"Eu,aceasi pendula" – 20573 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
istorie
istoria, așa cum o văd eu
de sunet1
Griffo
Sosesc de pe un drum aparte, deosebit față de drumurile pe care le cunoașteți voi. E singura cale, singura înșiruire de trăiri pe care eu însumi o știu. Dealtfel eu sunt singurul om care a pășit pe această cale. Ce singur ne simțim câteodată drumul meu și cu mine! Tot ce-ți povestesc ți-ar putea părea cunoscut, totuși mă privești cu uimire, calea mea fiind mai altfel decât a ta. Știu că-ți surâde ideea de a trage cu ochiul la alte povești. Defapt și pe mine mă gonește aceași dorință: să aflu la margini de râuri povești aduse din alte trăiri.
2 poezii, 0 proze
radoi andrei
Sunt doar eu,acelasi vesnic calator
7 poezii, 0 proze
Claudia Eu
Sunt vie atunci când scriu poezie, Când mă-nfioară primul vers Cerându-mi să-i dau glas și sens. În rest sunt eu … mai mereu, Aceeași, neschimbată,eu, Cum mă știți … Necunoscuta x cam incomodă Banală în ecuația esențială, Paradoxal de importantă câteodată. Mă rătăcesc din când în când Prin noaptea îndoielii Mă dor tăcerile, Dar pot să râd, în fiecare zi, Vreau încă un miracol pe pamânt Și cred în strălucirea stelei mele.
16 poezii, 0 proze
Ene Stefan
Optimistul: –Eu știu că ești sătul de mine, Aceeași voce prea subțire, Ce scârțâie pe scăriță Pană sus la muzicuță... Da` n-am ce să fac, NU tac, că-s pui de dac, și pac, plac! Și mâine, când n-oi mai vrea să vorbesc, Parcă-n inimă-ți clipesc... Neutrul: –Da! Eu, pe el, îl vreau! Să-mi cânte l-aspirator, Mor! de plâns, când ia ficatul, Și spală de noroi păcatul... Optimistul: –Ca’așa-i în poker, sa iei asu’, la-nceput Ca dup-aia să spui: „Mut!”... E și-un final de catapult. Neutrul(menținând sinfonia aprobării): –De când așa ceva am vrut! Pesimistul: –Da` nu-i bine, că numai ține: Același om, cu alta poantă, Aceeași inimă curată, Același sictir valabil, Și-altă-ntorsătură de scalpabil! Resemnatul: –Nu-i la fel, să vorbești cu-n pix și-o hârtie Vreo două ore la beție... Furiosul: –Nu!... Stop! Mai taci odată! Că nu poti vorbi de lumea toată... Și filosofia ta-i cam’lată! Și se zbate, adormită, Și-a ta găină-i coc-codăcită! Paranoicul: -Da! așa e, că-i o glumă Și-o glumă va ramâne,...
7 poezii, 0 proze
valeria tamas
M-am nascut in acelasi loc unde se nasc si muntii, probabil din aceeasi piatra.Se spune ca oamenii sunt facuti din carne si oase , eu cred ca m-am nascut din piatra si apa, colturoasa si alunecoasa in acelasi timp, uneori ca un bolovan alb de pe coasta muntilor gata oricand sa o ia la vale.Imi place natura in forma ei salbatica, imi plac oamenii domoli si cu mult bun simt imi place lumea satului si daca m-as putea preface in ceva acela ar fi un clopot de biserica. Am trait vesnic printre oamenii pe care i-am iubit agatata de sufletele lor ca un scaiete.Am avut marele noroc de a cunoaste oameni minunati si de a fi iubita de cei care-i pretuiam.Altfel, dupa atatea zbateri un simplu inginer zootehnist, pui de bihorean pribegind pe meleaguri banatene.Mi-a placut intodeauna sa scriu ceea ce simt intr-o clipa anume ca din toate cele trecatoare ale vietii sa-mi ramana mici amintiri , cateva cuvinte pe care citindu-le sa ma bucur.
783 poezii, 0 proze
Ionut Demetrescu
M-am nascut in aceeasi noapte in care a murit Marin Preda..., poate in aceeasi poezie. Scriu cu parere de rau, poezia mea este o persona a prozei din curgerea lucrurilor, e un text declamat din spatele unei masti, cea a cotidianului liniar...eu prin versuri vreau sa iau liniarul acesta si sa-l curbez pe undeva, stanescian...
70 poezii, 0 proze
A V
Ar fi multe de spus aici dar in acelasi timp nu ar trebui spus nimic. Sunt doar cineva care nu are nimic special. Sunt doar cineva cu multe secrete care iti minte adevarul uitandu-se in ochii tai. Nu ma lua in seama, nu imi place sa mint. Dar o mai fac uneori. Toti o facem. Cine sunt eu, zici? cine sunt eu? Cum as putea sa iti spun tie din moment ce nici eu nu stiu? Sunt doar eu. Si atat!
25 poezii, 0 proze
ALEX FLOREA
Elev in clsa a10-a,la STIINTELE NATURII. Imi place teatrul si de accea am pus acest motto.Eu cred ca suntem o lume, si existam in acelasi timp dupa si in fata acetei CORTINI.Este trist ca ne rusinam sa aparem asa cum suntem pe scena.Poezia, cred, prin instrumentul esential-eul liric-este cortinarul ce incearca sa traga ...cortina...
7 poezii, 0 proze
Monica Berceanu
" nu sunt nimic din ceea ce am vrut sa fiu \ dar fiindca m-am nascut fara sa stiu \ raman \ acelasi care sunt " .... Scriu pentru ca vorbele imi mor inainte de a fi rostite ... scriu pentru ca gandurile mele sunt hoinare ale trecutului si ale viitorului ... nevrand sa pierd nimic din ceea ce iubesc , din ceea ce respir ... din ceea ce traiesc ... nu ma intrebati cui scriu , de ce si cum ... nu as putea sa va raspund niciodata ... poate va regasiti in povestile mele ... poate doar cititi si ma compatimiti ... poate doar radeti ironic ... va las ... nimeni nu ar putea intelege vreodata povestea sufletului meu ... stiu numai eu adevarul clipelor , adevarul minciunilor si al ascunsului ! ... pentru mine exista un singur suflet ... un singur nume si un singur vis ... si totul se topeste in cuvinte ...! si totusi .. Tu stii ce vreau sa spun ... !
48 poezii, 0 proze
Ciulei Marian-Dănuț
Scriu poezie din toamna lui 2002.Totul a început de la o dezamăgire în dragoste. Eu consider că trebuie sa ai o muză pentru a scrie poezie, fără o muză nu pot scrie. Tot ceea ce am publicat până acum pe acest site sunt câteva dintre cele mai noi poezii, căci în perioada 2002 - 2008 am scris aproape 150 de poezii, nu sunt foarte multe...părerea mea. Eu scriu numai pentru a mă exrima, de a exprima ceea ce simt într-o anumită perioadă, pentru mine este un hobby și în același timp și un foarte bun mod de a "elibera" tensiunile cotidiene. Ceea ce am uitat să spun este faptul că sunt un pasionat de psihologie, am terminat Facultatea de Psihologie. Multe persoane spun că sunt foarte talentat în a scrie poezie, așa că aștept și părerile voastre. Accept orice comentarii negative sau pozitive, dar să fie pertinente, mai ales la critici, să aveți un motiv clar, să îmi spune-ți unde greșesc. Un citat din Jacques Salome mi se pare definitoriu pentru sursa inspirației și creativității mele: "Să...
35 poezii, 0 proze
Eu,aceasi pendula
de Iurcencu Teodora Ioana
Cand in urma-mi ascunsa altii ranjeau spre mine Eu,aceasi pendula. Taceam. Ieri,eram putin si azi am mai crescut marunt. Am invatat si primii pasi in viata tinut de manute strans, Atent, Ca nu cumva...
POVESTEA UNEI POVEȘTI
de Mateuț Stela
A apărut pe lume în țara poveștilor. Era o poveste mică, dragălașă chiar nostimă. Autorul a inventat doar începutul ei și a așternut-o între alte două specii minunate. Curioasă din fire, s-a uitat la...
un pendul și o pendulă
de randomescu serban
pe vremuri credeam că singurul perpetuum mobile e iubirea care bate ca un pendul din mine în tine din noi în oameni din oameni în oameni niciodată epuizându-se totdeauna cu aceeași forță explozivă...
Să fie liniște...
de Miclăuș Silvestru
Soția bolnavă de-un car de ani cu-aceeași boală de nevindecat strigă la mine din bucătărie ca-ntotdeauna eu stau comod pe-un scaun înalt ascult știri la radio urmăresc partidă la tv iar la pc mi-am...
Alberto a luat-o razna
de Albert Cătănuș
Pendulându-mi privirea între degetul mic și ușa de la intrare am dedus că sunt un idiot. Nu m-am ridicat de pe scaun. Consumul de calorii era prea mare. Am rămas. Mi-am aprins o altă țigare. Am...
Vârstnicul ceasornic
de Constantin George
Dăinuind mult timp într-un sector vizibil, Dezolator atârnă același ceas precar. Perimat de nou în vectori ireversibili, Șovăitor se simte fără de ceasornicar. Pendula-i avidă De seva vlastei cronice...
taxidermie
de Ioana Barac Grigore
bunica și amy winehouse mă uit la teleenciclopedia după atâți ani de sâmbete omenești același istorii ale atâtor săptămâni goale cu pielea întinsă amy winehouse a ars în propria-i magmă fie-i țărâna...
trup hidos - ratarea adolescenței
de Coculeanu Paul
nu mai știam ce-i cu mine prietene n-aveam nicio boală depistată ci degeneram în trupul hidos adolescentin doar gândul metafizic mă deforma ca pe-o pendulă antic încremenită pe-un perete al camerei...
am tras cîteva fumuri
de Leonard Ancuta
și m-am gîndit că dacă ar exista cineva care ar putea să concentreze lumea într-un punct eu aș fi un alt punct exterior lui și m-aș gîndi la singurătate iar singurătatea ar fi un șiret cu un singur...
