"Debut Marius Lăzărescu" – 2590 rezultate
0.02 secundeMeilisearchPopa Marius
Debut
3 poezii, 0 proze
Marius Calacean
nascut 24.10.73 ,Baia Mare. Absolvent al Universitatii Emanuel din Oradea, sectia Teologie Pastorala, casatorit, debut literar in volumul colectiv de poezie Cuvinte la Schimb, Editura Eben-Ezer, 2001
4 poezii, 0 proze
Ilarie Voronca
Ilarie Voronca (n. Eduard Marcus, 31 decembrie 1903, Brăila - d.8 aprilie 1946, Paris) a fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor 75 HP și Integral și al mișcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat și Roneiro Valcia. Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia Sburătorul literar, unde și debutează în 1922 cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceiași factură în revistele Flacăra, Năzuința și Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restriști. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristețile și deznădejdea omului condamnat la existența cenușie a orașelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea și sistemul imagistic al acestor poezii, în afara tentației asociațiilor insolite, nu anunță viitoarea...
110 poezii, 0 proze
Radu Mihai
- debut revuistic - 1998 (societatea culturală "Destine"-București) ...am să pierd clipe în corpul timpului și-am să lăcrimez sufletul până am să ajung la drumul fără cruce,... ce mă va duce într-un mormânt din catifea maronie, în el să beau "Aceeași apă ce palpită în piept,/Pentru unii e moartă, pentru alții e vie."(Marin Sorescu). - student I.B.R. - management financiar
36 poezii, 0 proze
Alina Manole
Debut în volum de versuri: "Deasupra nopții", Editura "Cronica", Iași, 1998. Apariție în "Dicționarul scriitorilor ieșeni contemporani", ediția a doua, 2002.A publicat în volumele colective de cenaclu "Virtualia", Iași. Inclusă în antologia "Time after Time", The International Library of Poetry, USA, 2000. Colaborări și semnalări critice în: "Cronica", "Poezia", "Convorbiri literare", "Timpul", "Atheneum" (Canada), "Symposion", "Foaie pentru minte, inimă și literatură", www.liternet.ro, www.respiro.org, www.hermeneia.com.Membră a Societății Culturale "Junimea’90" din Iași.Membră a Cenaclului "Virtualia" din Iași. Surfeur cu experienta pe poezie.ro :) .
341 poezii, 0 proze
florea oliviu
debut la 18 ani in aiudul literar cu poezia alergie lirica,plus o expozitie de arta plastica la galeriile inter art aiud
13 poezii, 0 proze
Tudor Negoescu
Debut absolut: -în presa scrisă: revista Ramuri, nr.1/1998, girat de poetul Gabriel Chifu; -editorial: un grupaj de versuri în volumul antologic La început a fost Cuvântul…, al Societății Scriitorilor Olteni ( 2001). Cărți publicate: Arheologie în necunoscut, versuri, Editura SITECH, Craiova, 2001  Premianții ratării, versuri, Editura MJM, Craiova, 2003. Ecouri în presă: Virgil Dumitrescu, Bucur Demetrian, Constantin M. Popa, Nicolae Coande, Dan Bogdan Hanu, Marian Drăghici, Paul Aretzu, Marian Barbu, Anton Jurebie, Petre Ciobanu, Miron Țic, Valeria Manta Tăicuțu. Colaborări în presă: Ramuri, Cuvântul Libertății, Mozaicul, Flacăra, Ediție Specială, Rațiunea, Gazeta de Sud, Convorbiri Literare, Arca lui Noe, Mileniu, Logos, Femeia ortodoxă, Paradoxism Journal (SUA), Clipa (SUA), Respiro (SUA), Poezia, Observator (Germania), Ziua literară, Lamura, Datina, Columna, Vatra, Poesis, Terra Nova (Canada), Tribuna, Scrisul Românesc, Supliment Galateea (Germania), Autograf MJM,...
92 poezii, 0 proze
Gavril Ciuban
-debut în „Cronica”(1975) -a publicat versuri, proză, eseuri și reflecții pe teme sociale la: „Romaânia Literară”, „Echinox”, „Familia”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Transilvania”, „Orizont”, „Calende”... -volume: „Cultivatorul de pietre și tandra dihanie”, Dacia, 1992 „Fântâna cu ghinturi”, editura Jurnalul de Sighet, 1996 „Versuri din proză”, editura Proema (Baia Mare), 2000 „Poeme”, editura Limes (Cluj-Napoca), 2000, antologie de autor „Est”, Limes, 2002 -membru al Uniunii Scriitorilor
4 poezii, 0 proze
Dorin Muresan
Debut editorial cu volumul de proza "Hypostasis", Ed. Limes, 2002, premiat de USR, filiala Cluj. Aparitii cu poezie, proza si cronica literara in Vatra, Familia, Luceafarul, Convorbiri literare, Dacia literara, Bucovina literara, Steaua, Tribuna, Ziua literara.
2 poezii, 0 proze
Camelian Propinatiu
Debut publicistic cu două poezii, în Viața Românească, nr. 1/1986, și cu o povestire în magazinul SF Helion, Timișoara, iunie 1987. Diverse premii la concursuri de poezie, proză scurtă, anticipație, dramaturgie, roman (Premiul Nemira, 1998, pentru La un colț de cotitură, apărut în 1999 semnat Camelian Propinațiu). (Heteronimul "Camelian Propinațiu" vine din limba latină: propinatio = "invitare la băutură"; în Bucovina și în Galiția, propinatori se numeau țiitorii de crâșme.) Este nepotul preotului Grigore Constantinescu, profesorul de limba noastra cea romana, la Seminarul din Chisinau, al poetului Alexei Mateevici. Se identifică literar cu personajul din imagine, un mazil din Codrii Bâcului. ____________________________________________________ "La un colt de cotitura", Ed. Nemira, 1999 "La un colț de cotitură" (Ed. a doua), Edago, 2006 "Oligopedagogia", Edago, 2006 "Puii păsării de rubin pe urmele poetului Nicolae Labiș", Edago, 2006 Este autorul unui studiu critic de fezabilitate...
61 poezii, 0 proze
Debut Marius Lăzărescu
de Marius Lazarescu
Precum Cervantes, eu cred că viața omului se cere trăită întru poezie, întreaga viață și indiferent de felul în care își trăiesc toți ceilalți viețile lor. Totuși, când ajunge să debuteze la 53 de...
Scurt tratat despre sunete
de mioara băluță
Scurt tratat despre sunete “Se teme să fie prea "serios", taie gravitățile și o întoarce mereu spre o linie de frivolitate, tratîndu-se (și tratînd totul) cu o ironie salvatoare” scrie Al....
Prefață de Cezar Ivănescu la volumul Semantice umbre
de Marius Marian Șolea
PREFAÞÃ Am citit cartea de debut a lui Marius Marian Șolea, „Mereu secunda, mereu și Dumnezeu”, cum am citit și manuscrisul „Semantice umbre” și cred că tînărul autor, prezentat elogios în prima sa...
Helion Redivivus
de Paul Bogdan
Cel mai puternic club s.f. din fandomul românesc al secolului al XX-lea și-a reluat în forță activitatea la 5 noiembrie 2005. Schimbând vinerea pe sâmbătă, dintr-o întâmplare pe care n-a așteptat-o,...
Platon filmează Întoarcerea în pivniță
de Leonard Ancuta
filme s-au tot făcut. mă întreb însă dacă s-ar putea face un film după o carte de poezie. un prim răspuns, cu toate că mai puțin strict la ideea pe care o urmăresc este o realizare din 1995 a lui Jim...
Lansare carte - Zeppelin Jack - de Marius Surleac
de Marius Surleac
Vă invit Sâmbătă, 9 Iulie, de la ora 19:00, în clubul Fire din București (la subsol – Str. Gabroveni, nr. 12) la lansarea volumului meu de debut intitulat Zeppelin Jack și apărut la Editura Herg...
Debut literar: „Destulă pace pentru un război” - Laurențiu Ion
de Marius Surleac
Laurențiu Ion a câștigat Concursul de Debut Literar UniCredit, secțiunea Poezie , cu volumul „Destulă pace pentru un război” . Manuscrisul va fi publicat de Editura Humanitas și lansat în cadrul...
Prefață de Ioan Holban la volumul Pașii de sub simț
de Marius Marian Șolea
Poetul Marius Marian Șolea s-a impus, încă de la debut, ca o voce distinctă în peisajul liric de azi. Poezia sa a reținut atenția criticii de întîmpinare și a publicului larg, care l-a primit cu...
george neagoe despre mihai amaradia
de mihai amaradia
Mihai Amaradia, Poeme pentru cutia ta postala, Timisoara, Editura Brumar, 2012, 72 p. Un debut peste cele semnate de Marius Chivu („Vântureasa de plastic“), Radu Nitescu („gringo“) si...
Virtualia VI
de Alina Manole
Ediția a VI-a a Cenaclului Virtualia, din 17 decembrie 2005, de la Casa Pogor din Iași a fost marcată de prezența în sală a scriitorilor Cezar Ivănescu (Junimea), Lucian Vasiliu (Dacia Literară) și...
