Vremea\", „Revista Fundațiilor Regale\", „Femeia și căminul\", „Dorul românesc\", „Viața românească\", „Luceafărul\" etc. A locuit o perioadă îndelungată pe această vatră, (1950 - 1974) perioadă în care a editat cărți fundamentale din întreaga sa operă. Debutează cu nuvela Revedere în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români\" (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret Epace noaptea asta-n codru...
2 poezii, 0 proze
Anca-Daniela Gavris
Nascuta la Cluj, fiica a poetului Gavril G. Gavris, fiu de tarani din Galgau-Salaj si a Silviei-Elena, fiica de preot din Muntii Apuseni. Absolventa a Universitatii de Medicina si Farmacie din Cluj-Napoca, cadru universitar la Disciplina de Farmacologie a aceleiasi universitati.
2 poezii, 0 proze
Elena Griguțǎ
nascuta pe data de 15 sept,1989,in iasi,fiica Mihaelei si a lui Ioan Griguta. Studii universitare in curs la UAIC, Facultatea de Litere, Jurnalism.
14 poezii, 0 proze
chirila roxana
chirila roxana,nascuta pe data de 22 aprilie 1985 in bucuresti,fiica lui enache si a ruxandei chirila ,oameni din popor ,muncitori.Intre anii 2002-2006 liceul colegiul tehnic media, filologie.la absolvirea liceului,facultatea de teologie ortodoxa,,patriarhul justinian'universitatea din bucuresti,incheiatain 2010.
1 poezii, 0 proze
Belgun Alexandra
Nascuta in Tg-Jiu, singura fiica a unei femei casnice si a unui simplu muncitor, am terminat un liceu cu profil tehnic pentru ca mai apoi sa devin studenta la litere.Iar de aici...voi vedea ce planuri are viata pentru mine.
12 poezii, 0 proze
Pia Arapu-Pillat
Pia Arapu a fost pseudonimul Piei Pillat Edwards, fiica poetului Ion Pillat și a pictoriței Maria Pillat-Brateș. Născută 18 octombrie 1916, București. Pia a avut un destin presărat de iubiri tulburătoare, descrise în pagini memorabile. În 1934, ea s-a măritat cu aviatorul Ilie Arapu, dar curând, ea a făcut cunoștință cu prietenul acestuia, Mihai Fărcășanu, de care s-a îndrăgostit. În 1936, s-a despărțit de Ilie Arapu pentru a locui împreună cu Mihai, gest dezaprobat de familiile Brătianu și Pillat, care au renegat-o. În 1938, după ce legătura cu Mihai Fărcășanu s-a oficializat prin căsătorie, Pia a fost reprimită în familie. În 1955, i-a intentat divorț lui Mihai Fărcășanu, care o înșelase cu văduva ambasadorului SUA în România, Mott Gunther. Pia s-a recăsătorit ulterior cu medicul englez Antony Edwards, stabilindu-se în Anglia, mai întâi în orașul Birmingham, iar apoi în Wales. Din lungul ei exil în Occident, început în toamna anului 1946, Pia a păstrat o adâncă legătură prin scris...
1 poezii, 0 proze
Amelia Rosselli
S-a născut la Paris în 1930, fiind fiica lui Carlo Rosselli (exilat antifascist asasinat în 1937 împreună cu fratele său Nello Rosselli) și a unei englezoaice. Trăind mult timp în Franța, Anglia, Statele Unite, s-a stabilit la Roma după război, făcând studii literare, filosofice și muzicale. Fiind trilingvă a achiziționat complexitatea lingvistică și culturală specifică unei asemenea formații. A scris în engleză, franceză și italiană cu aceeași naturalețe. A lucrat ca muziciană, traducătoare și a colaborat la reviste precum „Civilità delle macchine”, „Nuovi Argomenti”, „il verri”, „Art and Literature”. A fost prezentată de Pasolini ca poetă în revista „Menabò” din 1963. În Italia a publicat volumele: Variazioni Belliche (Garzanti, 1964, unde autoarea introduce și o importantă autoanaliză tehnică a versurilor sub titlul „Spazi metrici”), Serie Ospedaliera (Il Saggiatore, 1969), Documento (Garzanti, 1976), Primi Scritti (Guanda, 1980), Impromptu (Genova, San Marco dei...
1 poezii, 0 proze
Fiica primăverii
de diana chindris
Capricioasă, primăvara își croiește drum prin părul meu: cu frunze și petale de pomi fructiferi, cu briză, cu stele, cu îngeri; Mai întâi nu știe cum să-mi așeze cărarea, pe-o parte, pe alta, deloc;...
ronduri de gânduri
de FLOARE PETROV
cerul varsă în mine sfaturi de înțelept învățături de sfinți cu sârg asimilez întâmpin viitorul cu un nou concept în fața morții nu am să-l cedez. sunt fiica primăverii cu ghiocei pe tâmple gândurile...
noaptea dorințelor
de FLOARE PETROV
trăiesc intens în nopți cu luna plină gânduri se transformă în lumina lină mă simt o călăuză la visătorii ludici sunt continuitatea zefirilor sudici. sunt fiica primăverii renașterea vestesc pentru...
Uși spre exterior blocate
de razvan rachieriu
Din îndoială cad semne de întrebare în ființa răvășită de contradicții ce-și face din dialectică o axă a valorilor certitudinea cu alaiul de adevăruri incerte se contopește cu ploaia luminii creând...
gânduri cu reflexe violet
de FLOARE PETROV
mi-e dor de mine copilă ghidușe fiică a primăverii și a cerului sfânt pe drumurile mele răsar brândușe codrul mi-a transmis bucuria prin cânt. răsfir gânduri albe printre mărgăritare să le poarte...
Povestea primăverii
de Alin Farcas
“-Hai voinice, lungu-i drumul, să-l străbați o viață-ți ia, Pune de iuțește pasul, strigă-i murgului un `Cea!` Bagă-i pintenii în coaste, strânge bine hățurile, Amândoi, și tu și murgu, mai iute ca...
Primăvara
de Doru Emanuel Iconar
Dedicată d-nei Ina Simona Cirlan, pentru încurajare și vorbele bune. În biserica Domnului, Cireșica, fiica cea mai mică a primăverii, s-a îmbrăcat într-o rochie albă, ca de mireasă. Cealaltă,...
Atunci,cînd eram floare de cîmp
de ma
Totul a-nceput ca-ntr-un vis... Pe atunci eram înca fiica cerului, născută într-un miez de floare de cîmp. Față în față cu vîntul,cu ploaia,cu nisipul răsfrînt... Atunci poate... poate doar atunci să...
continuitatea gândului bun
de FLOARE PETROV
păstrez continuitatea visului din tinerețe, dovada existenței mele în magic Paradis vreau să ajung la steaua plină de tandrețe, sunt fiica cerului cu sufletul deschis. timpul se ondulează pe sublime...
