"Devorator de minți" – 1395 rezultate
0.04 secundeMeilisearchMărușteri Marius
M-am născut (pe bune !) într-o gară - de unde probabil și constantul meu "dor de ducă"...la poalele Apusenilor, unde - vorba Valeriei Tamaș - " se nasc și munții și probabil din aceeași piatră". Vreo 30 de ani de școală, ani în care am învățat unde să caut când nu știu ceva, unde să "depozitez" când am găsit ce căutam, respectiv unde să nu mai caut ceva ce nu o să găsesc niciodată... Devorator de poezie și literatură SF (uneori cele două genuri literare chiar au ceva în comun) :). Poet preferat: Vasile Voiculescu Ce cred despre "Ars poetica"? Am avut ocazia să îl aud pe marele Ștefan Augustin Doinaș, înainte de 1989, luând-o peste picior pe cea mai nesuferită (a se citi comunistă) profesoară de limba română din orașul unde făceam liceul - în cadrul unui cenaclu literar - cu privire la o recenzie făcută de aceasta "Mistrețului cu colți de argint". Citez aproximativ: "Doamnă (nu tovarășă - sic!), vă asigur că nu m-am gândit la nimic din ce ați spus când am scris această poezie !!!"
29 poezii, 0 proze
luchian valentina
Nu pot a mă încadra statului de poet si in nici pe de parte celui de scriitor. Sunt un mare amator de fraze frumoase, scrise pe placul inimii mele și un mare devorator de pagini scrise de cei cu mai mult talet si har ca mine. ps. Totuși celor care își vor arunca privirea peste textele mele, îi rog a nu mă judeca prea aspru.
5 poezii, 0 proze
neculai lunca
Născut la Gherăiești-Bacău la 20 sept 1955 Studii-incomplete;autodidact.Cursuri de vitrinier -decorator 1968-1973-face parte din colectivul unei panorame de bâlci(circari ambulanți) Profesiunea: Grădinar-floricultor (a treia generație) Nu are volum de autor (încă) A scris texte pentru melodiile folk ale grupului "Meditas",actualmente desființat
104 poezii, 0 proze
Lidia Dondesi
Născută în Drobeta Turnu Severin, 24.09.1956, din familie de funcționari, mama având aplicare spre litere fiind provenită din familie de învățători. Copilăria mi-a fost însuflețită de zilele petrecute la bunici, multe drumuri am străbătut cu bunica la școala din satul Cătune, localitate așezată pe malul Motrului de unde am învățat primii pași spre frumosul vieții. Dar dragostea pentru frumos a venit și din partea bunicilor paterni, locuitori ai satului Bala de Sus (Mehedinți). Bunica avea un deosebit simț al culorii ce-l transpunea în scoarțele țesute în zilele lungi de iarnă, constatare făcută și de pictorul Dumitru Gheață Colibași, care nu de puține ori a colindat zona imortalizând-o în tablourile sale. Iată, că și pentru „Jocul de cuvinte”, ceea ce m-a înconjurat a fost o sursă de inspirație. Școala primară am absolvit-o la Liceul Decebal, apoi gimnaziul și Liceul de arte plastice Șt. Paulian din localitate. De-a lungul anilor am lucrat ca profesor, decorator, în prezent desenator...
15 poezii, 0 proze
Rodica Badea
Sunt o adolescenta de 16 ani la Lic. Ion Barbu, Bucuresti. As putea spune ca sunt simpatica, roscata cu ochi caprui, romantica si o mare devoratoare de poezie.
5 poezii, 0 proze
Poison
asa....deci.....mda...sunt POISON(si GODESS daca aveti voi chef)sunt devoratoare de chat,nu vreau sa stiu cati ani am,sunt un ingerash morbid,iubesc tigarile mai mult decat ORICE,am un IQ peste medie,i've got personality and charisma }:)si arat...ca o Poison^Godess.asa ca fetelor care veniti cu ganduri rele:nu va puneti cu mine ! ZZBYE ZBYE all! }{
33 poezii, 0 proze
Tinc Anca
04.04.1986. Copil fiind, isi petrecea verile citind in balconul cu vita-de-vie de la etajul unu al unei vile. Locuia cu bunicii si frunzarea carti din biblioteca voluminoasa. A gustat din poezia lui Bacovia si i-a placut atat de mult incat l-a devorat rapid. Setea de frumos a impins-o spre Blaga, Stanescu si Minulescu, iar apoi, catre proze alambicate si cu miez. Acum nu mai scrie. Cele 5 fasii de senin s-au inchis intr-un cerc perfect. Cand lucrurile se separa si devin simple, inspiratia se evapora si lasa loc pragmatismului. Cerul nu mai e locul ideal pentru visare, e doar un spatiu infinit, taiat pe la colturi uneori de zburatori si de avioanele lor minunate.
29 poezii, 0 proze
Devorator de minți
de Ecaterina Ștefan
Să alergi noaptea prin oraș admirând blocuri imens luminate peste tot oamenii care te ocolesc sunt mai înalți decât tine nimeni nu-ți știe fericirea asta te face importantă reala fericire e c-ai...
Hermafrodita\'s Lobulus
de dana julei
Luna pare a levita dismorfă în taraful ei cu jale și bun-gust Anima și animus s-au contopit de tot și s-au facut---must În lumea, un șir de azbestru interzis și iar prezis Un condor cu pisc de topaz...
moment
de Laurentiu Bancu
mi-am pus degetul pe două buze fierbinți tremurând, mi l-am retras sfios mă scoate durerea din minți; mi-am întins mâna, de data aceasta curios. întinsă puteam să o cuprind dintr-o privire, anemică...
Diptic lectural din Cercul Văz-Duhului
de Maria Pilchin
I. Globuri de sens dintr-un volum semnat de Ioan Prăjișteanu Tema cărții, de ascendență modernă, trădează o latență postmodernă a interpretării lumii – privită din optica fizicii cosmologice, a...
Pierdere,ratacire...
de Andrei Dumitrescu
Ce poate fi mai groaznic decat pierderea propriilor ganduri?Urasc intamplarile astea schizofrenice in care se intampla sa-mi pierd poeziile sau cugetele sau orice alt fel de scriere proprie...E ca si...
decoruri
de dan tristian
te-ai ridicat, ai închis uşa, frigul s-a făcut rotund. eu nu respir. sângele mă fură în drumurile aburinde ale visului prin şerpuiri anodine privirea caută o stradă, un număr exact, epiderma fragedă...
Gânduri(III)
de george geafir
. Rătăcim în viață ca și în filozofie: până ajungem nicăieri. . Purul adevăr este orice minciună, cu condiția să fie citită în ziar. . Viața ține de rost, de sens, de filozofare; altfel spus, de...
Thirsty tree of death
de Posogan Horea
Te-ai născut ca cel mai alunecos om din lume. Erai atât de alunecos în clipa în care ai luat prima gură de realitate, încât medicul te-a scăpat pe gresia albă a sălii de nașteri și dus de o forță...
Temporalizare și spațializare în scenica llosiană
de Ioana Petcu
Căci îl cunoșteam pe scriitorul Mario Vargas Llosa din stilul romanelor acestuia. Căci rămân uimită câte personalitați auctoriale ne vizitează colțul de litoral (menționez că romancierul peruan s-a...
Petruța
de Daniela Luminita Teleoaca
Ne plăcea profesoara de franceză. Mărunțică foc. Mai scundă aproape decât oricare dintre noi! Cu niște ochi imenși. Rimelați. De șerpoaică. Una blândă ce-și făcuse ascunzișul exact în inima clasei...
Demolatorii de mituri
de ioan ghiocel
În fiecare zi ești înconjurat de mituri. Unele pornite de la adevăruri mărunte, altele de la niște simple povești SF scornite de mințile care nu au altceva de făcut. Problema este că noi, mă refer la...
Între două trenuri
de maroga mihai adrian
- Ooo, ce frumos îmi zâmbiți doamnă! Îmi cer iertare dacă nerăbdarea, tumultul care și-au făcut locul și care nu sunt străine în totalitate de fulguranta dumneavoastră apariție, mă împing la...
Pledoarie pentru neinteresant
de Bogdan Chirica
PLEDOARIE PENTRU NEINTERESANT Bogdan Chirica (Bachus) Probabil ca a vorbi fara a spune nimic a devenit ceva obisnuit. Ma infioara insa acest joc de-a autoiluzionarea in care criteriile de valoare au...
