Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Combinatie exploziva"3159 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
E

Excrementul

AutorAtelier

Combinatie intre artist si boschetar, intre problema si rezolvare, intre sinistru si pozitiv. Nu-mi doresc sa impresionez pe nimeni, decat pe mine.

1 poezii, 0 proze

Ana FintaAF

Ana Finta

AutorAtelier

Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.

22 poezii, 0 proze

LZ

Liu Zhanqiu

AutorClasic

Liu Zhanqiu este un poet, traducator si critic chinez contemporan. S-a nascut in provincia Anhui, in anul 1936. Lirica lui este noua si tulburatoare. Este popular mai ales printre reprezentantii tinerei generatii. Incepe sa publice intens din anul 1978. Pe de o parte el vorbeste despre vocile interioare ale naturii, despre dorinta ca dragostea si toleranta sa domneasca intre oameni; iar pe de alta parte, cu entuziasm va comunica lumii profunda sa intelegere a vietii. Liu Zhanqiu incearca sa realizeze in poezia sa ceea ce el numeste \"poezia chineza usoara\", un fel de combinatie a modalitatilor de exprimare a poeziei occidentale si a celei chineze. Multe poezii ii sunt traduse in limbile engleza, franceza, rusa, sarba, japoneza, italiana s.a. A primit premiul pentru creatie poetica in anii 1985 si 1986.

5 poezii, 0 proze

Gabriel García MárquezGM

Gabriel García Márquez

AutorClasic

Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca, Columbia) este un redactor și scriitor columbian, care a obținut Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru nuvelă și scurte istorii, unde fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate). Gabriel García Márquez s-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat pe Coasta Atlantică Columbiană, ca fiu al lui Gabriel Eligio García și al Luisei Santiaga Márquez Iguarán. A fost crescut de bunicii materni, colonelul Nicolás Márquez și Tranquilina Iguarán, în Aracataca. Copilăria sa este relatată în memoriile sale: Vivir para contarla (Sa trăiești pentru a povesti). În anul 2007 s-a întors în Aracataca, după o absență de 24 ani, pentru a primi omagiul adus în onoarea sa de către guvernul columbian la...

28 poezii, 0 proze

MC

Mary Crys

AutorAtelier

1964-1972, școala generală.....multă lectură în gradina vetrei natale.....1972-1977, liceu în domeniu tehnic, unde am descoperit relativitatea, electromagnetismul....afinitatea chimica...fuziunea, fisiunea nucleară.....apoi structura metalelor și lupta omenirii de a perfecționa structuri și combinații chimice. Literatura romană și universală mă atrăgeau ca un magnet. Filozofia și muzica clasică îmi temperau reveriile....după studiile liceale din motive personale am urmat studii tehnice 1979-1983, deși aș fi vrut să studiez literatura, filozofia..... studiile tehnice mi-au fost de mare ajutor ulterior în viață chiar dacă am trudit în condiții dure și extreme, acum mă bucur de libertatea și liniștea pierdută în vâltoarea de zi cu zi! Uneori îmi curg prin suflet, emoții, dureri, căutări.....versul caută o rimă...rima vrea sa prindă glas, câte doruri vor sa-și spună, gemenii ce nu au popas! ar mai fi multe de spus .....uitarea, adânca cugetare se așeză pe fluviul amintirilor !

32 poezii, 0 proze

Florin BologaFB

Florin Bologa

AutorAtelier

1978: termin facultatea de electronica si telecomunicatii din Bucuresti. 1978-1979: incep sa lucrez la Combinatul Siderurgic din Galati. 1979-1991: lucrez la IIRUC Bucuresti, punctul fix: Centrul de Calcul Oradea, ca inginer principal, pe langa calculatoarele Felix. 1991-1998: predau ore de informatica la Centrul de Calcul din Oradea. 1998-prezent: lucrez ca inginer programator la o firma italiana din industria automobilelor.

1 poezii, 0 proze

John Robert ColomboJC

John Robert Colombo

AutorClasic

Raspunsuri anticipatorii Pentru care motiv cele mai multe poeme ale mele nu au rima 1.Au rimat pina cind cineva a izgonit cuvintele care rimau. 2.Absolut toate combinatiile de rime sint de nefolosit. 3.Daca doriti rime,puteti gasi un milion de poeme rimate,in engleza(studentii si-ar afla o indeletnicire placuta insiruindu-le pe toate intr-un lant.) 4.Grecii se abtineau sa rimeze si romanii la fel. 5.Rimele se potrivesc pentru song,nu pentru poeme si-n zilele noastre e mai greu sa nu rimezi. 6.Lumea nu rimeaza,atunci de ce ar rima poemele mele? Pentru care motiv cele mai multe poeme ale mele nu au sens. 1.Cele mai multe poeme oricum nu mai au sens. 2.Arta obisnuia sa fie furibunda,facind ordine,acum e furibunda pentru a face dezordine. 3.Indatorirea poeziei nu e de a da un anumit sens,ci de a reface un anumit sens. 4.Sensul mai exista inca,dar in zilele noastre il deslusesti printre rinduri. 5.Totusi zarim lumea si ca intr-un delir,idealurile noastre. 6.Ele au un sens neobisnuit,ceea...

2 poezii, 0 proze

BS

baghina stefan

AutorAtelier

student la facultatea de sociologie-psihologie bucuresti, din cadrul univ.spiru haret. in prezent lucrez ca op.chimist la combinatul de apa grea din turnu severin.

1 poezii, 0 proze

Thalida TrofinTT

Thalida Trofin

AutorAtelier

Premiul I poezia Teiul-Thalida Trofin Membru de Excelenta IRSCA Gifted Education Proiect "Poezii si povesti fermecate" Am 11 ani si scriu poezie de la 10 ani.Am in proiect publicarea unui volum combinat de poezie si povesti...fermecate. Am mai multe premii I la Olimpiade scolare de limba romana. Am inregistrat succese si in domeniul muzical: -Premiul I Festivalul Florile Dragostei Focsani 2007 -Premiul II Mamaia Copiilor Mamaia 2007 -Semifinalista Ploaia Stelutelor TVR1- 2008 -Finalista Eurovision Junior TVR1-2008

5 poezii, 0 proze

Isaac AsimovIA

Isaac Asimov

AutorClasic

Dr. Isaac Asimov (n. 2 ianuarie 1920 - d. 6 aprilie 1992) a fost un autor evreu american născut în Rusia și un biochimist, un scriitor de mare succes și excepțional de prolific, cunoscut mai ales pentru lucrările sale science-fiction și pentru cărțile de popularizare a științei. Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundația, pe care a combinat-o mai târziu cu două alte serii ale sale, seria Imperiului Galactic și seria Roboților. A scris și romane polițiste și fantasy, precum și o mare cantitate de non-ficțiune. Asimov a scris și editat peste 500 volume și estimativ 90.000 scrisori sau cărți poștale și are lucrări în toate categoriile majore ale Sistemului Decimal Dewey cu excepția filozofiei. Asimov a fost prin consens general un maestru al stilului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke, a fost considerat a fi unul dintre membrii "Marelui Trio" al scriitorilor de science-fiction din timpul vieții sale. Asimov a fost mult timp membru al Mensa, deși nu-i...

32 poezii, 0 proze

Combinatie exploziva

de Vasile Topor

Și vino să ne amestecăm ca două comete. Furându-ne unul altuia din oaze, Să devenim doi mulatri- Jumătate flăcări, jumătate raze. Vino să ne crestăm palmele În aerul acesta de-l zburăm Și vino să...

PoezieAtelier

Lansare de carte

de lucaci sorin

Editura Integral vă invită miercuri, 28 mai, orele 18.30, la standul AER din cadrul Târgului International de Carte Bookfest la lansarea volumului de versuri „Ghilotina cu miros de scorțișoară”....

Atelier

Lansare de carte - Ghilotina cu miros de scortisoara

de lucaci sorin

Editura Integral vă invită miercuri, 28 mai, orele 18.30, la standul AER din cadrul Târgului International de Carte Bookfest la lansarea volumului de versuri „Ghilotina cu miros de scorțișoară”....

PoezieAtelier

conceptul de ioana

de radu-ilarion munteanu

CONCEPTUL DE IOANÃ Unor Ioane Timofte Cipăilă nu avea nici pe departe conceptul de ioană când a avut neșansa s-o înâlnească pe prima. Ediția lui de ioană era o mulatră rătăcită fără nici un motiv,...

ProzăAtelier

De ce n-a fost jelită Carmen Zgarbur (4)

de Helia Rimoga

III (\"Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mîine/Dar fiindcă azi mi te dai toată/Am să te iert /E vechi păcatul/Și nu ești prima vinovată\") El și-a amintit rochia ei de cununie civilă – alb cu negru, cu...

ProzăAtelier

„Requiem for Detroit?”

de Helia Rimoga

British Council a lansat în această toamnă o serie de filme documentare la care accesul este gratuit, proiectate în studioul Horia Bernea de la Muzeul Þăranului Român. M-am aflat și eu printre...

EseuAtelier

Jazz eclatant

de E U

JAZZ ECLATANT LA IASI La Iasi, în Club 99, a avut loc primul concert de jazz din seria ce va urma. Premiera națională: în partea a doua a concertului, trio-ului ce a concertat i s-a alăturat...

Atelier

Ploaia

de Marius-Andrei Zoican

Ploaia Marius-Andrei Zoican 1. De câteva minute mă aflam în fața ferestrei camerei mele. Îmi atrăsese atenția zgomotul unei picături de apă izbindu-se de pervaz. Apoi încă una...o a treia...o a...

ProzăAtelier

traducere din fericire în nefericire

de Leonard Ancuta

se ia mai întîi un pahar, apoi se umple scoți nefericirea dacă pui apă, scoți fericirea dacă pui votcă apa e 3 lei, nefericirea, 30 de lei. poți să iubești cu fericire, îți lași nevasta și copilul...

PoezieAtelier

un robot se apropie și încearcă să ia pulsul creației

de George Pașa

nici măcar un scurt-circuit. nici liniște ‘nainte de furtună. cumva, o pagină în care nu se-ntâmplă nimic. pe nesimțite, acolo se ascunde totul. toți așteaptă explozia punctului. nu mai vine. sau,...

Atelier