"Dor de noi" – 19765 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAlexandru Misiuga
Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...
5 poezii, 0 proze
Guțu Victoria
Victoria Guțu, originară din or. Bălți a debutat în anul 2008 la Concursul Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori ,,Florii 2008”, cu poeziile ,,Tăcerea” și ,,Lacrimi”, obținând locul III. Scrie poezii pentru revista studențească USARB. Publică poezii în revista Tinerilor poeți și Prozatori Noi, 2011. Urmează multiple publicații în ziarul săptămânal ,,Literatura și Arta”, prima publicație fiind în anul 2018 (poezia ,,Dor de tine”, ,,Privește-mă”, ,,Domesticirea furtunii”, ,,Creatorii”). În același an, publică primul volum de versuri, intitulat ,,Lumina din glastră” (ed. Universul, 2018) prefațat de marele Poet și Scriitor Nicolae Dabija. Tot în anul 2018, debutează în calitate de textieră, fiind autoarea textului ,,Azi e ziua ta, măicuță” colaborând cu interpreta Tatiana Timuș. Urmează publicațiile din revista creștin-ortodoxă ,,Călăuza credinței” din România, poezia ,,Rugăciune” și ,,Menire”. In anul 2019, publică poezii în revista ,,Roua stelară”, este inclusă în antologia...
8 poezii, 0 proze
Nicolae Serban
îți este foarte dor! mosorul taie in femeia pe care n-o mai iubești decât cu tălpile picioarelor. când calci pe nisip întodeauna îți rămâne întipărită iubirea. auzi cum creapă catepeteasma! din Iad nu se poate auzi nici o aripă de inger,doar o crăpătura din catepeteasma,din care din când in când câte unul ,din noi își scuipă păcatele, îngropate intr-un popă păcătos.
69 poezii, 0 proze
Ene Eugen
Ene Eugen Data si locul nasterii: 13.noiembrie 1967 , Onesti jud Bacau Studii: Scoala vietii, studiez in continuare arta de atrai. Nu are importanta, pentru ca ceea ce sufletul meu lasa oamenilor in forma aceasta si anume "poezie" nu va fi judecat in functie de nivelul de studii. Prima poezie scrisa la varsta de 17 ani. Pana acum le-am pastrat numai pentru mine dar, la ce mi-ar folosi, daca nimeni nu ar putea sa se bucure de sentimentele ce le-ar putea trezi? Email: dor_67@yahoo.it
20 poezii, 0 proze
dor_de_duh
1 poezii, 0 proze
calin cristina
2000- volum de debut- dor de aripa 1999-2002-cenaclul sagetatorul si ioan tecsa(ministerul de interne) 2004-prezent- reporter Jurnalul National
19 poezii, 0 proze
Teodor Tudor Topan
Mi-era rau dor de tine, soare ranit de timp, Cand cu ochii plini de lacrimi Te visam si te-nviam. Viata ti-o impodobeai cu rogvaiv de duzi. Cu mana dezvaleai planetele ce-apun Si cu sufletul, prin infinituri, cautata-i a ta mama. Cu vocea-ti bantuiesti o clasa fara alb de sfant, Iar mersu-ti zgomoteste printr-o casa de sticla. Patru pereti, patru ceasuri iti erau, Numarandu-ti vesnicia clipei Care iti inchide sicriul cu un juramant: NU AI SA MORI UITAT!
15 poezii, 0 proze
Dosa Stejara
Mi-e Dor De Alta Viata.
2 poezii, 0 proze
cengher zina-florina
autoare a volumelor :dor de verde,la vama viselor albastre,definitii si definiri
17 poezii, 0 proze
Elena BARAN
ASE - facultatea de planificare si cibernetica drd - analiza economico-financiara a IMM-urilor din judetul Bacau masterand - comunicare si limbaj realizator emisiuni de radio si tv scriitor/poet - " Speranta are culoare albastra","Dor de sanziene", "Hotarul oprit" - in lucru romanul "NORIEL"
3 poezii, 0 proze
Dor de noi
de Marian Senchiu
lăuntric, ieftin, dor de noi se ascunde luna după nori când ne plimbăm pe dealuri, doi impiedicând lumina-n noapte... spre dimineață, tu minune îmi torni în cană șoapte, ploi, eu mă trezesc în lume...
Dor de noi
de Mister X
Scriu lipsind semne Lipsesc semne scriind Un curcubeu de cioburi mă sfâșie Din sticla ferestrelor deschise Contratimpul sufletelor E ruleta vieții noastre Sinus si cosinus Ce se întâlnesc pe axă Când...
Dor de noi
de Valentin Paun
Timpul trece așa greu Când nu ești lângă mine, Dar chiar și-acum când mi-este greu, Eu mă gândesc la tine. La umbra stelei ce-a apus Mă rog să-ți fie bine, Căci timpul mai are de spus Povești despre...
Dor de noi
de Sandu Monica
Mi –e dor de clipele pierdute Prin vantul rece ce a sters A pasilor fantoma vie Si acel ecou al glasurilor mute, Mi –e dor din nou sa fiu stapana lumii, Acelei lumi de gheata, A sticlei moarte in...
Dor de noi
de sanda nicucie
îmi amintesc un pat vernil și-o pernă, parcă… din profil îți desenam cu un sărut pe buze-ncet, încet pe gât, o lună-ntreagă de April. în pielea-arzândă de dorinți, ce o brăzdam adânc, în dinți mă...
Dor de noi
de SERBAN FLORENTINA
Dor de noi Plecat tu ești departe-n lume, În locu-n care sufletul se macină de dor De-ai ști iubite ,ce dor mă apasă Și numai pot ,chiar numai pot să-ndur... Viața și puterea parcă mi se duce,...
Dor de noi
de Nae Ovidiu Nicolae
Gândul că tu nu mai ești Mă macină nu pot s-adorm, Privirea îmi e tulbure De când nu mai ești tu nici eu nu mai sunt om, Găsesc prin casă lucruri care ți-au aparținut, Îmi amintesc și acum aici pe...
Dor de tine, dor de noi
de Valentin Pana
Nu ma intreba ce fac acum Iubirea mea, sint doar stingher, De dorul chipului tau bun De paru-ti ud, ce i-l visez. Nu ma-ntreba de ce-am tacut Nu pot vorbi in fata ta, Esti prea frumoasa am stiut De...
uneori mi-e dor de noi
de paparuz adrian
(povară de înger dezaripat) deschid sfios trecutul tremurând și te sărut pe fiecare pagină în acest album alb-negru sunt stăpânul clipei tu surâzi mereu din eternitate și dorul țipă mai încet
mi-e dor de noi
de petre ioan cretu
îmi amintesc cum îți decojeam sufletul foaie cu foaie îți dădeam la o parte toate iubirile trădate frustrările până te-am găsit undeva într-un colț speriată nu știu de ce m-ai luat de mână să mergem...
