"Două oceane" – 20343 rezultate
0.01 secundeMeilisearcha-b-c
Doua entitati diferite printr-o singura lege
de jkloungsuh
Daniel Dragan
Daniel Drăgan s-a născut la 20 decembrie 1935, în comuna Glodeni, județul Dâmbovița. Studii universitare: Școala de Literatură și Critică Literară "Mihail Eminescu" a Uniunii Scriitorilor și Facultatea de Ziarisitică din București. Debutul editorial în 1978, cu romanul Doi ori doi, Editura Cartea Românească. A lucrat aproape trei decenii în redacția ziarului „Drum nou” din Brașov. A fondat și a condus revistele „Astra” (1956-1958 și 1980-1990); „Brașovul literar și artistic”, serie nouă (1979-1981) și „Coresi” (1990-1993). A fondat și conduce Editura Arania (din 1991) și Fundația Culturală Arania (din 1996) Președinte al Societății Patronilor de Edituri din România, două legislaturi (1994-1996). Președinte de onoare al Societății Patronilor de Edituri din România (1996-1999). Doi ori doi – roman, Cartea Românească, 1978; Oceanul – roman, Cartea Românească, 1980; Podul – roman, Cartea Românească, 1982; Mărgele roșii – nuvele, Cartea Românească, 1984; Premiul Uniunii Scriitorilor,...
7 poezii, 0 proze
Titus Constantinescu
Doua poezii publicate in 1997 in revista Liceenii.
1 poezii, 0 proze
diana sabat
Doua suflete se zbat in pieptul meu, nazuind sa se desparta unul de altul: primul ma tintuieste cu brutala dorinta pe lumea din preajma; celalat ma smulge cu violenta din tarana si ma indreapta catre campiile elyseene!
10 poezii, 0 proze
Hovanes Tâlcuranți
Hovanes Tâlcuranți (a doua jumătate a secolului XIV - prima jumătate a secolului XV) Născut, probabil, în localitatea Tulcuran (sau Turcuran), de lângă orașul Amid (Diarbekir) din Cilicia. A fost nu numai poet, dar și muzician-cântăreț și, totodată, compozitor. Creația poetică e constituită din poezii închinate iubirii și naturii, poezii religioase, versuri cu conținut moralizator, poeme epice. Tâlcuranți a prelucrat, primul, creații populare narând evenimente istorice. Spre deosebire de poeziile predecesorilor săi, versurile lui sunt pline de vitalitate, optimism, eliberând lirica armeană de atmosfera ei sumbră și consemnând pătrunderea spiritului laic în poezie.
5 poezii, 0 proze
Mircea Teculescu
Nascut la Ploiesti,casatorit,doua fete,inginer de profesie. Din 1990 si pana in 2005 a publicat peste cinci sute de articole in ziare si periodice locale si a avut cateva zeci de aparitii in publicatii literare. In 2003 a publicat volumul EXERCITII DE TACERE, continand poeme in forma fixa. In 2008 i-a aparut volumul PORTI IN DEPARTARE (haibun, senryu, uta, haiga, tanka si kioka). Are in pregatire volumul de eseuri PSEUDO-BLOG DE ROMANIA.
22 poezii, 0 proze
Camelian Propinatiu
Debut publicistic cu două poezii, în Viața Românească, nr. 1/1986, și cu o povestire în magazinul SF Helion, Timișoara, iunie 1987. Diverse premii la concursuri de poezie, proză scurtă, anticipație, dramaturgie, roman (Premiul Nemira, 1998, pentru La un colț de cotitură, apărut în 1999 semnat Camelian Propinațiu). (Heteronimul "Camelian Propinațiu" vine din limba latină: propinatio = "invitare la băutură"; în Bucovina și în Galiția, propinatori se numeau țiitorii de crâșme.) Este nepotul preotului Grigore Constantinescu, profesorul de limba noastra cea romana, la Seminarul din Chisinau, al poetului Alexei Mateevici. Se identifică literar cu personajul din imagine, un mazil din Codrii Bâcului. ____________________________________________________ "La un colt de cotitura", Ed. Nemira, 1999 "La un colț de cotitură" (Ed. a doua), Edago, 2006 "Oligopedagogia", Edago, 2006 "Puii păsării de rubin pe urmele poetului Nicolae Labiș", Edago, 2006 Este autorul unui studiu critic de fezabilitate...
61 poezii, 0 proze
Liliana Ionescu
Absolventa a doua facultati de stiinte; iubitoare de literatura, filosofie, istorie; contrariata de prestatia oamenilor politici din Romania si dezamagita de lipsa de implicare a cetatenilor in problemele ce vizeaza comunitatea locala, nationala si internationala; membra a PD din octombrie 2004, din dorinta de a intelege "jocurile de culise" ale partidelor politice. Profesor titular din 1996 la Colegiul Tehnic Decebal, Drobeta Turnu Severin, fiind permanent preocupata de prestatia mea pe plan profesional, social si familial.
1 poezii, 0 proze
Bogdan
Sunt unul dintre cei "doua mii si ceva" de indivizi de pe acest site,ce isi posteaza cateva dintre scrierile lui,scriu pentru ca asa simt,traiesc din plin viata cu toate placerile si neplacerile ei,ma refugiez intr-un alt unghi undeva in partea neutra a realitatii,observ,analizez,refulez idei si "ma hranesc cu carti",savurez inteligenta unor genii(a celor care au murit de mult dar inca mai traiesc si astazi),nu caut celebritatea(ea singura te gaseste daca intr-adevar ai talent!),blestem ignoranta si stupiditatea unora si ma revolt asupra inculturii voite. Prefer "refugiul spasmodic in realitate" si nu doresc sa ma ascund in visuri,corespondez cu trecutul,ma lupt cu prezentul si conversez cu viitorul,las melancolia sa ma mangaie pe frunte si realitatea sa ma pocneasca peste ceafa! in rest...eu pentru mine,lumea peste mine si altii peste voi! Sa ne minunam de tot si sa ma bucur de mine!
6 poezii, 0 proze
Melus Negrescu
Facultatea de Filozofie (de doua ori: 1974-78, cea marxista deci - si 1994-1997, deci cea...antimarxista; exmatriculat in ambele...doua cazuri: primul pentru renuntarea le apartenenta UTC; al doilea pentru ne-renuntarea la Regulamentul Universitatii Bucuresti) Actualmente, cel mai mare compozitor de muzică românească din ultimii 50 de ani: https://soundcloud.com/melosnegros
3 poezii, 0 proze
Gabriel Bardac
Vă invit pe cele două bloguri ale mele: http://ceblogumeu.blogspot.com/ și http://ceblogulmeu.blogspot.com/ Enjoy! :-)
27 poezii, 0 proze
Două oceane
de Remus Cretan
Din două oceane de un pur albastru Nu se ivesc nici lacrimi și nici curcubee, Îngenunchez cuminte ca orice sihastru Și îți simt aroma, dulcea orhidee. Din peticul de nor ce-mi zorește timpul Nu s-ar...
Ochii tai
de Florin DeRoxas
Ochii tai sunt doua oceane care incearca sa ma prinda in vartejul lor ca pe cei cativa oameni cumsecade, ce sperau la o viata mai buna, pe care i-au aruncat vietnamezii la rechini. 31oct2000
De primăvară
de Simion Cozmescu
Ne privim ca două oceane Lungi pescăruși alunecă între noi Mareea mea e refluxul tău, Dansul nostru sub cerul de hârtie neagră. Ne iubim fără respir sau încetare Fiecare amintire, umbră, fericire...
Dacă...
de Sorin Olariu
dacă ochii tăi ar fi doar două oceane de albastru atunci ai fi oarbă dacă surâsul tău ar fi doar un șirag nesfârșit de perle atunci ai fi știrbă daca umbletul tău ar fi doar unduire răcoroasă de...
Distanțe și poduri
de Alexandru Mărchidan
între mine și Dumnezeu sunt două oceane și două prăpăstii. înaintea prăpastiei ce însumi o adâncesc îngerul îmi lasă la-ndemână oceanul să umplu acest nebănuit gol din univers, însă oceanul îmi este...
Oglindă de ceară...
de Romulus Câmpan Maramureșanu
Castel de nisip, Între două oceane Zvârlite la mal.
Ochii tăi
de Cioban Stela
ochii tăi două lumi pulverizate în inima mea două gânduri tâșnind ochii tăi prin ei aleargă pruncii noștrii nenăscuți se joacă de-a prinselea eu îmi mângâi burta și aștept să nasc visuri care vor...
ea
de popescu dragos marian
Am avut și eu norocul singuarătații, Acum doua oceane micuțe se uită la televizor. Acum vreau cu disperare ceva pe foaia asta, Și uite ce las în urmă. Nu mai vreau să înroșesc hârtia Cu tine, ci cu...
am avut si eu.....
de popescu dragos marian
Am avut si eu……… Am avut si eu norocul singuratatii Si acum (cum am spus mai sus) Doua oceane micute Se uita la televizor. Acum vreau cu disperare ceva pe foaia asta Si uite ce las in urma. Nu mai...
