Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Dealu\' Popii (Varianta Remixata - Vuc Casyan messenger Edit)"4511 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
PD

patraulea dragos

AutorAtelier

m-am nascut in targoviste( municipiul jud dambovita) si am crescut in satul dealu mare. locul preferat pe toata durata copilariei a fost satul bunicilor( nucet) acolo nimic nu mai conta, nici problemele familiale nici personale. pana in clasa a opta am in vatat la sc generala di buciumeni si am fost elev model, din clasa a 9 am inceput sa ma stric si asa am ramas. am absolvit(cu greu) liceul teoretic "nic titulescu" pucioasa acum sunt student la ase si la jurnalism. ce va urma nu stiu si nici nu vrea sa stiu

3 poezii, 0 proze

Neguș VasileNV

Neguș Vasile

AutorAtelier

Pictorul VASILE NEGUȘ, s-a născut în anul 1967 în Pucioasa și locuiește de la început, și își dorește până la sfârșit, în satul Dealu-Frumos, com. Pietroșița, jud. Dâmbovița. Pictorul și teologul VASILE NEGUȘ este un pictor de factură mistică, bizantină, și este cu creionul în mână de la vârsta de 3 ani, iar traseul vieții îl poartă lucrând și abordând mereu tehnici și stiluri diversificate, ajungând cu darul lui Dumnezeu, ca în a doua parte a vieții, să poată studia și picta mai ales pictură bisericească, iconografică, dar și o pictură de creație proprie, în stilul suprarealist mistic. Tehnicile sunt pe diferiți suporți, de lemn, pânză, piatră și zidărie, și poartă în ele o îndelungată experiență și studii asupra tehnicilor vechi, consacrate. Dar, parcă lipsindu-i ceva, domnul Vasile Neguș, a început să cocheteze și cu scrisul, în special poezia creștină, îmbinând foarte bine imboldul artistic prin “hrana” pentru vedere, adică pictura, și “hrana” pentru auz,...

1 poezii, 0 proze

Alexandru DenghelAD

Alexandru Denghel

AutorAtelier

12 poezii, 0 proze

Otilia MărculescuOM

Otilia Mărculescu

AutorAtelier

I am a great deal of things, but surely I am not your projection upon me.

37 poezii, 0 proze

PB

petre bucinschi

AutorAtelier

Volume de poezii Cu si fara retina Ed.ALDUS,Brasov,1997 Transmisiune in direct Ed.ALDUS,Brasov,1998 Fascinatia realitatii Ed.DEALUL MELCILOR,Brasov,1999 Un strigat,o chemare Ed.DEALUL MELCILOR,Brasov,2000 Aripi de porumbei Ed.LUX LIBRIS,Brasov,2002 Sarpele de cauciuc(poezie) Ed. TRANSILVANIA EXPRES,Brasov, 2007 Volume de proza Viata si sufletul unei vitrine Ed.ETIOS,Brasov,1999 Clipe decupate Ed.LUX LIBRIS,Brasov,2000 Petru si Pavel(roman) Ed.TRANSILVANIA EXPRES,Brasov,2005 Petru si Pavel(editia a II a) Ed. TRANSILVANIA EXPRES, Brasov,2006 Cocosatul din muzeu (roman) Ed.TRANSILVANIA EXPRES, Brasov, 2006 In anul 1998 Filiala Brasov a Uniunii Scriitorilor din Romania acorda premiul DARIE MAGHERU pentru debut in poezie pe anul 1997 domnului Petre P.Bucinschi pentru volumul "Cu si fara retina"(1997),Ed.ALDUS,Brasov. Scriitorul Petre P.Bucinschi ,nevazator din anul 1991,este membru al UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMANIA. ULTIME APARITII: Depozitul de umbre (roman) Ed. TRANSILVANIA EXPRES,...

219 poezii, 0 proze

Emanoil BucuțaEB

Emanoil Bucuța

AutorClasic

Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu) (n. 27 iunie 1887, Bolintin-Deal, Giurgiu - d. 7 octombrie 1946, București) a fost un scriitor și biolog român, membru corespondent al Academiei Române. A fost preocupat de cercetări de etnografie și folclor, de istorie literară, și a scris poezie și romane poetice. Emanoil Bucuta este fondatorul și directorul revistei de epocă Boabe de grâu între anii 1930-1935, asigurând fotografiei etnologice prestigiul de document sociologic de certă valoare informativă. În "Istoria literaturii române de la origini și până în prezent", G. Călinescu l-a introdus la categoria poeților intimiști, alături de Gavril Rotică, Alexandru Claudian, Al. Rally sau Perpessicius. Poetul cântă micul univers casnic, "cultivând manufactura metalică, cu ceva din tehnica lui Heredia". Ale sale "Cântece de leagăn" au fost foarte imitate (de exemplu, de Emil Dorian). Proza sa este caracterizată de critic ca fiind "dioramatică". Opere * Florile inimei: Miniaturi: Oglinzi: Cântece de...

2 poezii, 0 proze

Ionut G.IG

Ionut G.

AutorAtelier

Prin anii 80 erau ierni frumoase, zapada si mos nicolae. Sunt nascut in Iasi in dealul Copoului, crescut la oras, la tara, la oras, dupa caz. Colectionez scoli, adun diplome, mai nou construiesc, consum ani, luni, zile, sper sa nu fie totul degeaba. peace

51 poezii, 0 proze

Valentin TascuVT

Valentin Tascu

AutorAtelier

Data nașterii: 23 ianuarie 1944, Petroșani, jud. Hunedoara, Romania Studii: a, școlare: Dealul Ștefăniței (Maramureș), Cluj, Constanța, Cluj, Alba Iulia (1950 – 1961); b, universitare: Facultatea de Filologie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj (1961 – 1966); c, doctorat: Universitatea “Babeș-Bolzai” din Cluj-Napoca, titlul de doctor în filologie, “magna cum laude” obținut în anul 2000 cu teza: Ritm și valoare în poezia populară românească; Locul de muncă: Institutul de lingvistică și istorie literară “Sextil Pușcariu” al Academiei României, Cluj-Napoca (1967 – continuă; între 1976 și 1990 în cadrul Facultății de Filologie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), cercetător științific principal II; director general al Casei de Editură ATLAS-CLUSIUM din Cluj-Napoca (1989 – continuă); lector universitar la Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu (2001 – 2002); director al publicației științifice “Antemeridian & Postmeridian” a Universității “Constantin Brâncuși”...

32 poezii, 0 proze

E

eugen

AutorAtelier

-Numele și prenumele? -Eu. -Anul de naștere? -Cel mai tânăr an când se iubeau părinții mei. -Originea? -Ar și semăn Dealul acela din prelungirea codrilor. Știu toate doinele. -Profesiunea? -Ostenesc în ocna cuvintelor. -Ai fost supus Judecății vreodată? -Am stat niște ani închis În sine.

1 poezii, 0 proze

Eugenia ReiterER

Eugenia Reiter

AutorAtelier

adresa de contact: eugenia.reiter@agonia.net 25 ianuarie 1968 pe agonia.ro (poezie.ro) din decembrie 2001 * apariții în: - Suplimentul de cultură "Symposion" - 2005 - Iași; Volum de cenaclu "Virtualia 4" - 2005 - Iași - coordonat de Alina Manole; Volumul colectiv "Ultima generație, primul val", ed. Muzeului Literaturii Române - 2005 - București (poezie.ro); Revista de literatură "Dealul Melcilor" - 2006 - Brașov; "Manifestul Român" - Pitești; "Drum" - Roșiorii de Vede; "Curierul zilei" - Pitești; Volum de cenaclu "Virtualia 5" - 2006 - Iași - coordonat de Alina Manole; Placheta aniversară "Mihai Eminescu" - ianuarie 2007 - Slatina; Placheta aniversară "Constantin Brâncuși" - februarie 2007 - Slatina; Minivolumul colectiv "Echinocțiu de primăvară" - martie 2007 - Slatina; "Cafeneaua literară" - Pitești - aprilie 2007; Volum de cenaclu "Vocile cetății 1" - mai 2007; "Cafeneaua literară" - Pitești - august 2007; Volum de cenaclu "Vocile cetății 2" - septembrie 2007; Volum de cenaclu...

221 poezii, 0 proze

Dealu\' Popii (Varianta Remixata - Vuc Casyan messenger Edit)

de Ciulin Gabriel

Merg cu sania sus la cruce, cand deodata vad ceva Jos in vale prin bagrini Moki cu sania era Ce faci Moki ma aici, strig eu tare de pe deal Uite am cazut cu sania si nu stiu pe un\' s\'o iau Unde\'i...

PoezieAtelier

Nicolae Diaconescu lasă urme pe unde trece

de Maria Prochipiuc

Autobiografie poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Nicolae Diaconescu [Nicu al Popii] 2005-04-18 | | 10-11.01.2004. M-am născut într-o vreme Incertă Într-un sat Netrecut pe...

EseuAtelier

România din cimitire

de Nincu Mircea

Mi-a venit dor de stâna unde odată am mâncat o oaie. Așa că am pornit la drum. Drumul spre casă ocolea pe la bisericile în care slujisem cu ani și ani în urmă. Eram cu fiul meu și i-am arătat pe unde...

Atelier

Sub anestezie

de Emil Iliescu

Sub anestezie Așteptase o iarnă întreagă împreună cu Mioara această vacanță. Acum, când primăvara înmugurise abia sfios peste toate, se hotărâseră să meargă la casa lor de la țară. Sebastian voia să...

ProzăAtelier

Impresii și însemnări

de Vlad Flavius

Despre șahul cu magnet(Spicuiri dintr-un maculator cu filele îngălbenite…) (108) În sfârșit, ninge!… Am în față un mini- șah magnetic, cumpărat de mama, cu vreo douăzeci și doi de ani în urmă. Este...

Atelier

Dealul Popii

de Ciulin Gabriel

Cristi si cu Moki, or plecat in dealu\' popii Cu sania ei s\'au dat si nimic nu or vanat Doar un brad de lemn, i\'o cam altuit nitzel Cand pe panta au zburat, cozorocu din cap le\'o picat Ca si cum...

PoezieAtelier

autopsia unei stări de grație

de cezara răducu

se nimerise o zi descărnată de orice urmă de ființă ceva parcă se schimba în vintrele luminii pramoșul satului nu mai ieșise demult să citească drumurile norii borțoșații așteptau o emoție morții...

Atelier

Intrare în genium

de Toader Ionut Daniel

Privind, pe dealu-nsingurat De către toți pomii, un pom Mai mic care creștea diform Și părea uscat Mi-am zis să-l pictez Și l-am făcut bătrân, Cu ochii negri, cu riduri multe Și vorba înțeleaptă....

PoezieAtelier

Pietrari, e gândul meu curat

de Mihail Buricea

tuturor celor din Pietrari Pietrari e satul meu natal sunt pomii noștri de pe deal Pietrari e Lazul lui Stoian și sărbătorile de peste an Pietrari înseamna pe Cornet și versurile de poet Pietrari...

PoezieAtelier

tatăl meu mare farmazon

de maria lughi

am urcat cu toții prin soare până la cimitir acolo ne-am așezat la umbră și așteptam să vină preotul pe deal nu ajunsese seceta iarba era înaltă mișunau printe noi bărzăuni și furnici femeile...

Atelier