"Coborârea apelor" – 10823 rezultate
0.02 secundeMeilisearchDaniela Parvu Dorin
Sunt psiholog si scriu pentru si despre suflet. Eu scriu de când mă știu. Consider că alături de poezie viața mea e un concert unic. Am debutat în revista liceului - “Năzuințe și împliniri” - în anul 1980. Am publicat, mai apoi, versuri în reviste și în publicații literare de prestigiu (Cronica, Convorbiri literare, Poezia, Suplimentul artistic al Scânteii Tineretului, Viața, Monitorul Cultural, Timpul, Observatorul) și în diverse Antologii. Am publicat două volume de versuri: -Mi-e nervul aprins (1995) și -Arta de a plânge (1997). După 1995 m-am alăturat revistelor online, blogurilor și grupurilor de literatură de pe Facebook - dar nu numai - descoperindu-mi astfel vocea mea personală :(Agonia.net, Insemne culturale, Basarabia literară, Negru pe alb, Poezii de suflet, Cenaclul Noduri și Semne, Universul prieteniei, Cronopedia, Citatepedia, Ziarul Lumina, Noul Orfeu, Ecoul, etc.). Nu mi-a plăcut niciodata ideea de “poezie feminină” sau invers.Cunoașterea și coborârea în sine nu au...
153 poezii, 0 proze
schiopu madalina
Sunt un om care urca si coboara trepte; toata viata mea se afla pe o scara catre cer. Privirea din sulfet mi-e indraptata in sus, chiar daca ochii mei privesc in toate directiile. Dupa o lupta cu treptele nu mi-am pierdut speranta de a sta pe una dintre ele, fie ea si cea mai de jos.
11 poezii, 0 proze
Monica Mihaela Pop
Un om obișnuit, cu gânduri, trăiri, iubiri, decepții și alte câteva din cele ce ne înalță sau coboară.
371 poezii, 0 proze
dimitriu mihaela
De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...
2 poezii, 0 proze
Andrei Ciurunga
Poetul Robert Cahuleanu, care va semna și Andrei Ciurunga, a văzut lumina zilei în Basarabia, în anul 1920, în orașul Cahul. Aici a urmat și școala, exceptând ultima clasă de liceu absolvită în Bolgrad. După aceasta a început colaborarea la pulicațiile: “Basarabia”. “Basarabia literară”, “Raza”. Trupele române părăsind provincia de la răsărit, se mută și el, cu familia, în Brăila unde lucrează la “Expresul”, “Ancheta” și “Înainte”...
16 poezii, 0 proze
Ana Virlan
www.anavirlan.ro http://www.anavirlan.ro/biografie.html ------------------------------------------------------- Cronică literară ("Convorbiri literare", iunie 2007) Cristian LIVESCU DOI POETI ZÃBAVNICI – NICOLAE BOGHIAN, ANA VÎRLAN „subțire peliculă transparentă/ prin care trecem în divinitate” Un poet din tagma discreților zăbavnici este Nicolae Boghian (n. 2 febr. 1946, Ghigoiești, Neamț) aflat în urmă cu mai bine de trei decenii printre laureații Concursului de debut al Editurii Eminescu, alături de Gabriel Chifu, de care ne-am ocupat în numărul trecut. Volumul Ofranda mișcării (1976) anunța un autor sedus de explorarea imaginară a misterului helladic, cu mitologia și metafizica sa care au marcat atît de puternic destinul omului modern. Pe urmele lui Ion Pillat, și el fascinat de farmecul egeic (în Tărm pierdut și Scutul Minervei), de perfecțiunea templelor și coloanelor de porfir, la umbra cărora centaurii și nimfele coboară parcă spre a pluti prin iarba cu asfodele, Nicolae...
25 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
Mia Frollo
Originară din Buzău. Profesoară de limba română la București, în învățământul secundar. Autoarea volumului “Flori de flăcări”, 1923. A publicat în revista Vieața nouă între anii 1912 și 1924. Colaborarea Miei Frollo la "Vieata noua" e o colaborare accidentala, intrucat aproape nimic din simbolismul formal si academic al revistei n-a trecut in sensibilitatea feminina a poetei, exprimata cu o simplitate atat de traditionala si de directa.
3 poezii, 0 proze
Mircea Streinul
Scriitor si poet iconarist, nãscut la 22 Ianuarie 1910 în comuna Cuciurul-Mare (judetul Cernãuti), Bucovina. Studiile primare în comuna natalã, secundare (liceul "Aron Pumnul" din Cernauti); Mircea Streinul (desen de Rudolf Rybiczka)studii universitare în litere, filosofie si drept la Universitatea din Cernãuti. Licentiat în teologie. Fondatorul "Grupãrii Iconar" în anul 1931 alãturi de Gheorghe Antonovici, George Drumur, Ion Rosca si Neculai Pavel, apoi al "Colectiei Iconar" si "Editurii Iconar" (având colaborarea lui Iulian Vesper), si în final co-fondator al revistei "Iconar" (împreunã cu Liviu Rusu, Traian Brãileanu, Iulian Vesper si altii) apãrute în mod succesiv la Cernãuti, Mircea Streinul a desfãsurat în paralel o vie activitate literarã editând revistele "Argonaut", "Caietul celor 4" si "Fisier". Fost redactor la ziarul "Buna Vestire" din Bucuresti (oficiosul Miscãrii Legionare), a colaborat intens la numeroase...
7 poezii, 0 proze
Ion Barbu
Ion Barbu este pseudonimul matematicianului Dan Barbilian (n. 18 martie 1895 la Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961 la București). Este pseudonimul sub care a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai importanți poeți români din secolul trecut, „dacă nu cumva cel mai mare”, scrie Alexandru Ciorănescu în volumul său publicat în 1981 la Twayne Publishers și tradus în limba română în 1996). Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele inițial Barbu) și Smaranda, născută Șoiculescu. Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuții în revista Gazeta matematică. Tot în acest timp, Barbilian își dezvoltă și pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Științe din București, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care își satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. În anul 1919, Dan Barbillian începe colaborarea la revista literară...
95 poezii, 0 proze
Coborârea apelor
de Mihai Eminescu
Din munți bătrîni și din păduri mărețe Se nasc izvoare, ropotind se plimbă, Deprind pe rînd oceanica lor limbă Și sunt în codri pustnici cîntărețe. Spărgînd pin stînce albia lor strîmbă Se legăn line...
în fond decembrie de-abia urmează să sosească
de Daniela Luminita Teleoaca
nu mă contrazice! vine o vreme când toate poemele se scriu cu sfârşitul eşti om/ doar-om şi în vacarm uiţi să faci legătura dintre lucruri nu mai eşti în vremea copilăriei să poţi glumi cu genezele...
Păpușa
de XenonIsis
Elicopterul zbura ca o gigantică libelulă în lumina soarelui de amiază. Prin ușa deschisă puteam vedea uriașa umbră reflectată în apa de sub noi. Arăta ca și cum un pește uriaș ne urmărea din...
izomeride
de holobaca gheorghe
Potirele buzelor Pâlniile crinilor din grădinile suspendate deasupra zilelor poleite cu staniol nu mai înapoiază la cer, fulgerul divin al polenului. Din astăzi spre nicăieri, pe sfera speranțelor,...
Străluciri diamantine în Israel (4)
de Doru Ciucescu
Programul zilei a cuprins și o vizită la grădina Ghetsimani, locul sfânt amintit în toate evangheliile. Ne aflam într-o parcare situată nu departe de vârful Colinei Înălțării de pe Muntele...
Exercițiu de hermeneutică iconică (II)
de florin caragiu
O interpretare creștină a poemului “Rusalka”, de Mihai Zabet “în fața ta se află o lumânare aprinsă icoana țarului icoana de la capul tău are înfățișarea sofiei lui rubliov desenată pe vârful unei...
Prins între două lumi - I -
de Emil Iliescu
Lumina se strecura în fâșii albastre printre barăcile ce se întindeau de-a lungul banchizei de gheață. Erau barăcile în care locuiseră membrii primei expediții antarctice, cea a lui Robert Scott,...
Coborîrea apelor
de Mihai Eminescu
Din munți bătrîni și din păduri mărețe Se nasc izvoare, ropotind se plimbă, Deprind pe rînd oceanica lor limbă Și sunt în codri pustnici cîntărețe. Spărgînd pin stînce albia lor strîmbă Se legăn line...
întoarcere la muzeul erorilor
de Cătălin Al DOAMNEI
cine a distrus lumea n-o va putea reface după ce ai demontat un motor piesa neunsă rămâne în plus coborârea cu bicicleta la 172 km / h pe partea încinsă a vulcanului dintre mine și lume n-a putut...
Prognoza meteo
de Radu Tudor Ciornei
ce seară banală se anunțase la buletinul meteo va ninge pe alocuri în Crișana Banat și Nordul Olteniei intensificări sporadice ale vântului în Câmpia Romana posibilități de producere a poleiului în...
