"Comentariu la știrile de la ora 5 de pe postul Pro Tv" – 11602 rezultate
0.04 secundeMeilisearchIbn΄ Arabi
Ibn΄ Arabi este una din personalitățile puternice și excepționale care au marcat gândirea islamică, revigorând-o și dându-i un sens nou. Pentru a înțelege uriașa operă și a o situa într-un cadru adecvat, este necesar să se renunțe la tendința de a separa istoria filosofiei de istoria sufismului, presupunându-le antagonice căci, în cadrul islamului, este imposibil de separat atitudinea reflexivă și experiența mistică. Principalele opere al lui Ibn΄ Arabi sunt cele pe care le-a terminat de redactat în timpul ultimei perioade din viața sa petrecută la Damasc. Ne vom mărgini să cităm numai: 1. \"Cartea revelațiilor de la Mecca referitoare la misterele Regelui (Dumnezeu) și ale reginei (lumea)\", aceasta este o enciclopedie sufi de 560 capitole. 2. \"Monturi de înțelepciune sau înțelepciunea profeților\", în care exprimă principiul unității Existenței. 3. \"Comentariu la Coranul Marelui Învățător\", o sumă de exegeze având ca punct de plecare Cartea Sacră a Islamului, dar și...
0 poezii, 0 proze
Paul Bărbulescu
Paul Bărbulescu a fost un poet român. Colaborări la ziare și reviste: Viața intelectuală, Licăriri, Timpul nostru, Litere, etc. Lucrări individuale: * Cenușiu, * Scurt comentariu critic la poesia lui Virgil Treboniu, 1945 Lucrări editate de sau la care a contribuit Paul Bărbulescu * Destinul văzut de: Paul Bărbulescu, Ion-Horia Munteanu, Gheorghe Manea Manolache, Constantin Pârlea, Cristian Sârbu, Virgil Treboniu, București, 1938 * Dumnezeu adorat / Paul Bărbulescu, Ilariu Carpen, Ion Horia Munteanu, București, 1938 * Ianuarie 1940 : [Versuri] / [de] Paul Bărbulescu, Mihu Dragomir, Emil Gavriliu, București, 1940 * Iunie 1940 / [Versuri de] Paul Bărbulescu, Nelu Cristescu, Dimitrie Moldovanu, București, 1940 * Cartea albă : [Versuri] / [Paul Bărbulescu, Nellu Cristescu, Petru Homoceanul], București, 1940
1 poezii, 0 proze
Virgil Treboniu
Virgil Treboniu (n. 23 aprilie 1907, București, d. ?) a fost un poet și eseist român. A condus cenaclul Adonis și colecția Adonis, în care s-au afirmat, printre alții, Alexandru Lungu, Mihail Crama, Mihu Dragomir, Paul Bărbulescu, Constantin Salcia. Paul Bărbulescu a realizat în 1945 un Scurt comentariu critic la poezia lui Virgil Treboniu. Opere * Legea poeziei pure, Editura Națională, 1930 (eseu/critică, în colaborare cu Grigore Ancu) * Amorul în noapte, Editura Națională, 1930 (poemă, în colaborare cu Grigore Ancu) * Pygmalion: Poem, Colecția Adonis, București, 1930 * Ars poetica, Tipografia Bucovina, București, 1931 (în colaborare cu Grigore Ancu) * Esodul, Tip. Muscanu, București, 1931 (poemă, în colaborare cu Grigore Ancu) * Sunet de bronz: Poem în XXII de efigii, Editura Revista \"Raze poetice\", București, 1933 * Cortegiul plin de sărbătoare: Poeme în metru antic, Tip. Muscanu, București, 1936 * Au doborât un uriaș, Tip. Muscanu, București, 1936 * Ceasul de amiază, Tip....
1 poezii, 0 proze
Dumitrascu Radu
am terminat scoala cu clasele I-VII la scoala generala "Domnita Maria" Bacau. in prezent Colegiul Tehnic De Comunicatii "Nicolae Vasilescu Kapen" Bacau... as vrea sa stiu c parere aveti depre poeziile mele...si va rog frumos sa-mi dati un un comentariu...:)
1 poezii, 0 proze
motorga alin
cu ce sa incep?da ,cum am inceput sa scriu poezii.am inceput din joaca,prostindu-ma cu altii colegi de clasa,facand biza in versuri uni de altii.asa am inceput sa scriu si asta se intampla prin generala.am continuat sa scriu,caiet dupa caiet,nimeni nu stia de pasiunea asta a mea pt ca n-am vrut sa se stie,era secretul meu.le-am scris ca pe un jurnal si asa au si ramas pana in ziua de azi.ce o sa public pe site-ul asta nu-s decat fragmente fiindca m-am lasat de poezie. uneori mai scriu din plictiseala... e ca un joc... daca tot cititi lasati va rog si un comentariu.vreau sa vad daca am ceva de imbunatatit la poeziile publicate aici.
9 poezii, 0 proze
Dan Micu
Nascut la Braila. Copilareste la Galati si Braila, locuri cu miros de balta, istorii despre Codin si Terente. Absolvent de inginerie navala in 1979 este imbarcat cu forta la Navrom pentru stagiatura. Se transfera in 1984 la Bucuresti de unde emigreaza in Canada 1996. Incepe sa scrie articole sau comentarii la Radio Romania International. La Toronto urmeaza facultatea de Medicina Traditionala Chineza. Practica acupunctura si medicina traditionala chineza in Toronto.
2 poezii, 0 proze
cristina minea
2001 - absolventa a Lic. de Arte Plastice "N. Tonitza", cu atestat in Desenul Animat 2005 - absolventa a Univ. de Arte Bucuresti, licentiata in Istoria si Teoria Artei 2005 - manager de galerie - Gal. "Selari 13" 2006 - promoter 2007 si 2008 - participare la editiile a V-a si a VI-a ale Simpozionului National al Mozaicului - Harman, Brasov 2007 si 2008 - introducere si comentarii la cele trei cataloage prilejuite de Simpozioanele de Arta de la Harman, Brasov, din 2006, 2007 si 2008 2008 - participare la Salonul Judetean de Arta – Muzeul de Arta, Brasov 2007-2008 - articole scrise pe http://www.pretaporter.ro 2007-2008 - agent publicitar (copywriter) la "Kreatura Advertising" 2009 - participare la Salonul Judetean de Arta - Galeria de arta "Europe", Brasov 2009 - curs TV 2010 - participare la Salonul Judetean de Arta - Galeria de arta "Europe", Brasov 2010 - curs modelling 2010 - redactor, editor, producator stiri TV online 2010 - participare la editia a VIII-a a Simpozionului National...
144 poezii, 0 proze
Aurel Sibiceanu
. A u r e l S i b i c e a n u Bibliografie: Aflările, Bucuresti, Editura Litera, 1977. Ziua Cuvântului, București, Editura Litera, 1979. Cartea Făpturii. București, Editura Litera, 1987. Cartea Făpturii, ediție completă. Pitești, Editura Paralela 45. 2001. "Poesys 9", Ed. Academiei Internațioanle Orient-Occident - 2005 Priveliștile Scribului, Pitești, Editura Tiparg, 2008. Ekzili i ëndrrave", trad. în limba albaneză - București 2008. Scribul și roua – Pitești, Editura Tiparg, 2009 "Scribul și roua" - antologie, Opera Omnia, TipoMoldova, 2012; "POEME"- Editura Limes, 2013: «Glorioșii ani ai ratării – însemnări despre boema piteșteană, 1970-1989, serial publicat în Revista «Argeș» ,începând din nr. 8, august 2008. Exerciții de eliberare – comentarii la paginile din Dosarul de Urmărire Informativă a scriitorului; pentru veridicitate sunt publicate și fotocopii ale paginilor comentate, toate acestea apar în Revista ARGEȘ, începând cu luna noiembrie a anului 2008. Redactor a peste zece...
113 poezii, 0 proze
daniel i simion
intrebari si comentarii puteti sa mi le adresati direct la adresa de yahoo messenger: monstertwin2003 multumesc
29 poezii, 0 proze
Thomas Aquinas
Nascut la Roccasecca, în apropiere de oraselul Aquino, într-o familie înstarita A fost încredintat spre educare calugarilor de la manastirea Monte Cassino 1239 pleaca la Neapole la universitate; dupa care hotarsate sa se calugareasca, intrînd în Ordinul calugarilor dominicani (reunea în sec.XIII “sofistii” medievali) – întelepti pelegrini care încercau sa lumineze oamenii Pleaca la Paris devenind discipol al lui Albert Magnus ( scolastic renumit, admirator al lui Aristotel) 1256 - obtine titlul de doctor în teologie si ramâne profesor la Universitate A calatorit mult, contribuind la raspândirea stiintei S-a angajat în dispute cu avveroistii ( si ei adepti ai lui Aristotel) si cu franciscanii (adepti ai Sf. Augustin) Opera sa însumeaza cca 18 – 19 mii de pagini, în care a sistematizat si sintetizat armonios dogmele bisericii cu Aristotel si Augustin ( un sistem care a rezustat pâna azi ca un model al filosofiei catolice); A scris trei categorii de lucrari: comentarii; “Summae” si...
1 poezii, 0 proze
Comentariu la știrile de la ora 5 de pe postul Pro Tv
de chialda radu vasile
Gheorghe nu e Prometeu Macabrele fețe tăioase Pătate cu sânge, Stăteau neclintite Înfipte în om. Iar Omul zâmbea … Îmbătat de ambrozia fericirii. Avusese nebunul curaj să-I înfrunte … Iar Zeii l-au...
Modelul agonic
de Victor Potra
Dacă îmi place ceva la agonia, îmi place capacitatea editorilor și a cenzorilor de a nemulțumi într-un final pe toată lumea. E un semn de sănătate spirituală. Faptul că la categoria eseuri, de...
Intorsuri...
de I
Un bloc liniștit din marginea orașului. Conviețuitori „de toate națiile”, bronzați cu „infecte” păreri unii despre alții, autoritari în fața „nimicitorilor de corupți din... acel Guvern”. O seară ca...
Psihoza are o nouă denumire, ”Alberto”
de Albert Cătănuș
-Bună dimineața! -Bună dimineața! -Domnule polițist, nu mai suport, domnule! NU mai suport! Nu mai dorm nopțile! Nu mai pot scrie o poezie și eu ca un poet consacrat on-line din cauza lui Alberto!...
Singurătatea textului multiplu
de răzvan ventura
Poetica unui roman aparte precum Paludes de André Gide1 presupune o descoperire progresivă a diferitelor straturi ale operei, asemenea foițelor unei cepe, spre a relua o imagine deja banalizată. Dacă...
Iubiți Frați români... cum văd eu lumea ?
de Elisabeta Branoiu
Iubiți Frați români... cum văd eu lumea ? Trăim evenimente apocaliptice și nu știm precis până când... și unde vom ajunge, la ce capăt de drum sau pe malul cărei prăpastii. Pe ecranul tv. citim : «...
Note de lectură
de ghinea vasile
Cartea poetului Vasile Ghinea, intitulată metaforic „Tăcerea din cuvânt” (Ed. „Rafet”, 2012), ne propune o suită de consemnări iscate în urma lecturii unor cărți care i-au reținut atenția autorului...
Reflexii umoristice
de Maria Prochipiuc
NOTA: Coperta: Andrei Sava Tehnoredactarea: Maria Prochipiuc Sondăm adânc, precum minerii Femeia azi, emancipată, Nu mai e ce era odată. Preferă în mai mulți menajul Iar țelul declarat: sondajul Una...
2 octombrie 2007
de Maria Tirenescu
2 octombrie 2007 ECOUL ÎNFUNDAT DIN… RÃDÃCINI! (de răstălmăcit) mă-ntreb cât mai suntem în noi daci spiritul pământului acesta ține în miezul lui mister – azi mai mult vedeți paradoxuri, firi...
Cose turche!
de george lupascu
Cose turche! Atunci când vor să se scoată în evidență, stări de confuzie sau brambureală, în Italia se spune scurt- Cose turche! Această formulare, cred că se potrivește perfect, stării de fapt din...
