Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Demență de gânduri"3050 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
37 rezultate
Heinrich BöllHB

Heinrich Böll

AutorClasic

Heinrich Theodor Böll (n. 21 decembrie 1917 – d. 16 iulie 1985) a fost unul dintre cei mai proeminenți scriitori germani după ce de-al doilea război mondial. Romancier și dramaturg Heinrich Böll a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1972. Notă biografică: "Am vrut să scriu dintotdeauna, am încercat de timpuriu, însă cuvintele le-am găsit abia mai târziu," mărturisește Heinrich Böll. A inceput să scrie din copilărie, a publicat prima carte abia la 30 de ani, iar în 1972, la 55 de ani, a primit Premiul Nobel pentru literatură. S-a născut în 1917, fiind al optulea copil al unei familii care ura războiul. Primii bani care i-au căzut in mână a fost o bancnotă de un miliard de mărci, pe vremea când tatăl lui ridica de la bancă bani cu căruța pentru a-și plăti ucenicii. A luptat în al Doilea Război Mondial (inclusiv pe teritoriul României), iar drama provocată de demența nazistă a marcat opera sa. Heinrich Boll este, înainte de toate, un umanist: răspunsul găsit la ororile...

1 poezii, 0 proze

Alexandra Alb TătarAT

Alexandra Alb Tătar

AutorAtelier

~ n. 15 iulie 1981 ~ locuiește în Tg. Mureș ~ psihoterapeut/ profesor psiholog ~ licențiată a Facultății de Psihologie, Universitatea din București; Master în Psihodiagnostic, Consiliere și Psihoterapie; Formare în Psihoterapii cognitiv-comportamentale; Formare în Psihoterapie pozitivă ~ e-mail: alexandratatar@gmail.com * dă-mi un nume ce-a adormit într-o barcă plutind înspre ceruri în noapte cum te caut esență de mult dinainte s-o știu te zbăteai printre șoapte ** aș fi o poveste fără sfârșit și toți ar cunoaște-o fără s-o citească o carte scorțoasă din care-ar cădea albastre petale de nu-mă-uita *** când te trezești în penumbra umană privește mâinile ce modelează chipul pseudooamenilor oamenii se cunosc după problemele pe care le sculptează dimensiunea forma spiritul singurul algoritm inalterabil cioplit doar din lumini **** suprarealitatea se pedepsește cu închisoare în demență e o infracțiune asupra minților ce nu au inocență nici înălțimea s-o atingă lărgimea s-o cuprindă lumina...

148 poezii, 0 proze

Ioana LazarIL

Ioana Lazar

AutorAtelier

Scriu de ceva timp, desi sunt constienta ca sunt in libera schimbare de stil. Inca mai caut si inca mai testez. In general scriu proza, am un roman terminat, dar m-am axat pe poezie in ultima perioada. Orice critica este bine venita, pentru ca am nevoie de coate-n coaste ca sa ma corectez.

6 poezii, 0 proze

C.VictorC

C.Victor

AutorAtelier

Sunt un om care inca mai crede in romantism,bunatate,generozitate,decenta,verticalitate si poezie .Ma numesc C Victor ,calatoresc tot anul pe mapamond si incerc sa procesez cu mintea mea tot ce mi se intampla.Am gasit acest site si incerc sa postez in pagina mea trairi aleatorii.Mentionez ca nu am valente de om al literelor dar respectul meu e nemarginit pentru cei consacrati....genii in ale scrisului.

2 poezii, 0 proze

Aurelia BorzinAB

Aurelia Borzin

AutorAtelier

Se scrie scriindu-mă. Volume de versuri: „Chișinăul e o tabletă de ciocolată”, Ed. Vinea, 2010; „Pansamente”, Ed. Cartier, 2007; „Nesomn pentru demenți”, Ed. Prut Internațional, 2003. Masterat în Jurnalism, USM (2008). Redactor-șef al revistei "CLIPA". Email de contact: aurelia.borzin@gmail.com Blog: aureliaborzin.blogspot.com

28 poezii, 0 proze

ED

elena dogaru

AutorAtelier

nascuta prin focsani(cred!)din parinti normali...am ajuns la concluzia ca se merita sa fiu cat mai nebuna sa pot supravietui in aceasta lume dementa...si iata-ma pe drumul meu acum in cautarea acelui lucru ce-mi lipseste inca...

21 poezii, 0 proze

Anolucimus MagisterAM

Anolucimus Magister

AutorAtelier

..Amintiri din tara demenetei. Copilul cu ochi bulbucati Zorii capistei maiastre... ....si multe altele nescrise si nepetrecute ...inca

8 poezii, 0 proze

Demență de gânduri

de Diana Rizoiu

Parc de frunze înflorite cu muguri de zâmbete Să-ți lucească pe figura veselă și optimistă. Calde surâsuri de fulgi să se rotească în jurul tău. Galop de lacrimi turcoaz plângând să șteargă obrazul,...

PoezieAtelier

politic os

de Ștefan Petrea

seninul tău alcătuiește mirări pofte de sânge-n zidire de temple nopți imaculate de treaz, trăiesc într-o mafie de gânduri îmi plătești cugetului taxă de protecție tot mai des zborul se izbește de...

PoezieAtelier

ganduri de dimineata ... (1)

de Mihai Ciobanu

Traiesc intens cu inima deschisa, cu beregata libera, daca ma loveste cineva in tampla, habar n-am daca o sa cad. Viata nu e o comoara. Cine draca’ o cauta? Ne cautam pierduti ca chiorii. Visam cai...

Atelier

Propoziția săptămânii (15)

de Anton Potche

Die Krankheit kann jeden erwischen. – Boala poate să surprindă pe oricine. Arno Luik a rostit acest adevăr incontestabil într-un interviu cu postul Deutschlandradio Kultur din Berlin. Tema...

Atelier

Aberatii

de Marius Florin

Aberatii Aceasta-i lopata cu care-ti sapi groapa, hartia si limba, pamantul, care sub comanda ta a inviat zei, inmuiati in sarea tornadelor echilibrata de dulcele sangelui tau, ce n-a-nviat pe nimeni...

Atelier

Scanteie

de Ana

Dorinta ce insufla o pasiune Dar doar pentru un moment O clipa ce dureaza o viata Poate fi ingusta Sau poate nu ii inteleg deplinatatea sange latin, de foc si tristete Varsa-ti vinul in plictis Si...

PoezieAtelier

Nu ascund clipe rele

de Minea Georgel

Ceasul minții mele stă întotdeauna treaz Și-și așteaptă oglindirea în mii de cioburi infernale Cu seceră de plină necruțare ucide treptat în conștiință Și suflet de păgână ființă îmi arată neîncetat...

PoezieAtelier

flux de poeme naani

de Anisoara Iordache

vibrații dramatice tensiuni interioare semne ascunse-n vocea unui poem 2 sămânța naani încolțește-n carte permițând tuturor să guste din fruct 3 accente străvechi ale unor simboluri întorc percepția...

PoezieAtelier

De pe drumul de costișă ce ducea la Vaslui

de Laurentiu Ghita

Extrem de dificil concurs, limitat de aria acoperita de perechile de rime! Dar tare sunt curios să văd cum vor fi primite încercările mele. Temă națională GREȘEALÃ – PROSTEALÃ/ INSOLENÞÃ –...

PoezieAtelier

labirintul fertil

de Yigru Zeltil

lui gellu naum 0 în fructiera visului dementa gălăgie a parcurilor într-o casă din eterna mahala îmi lăsasem corpul zburam prin aerul albastru al nopțiie ce le păsa câinilor corpul recita în...

PoezieAtelier

Intr-o lume noua, noi vom fi primii alesi s-o intelegem-Ratacire

de Marinescu Victor

Alb! Atat de alb! Sunt ca un nor de vreme frumoasa care isi picteaza cerul impins de vant. Langa mine se inalta cateva figuri. Imi par cunoscute. Se agata de copaci si-I infloresc. O primavara mai...

ProzăAtelier

Anul crucii mele

de florin otrocol

“Unde există dorință există și suferință” îmi spunea un amic deunăzi. Expresia dorinței ca trăire și alăturarea suferinței îmi așează gândurile între suferințele mele. În jurul meu au început să...

Atelier

La spital...

de Raluca Oana Helgiu

Există lucruri pe care e bine să nu le spui nimănui. Poate nici mamei. Și, dacă ai putea, nu ți-ai spune nici ție. Iar acel ceva este legat de soțul tău, de faptul că s-a îmbolnăvit groaznic și tu nu...

Atelier