izomeride

Potirele buzelor

Pâlniile crinilor din grădinile suspendate

deasupra zilelor poleite cu staniol

nu mai înapoiază la cer,

fulgerul divin al polenului.

Din astăzi spre nicăieri, pe sfera speranțelor,

călătorim în calești sfidătoare,

spre ținta din țipătul spinilor

ce sângerează tâmplele lui Iisus.

Pe coapsele orelor cresc solzi de oțel

când zdrobim între dinți sâmburii merelor,

iar căile de-a dreapta și de-a stânga crucii

îmbălsămează pașii în crisalide de plumb.

Doamne, mai fă-ne o dată apa pe care o calci,

neguri risipite de cea dintâi stea,

pământ mănos pentru semințe mirabile

și stropi de miere în potirele buzelor.

Pași fără har

Lumina se scurge prin fibrele plopilor

cum clipele de dincolo de timp.

Nu elegii răsună-n cristale,

ci clopote de tăcere și somn.

Þipăt târziu sculptează pe ceruri

nori zdrențăroși până devin curcubeu,

iar ploaia taie cu briciul

pașii fără har din coregrafia mirajelor.

Șuieră miresme-n macii adormitori

ca izvoarele dulci amărui

de pe bolțile buzelor.

Pe străzi, majoretele-și smulg

smaraldele de la gât

și le aruncă în trecători.

Potirul dintre Ioan și Iisus

Petalele crinilor prefac în ispite de-o zi

destinele imberbilor fluturi,

prea grăbiți să ridice la pătrat

ipotenuza piramidei

fără trecut și fără viitor.

Număr ori pleoapă a mării

scapără zăbalele inimii

când Dumnezeu îmblânzește șerpii

din pântecul tunetului

cu bice de sânge și flăcări.

Cuvintele se tem să răsune

în orele de despicare a apelor

și strigătul meu de revoltă

se surpă-n potirul

dintre Ioan și Iisus.

Ofranda livezilor

Clipele se nasc pe buzele îngerilor

și se surpă-n amprentele de pe lut

pe care vântul se încăpățânează în van

să le acopere cu nisip.

Ploaia de pe ardezia casei

proptită-n aleea cu tei

mărește spațiul din jurul razelor

înfricoșate de umbră.

În tălpi îmi încolțesc semințe

cât boaba spumei,

când mă avânt

cu un condor pe fiecare umăr,

pe scara spre soare.

Doamne,

nu răsturna

ordinea lucrurilor,

primește și toamna aceasta

ofranda livezilor.

Sabia zorilor

Șarpele-și despică până la brâu coada

Și-i cresc umeri de centaur

Când îi întinde Evei

Mărul însângerat

de sabia zorilor.

Până la cotor mușcătura.

Aromele, șoaptele

Și lumina de aur a verii

O îmbracă în crisalidă de purpură

Și o izbesc cu tâmpla de mare.

Doar sâmburele oprit între dinți

i-l dă lui Adam.

Spice de doliu

Greierii tivesc inelele ierbii

cu fir de oțel,

iar privighetorile

spun basmul salcâmilor

cu frunze de aur.

Din coapsa lui Boaz

curge miere și purpură

când luna vicleană

scapără vopsele de ceară

peste spicele împovărate de doliu.

Săgețile fără de țint-ale zorilor

(ca apa fântânii, fierbinte,

gura ta roșie)

preschimbă melopeea

de leandru și var

în coloană de sprijin a cerului.

Torsadele iederii

Pumnalele serii

incendiază

torsadele iederii

ca proporția divină

inelele din metal pur.

Străzile vibrează

cum corzile de chitară

când țipă în plopi

ritmuri de pași

retezați din genunchi.

Săgețile sunt oarbe,

nu le pasă dacă sfâșie

oglinzi de cristal,

platani sacerdoți,

ori șarpele galben

ce-ndeamnă pe fete

să tragă perdelele.

Macii din grâu

mamei

Nici mâl, nici noroi, nici sânge,

Nu clatină brizele-n

poemul ferecat în opal.

Melcii conservați în alcool

visează șoareci colilii,

iar legumele dumicate în cuburi

tăifăsuiesc despre-mpărțiri fără rest.

Cuvintele-și trag înțelesul în teacă

și strugurii dau în vin ritual,

când pe-aleile fără păsări și bănci

trec umbrele zilelor.

Ană Floare, Ană Floare,

mamă cu zăpadă pe rochie,

lasă altora secera să taie

macii din grâu.

Ochiul fără cristalin

Norii nu mai picotesc

la umbra zidurilor

când ceasul din turn

bate coborârea esențelor

în tecile de mir ale

mugurilor.

Cu pinteni de oțel,

cocoșii din basme

sfârtecă

ochiul fără cristalin

din triunghiul cenușii.

În piețele publice,

sfinții coborâți din icoane

împart orășenilor

pâine și zale de lanțuri.

Nori de purpură

Necuvintele țipă și se ridează

precum strugurii

sub crisalidele brumei târzii,

când zeii statornici

le pun pe creștet coroane de sens.

În culcușuri de piatră,

câinii pământului

latră apele fără vis și izvor.

Îmi urcă prin tălpi

răcoarea frunzelor sfoiegite de-ngheț,

de sub boltirile umerilor

îmi curge nectar,

iar la tâmple îmi cresc aripi de fluturi.

Nu rupe, iubito, din calendar,

zilele cu pași de mătase

și cu fulgere din norii de purpură…

punk-poem

baleiez cu papilele/ incizia în carnea albastră/ a CD-urilor cu animația ecuațiilor/ cu trei necunoscute identice/cu tot tacâmul icnetelor metafizice/ cu multă sudoare și geisere la vedere/ I feel în toți porii prestația the best/ a femelelor top/ ridic odată cu ele picioarele/ în slava tavanului/ ung cu pastă colgate respirația sacadată/ și trag pe nări virtualele licori amniotice/ din jarul bezmetic/ al gărilor ce-și ard pe rug călătorii/ pe fundal hip-hop și pași de dans verticali/ vă-mproșc pe obraji cu lichid seminal/ și-arunc la pubelă penele mierlei.