"Dimineata cu tine" – 20062 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAlexandru Obedenaru
Poetul cu "figură baudelairiană!, Alexandru Georgică Obedenaru, s-a născut în București, la 13 iulie 1865. Deși în poeziile sale, de formă concentrată, proslăvește moartea, el va duce până la adânci bătrânețe o existență de jovial noctambul, de om de spirit, fantezie și umor. Decorat, sărbătorit de Societatea scriitorilor români, Alexandru Obedenaru a fost o figură cunoscută a vechii boeme literare, de stil macedonskian, la al cărui cenaclu participă în mod activ după 1888. La 75 de ani revine în presă, în ziarele "Dimineața" și "Adevărul", cu amintiri din tinerețe, care nu sunt simple fragmente autobiografice, ci pagini de evocări memorialistice, de reconstituire a unei lumi intelectuale apuse, o galerie de scriitori, actori, pictori, muzicanți, pierduți în amintirea Bucureștilor de altădată. Încă din 1894 este funcționar la Academia Română, împărțindu-și existența între munca aridă de bibliotecă și poezia parnasiano-simbolistă, prelungită până târziu, în indiferența totală a...
9 poezii, 0 proze
Arhip Cibotariu
Au innebunit salcamii De atata primavara, Umbla despuiati prin ceruri Cu tot sufletu-n afara Si l-au scos de dimineata Alb si incarcat de roua Cu miresme tari de ceruri Smulse dintr-o taina noua Au innebunit salcamii Si cu boala lor odata S-a-ntamplat ceva imi pare Si cu lumea asta toata Pasarile aiurite Isi scot sufletul din ele Pribegind de doruri multe Calatoare printre stele S-a-mbatat padurea verde Nu mai e asa de calma, Tine luna lunguiata Ca pe-o inima in palma Nu-mi vezi sufletul cum iese In haotice cuvinte, Au innebunit salcamii Si tu vrei sa fiu cuminte?
0 poezii, 0 proze
cristian oprea
IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...
2 poezii, 0 proze
Marta Petreu
Marta Petreu -- este pseudonimul literar al Rodicăi Marta Vartic -- (n. 14 martie 1955), profesor de filosofie la Universitatea din Cluj, editor, eseist și poet român. S-a format în ambianța intelectuală a mișcării literare Echinox, de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj. Profesor de istoria filosofiei românești la Universitatea „Babeș-Bolyai“ și redactor-șef (din 1990) al revistei Apostrof, publicație mensuală editată de Uniunea Scriitorilor din România și de Fundația Culturală Apostrof. Doctor în filosofie al Universității din București, cu lucrarea Valențele estetice ale anamorfozei logice (1992). Poezie Aduceți verbele (1981) Dimineața tinerelor doamne (1983) Loc psihic (1991) Poeme nerușinate (1993) Cartea mîniei (1997) Apocalipsa după Marta (1999) Falanga (2001) Scara lui Iacob (2006) O culegere lirică, Poèmes sans vergogne, i-a apărut în 2005 în Franța, la Editura „Le Temps qu’il Fait“. Eseist și istoric al filosofiei românești Teze neterminate, București, Ed. Cartea...
25 poezii, 0 proze
Ioana Stanciu
poezia mea este lumea ce-mi sta la picioare; nu tin cont de reguli atunci cand gandesc, simt, tremur, respir si scriu. sunt copil, iubesc, la distanta, imbratisez soarele dimineata, ma joc cu cearcanele celui de langa mine, colorez iarba cu talpile goale, ma-mbrac in camasi barbatesti, ma reincarnez vara in scoici, iar visele-mi penduleaza intre munte, mare, unde, nori, raze, ochi mari, gene lungi, zambete sincere.
5 poezii, 0 proze
Dragomir Rodica
Nepoata de tarani invartejiti in a pamantului munca,crescuta in ograda plina de oratanii si invatata ca oamenii ,,de la oras" sunt prea ocupati pentru a mai simti fericirea lucrurilor simple. 3 rugaciuni m-a invatat tataia,3 rugaciuni stiu si acum. Continui sa spun seara,inainte de culcare: ,,Tatal nostru", ,,Crezul" si ,,Inger,ingerasul meu". Din ce in ce mai rar totusi.Nu mi-s bigota,dar cred intr-o fiinta superioara care,din spusele mamaiei,s-ar numi ,,Dumnezeu". Cu ,,D" mare. M-am jucat ,,cu puta in tarana",am facut baie in garla,cozonaci din lut si friptura din ciocanei de porumb,dansam pe langa geamul caminului cultural- pe atunci discoteca-,incalecam sania dis de dimineata iar seara ma infruptam din placintele coapte in soba si laptele proaspat muls de la Joiana. Il primeam,din cand in cand, cu mare bucurie pe nenea care parca in fata portii un Oltcit alb si ma pupa pe frunte.Tin bine minte ca intr-o vara mi-a adus ochelari de soare cu rama din plastic alb. Dar cu mult mai...
24 poezii, 0 proze
Bogdan Margareta
Absolventa a facultatilor Filosofie (1995) , Teologie-Litere(Limba Rusa)(1997),Babes-Bolyai.Absolventa a Facultatii de Stiinte Juridice (2014). Master in Științe Penale(2015). Autoare a cartilor: 1."Sfanta Maria Egipteanca sau viata unei prostituate din Alexandria secolului IV"-2004.(roman) 2."In pat cu diavolul"("Înger căzut")- 2006.(proza scurta) 3."Avocatul lui Iisus"-2011.(proza scurta) 4." Monologul iubirii"- 2017, proza 5."Pedepsele corporale"-2017,(drept) 6. "Omorul calificat"-2017,(drept) NANU Țăran basarabean. Colhoznic, mai precis. Muncea în colhoz. Era căruțaș. Avea 2 iepe. Ale colhozului. Le spunea “fetele tatei” și aveau nume de floare. Erau înalte, roșcate, puternice, ca și caii nemțești, se lăuda el. Dimineața, la prânz și seara era cu iepele lui, ba le dădea de mâncare, ba le țesăla, ba le ducea la trap în stânga sau în dreapta, unde avea nevoie colhozul de ele. Parcă țin minte și azi cum stătea nanu în căruță, cu biciușca în mână, mergând prin sat, mândru...
1 poezii, 0 proze
Olimpiu Nușfelean
Poet, prozator. Facultatea de Litere a UBB Cluj. Debut absolut cu poezia Flacăra mea în Echinox, 1971. Volume: La marginea visului, roman, 1980; Poziția ființei, povestiri, 1982; Piatra soarelui, roman, 1987; Libertate de noapte, versuri, 1995; Focul irevocabil, versuri, 2000; Câinii de vânătoare, povestiri, 2004; Eu, celălalt, versuri, 2004; Iubește-mă repede și uită-mă iar, 2005; Poeme pentru cei care citesc în liniște, 2009; Un om fără aripi, 2009. Inclus în volume colective și antologii: Popas între poeții tineri, 1974; 9 dimineți, 1975; Spații posibile, 1979; Caietul debutanților, 1979; Suverana clipă, 1981; Generația ’80 în proza scurtă, 1998; Romanian writers of the ‘80s and ‘90s, 1999; Patruzeci. Poeți bistrițeni contemporani, 2001. Distincții: Meritul cultural în grad de cavaler, 2004. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
2 poezii, 0 proze
Rasul Gamzatov
Rasul Gamzatov s-a născut pe 8 septembrie 1923, în satul Avar de Tsada în nord-estul Caucazului. Tatãl sãu, Gamzat Tsadasa, a fost un bard, moștenitor al tradiției antice a menestrelilor care încã prospera în munți. Așadar tatăl a fost primul său profesor în arta de poeziei. Tinărul Rasul asculta ore întregi, fără întrerupere, povestirile din Avar, legende și fabulele narate de tatăl sãu . Copil fiind, Rasul, pentru o povestire pe măsură, păstea calul vecinului timp de trei zile! Altădată a urcat o jumătate de zi pe munte pentru a asculta, de la ciobani, o singură poezie! În clasa a doua de școalã a mers doisprezece mile pentru a vedea un bãtrân, prieten al tatălui său, care știa multe cântece, poezii și legende. Bãtrânul i-a cântat și i-a recitat patru zile de la dimineațã pânã seara! La unsprezece ani a scris prima lui poezie. În 1945 cu câteva cărți sub braț și cu o sumă mică de bani în buzunar, el a ajuns în Moscova pentru a urma...
1 poezii, 0 proze
ana sofian
Văzusem ochii tăi într-o dimineață cu ceață urcau muntele de gheață m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îți va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda și smulge-i pilonul de sub picioare să ne fim ploaie și soare pe veșnicie...
239 poezii, 0 proze
Dimineata cu tine
de Denes Victor
E dimineata iar soarele a distrus intunericul camerei mele. Sunt obosit dar gandul la tine nu ma lasa s-adorm; nu mi-e somn. As vrea langa tine pe perna s-asez incet a mea tampla. In timp ce...
dimineață cu tine
de catalina marincas
mi-i poftă de-o bere cu tine de baruri aglomerate și concerte de jazz de nopți în hoteluri și escapade olandeze mi-i dor să-mi ascunzi răsăritul în buzunar ca pe-un bănuț fermecat „hai pune-ți o...
Dimineață cu tine
de Florin Armangic
Fereastra larg deschisă îmbrățișează zâmbetul dimineții în mireasmă de cafea aburindă... Dans suav într-un alb pur se ridică dintre palmele unor mâini pline de dragoste. Este chiar ea, bruna mea...
o dimineata cu tine
de ioana negoescu
In zori canta o pasare muta. Nepasatoare dansau ploile zilei; se destramasera culorile lasand o dara sangerie, singura care se mai bucura de atentie. Eu iti sugeram nemiscata ca asta-i lumina unui...
Cu tine
de Victorita Ionescu
Mă îmbăt în fiecare dimineață cu soarele acesta magic care izvorăște din ochii tăi fermecați... Mă îndrept spre porțile luminii și aștept mâna ta lipită de palma mea... Străbat distanța dintre clipă...
In somnuri cu tine
de Ciobanu Claudia
Am desenat dimineata cu un creion pe encefalul tau Si ti-am ascuns in buzunar o picatura de senin… Iti mai amintesti? cand ai deschis ochii si te-ai vazut printe nori descult m-ai luat in mana si...
Cu tine-n gand
de iancu george
Caldura de afara, contrarie sufletului meu Devenit din pacate un cub de gheata Se chinuie sa razbata in viata mereu Fara vise, fara dorinte, fara speranta... Astept tacut semnale de iubire Cu gandul...
Fumatul de dimineață
de Victor Țarină
Cântec de dimineață când prin spitale Se spală podele și bolnavii închiși În bucătărie schimbă priviri dușmănoase Cântec de dimineață cu tine dormind liniștită Cu misterul viselor tale valsând prin...
Am rămas cu gândul acolo
de Silviu Somesanu
S-au săturat de singurătate pietrele lunii fiecare stea pare imună te privesc dimineața cu ochii de rouă. Am trecut prin noapte ca prin sticlă afumată pentru eclipsă, am dorit să plec din oglinzi,...
în nici o dimineață
de Radu Magro
știu, muzica ta se va stinge lent într-o noapte albastră fără sfârșit din iarna care începe curând și se va risipi în zorii unei dimineți în care voi adormi surd și neresemnat. tu vei începe să te...
