"Decăderea utopiei în neantul distopic" – 1489 rezultate
0.02 secundeMeilisearchBen Corlaciu
Pentru poet spațiul tavernal este un cadru familiar în care trăiește și scrie. Descoperim la el o lipsă de solemnitate a vieții ce se derulează într-un registru existențial degradat. Starea bahică prelungită conduce la o decădere metamorfică a eului: Mama mea a fost o broască țestoasă/M-a făcut cu trestia cea mai inaltă/Am fost alăptat de o baltă râioasă/Culcușul/Mi-a fost tot o baltă. (Fiul mlaștinei)
3 poezii, 0 proze
Miron Kiropol
s-a născut la 29 octombrie 1936 - București "Cuminte cititor îti promit ca aventurile acestea te vor lega nu numai de lumea terestra, ci nazdravan de lumea cealalta, daca vei avea rabdare sa le urmezi. Cred ca descrierea lor te va apropia de asemenea de scriitorul acestor rînduri ce te binecuvînteaza pe tine, dar mai ales pe acela care l-a împins în prapastia oraculara a scriiturii (Miron Kiropol)" Miron Kiropol e un capitol aparte al literaturii romane. Plecat demult din tara ("transfug" al comunistilor), dupa peregrinari prin Europa, stabilit in Franta si devenit poet de expresie franceza, nu-si tradeaza in nici una din limbile operei sale filonul orfic, viziunea esentiala despre om ca fiinta implicata in Dumnezeire, chiar daca balanta mantuire-decadere este rareori echilibrata. Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă...
5 poezii, 0 proze
Alin Avram
...sunt o amagire a mea pentru ca alerg in dreapta si in stanga printre carti,intocmai ca un copil printre jucarii..nu ma pot axa!...mi-am gasit domeniul, insa tot inot intr-o vastitate a posibilelor “sine”..cine sunt eu?, cum sunt eu?...sau pe unde voi fi?, cum voi fi?, cine voi fi?.....prea multe intrebari pt prezent…nu-i bine sa constientizez unde ma aflu, caci ma dezamagesc, insa in acelasi timp nu ma pot opri din a ma compara pe MINE cu cei din jur…ori mai bine zis PE CEI DIN JUR cu mine?......mai bine neg toate intrebarile si cu ochii inchisi, necontientizand deci, voi ajunge UNDEVA... Insa, in cine ma incred eu in drumul asta, cand nu ma cunosc nici macar pe mine atat de bine, incat sa ma indrept spre UNDEVA.. ..cea mai importanta persoana din viata mea voi fi EU..cand voi avea deosebita onoare de-a face cunostinta cu MINE! Iei in deradere intrebarile adresate mie personal? Da, da, tu- cititorule! Tie iti vine a rade? Dar tu prietene, intreaba-te in sinele tau, si-apoi rapid...
79 poezii, 0 proze
Decăderea utopiei în neantul distopic
de Cuceu Codruta
„Glisarea utopiei înspre distopie este un pas necesar pentru ca genul utopic să se mențină în viață.” (George Achim) Dintotdeauna oamenii au căutat fericirea. Umanitatea are în esență această genă a...
Carcera amintirilor
de florin otrocol
Sub nici o formă nu-mi pot evita trecutul. Orice formă de organizare a memoriei aș alege nu reușesc a evita rutina empiricului. Sufletul meu este o frescă sub continul asediu al penelului vieții....
Feromonii si traseul lor
de elena gheorghiu
Pe planeta Dokiada exista clanul feromonilor Kuropupinasa. Erau trei feromoni care terorizau planeta cu năbădăile lor ieșite din comun. Ei se numesc : Fițo, Bițo, și Mițo. Fițo era șeful feromonilor...
Omul utopic 1, 2, 3, 4
de razvan rachieriu
Omul utopic are în loc de entități în lăuntru un falanster ca un sistem format din utopiile ce-i sunt configurațiile și ființează în supranatural, circulă de la misticism la puritate și mentalul lui...
Perfectibilul și imperfectibilul 5,6,7,8
de razvan rachieriu
Finitudinea omului s-ar mări dacă efemeritatea sa și-ar extinde limitele temporale și inserează în perfectibil imperfectibilul care este împânzit de vicii, tare, păcate, lubric și ilegal schițând...
Omul utopic 5,6, Nimicnicia 1,2,3
de razvan rachieriu
Omul utopic detestă ordinarul, naturalul, firescul, profanul și laicul pe care le consideră degradante și cu o doză de sacrilegiu, apreciază extraordinarul, uluitorul, uimitorul și extravagantul,...
viața ca un cerc
de Tatiana Gradinaru
() I: Există două moduri de a ființa: a trăi și a scrie. Între ele pauza. Pauza ca un fel de moarte. Te naști și firesc trăiești . Primul sector de cerc e viața – modul ăla pur de-a fi om . Iar...
Florina Ilis: Plăsmuiri virtuale
de Valeria Manta Taicutu
Florina Ilis: Plăsmuiri virtuale Cartea Florinei Ilis, \"Cinci nori colorați pe cerul de răsărit\" (Editura Cartea Românească, 2006), are toate ingredientele unui roman de succes: decor exotic,...
decaderea
de luca sabina
Decaderea… Sus la Inaltul Cerului… in lacasul Cel Sfant al Eternitatii Lumina stralucitoare, Divinitate, Sfintenie… Atotcuprinzatoare. Ingerii slujeau in continua desavarsire… Toti ascultau Cuvantul...
Decăderea
de Călimărea Andrei Adrian
Erai fecioara înverzită ce ritmul dansului știai de vânt tu erai învățată de soare erai alintată nimic nu te putea atinge nimic nu te putea învinge căldura îți umplea nervura cu energia de dincolo de...
DECADEREA MAGULUI
de Fidy
PICURI DE APA CAD PE TAVANUL PESTERII LASAND IN URMA DUNETUL DISPERARII IAR GROAPA MAI LARG SE ADANCESTE SUFLETUL DIN EUL ZBUCIUMAT SE POTOLESTE . EL PRIVESTE CUM IMPERIUL SE DESTRAMA EL STA LINISTIT...
Decăderea îngerului
de Arion Tiberiu
Un înger alb și bun Se pierde-n spuma unui val De-argint în nori de fum… Își pierde-aripile-ntinate De un amor prea des zdrobit Și stins sub clar de lună-n răsărit… Se duce-ncet,amar suspin Din piept...
Decaderea si ascensiunea lui Sporting Ferentari
de B.S.
Orice asemanare cu realitatea este intamplatoare. -------------------------------------------------------- 1) In anul doua mii vara,cu 10 etape inainte de terminarea campionatului,Sporting Ferentari...
Decaderea si ascensiunea lui Sporting Ferentari ( 2 )
de B.S.
In prima zi \"de antrenament\" am facut cunostinta cu portarii. Portarul titular, avea in comun cu fotbalul doar numele: Vasile Poarta. In rest, pitic, 1.60 m inaltime, bondoc, capul ii iesea direct...
Decaderea si ascensiunea lui Sporting Ferentari .( 3 )
de B.S.
Formula de joc la Sporting Ferentari era 4-5-1 . Cand mi-au prezentat \" lotul \" era sa cad pe jos. Portarii Rica si Vasile aveau niste nume normale. Nu mi-am putut inchipui ca intr-o echipa de...
Decaderea si ascensiunea lui Sporting Ferentari .( 4 )
de B.S.
Linia de mijloc si atacul lui Sporting : Extreme : Gigi Curca si Bogdan Pasarica. Mijlocasi : Dudu Bounegru , Damian Laba si Dan Mortu. Rezerve : Vasile Galeata si Gheorghe Gainat. Varf, Dorel...
Decăderea împăratului
de Ciulei Marian-Dănuț
Coroana mea de aur, Jilțul meu unic, Au dispărut luate de un nour Și nu mai am nimic. Fericit eram Atunci odinioară, Acum când bogăție nu mai am Sunt trist pentru prima oară. Odinioară Totul era...
