Mircea Teculescu

ȘCOALA SPATELUI (T-HAIBUN) Sunt destui părinți care o fac, oarecum instinctiv: căci a-ți săruta copilul pe frunte înseamnă a-i atinge destinul -

Goana nebună de pe bulevard încetează brusc, în multe din segmentele acestuia, pentru câteva clipe. Suntem la semafor și ne privim unii pe alții, separați de cei opt-zece metri ai străzii; un timp

dinspre ferestre un fluviu de lumina curgand in flori- din cand in cand doar norul mai trece pe acest drum

in vase de lut pune pamant cumparat rasadind plante- de la geam multumeste dintr-o data bobocul

boabe de porumb pentru malai pasari si de samanta- de o viata le impart sa poata da la copii

in voliera porumbei calatori iarna vantoasa- umbre albe coboara spre vasul cu graunte

o gargarita a intalnit o floare si si-au vorbit- chiar maine vin la coasa cei tocmiti de stapan

la o icoana vantul mangaie usor parul sfantului- in aura se strange lumina alungata;

miez de gerar alb, rasina se prelinge din bradul crestat- poetul isi priveste manuscrisul cu teama;

in Danemarca un pod pe o pajiste; lipsa e raul- curg ascunse de pamant osemintele zilei;

frumusete sculptat de apa, cu rafale albastre, trupul femeii- in soarele amiezii cascada construieste;

ca o reptila l-a inghitit drumul prin verdele camp;

trezire(haiku) diminetile, cocosul cuvintelor zboara prin aer;

hibernala fulg de zapada frigul ce te aduce e in Paradis? neaua, alba mantie ne ingheata privirea;

stropi de ploaie pe grinzile caselor se preling incet; penajele vorbelor, ude, tac zgribulite.