"Dintre ploile de vară" – 20492 rezultate
0.03 secundeMeilisearchBoar Razvan Lucian
lucrari marunte
2 poezii, 0 proze
Nahapet Kugeac
Unul dintre cei mai mari lirici ai literaturii armene. Singurele date biografice despre el se găsesc in memorialul din 1637 al manuscrisului unei Evanghelii.
29 poezii, 0 proze
Sf Ioan Iacob Hozevitul
Unul dintre sihastrii romaini canonizati de Biserica Ortodoxa Romana, la 20 Iunie 1992, este Sf. Cuvios Ioan lacob de la Neamt - Hozevitul. S-a nascut la 23 Iunie 1913 la Crainiceni, langa Botosani, dintr-o familie de tarani credinciosi, numindu-se din botez Ilie. Dupa terminarea liceului, in 1932, a imbratisat viata monahala, fiind primit in manastirea Neant de staretul de atunci, Nicodin, viitorul Patriarh, la 15 August 1933. Cum scria un cercetator al vietii sale, Arhiepiscopul Lucian al Constantei, frumusetea slujbelor, mai ales a celor de noapte, blandetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor si darul Sf Duh care se odihnea in inima lui, l-au legat pe acest tanar fericit de viata monahala. Manastirea Neamt a devenit pentru rasoforul Ille o adevarata scoala a evlaviei. Ajunge si la manastirea Turnu, isi satisface stagiul militar, apoi revine la Neamt, unde este numit bibliotecar, aprofundand Sfanta Scriptura si studiind Parintii Bisericii. La 8 aprilie 1936, este tuns in monahism....
1 poezii, 0 proze
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
Unul dintre scriitorii cei mai prolifici din istoria Bisericii Ortodoxe Sârbe
7 poezii, 0 proze
adrian pop
"oricare dintre noi adică, are la cap o păsărică /eu sînt mai misogin un pic, așa că am un păsăric / să cînt despre închipuiri, dezastre și nenorociri / nu pot deloc să mă abțin / numai prostii în cap îmi vin" www.hypocrisia.ro
171 poezii, 0 proze
Henri Gad
Unul dintre primii avangardiști Henri Gad (n. 14 ianuarie 1895, Botoșani, d. 12 aprilie 1930, Paris) este pseudonimul lui Henri Fischman, ziarist și regizor de filme avangardiste. A debutat în 1913, la Rampa. A fost redactor-șef la Clopotul și colaborator la Contimporanul. A mai folosit porecla de Sfîntu Ilie. Impresionante amintiri ii datoram lui Sasa Pana
1 poezii, 0 proze
firefly
"Fiecare dintre noi este un mic haos"
1 poezii, 0 proze
Teofil Lianu
Mulți dintre poeții afirmați înainte de cataclismul anilor 1944-1945, mînați de un imbold ireprisibil de supraviețuire (firește, lirică), și-au abjurat crezul tinereții. Unii, cu surle și cu trîmbițe ori cu penibile autoflagelări, alții, autoînșelîndu-se (voind să să creadă că n-o făceau decît într-o măsură infimă, fără importanță), alții, în fine, căutînd o nouă identitate, necunoscută cerberilor din edituri. O identitate gîndită, probabil, provizorie, menită abandonului la sperata venire a dezghețului. În acest ultim mod a procedat “iconarul” Teofil Lianu, care devine la mijlocul anilor ’50 poetul ce se adresează îndeosebi copiilor Teofil Dumbrăveanu. Văzuse lumina zilei la 11 (12, după unele surse) decembrie 1908, în ținutul Sucevei (Capul Câmpului-Păltinoasa). Din cauza războiului, purtat multă vreme cu încrîncenare în Bucovina, părinții săi - țăranii Glicheria (născută Olaru) și Grigore Coștiug - nu-l pot da la școală. Ar fi învățat, astfel, să citească abia pe la 14 ani, după...
2 poezii, 0 proze
Florin Nitulescu
Eu sunt unul dintre cei care mai sunt.
15 poezii, 0 proze
B. Liviu
"sinceritatea e leagatura suprema dintre suflete dar ne pierdem printre sute de minciuni,suntem pagani,iubirea noastra-i cruda,cu pacatul ruda,aduce prea putina placere si cere prea multa truda!"
11 poezii, 0 proze
Dintre ploile de vară
de Radulescu Costin Catalin
Dintre toate ploile de vară, Tu ești cea mai frumoasă. Ești parfum de lumină și crepuscul de seară, Și mireasă în casă. Dintre toate ploile de vară, În liniștea zorilor, îmi freamătă gândul, Cu acord...
Poezii de dragoste
de x
Nu am ce sa-ti mai spun, cand ploile de vara se sting in curcubee, Si nu stiu care-i drumul prin lacrimile tale, in suflet sa-ti ajung, De-acum a venit toamna si vreau sa-mi mut tacerea, in alta...
Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - Febre - 1
de marin badea
Dorul de tine umblă împleticit, precum sălciile, în oglinda apei, după ce au fost năpădite de neliniște și de frunze. Tic-tac, tic-tac, sunt un ornic care măsoară așteptările dintre două începuturi,...
Indulgența Zeilor
de oros marc
* De veghe la Porțile Luminii stau Îngeri cu Lănci de Mister * *** Clasificările de acces a diferitelor praguri dintre generațiile de vârstă la adevărul absolut al unei situații date de viață, se vor...
Batran singur si nemuritor cauta prieteni pe masura
de Laura Dragomir
Primul pom a inceput sa creasca dupa ce i-a cerut lui Dumnezeu pe cineva cu care sa mai schimbe o vorba, dar nu se astepta sa-i trimita tocmai un pom. La inceput il privea cu ochi rai: \'De ce a...
Vară stinsă de ploile toamnei…
de Andreea Filofteia Vîlcu
Am deschis larg porțile lui septembrie, deși este foarte probabil ca mulți dintre noi să ne fi dorit ca această magnifică vară ce tocmai s-a stins, să mai fi durat cel puțin încă pe atât, căci, după...
doua zodii
de Alexandru Corneliu ENEA
În râul unei zile de vară, zodia peștilor și-a ales zodia gemenilor să se joace cu timpul stelelor lor, fără să știe încotro va curge și cât de adânc va fi universul râului nelipsit de vârtejuri și...
Sfarsit de vara
de Madalin Ciortea
Anotimpurile trec peste existenta marginind cumva ceea ce suntem si prinzand in acele timpului ceea ce am devenit lasand prezentului o privire in trecut si speranta unui maine imaginat. Suntem...
Sfinții de la colțuri
de Gheorghe Aurel Pacurar
Linia cerului coboară uneori între apusul de ieri și răsăritul de azi, dinspre colțurile stelelor la marginile băncilor tricoloruite dinadins și încă netricolorite, de la clipitul lămpilor de neon,...
Bălțata de toamnă
de Ottilia Ardeleanu
Se uită înapoi. Beznă. Ceilalți sunt prea prinși de ceea ce se întâmplase. Undeva în fundal, orchestrate de talgere de frunze, se sting vocile zilei. Sub tălpile lui masive pare că sapă cineva tunele...
