"E altceva" – 20926 rezultate
0.01 secundeMeilisearchCSF
Ce înseamnă a te scrie într-o biografie? Nu e nimic altceva decât a-ți resemna trecutul, a semna un contract, oarecum, declarându-l - pe el, trecutul - trecut. Ce-a fost a fost și așa a fost, zică-se. Scrisul, ca pasiune, nu a trăit decat în mod temporal în mine. Nu am cunoscut încă atemporalitatea acestui amor. E greu, sincer, fiindcă nu le este multora "la'ndemână". Pentru asta e nevoie de ceva mai mult. Din punct de vedere lumesc, sunt absolvent al liceului Nikolaus Lenau și am pus de-un BSc de la Imperial College London în studiile management-ului aplicat. De când scriu, am dat cu condeiul pe la mai multe competiții, agățând pe ici, pe colo câte o remarcă mai amiabilă și câte un premiu. Dintre cele trei graiuri principale în care sunt fluent, le iubesc pe toate pentru ceea ce îmi oferă: româna o ironie tandră, germana un cinism flegmatic/contemplativ și engleza un sarcasm copilăresc. Cuvinte rotunde, dar presărate cu bune intenții, ca tot în lume.
39 poezii, 0 proze
Alina T. (Manole)
Numele meu e Alina Manole. Nu sunt Alina Manole Alma ci o Alina Manole Allana. Imi plac coincidentele din momentul in care am citit, in copilarie, ca o Alina Manole a rezolvat bine o problema din "Gazeta Matematica". De atunci caut Aline Manole. :) Biografia artistica s-a limitat pana acum la castigarea unor trofee la concursuri de muzica folk. Si la un scris nebunatic, mai mult melodios, pentru piesele mele. Daca pot si altceva imi veti spune voi. Sunt fan al tuturor Alinelor Manole.
92 poezii, 0 proze
Marius-Cezar Toma
Nascut in Alexandria, copilarit in Mioveni, licean in Pitesti, student in Bucuresti. Urmatorul pas, oriunde in alta parte... Altceva? Nush... Bunica-mea e mai tare ca Super Man...
31 poezii, 0 proze
Dan Sova
Nascut intr-o familie cu pretentii intelectuale si materiale, ale caror asteptari nu trebuiau spulberate, in cele din urma am dat gres. De atunci vad lumea doar in alb si negru, amgindu-ma insa pentru a ma mentine. Cum am avut si inca am tot ce imi doresc, deja devenit banal, iar in urma socului, am scos capul de sub paturica...incepand sa scriu doar in urma impulsurilor revenite din trecut. Accept critici insa nu inseamna ca trebuie sa si raspund...ce simt scriu. Acum imi risipesc linistit viata la liceu. Nu scriu pentru nimeni, ci simt nevoia sa si impartasesc...doar un egoist trecator care nu da doi bani pe cei din jur si nici nu asteapta altceva de la ceilalti: "O secunda mai puternica decat o viata de om";"Viata omului nu e afara, ci inlauntru, in suflet..Ce-i afara e indiferent...nu exista..numai sufletul exista. Cand nu va mai fi sufletul meu, va inceta sa mai existe tot restul...restul";"Si totusi restul hotareste soarta sufletului meu..Si restul depinde de alt...
3 poezii, 0 proze
Andrei Albu
Probabil că momentan ascult Andrieș, sau Pink Floyd, doar așa… ca să imi aduc aminte ca poezia nu trebuie să fie nici vulgară, nici rece, nici complicată, nici macabră nici horror. N-am publicat încă nimic. Mai am destulă cafea și răbdare. Dacă vrei mă mai gasești și aici: amfitrion84@yahoo.com . “Marea Neagră e albastră Și pe mal cartofi prăjiți, Domnișoară, dumneavoastră Ce culoare vreți să fiți? Eu v-aș sugera Doar puțin grena Și nimic altceva.” (Alexandru Andrieș- Culori)
43 poezii, 0 proze
iulian
Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...
19 poezii, 0 proze
Francisco Brines
S-a născut în Oliva (Valencia) în anul 1932. Licențiat în drept la Universitatea din Salamanca. Licențiat în Filosofie și Litere la Universitatea din Madrid. Este deținătorul Premiilor Adonais (1959) și al premiului Critica (1966). A semnat mai multe cărți de poeme care l-au consacrat ca unul dintre poeții remarcabili ai generației lui Claudio Rodriguez. Printre cărțile care i-au adus renume figurează: Jeraticul (1960), Sfîntul inocent (1965), Cuvinte pentru îmblînzit întunericul (1966) ș. a. E membru titular al Academiei Regale Spaniole. Într-o cameră imensă păstrează cărțile cele mai vechi, multe dintre ele fiind ediții rarisime din sec. al XVIII-lea. De cîțiva ani încoace, Francisco Brines s-a retras în Sudul Valenciei, acolo unde își are casa solitară, în Oliva, loc în care ființa lui se contopește cu liniștea. Adoră acest mod de viață și aceste ținuturi sacre: " Am venit aici ca să mor, zice Francisco Brines. Acum nu-mi doresc altceva, decît niște ani ca să mai pot citi cărțile...
5 poezii, 0 proze
Sandu Gabriela
~Studii *1999-2004- GRUPUL SCOLAR ,,SFANTA MARIA’’, Galați; *15-21 mai 2002-premiul I la sesiunea de comunicări științifice, FILOZOFIE, din cadrul săptămânii liceului ,,Sfânta Maria’’; *2004- Universitatea ,,Dunărea de Jos’’, Galați, Facultatea de LITERE SI TEOLOGIE, secția Stiințele Comunicării, JURNALISM-ENGLEZA; *2007- Bursa de studiu la Università degli Studi di Trieste- Italia. !Imi place sa calatoresc... Ma fascineaza puterea cuvantului, iar daca ar fi sa va spun ce as vrea sa devin "cand voi fi mare", as spune..."dresor" de cuvinte- e tare greu sa le stapanesti, iar cand ajungi sa o faci, esti deja dependent de ele. Cat de frumos suna...dependent de cuvinte... Cuvintele sunt parte din noi, sunt parte din fiinta noastra; e minunat sa stii sa le stapanesti, dar ce faci atunci cand te stapanesc ele pe tine? Tocmai asa stau lucrurile si cand vorbim de poezie- nu tu stapanesti cuvintele, ci ele ,prin incredibila lor forta, te stapanesc pe tine. Poetul nu face altceva decat sa...
15 poezii, 0 proze
Popa Mihai
Nascut in Romania judet Galati oras Tecuci. Imi place ce e mai frumos si mai curat. In acest moment ma aflu in Italia.Lucrez ca asistent tehnic la un magazin de calculatoare. Traiesc intr-un univers numai al meu, intro lume a mea, intro lume a visurilor a idealelor. Mereu un visator, mereu "vreu atceva". Un tip destul de timid cred eu.
1 poezii, 0 proze
E.T.A. Hoffmann
1 poezii, 0 proze
E altceva
de Belcin Marian
Acest text nu e pentru oricine, nu e pentru tine, E pentru oamenii care au trăit la fel ca mine, E altceva, nu e un text din povești, E realitate, nu-i viața pe care tu o trăiești. Nu e pentru fetele...
poezia e altceva?
de Mircea Ivănescu
nu trebuie să povestești în poezie - am citit un sfat către un tînăr poet - deci să nu povestesc cum, foarte devreme, ea se scula dimineața, și așezîndu-se pe pat aștepta să i se liniștească...
poezia e altceva?
de Mircea Ivănescu
nu trebuie să povestești în poezie-am citit un sfat către un tânăr poet-deci să nu povestesc cum,foarte devreme, ea se scula dimineața,și așezându-se pe pat aștepta să i se liniștească respirația,cu...
veșnicia e altceva, mult mai trist
de Alina Manole
veșnicia e altceva, mult mai trist ceva în care nu se mai pierde nimic totul se reciclează sticle și borcane, hârtie cărțile poeților dispăruți volumele de proză sf tot la medelenii copilăriilor în...
durerea e altceva
de silvia caloianu
uneori îmi e dor de mine cea alergând pe nisipul nebun de fierbinte în prima sa libertate singurătate fără gânduri de săvârșire fără nicio direcție specială fără sancțiuni sau remușcări tulburând...
în noi e altceva
de ștefan ciobanu
ieri s-a înșirat la picioarele mele îl aduseseră ultimile valuri a început să stoarcă tot ce era ud îmi spunea că avea niste planuri să salveze lumea nu se simțea bine oamenii înotau pe străzi...
Fiecare zi e altceva...
de Sârb Olimpia
Fiecare zi e altceva pentru femeia aceasta. Întâmplări și nebănuite mirări - la tot pasul. Doar așteptarea ei e aceeași, liniară Și mereu tulburată De iluzii - construite ca niște vitralii Pe un fir...
Ce e mai exact iubirea?
de Neag Radu-Vlad
De ce iubirea e așa distrugătoare? Când ar trebui să ne ocrotească, să vibrăm de fericire, să ne aline sufletul? Câtă putere trebuie să ai ca să-ți lași sufletul în patimi, inițial poate mai ușoare,...
totuși dragostea nu e o teoremă
de Calotescu Tudor Gheorghe
oricât aș reduce la absurd relatiile dintre noi nu reușesc să-mi demonstrez mai nimic nici de ce nu mai am loc în mine nici de ce-mi curg lacrimile așa de invers ca și cum oceanele s-ar vărsa toate...
Poem
de Bogdan Ghiu
Nu e poezie.E altceva.O straina de care nu ti-a fost dor si de care ti-e frica. Poezia a fugit in lume.Cat mai departe si e fericita acolo. Poemele sant sparte si pustii. Te adapostesti in ele si...
