"Daruri ceresti" – 5818 rezultate
0.01 secundeMeilisearchsilvia gavrilov
"Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.Octavian Paler
24 poezii, 0 proze
Aglaja Veteranyi
Aglaja Veteranyi (n. 17 mai 1962, București — d. 3 februarie 2002, Zürich) este o scriitoare de origine română, născută într-o familie de artiști de circ. A cutreierat cu trupa nenumărate țări și s-a stabilit, în cele din urmă, în Elveția. Îndrumată de mama sa, care dorea să facă din ea un star, a apărut pe scena mai multor varieteuri. A frecventat câțiva ani un pension, apoi a studiat arta dramatică la Zürich, iar din 1982 și-a început cariera de actriță și de autoare dramatică. Împreună cu Rene Oberholz a înființat trupa experimentală "Die Wortpumpe"("Pompa de cuvinte") în 1993, iar împreună cu Jens Nielsen grupul teatral "Die Engelmaschine" ("Mașina de fabricat îngeri") în 1996. În 1998 a primit o bursă de la Literarischen Colloquium Berlin. A publicat numeroase poezii în reviste literare și antologii din mai multe țări. În 1999 îi apare volumul de versuri Daruri - un dans al morții, precum și romanul Warum das Kind in der Polenta kocht (De ce fierbe copilul în mămăligă), tradus în...
3 poezii, 0 proze
Anca Anitei
Faceti-va timp sa cititi aceste minunate randuri... Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!! Am invatat ca...
16 poezii, 0 proze
Cadiva Caton
Esenta existentei consta in magia de a te darui unei singure fiinte...o iubire pe care o poti justifica nu este iubire... Daca vrei sa te bucuri de fumusetea curcubeului trebuie mai intai sa faci un pact cu ploaia... Adevaratele povesti de dragoste nu se incheie niciodata...
3 poezii, 0 proze
Popescu Vlad
un simplu exponat din toate, cu ganduri, cu doruri si dorinte de implinire
7 poezii, 0 proze
Simina Silvia Șcladan
Motto: ``Iubirea albă, pură este cea mai curată iubire pe care o putem primi și dărui celor dragi. Numai așa putem acoperi cu iubire urmele durerii!`` S-a născut în Bucovina, pe 27 martie 1970 în localitatea Calafindești-Suceava. Urmează cursurile școlii generale din comuna natală, unde profesoara de română Maria Chideșa o încurajează să scrie. Absolventă a Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți-promoția 1988 Urmează cursurile Facultății de Mecanică din Iași - promoția 1993 Absolventă a Facultății de Electronică și Telecomunicații Iași - promoția 1994 Masteratul în Management și legislație în Cadrul Universității" Gh.Asachi" Iași – promoția 2008 Între anii 1994 - 1999 profesoară în cadrul Liceului industrial nr 3 –Suceava, si la Școala Postliceală din cadrul Colegiului. Între anii 1999-2009 ingineră în cadrul SC ROMTELECOM SA Poet, promotor cultural, artistic si de imagine. Activitatea literară: -Coordonator de proiect și poezii publicate în: Antologia “Mirajele vieții”, Editura...
15 poezii, 0 proze
Gabriela Marieta Secu
Nimic nou sub soare... clipe, cuvinte, doruri, dureri, solitudine si solidaritate... uneori poezie... Am publicat pe ici pe colo în țară și peste hotare: poezie, proză, articole ... Am tipărit "Inimă de buzunar". Și acum scriu aici... mi-e drag să-mi imaginez că aici ar fi o lume a poeziei, un loc unde se scrie și se citește literatură, zic eu de calitate...
865 poezii, 0 proze
ioana carbunar
Cred in iubire mai mult decât în orice...iubind devenim cu adevărat oameni. Restul e doar o pală încercare de a mima viața. Sensul vieții îl dă doar forța cu care poți dărui, iubi și lăsa ceva în urma ta. Să știm că pe unde trecem rămâne un miros și un gust plăcut în mințile celor care ne-au cunoscut.... Sunt convinsă că doar iubind devenim întregi...un om se întregește prin alții și el la rândul lui întregește pe alții. Să zburăm unul spre celălalt!
9 poezii, 0 proze
George ACHIM
\"Asasin din fotoliu\" - roman \"Cap de drum\" - poeme \"Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române\" - poeme \"Botezul urșilor\" - versuri pentru copii \"Chipurile Oltului\" - poeme \"Povestea vorbirii\" - poezii pentru copii \"Hoinar prin doruri\" - poeme \"Cotite\" - fabule \"Întrebări de serviciu\" - poeme \"În grădina lui Ion\" - proză satirică \"Iubiri ratate\" - proză fantastică \"Drumuri\" - poeme \"Halouri\" - poeme \"Singur în oraș\" - poeme \"Trăsnăile lui Gogică\" - poezii pentru copii \"Poeme puțin bronzate\" - poeme \"Biografiile iubirii\" - eseuri \"Aproape de cer\" - poeme
0 poezii, 0 proze
George ACHIM
Asasin din fotoliu - roman Cap de drum - poeme Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române - poeme Botezul urșilor - versuri pentru copii Chipurile Oltului - poeme Povestea vorbirii - poezii pentru copii Hoinar prin doruri - poeme Cotite - fabule Întrebări de serviciu - poeme În grădina lui Ion - proză satirică Iubiri ratate - proză fantastică Drumuri - poeme Halouri - poeme Singur în oraș - poeme Trăsnăile lui Gogică - poezii pentru copii Poeme puțin bronzate - poeme Biografiile iubirii - eseuri Aproape de cer - poeme
0 poezii, 0 proze
Daruri ceresti
de DAN ILIESCU
Dacă atunci când stă un ceas Și universul s-ar opri Aș zice că-i doar un popas În drumul către galaxii Aș continua să merg, să sar De pe o stea pe alta Și cerul limpede, cleștar L-aș confunda cu...
emoții în Noaptea Sfântă
de FLOARE PETROV
când Noaptea Sfântă coboară în mine, mă transformă în ființă de lumină, cu inima senină, cu sufletul pur, întâmpin pe Fiul iubirii divin, cu daruri cerești- sacrele-i învățături. să iubesc mai mult,...
pe spirala albastră
de FLOARE PETROV
experimentez ascensiuni pe albastră spirală nutrind să mă-ntâlnesc cu steaua mea pe cer poemele plutesc pe valuri de cerneală chemările toamnei mitice mă ajută să sper izvorul poetic mă umple ca pe o...
în vraja lunii
de FLOARE PETROV
simt mâna Lunii pe obrazul meu este regina nopții grațioasă albă simt mângâierea ei mereu mereu mătăsoasă ca spuma din halbă. pe trena pictată cu flori de nalbă strălucesc stele ca niște diamante...
sărbătoarea iubirii de țară
de FLOARE PETROV
la mulți ani România eternă harul tău e măreț ca stejarul astăzi tricolorul flutură în bernă în vetre strămoșești doinește jarul. țară minunată faci din vise glorii generații de iubire crești la sân...
Despre relațiile cu sinele, cu semenii
de FLOARE PETROV
Întâlnirea cu sinele, mai precis descoperirea și cunoașterea sinelui, necesită de cele mai multe ori un efort mare, întrucât omul actual este antrenat să fie atent la ceea ce se petrece în exterior,...
Zaratustra
de Marin Gurin
În pace să trăiesc cu orice zeu Zeiță, zeușor ori zeușoare Ce mult aș vrea, căci unu-s eu Iar ei sînt mulți și fără îndurare. Dar nu mă-ncordați cu ale voastre idei Eu pot să iubesc fără-a fi sfînt...
Înaintea galei sau a ceremoniilor
de Dragoș Vișan
Gândurile bat în adânc ropot armăsar. Unul mai aprig sare pe două picioare din inconștient. Cel stâng e nerăbdarea-ntâlnirii noastre. Cel drept devine stăruința-n iubire. Ai deschis fereastra,...
Zăcământul
de Deniz Aktaș
Timpul și spațiul, niște idei prea însemnate Pentru muritori finiți, limitați de tot și toate. Licărim în întuneric dar ne stingem în lumină, Suntem gălăgioși deși cu toții strigăm în surdină....
Moș Crăciun
de Aurora Luchian
Pe cărări cerești și line, A venit Moșul la mine, Cu o tolbă grea și mare, Plină de jucărioare. Barba-i albă, barba-i nea, Și sclipește ca o stea! Chipu-i blând și luminos, Nici nu zici că este Moș!...
