"Dorm lanurile, dorm" – 20162 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMircea-Ștefan Racoviceanu
Am aproape 20 de ani, m-am nascut la municipal aproape de ora 12 noaptea, dar trebuie sa dorm cel putin 8 ore pe noapte ca sa pot scrie la capacitate optima. Acum sunt student! Nimic extraordinar! Sunt student la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, dar ma tot intreb daca am facut alegerea potrivita. Preferintele mele, hobby-urile, culoarea preferata, cea politica si planurile pe urmatorii cinci ani vor fi deductibile, probabil, din textele mele. Visator sunt atunci cand nu sunt foarte realist, si viceversa. Am sa mai completez diverse in aceasta casuta...desigur, cu timpul.
1 poezii, 0 proze
Petru Anghel
Întors de ani buni în locurile pe care, de drept, de suflet și de dor nu le-a părăsit niciodată, poetul Petru Anghel, născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, județul Alba, se află într-o postură ușor inedită, în fața unui bilanț de moment, dictat mai mult de cifra rotundă a anilor împliniți, decât de elanul creator, nestins încă, neostenit în cuvântul scris, cu aceeași sfială în glas și în mers pe care i-am admirat-o întotdeauna. „Sunt poetul neștiut al unui sat,/sunt chiar satul neștiutului poet/unu-n celălalt adânc, îngemănat/cum de sunet clopotul, încet, încet,/se topește într-un imn nemaiîncîntat.” Poezia alunecă în timp înapoi, la chipul neșters al părinților, creionați cu nostalgie și naturalețe în curgerea timpului, simplu și duios, ca într-o icoană de suflet la care te închini cu drag: „Acasă, cu muma și tata, mereu să mă nasc în April,/ când cerul grădinii e gata/ de păsări cu limpede tril.” Liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, urmat între anii 1942-1950, a...
1 poezii, 0 proze
Ioana
imi place sa dorm. port fotografia cainelui meu snowboard in portmoneu.
16 poezii, 0 proze
Chiriac Dan Valentin
Scriu cand dorm, cand sunt beat, cand lipsesc din viata, scriu in stare de lesin. Citesc cu ochii inchisi, recit cand sunt mut, si cant in acelasi moment. Ador sa scriu. Ador mai ales cand altii se regasesc n ceea ce fac.
1 poezii, 0 proze
tincuta horonceanu bernevic
Volume de poezie: Vitrina în care dorm mirii- Editura Fundației Culturale Cancicov, Bacău, 2002 Poezii pentru Tudorel-carte de colorat- Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2006 Zâmbește, copilărie! poezii pentru copii- Editura Cdpress, București, 2009 Pipo mă învață cifrele, (coautor), Editura Cdpress, București, 2009 Strigătul ca o punte, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010 Cartea bunicilor mei, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2012 Membră USR 2011 Prezentă în antologiile: Creatori din Moldova de mijloc, Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2005 Starea de necesitate, Bacău, 2001, Vara visurilor mele, București, 2005 Prezentă pe caseta Mai e poezie în lume -recitativ,editată cu sprijinul Fundației Paul Polidor-București, 1999. Premiul al- III-lea la Festivalul George Bacovia, Bacău, 2000 Mențiune la Festivalul Moștenirea Văcăreștilor, Tîrgoviște, 2001 Premiul I de debut în volum la Festivalul Concurs-National de Poezie Avangarda XXII, Bacău, 2001 Premiul al-II-lea la Concursul „Vara...
89 poezii, 0 proze
Florian Raluca
Despre mine? Sunt un om ca orice om. Traiesc la maxim. Respir cat am nevoie. Dorm din ce in ce mai putin. Scriu din ce in ce mai mult..
2 poezii, 0 proze
Dragoiu Robert
Nu prea multe. Dar in principiu sunt un fost MC (defapt nici nu m-am apucat), care a ramas la nivelul de poezie. Poate, poate in cativa ani o sa ma risc sa nu dorm nopti pentru a intra in studio. Momentan... asta sunt.
1 poezii, 0 proze
Grozdana Olujiæ
Este licențiată a Universității din Belgrad, respectiv în limba și literatura engleză. Cu scrisul a început să se ocupe încă din anii de gimnaziu. A publicat pentru adulți mai multe romane: \"Excursie în cer\", \"Votez pentru dragoste\", \"Nu trezi câinii care dorm\" și \"Sămânța sălbatică\", iar pentru copii, culegerile de basme: \"Trandafirul sidefiu\" și \"Râul celest\". Cărțile i-au fost premiate și traduse în peste douăzeci de limbi ale lumii.
1 poezii, 0 proze
andrada
hhmmmm....:-? ma numesc Dada-Andrada si.. primii pasii i'am inceput nu de mult, cu multe interese ce ma atrag de la drumul initial.. Ziua in care m'am nascut (25.07.1992)..a fost banala.. aiureah.. pana cand glasul meu.. a spart acea monotonie absurda.. am reusit sa supravietuiesc de atunci pana azi.. cu intamplari placute.. neplacute.. Trecutul meu a inceput sa prinda glas, pacat ca ma irita bratara , ca scriam mai multe.. Poate k privirea ta se va ingropa in frazele contradictorii cu viata.. Nu ma vei cunoaste niciodata foarte bine, nu sunt o oarecare, mintea mea are cu totul alte legi... Prin natura mea.. zambesc la orice, insa un zambet parfumat... rar il vezi.. Sunt condusa de visele realitatii, pacat ca tu nu ma vei conduce...].. Nu'ti imagina lumina ochiilor mei, aproape de tine, din moment ce nu ma cunosti.. Imi cresc sansele sa te cunosc, asta numai daca te'ai intrebat vreodata cum reactionez la cuvintele tale.. Imi place sa dorm, sa ajung cu mainile in lumea abisului, sa...
2 poezii, 0 proze
doru
altii stiu mai mult
8 poezii, 0 proze
Dorm lanurile, dorm
de Laurentiu Moise
Pământul: stea atinsă. Muritoare printre muritori. Stele – surori – caută în pânza de păianjen praful iscat de prima poruncă. Spre cicatricea universului – pânză de păianjen – caută durerea...
lanuri si ceruri
de Ada Albu
abstracție de culori abuz și haus total raiul s-a scurs pe lanuri lanurile - s-au făcut rai și oamenii trăiesc muncesc și dorm, mănâncă, pe lanuri colorate, albastre, late, iar ceru-i incolor. și...
dor
de Mihai Miro
De n-ar fi nesecatul dor, Si satu-nconjurat de dealuri, Cu siguranta as putea sa dorm, Visand mereu spre idealuri. Dar s-a-ntamplat ca prin destin, Cu voia Tatalui Ceresc, Sa fiu pentru parinti un...
Lupta sindicaliștilor japonezi
de Cucu Constantin
Citesc un articol analizând drama care lovește angajații japonezi care nu numai că nu își iau toate zilele de concediu legale într-un an, dar, cei mai mulți, lucrează zilnic suplimentar. cu riscul de...
23 martie 2003
de Dan Mitrut
ora 10.30 , taiat frunza la caini cainii de fag prefera frunzele triunghiulare, spre deosebire de cei de stejar care hapaiesc frunzele patrate. am constatat ca foarfecele pe care il folosesc poate...
Lanțurile bune
de Catalina Cadinoiu
Mâinile cu care ne vorbim, mâinile de care fug câinii au dicție impecabilă. Ochii rânjesc sau plâng ca alienații când valurile sunt prea verzi și verde nu-I cuvânt, îmi storc lămâile în pleoape și mă...
Insomnii
de Ion Vinea
Inima mea te cheamă din noapte când dorm orologiile în piatră, când stele se ating ca șoapte, când tresar cărbunii pe vatră. Ochii tăi se deschid în mine ca doinele în veghile stânii, ca nuferii în...
indie
de tapuleasa marcel
locuiesc intr-o tara in curs de dezvoltare, dorm intr-un bazar,intins peste zeci de tarabe, ti-am promis ca imi adun gandurile,lanturile si... ma mut intr-o clipa mai buna, mai clara! am sa devin...
Tentație
de Carmen Sorescu
Am fi putut să facem un paradis dis-de-dimineața când pisicile încă mai dorm Unde nimeni nu se lingușește să primească mâncare, unde fetușii nu se aruncă Din pântece și unde iarba crește dinspre cer...
zori
de Petru Teodor
am deschis ușa lanțurile le-am dat la o parte ca pe ale unui sclav lumina bătuse ziua întreagă la geam tu din întuneric zâmbeai ca de deasupra unui înnourat ocean cum îți țineai mâinile în palmele...
