Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Făuritorul"253 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
Emil TudoracheET

Emil Tudorache

AutorAtelier

Un maltrator de cuvinte, care simte nevoia să scrie (de la 10 ani) și nu știe ce scrie (nici la 25). Trecător printr-o facultate de jurnalistică și un master de comunicare (evident, la SNSPA), actualemente făuritor de site-uri. Atins de șansă la finele anului 2002 când am debutat în revista Convorbiri literare, recidivând în 2003 și 2004, de data asta, și în săptămânalul U.S.R.-ului din ziarul Ziua, ca apoi, epuizat, să iau o scurtă pauză de vreo 2 ani. Devenit membru cu acte în regulă al comunității poezie.ro (așa se numea pe vremea mea) la începutul anului 2002, martor la propria-mi metamorfoză de la simplu membru la tânără nesperată speranță apoi instigator la revoltă și mai apoi martir-dezertor iar la final anonim la -10 nivel, am căzut în capcana de a crede că această comunitate poate fi prima mișcare literară virtuală pentru care poezia transcede granițele cuvântului. Nostalgic după era mea, acum aproape dispărută, cu prieteni câștigați datorită acestei comunități cu care am...

104 poezii, 0 proze

Făuritorul

de The Shadow

Cine ești tu? Oamenii au condamnat strălucitoarea mântuire de-a lungul secolelor. De ce? A fost vinul din Graal prea sărat pentru om ca să-l bea? Sculptorul și-a cioplit ancora deasupra omenirii cu...

PoezieAtelier

Făuritorul de biserici

de Dumitriu Florin-Constantin

Idilic, dintr-o lacrimă pierdută, Mai pune-o cărămidă chiar la bază, Născînd un om, o floare, chiar și-o ciută, Oprind secunda dintr-o veche stază. Își trage sufletul în vie-amărăciune, Oftează cu un...

PoezieAtelier

Făuritorul de vise

de Somesan Sergiu

Sergiu Someșan Făuritorul de vise "Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni să nu facă nimic" Edmund Burke — Libertatea este un lucru pe care trebuie să ți-l iei singur, pentru că nimeni nu...

ProzăAtelier

Făuritorul de cuvinte, de vise și de fericiri. Ritmul dinamic și ritmul pasiv

de razvan rachieriu

Am sondat făuritorul de cuvinte pentru a descoperi acele esențe de cuvinte care transfigurează limbajul care sublimează profundul interpretând transcendentalul în chei esoterice Am chestionat...

PoezieAtelier

Făuritorul de oglinzi

de Paul Alex

după ce s-a oprit ploaia am strâns cioburile rămase pe străzi și le-am așezat după chipul și asemănarea mea în balta din care mă privea Soarele m-am aplecat și l-am sărutat toți care se vor fi privit...

PoezieAtelier

Făuritorul de vise

de Somesan Sergiu

Făuritorul de vise "Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca cei buni să nu facă nimic" Edmund Burke — Libertatea este un lucru pe care trebuie să ți-l iei singur, pentru că nimeni nu va veni...

ProzăAtelier

Făuritorul de chietudini. Incertitudinea, conceptul și tăcerea

de razvan rachieriu

Făuritorul de suflete și-a schimbat preocupările acum livra la comandă chietudini în semifabricate ce erau montate pe schelăria sufletului Am legat strâns tumultul și l-am aruncat în haos care și-a...

PoezieAtelier

Balada făuritorului de lumini

de Tatiana Gradinaru

Se zice c-ar fi bine să ne cumpărăm bătrâni. Toate la timpul lor, însă. Clipele scurse îmi plimbă poemele-n Mărin. Câtă lumină încape în patul nepoților tăi, bunicule ? Păi să vedem : Steaua sus...

PoezieAtelier

Gândul arhetip și statuia. Făuritorul și avantajele

de razvan rachieriu

Am făcut din gândul arhetip o esență pe care am introdus-o într-o statuie ce a început să gândească cu gândul arhetip irealul i-a lipit statuii un zâmbet iar Făuritorul i-a dăruit mișcarea care a...

PoezieAtelier

Gândul arhetip și statuia. Făuritorul și avantajele

de razvan rachieriu

Am făcut din gândul arhetip o esență pe care am introdus-o într-o statuie ce a început să gândească cu gândul arhetip irealul i-a lipit statuii un zâmbet iar Făuritorul i-a dăruit mișcarea care a...

PoezieAtelier

Lac din lacrimi și miere. Irizări și iridescențe

de razvan rachieriu

Am rugat Făuritorul să strângă lacrimile tuturor oamenilor din primordial și până în prezent am făcut din ele un lac în care am înecat suferința lacul a devenit acid și am aruncat în el nefericirea,...

PoezieAtelier

Lac din lacrimi și miere. Irizări și iridescențe

de razvan rachieriu

Am rugat Făuritorul să strângă lacrimile tuturor oamenilor din primordial și până în prezent am făcut din ele un lac în care am înecat suferința lacul a devenit acid și am aruncat în el nefericirea,...

PoezieAtelier

Rugaciune

de Adi Rosian

Cu fruntea aplecată-n zori mă rog Către făuritorul de lumină Să se întoarcă timpul iar, să vină Din nou anii călcați de inorog În locul viselor, în leagănul de nuc Să șadă iar copilul cel bălai...

PoezieAtelier

o zi perfectă nu-i, se făurește!

de Stanica Ilie Viorel

la facerea lumii, făuritorul n-a avut ceas. nu și-a luat răgaz să bea o cafea, să scrie o poezie sau o notă de jurnal. a știut că ziua de făurire s-a terminat atunci când bătăile pulsului i s-au...

Atelier

Circumstante atenuante

de silviu dachin

astazi astept o secunda in care sa fiu la inceput. fara prea mult entuziasm, cu emotii copilaresti, o intalnire intre cel de acum si fauritorul de vise, descult si cu pletele in vant, pe umar purtand...

PoezieAtelier

înainte de încătușarea în sens

de Virgil Titarenco

scriam cu aceeași desprindere de realitate cu care uneori mîncam cashew nuts privind un film de noapte vintage poate cu aceeași imposibilitate de a mă opri sau aceeași incoerență existențialistă...

PoezieAtelier

Bolid

de Parfenie Iliieas

Cum se misca lumea asta de langa mine Cu viteza cosmica Iar su stau la radacina Cu teoria mea Utopica... Toti deja au si ocupat planetele in jurul Pamantului Iar eu am ramas cu sapa si cu teoria...

PoezieAtelier

iar eu spun...

de Macovei Costel

fericit cel ce știe a mânui cuvintele alunecând printre realități dureroase căci mulțimea se va-ndrepta vrăjită către alte forme cu sau fără conținuturi asemenea iar făuritorul va putea șopti...

Atelier

Emoții învârtejite.Ura vs iubirea

de razvan rachieriu

Visele spulberate i-au forma pietrelor aruncate în ochii paranormali ai lumii până când își pierde vederea conștiința devine panaceu își crește clonile vederii în caleidoscopul conștienței unge...

PoezieAtelier