"Cum aș putea" – 20351 rezultate
0.01 secundeMeilisearchOANA MARTIN
Cum aș putea să mă caracterizez? o gândire extraordinar de complexa cu o memorie fugitivă. Sincer? Mă bufnește râsul doar când scriu aceste rânduri,dapăi să mai le și citesc?!! Mă amuză să mă caracterizez singură în nenumărate feluri, să mă auto-analizez,deși iau foc dacă cineva încearcă să mă caracterizeze negativ. Cine ar putea răzbate substraturile conștiinței mele pentru a mă caracteriza într-un mod cât de cât fidel? Sincer, nu cred că e cineva care măcar să se gândească la asta și cu atât mai puțin să se auto-determine să o facă! E ciudat câte moduri și metode de a gândi ascunde subconștientul gândirii umane. Sau firea umană o face în mod conștient? Iată ceva la care merită să mă gândesc, deși în zadar aș face-o, deoarece nu sunt psiholog pentru a mă putea determina să ajung la o concluzie cât de cât corectă și logică. Acum mă întreb: CE SUNT EU? răspusul e cât se poate de simplu, însă mai mult sau mai puțin elucidator: sunt un bob de muștar într-un univers de argint în continuă...
10 poezii, 0 proze
chivaran marius
Tata mi-a spus ca menirea unei persoane este aceea de a creste un copil si a planta un copac.Altfel acea persoana nu poate aspira la rangul de OM.Astfel incat,eu nesadind inca un pom si necrescand un copil,nu stiu cum as putea completa aceasta biografie avand inima impacata.Eu,ca si OM,inca nu exist.
9 poezii, 0 proze
A V
Ar fi multe de spus aici dar in acelasi timp nu ar trebui spus nimic. Sunt doar cineva care nu are nimic special. Sunt doar cineva cu multe secrete care iti minte adevarul uitandu-se in ochii tai. Nu ma lua in seama, nu imi place sa mint. Dar o mai fac uneori. Toti o facem. Cine sunt eu, zici? cine sunt eu? Cum as putea sa iti spun tie din moment ce nici eu nu stiu? Sunt doar eu. Si atat!
25 poezii, 0 proze
Dorina Maria Harangus
-sunt născută la 07.12.1970 în Dej jud.Cluj -absolventă a Universității Babeș-Balyai din Cluj Napoca, secția Teatru -din 1997 actriță la Teatrul Tineretului Piatra-Neamț -am debutat cu poezie în noiembrie 2001 în revista Convorbiri Literare (Iași) -alte apariții în revistele Cronica (Iași), Poezia (Iași), Revista Română (Iași), Ateneu (Bacau) Nu-i pot fi recunoscator lui Dumnezeu pentru ca m-a creat, dupa cum n-as putea sa-i port pica pentru ca nu exist, daca n-as exista.Andre Gide
37 poezii, 0 proze
Maria Constantin
M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...
9 poezii, 0 proze
Ciu Radu
Cum trece timpul......daca as putea sa stau pe loc, poate ca lacrimile ar inceta sa curga si as putea sa uit cat de albastru arata cerul in seara asta.
47 poezii, 0 proze
Ion Iancu Vale
Sunt unul dintre cei care îl știu extrem de bine pe Ion Iancu Vale. Aș putea spune că îl cunosc ca pe propria-mi persoană. Între noi a existat întotdeauna o legătură și o încredere perfecte, totale, devenindu-i cu vremea un confident de neînlocuit. De aceea, pot afirma din capul locului că Ion Iancu Vale a fost, este și va fi un poet. Născut și nu făcut. Mai ales prin felul cum a trăit poezia. Așa i-a fost datul. Cei care nu au avut șansa unei astfel de condiții, cu greu pot înțelege în toată complexitatea lui un astfel de om. Iată ce îmi zicea în acest sens: „Datorită acestei condiții, obsedante și perpetue, bucuria și tristețea, victoriile și înfrângerile, dragostea și ura, curajul și teama, eu le-am trăit la alte cote, până la extaz. Am trăit și trăiesc încă prin și pentru poezie, cum numai prin și pentru Dumnezeu se mai poate trăi. Și nu voi regreta niciodată.” Nu a scris mult pentru că nu avea cum, datorită neastâmpărului său permanent și a unui nebunesc spirit de frondă. Din...
16 poezii, 0 proze
ioana vaduva
Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.
6 poezii, 0 proze
Cristina Chirea
Sunt Cristina Chirea. Am deschis ochii pe 24 iulie, in 1987. Am absolvit cursurile scolii "Jose Marti nr 56" din Bucuresti, iar in prezent sunt eleva la Colegiul National "Spiru Haret". Scriu versuri, e adevarat, de asta ma si aflu aici pentru a le impartasi si pentru a le spori valoarea, pentru ca tinandu-le doar pentru mine, consider ca oarecum...le pierd. N-as putea trai fara muzica, ciocolata sarcasm si autoironie. Si cum profit de toate acestea, traiesc din plin.
4 poezii, 0 proze
Monica Berceanu
" nu sunt nimic din ceea ce am vrut sa fiu \ dar fiindca m-am nascut fara sa stiu \ raman \ acelasi care sunt " .... Scriu pentru ca vorbele imi mor inainte de a fi rostite ... scriu pentru ca gandurile mele sunt hoinare ale trecutului si ale viitorului ... nevrand sa pierd nimic din ceea ce iubesc , din ceea ce respir ... din ceea ce traiesc ... nu ma intrebati cui scriu , de ce si cum ... nu as putea sa va raspund niciodata ... poate va regasiti in povestile mele ... poate doar cititi si ma compatimiti ... poate doar radeti ironic ... va las ... nimeni nu ar putea intelege vreodata povestea sufletului meu ... stiu numai eu adevarul clipelor , adevarul minciunilor si al ascunsului ! ... pentru mine exista un singur suflet ... un singur nume si un singur vis ... si totul se topeste in cuvinte ...! si totusi .. Tu stii ce vreau sa spun ... !
48 poezii, 0 proze
Cum as putea ?
de Florin DeRoxas
cum as putea sa nu te iubesc, cand chiar si valurile te-ndragesc si te incatuseaza inspumate ca sa nu pleci mai departe? cum as putea eu sa nu te iubesc, cand eu sunt noul stapan peste valuri si vin...
Cum as putea?
de Iosif KISS
Un chip angelic , din priviri Din marmura atat de alba Vegheaza peste tainice amintiri... Cand tu erai atat de calda. Chiar daca vreau ca sa te uit.. Sa uit povestea de demult, Falsneta care canta...
Cum as putea?
de Cezara Stanca
Cum as putea sa mi te scot din sange, Cum as putea sa nu mai simt in mine Suflarea ta de gheata si sufletul cand plange Neamplinit si zdrentuit de acele din tine? Cum as putea sa-mi iau...
Cum as putea?
de Lucescu Daniela
Cum as putea sa Te cuprind cu mintea? Tu te incingi cu brau de soare Si tinand Infinitul in palma, Pasesti bland prin lume. Cuvantul Tau naste si da viata, Iubirea Ta ridica din noroi si da speranta....
Cum aș putea
de Popescu Emanuela
Cum aș putea… Cum aș putea să fiu ceea ce-am fost Când ochiul scapă lacrimi de durere, Cum aș putea să stiu că am un rost Când tot în jurul meu e doar tăcere. Cum aș putea simți o feșnică iubire când...
Cum aș putea?
de Madalina Ionescu
Cum aș putea să rup tăcerea, Dacă nici ochiul nu mai plânge, Cum aș putea să-ți uit privirea, Chiar dacă inima imi frange? Cum aș putea să uit bujorul, Ce l-am primit de ziua mea? Cum aș putea să...
Cum aș putea ?
de Sorin Muntean
Cum aș putea ? Ceva din neant și făr’ de veste Mă ține ascuns de mine , trist Cum aș putea , să pot firește Prin tot și toate să exist ? Din propria-mi tristețe surdă Fugit-am gol spre nicăieri Cum...
Cum as putea...?
de Raluca Andreea Tirziu
Sa-mi infranez bucuria?Ar fi o curata nebunie!Nu as putea sa-mi permit sa fac vreodata acest lucru!Ar insemna sa nu mai fiu EU ,sa nu ma mai bucur de ceea ce in mod normal, ma bucur in fiecare...
Cum as putea ?
de mircea trifu
Suntem oare crescuți de pământ în păcat ? Încă nu am găsit calea zborului 'nalt ? Cu privirile crude,cu ochii plecați, Suntem doar fii de-abis,rătăcind resemnați. Oare nu vom putea să scăpam de...
Cum as putea, oare, sa te uit?
de Iulian Tãnase
Cum aș putea, oare, să te uit cînd tu vii la mine în fiecare noapte despici ușor fereastra în două și intri, și ieși, și intri și te uiți, și mă uiți și iar te uiți cum te visez și te văd cum tai în...
