Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Fără tine (part II)"20754 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
PP

Platon Pardău

AutorClasic

Alex. Ștefănescu despre Platon Pardău (din rev. România literară, nr. 30/2003): În timpul lui Ceaușescu, Platon Pardău își petrecea, în fiecare an, prima parte a lunii august la mare: stătea în balconul camerei lui din vila scriitorilor de la Neptun și lucra, în timp ce toată lumea se afla la plajă. Așezat pe un șezlong, ținea mașina de scris pe genunchi și bătea fără întrerupere, ca și cum ar fi avut alături o ciornă, deși, în realitate, compunea textul pe loc. Figura lui napoleoniană, căreia doar un tricorn îi lipsea pentru a-l evoca întru totul pe învingătorul de la Austerlitz, exprima o încredere deplină în actul scrisului. În această stare de spirit ( chiar dacă nu întotdeauna într-un balcon), Platon Pardău (născut la 1 decembrie 1934 la Vatra Dornei) a scris de-a lungul anilor mii și mii de pagini de versuri, proză, teatru și publicistică. A început prin a scrie versuri. Numeroasele cărți de poezie pe care le-a publicat - Arbori de rezonanță, 1963, Monolog, 1965, Vânătoarea...

1 poezii, 0 proze

tinaT

tina

AutorAtelier

Sunt un fir de praf in oceanul Vietii. Nu sunt rau dar nici foarte bun. Ma invart si eu in jurul unor idealuri, fac parte din jocul unor destine umane, simple sau complexe, sunt uneori trista ca nu pot face tot ce imi propun dar si fericita sa simt blandetea Soarelui, briza marii sau crudul verde al firului de iarba. Ii ascult pe toti, incerc sa inteleg, sa iert sau sa ma bucur. Nu-mi place forfota sociala de a fi in fata, prefer discretia, sinceritatea si iubirea pentru aproapele tau. Cred intr-un Dumnezeu atotputernic care ne vegheaza si ne indruma prin instinctul nostru. Imi plac lucrurile profunde, serioase, cladite cu truda si intelepciune. Imi place tacerea si anonimatul in viata atunci cand ajuti pe cineva. Urasc minciuna, lipsa de respect fata de valori si prostia afisata. Sunt un om care incearca sa fie OM... Viata mea e ca si a Dvs. sau a altora. Cu bucurii, necazuri sau vise. Vreau sa dau ce am in plus in mine, dar sa si primesc de la DVS., sa provoc si sa fiu provocata, cu...

21 poezii, 0 proze

nadiaN

nadia

AutorAtelier

Imi pare bine ca in sfarsit am ocazia sa scriu totu despre mine si cu ocazia asta sa mi pot evalua cat mai bine personalitatea, etc..... Sunt o fata de 22 de ani, inalta , cu ochi caprui-verzi si careia ii place sa citeasca mult , mult de tot , daca as putea as sta toata ziua cu nasu n carti.Sunt cuminte dar in acelasi timp si putin mai nebunatica ptr ca adeseori fac nazbatii si am niste ganduri nu tocmai''curate'', dar ce sa fac daca asa sunt eu? Imi place sa vb cu oamenii, sa i ascult , am rabdare cu ei , imi place sa vad partea buna in fiecare om. Sunt modesta , nu mi place sa fiu in centrul atentiei , desi de cele mai multe ori asa mi se intampla ptr ca nu s , oriunde as fi reusesc sa atrag atentia[ fac io ceva de atrag atentia] ....Cateodata am impresia ca sunt superficiala dar e si datorita varstei ....Imi place sa inveselesc oamenii la care tin , sa i ajut , imi place natura si tot ceea ce este natural, net.... Cat despre defectele mele , ei da sunt cam pisaloaga si asta ii...

8 poezii, 0 proze

IM

ionascu mirela

AutorAtelier

traiesc intens prezentul,visez spre viitor,insa trecutul cu pasajele sale cidate dau uneori tarcoale prin mintea mea,prin inima si sufletul meu care mocneste...undeva...pitulat la umbra unui vis rebel,al copilariei mele,vise,lacrimi si trairi intense care si acum imi dau fiori,si imi aduc aminte cu drag,caci doar amintirea ma mai leaga de trecut si de tot ce nu mai am...cel mai greu este dorul,off,dorul nebun de tot ce am pierdut...e greu,trec noptii,trec zile,imi par veacuri cosmarurile...insa incerc sa ma gandesc...ce m-as face fara tine...

1 poezii, 0 proze

Gheorghe MădălinaGM

Gheorghe Mădălina

AutorAtelier

Când o vei cunoaște pe ea, s-ar putea să ți se pară scorpie, sau s-ar putea să ți se parâ cea mai dulce fata. Uneori poate să fie atât de rea iar alteori atât de bună… Nu știe nimeni cum, majoritatea doar cred că iși schimbă măstile la fiecare minut. Dar ea nu poartă măști pentru că a învățat că e mai bine fără ele. Nu. Se schimă atât de repede pentru că de fapt ea e mai multe persoane într-una, dar nimeni nu pare să realizeze asta. Mădălina e serioasă, bea cafea și știe că fiecare sfârșit e inevitabil și ca pâna la urmă totul va păli cândva. Ea nu iubește niciodata cu toata inima pentru că știe că intr-un final inima ei va ajunge zdrobită pe podea și va plânge atât de mult.Mădălina nu se atașează niciodata de obiecte sau de locuri pentru că știe că se sparg, se pierd și se uită. E atât de matura încât te izbește cu capul de asfalt doar spunându-ți adevarul.Mădălina nu urlă niciodată. Ea doar se uită la tine fără să spună nimic și atunci poti să știi că i-ai făcut cel mai rău lucru și...

8 poezii, 0 proze

FO

Felicia Mariana Orban

AutorAtelier

"Nu sunt ce par a fi - Nu sunt Nimic din ce-aș fi vrut să fiu! Dar fiindcă m-am născut fără să știu, Sau prea curând Sau poate prea târziu... M-am resemnat, ca orice bun creștin, Si n-am rămas decât..." Cea care sunt!... Mai concret: Numele meu este, așa cum scrie in caseta de sus, Felicia Mariana Orban. Data nașteri: 7 februarie 1978. 1993 – 1997 Liceul Teoretic "Al. I Cuza" – Ploiești (profilul Chimie – Biologie) 1998 – 2002 Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității "Spiru Haret" București, specializarea Engleză – Germană. Momentan… visătoare. În viitorul apropiat… profesoară. Mai târziu… time will tell! După cum se vede, n-ar fi prea multe de spus despre mine. Cum am început să scriu: îmi aduc vag aminte că am scris câteva poezii prin clasele primare (parca erau despre mama…), dar la modul serios am început să scriu în liceu. O părere negativă m-a făcut însă să renunț la un moment dat și am reînceput să scriu acum un an și trei luni, adică prin februarie...

91 poezii, 0 proze

Ion PribeaguIP

Ion Pribeagu

AutorClasic

Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...

24 poezii, 0 proze

Philippe de BeaumanoirPB

Philippe de Beaumanoir

AutorClasic

Philippe de Rémi sire de Beaumanoir est un poète et romancier français, né en 1210 et décédé en 1265. * Beaumanoir, Philippe de Remi, sire de ~. "Né de Paris emprès... Compiègne" (!), cel ce-a scris, pare-se, -n premieră absolută, un șir de 11 fatrazii, e tatăl autorului unui tratat (pe care-l aprecia și Montesquieu) de jurisprudență, și anume: Costumes de Beauvaisis, și, altminteri, autorul, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, a două romane (sau, mai curând, romanțuri!), La Manekine și Jehan et Blonde, a unor poezii de curte sau de factură religioasă, și, mai ales, "surtout", după opinia lui Jean Dufournet (v. "Anthologie de la poésie lyrique française des XIIe et XIIIe siècles", NRF, Éd. Gallimard, Paris, 1989, p. 350), "des Oiseuses [un soi de "șotii", - cărora, azi, le-am spune, poate, lazies! - n.m.] et des Fatrasies." Acestea ultime, după același, țin "... de poezia făr-de-noimei și dezvăluie,-n ansamblul operei [lui Beaumanoir - n.m.], două trăsături...

1 poezii, 0 proze

B

be

AutorAtelier

Te caut cand ma caut!Si fara tine am,doar zambetul de gheata al celei fara hram!

5 poezii, 0 proze

voinea mirceaVM

voinea mircea

AutorAtelier

Imi place sa scriu,sa creez,sa vizualizez o lume a mea in cuvinte albe , negre , gri..nu conteaza.Inspiratia ma duce spre culmi cunoscute sau necunoscute si reusesc sa vad printre ganduri,printre gandurile mele.Fara dragoste si ura nu as putea face absolut nimik.Fara tine privitorule nu as putea ajunge la tine...

4 poezii, 0 proze

Fără tine (part II)

de Oana Izbașa

dacă n-ai exista, toate femeile ar avea curajul să trăiască fără chiloți și să doarmă dezbrăcate cu geamul deschis, ca mine. dacă n-ai exista, multe pizde pustii și-ar cânta singurătatea prin baruri...

Atelier

Ultraviolet

de Myla Jodoransky

1. Bucătărie Part One Știi tu Diana când stăm noi la masa din bucătăria Mătușii mele Tu bei cafea Și-mi iei țigara din mâini Între noi e o canapea de 7 metri Ce nu mai lasă spațiu de umblat Cum e să...

PoezieClasic

VACA (part tu)

de Tudorel Glaman

Decor: In primul rand, acum e mai multa lumina pe platou deoarece autorul a achitat factura la curent. Pasune multa, ca in primul episod. Muntele se ridica si el in fundal, pentru ca nu costa nimic....

Atelier

Clasa a 10-a.( Part 2)

de Georgiana Vasiliu

Se sunase de intrare demult. Statea nepasatoare ascunsa in spatele gradinii aceleia ruginii in care frunzele devenisera décor si plingea. Incet si calm , cu genunchii strinsi la piept cu capul plecat...

ProzăAtelier

Stand Up ( first part )

de Gheghi Alexandra

STAND UP De când mă știu, am fost un tip timid. Adică tipul ăla care duce gunoiul la ghenă, plimbă câinele la orice oră, face cumpărăturile și pune mâncarea în microunde, spală vasele, în timp ce...

ProzăAtelier

eu n-am curaj

de Ciprian Ciuciu

Scenariu scurt metraj Poate pe intreg fundalul filmului, cu preponderenta pe momentele fara muzica, se va auzi discret piesa de la Arvi Part – Fur Alina. Cadru negru, dureaza cam 40% din durata...

Atelier

la camera de gardă (3)

de Petru Teodor

Scriu la granița de după. Fără putință de-a te ascunde într-o carcasă, fără putință de tăgadă... Pielea ta e un blestem, neputințele tale sunt un blestem, moartea este înscrisă între dalele de...

Atelier

Pământ

de george avram

\"A distruge în suflet tot ceea ce nu este lipit de materie. A expune goală în lumina cerească partea din suflet care este aproape o materie inertă\" (S. Weil, La Connaissance surnaturelle) Pământul...

EseuAtelier

Interviu: Chris Hardy - între poezie și muzică

de Iulia Tanase

Chris Hardy - între poezie și muzică Chris Hardy este poet și muzician britanic. Locuiește în Londra, dar a trăit o perioadă în Africa și în Orientul Mijlociu. În prezent își distribuie timpul între...

ArticolAtelier

Ultimul Noe

de Valeriu D.G. Barbu

Personajele și descriere detalii: Pung – înalt, osos, ciolănos, neras, îmbrăcat ca un… ratat, toate lucrurile nepotrivite; Ioin – gras, scund, lunecos, slugarnic, îmbrăcat în salopete banale… sau...

Atelier