Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Chirurg"1459 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Paul Oana-MariaPO

Paul Oana-Maria

AutorAtelier

Actual,studenta in anul III la Facultatea de Medicina din Bucuresti; viitor medic chirurg..

5 poezii, 0 proze

Darjan TantaDT

Darjan Tanta

AutorAtelier

Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. Preluată pentru că mi-a plăcut mult din biografia Dianei Slavu.

75 poezii, 0 proze

Vlad SolomonVS

Vlad Solomon

AutorAtelier

- Vlad (Vladimir) Solomon - s-a născut în 27.06.1951 în București, fiu unic al Dr. Benedict Solomon (chirurg și urolog) și al Dr. Ernestina Solomon (Caner), medic pediatru. - Emigrează în 1970 în Israel, cu întreaga familie. - Locuiește în Kiriat Ono, în apropiere de Tel Aviv. - Medic stomatolog generalist, tratează adulți și copii în cabinetul său, la Kiriat Ono. - Acreditat de Ministerul Sănătății din Israel în utilizarea și predarea hipnozei medicale și stomatologice. - Conferențiar, în cadrul congreselor, în Franța, Germania, Italia, Monaco, Elveția, România, Israel, pe tema hipnozei medicale. Distins cu titluri onorifice de diferite institute de învățământ superior din Europa. - A lucrat la Universitatea din Tel Aviv (Clinica de psihofiziologie orală- secția Științe Comportamentale - Fac. de Stomatologie) și Ierusalim (Spitalul Hadassa - secția de Medicină Orală), între anii 1989 și 2000. - Membru al societății israeliene și europene de hipnoză medicală. - Membru al societății...

103 poezii, 0 proze

slavu dianaSD

slavu diana

AutorAtelier

.....doar o femeie cu frica de Dumnezeu si dragoste de frumos, in toate formele lui.... Rana mea Anonimă Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. ...preluată pentru că mi-a plăcut mult-jos pălăria, merci.... â ă î ș ț

90 poezii, 0 proze

IM

Ioan I. Mirea

AutorClasic

Ioan I. Mirea (1912-1987) Studii de medicină la București. Medic chirurg la Spitalul Brâncovenesc din capitală (1939-1941). Debutează cu placheta Dus cu morții. Poem, București, 1939. Pictează și organizează expoziții personale. Pleacă din România în 1965, ca invitat al lui Giuseppe Ungaretti, pentru a expune tablouri la Veneția și la Roma. În exil colaborează cu versuri și articole în „Revista Scriitorilor Români”, „Drum”, „Micron” etc. În 1972 publică, la Madrid, volumul de versuri Calea pietrelor. (extras din ant. Poezia românească din exil, ICR, Buc., 2006, antologie de Liliana Corobca)

1 poezii, 0 proze

DM

dan mircea

AutorAtelier

nascut in Oradea,Bihor la data de 31.10.1983 studii:sc.gen.octavian goga,lic.traian vuia, hobby:pescuit,electronica,calculatoare,internet perspective viitor:fac.de medicina{chirurgie},fac.de energetica,psihologie.

23 poezii, 0 proze

GU

Gheorghe Ursu

AutorClasic

· 1 iulie 1926 - Gheorghe Ursu se naste in orasul basarabean Soroca. Parintii, tatal Vasile din Galati, mama Margareta din Magura Ilvei Nasaud, amindoi medici chirurgi. · 1932 - 1936 - Face scoala primara la Soroca. · 1936 - 1941 - Urmeaza cursurile Liceului din Soroca. · 1941 - Anii razboiului gasesc familia Ursu la Galati, orasul de origine al doctorului Vasile Ursu. Bunicii din partea mamei, impreuna cu alti zece membri ai familiei acesteia, sint ucisi de nazisti la Auschwitz. · 1942 - 1945 - Continua cursurile liceale la Liceul \"Vasile Alexandri\" din Galati. Participa la actiunile unui grup anti-nazist, din care faceau parte si scriitorii Iordan Chimet si Camil Baciu. In iunie 1944 se inscrie in U.T.C., ducind in continuare o activitate anti-nazista. Siguranta antonesciana il urmareste. · 1944 - Isi face debutul in literatura in cotidianul de orientare democratica \"Ecoul\", in pagina literara realizata de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca si Ion Caraion. Publica un...

3 poezii, 0 proze

Paul PăunPP

Paul Păun

AutorClasic

Paul Păun (născut Paul Zaharia pe 5 septembrie 1915, București și decedat la 9 aprilie 1994, Haifa) a fost un artist și poet suparealist român, fiind de asemenea un doctor în medicină și chirurgie. Debutează la revista Alge în 1930, cucerit fiind de Poemul invectivă al lui Geo Bogza. În 1933 e condamnat pentru pornografie în procesul intentat de Nicolae Iorga. După 1939 e prezent în grupul suprarealist român, alături de Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca (care colaborase anterior cu Păun la Alge) și Dolfi Trost. De asemenea a scris la unu, Viața imediată, Meridian, Azi, Viața românească și Reporter și a expus desene în diverse galerii la Londra, Tel Aviv și Haifa. A brevetat așa-numitele "lovaje" și "desene infranegre" și a inventat "afumăturile" (sticle de lampă cu gaz afumate). El a considerat arta "o invazie pe tărâmul imaginarului", "o intervenție permanentă și himerică în misterul creației permanente". Opere literare Poezii: * Plămânul sălbatec, Tipografia Bucovina,...

12 poezii, 0 proze

Catherine PozziCP

Catherine Pozzi

AutorClasic

Catherine Marthe Louise Pozzi naît à Paris le 13 juillet 1882 dans un milieu aristocratique et bourgeois de la fin du XIXe siècle, de Samuel Pozzi, chirurgien et gynécologue, et de Thérèse Loth-Cazalis. La famille, brillante et cultivée, fréquente les gens aisés, les artistes, les écrivains (José-Maria de Heredia, Paul Bourget…). Catherine aura deux frères cadets, Jacques et Jean. Jeune, elle étudie avec des précepteurs ; elle s’intéresse à la musique, pratique le tennis et l’équitation. Dès l’âge de 11 ans, elle commence à tenir un premier Journal. Elle étudie également un an à Oxford. A 25 ans, elle épouse, sans conviction, l’auteur dramatique à succès Edouard Bourdet. En 1909 naît leur fils Claude, qui sera résistant et déporté pendant la Seconde Guerre mondiale. Vers 1910 apparaissent les symptômes de la tuberculose dont elle souffrira désormais jusqu’à sa mort. Elle se lance dans l’étude de l’histoire de la philosophie et des religions, des mathématiques et des sciences, et est...

19 poezii, 0 proze

Gustave FlaubertGF

Gustave Flaubert

AutorClasic

Gustave Flaubert (n.12 decembrie 1821, Rouen, Franța – d. 8 mai 1880, Croisset) a fost un scriitor francez.Este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori occidentali. Cea mai importantă operă a sa este Madame Bovary (1857). BIOGRAFIE: Tinerețea Gustave Flaubert se naște pe 12 decembrie 1821 la Rouen, la spitalul unde tatăl lui era chirurg. Achille-Cléophas Flaubert, fiu de veterinar din Nongent-sur-Seine, a făcut studii strălucite de medicină la Paris și a fost numit mai întâi asistent-chirurg, apoi chirurg-șef la spitalul mai sus amintit, unde își avea, de altfel, și domiciliul. Energic, perseverent, cu un ascuțit simț al datoriei, celebru ca practician, el a format o școală de tineri chirurgi, care i-au purtat venerație și recunoștință. În 1824 a fost învinuit de ateism, dar achitat, recunoscându-i-se mai înainte de toate valoarea excepțională de om și medic. Trăsături ale tatălui lui Flaubert se recunosc în portretul doctorului Larivière din \"Doamna Bovary\". Mama scriitorului,...

3 poezii, 0 proze

Chirurg

de Irina Nechit

Încă nu mi-au retezat nici un segment de os nu mi-au tăiat un milimetru din claviculă sau din femur nu mi-au înjumătățit plămânul nu mi-au extirpat nici o bucată de carne primejdioasă trupului meu...

PoezieAtelier

Chirurg

de Adrian Munteanu

Aceste 85 de sonete au fost scrise în 69 de zile și adună Teama, Necunoscutul, Răscrucea, Îndoiala, Spaima, Surprinderea, Rugăciunea, Speranța, Dorința, Așteptarea, Panica, Iubirea, Neajutorarea,...

PoezieAtelier

Chirurg de gardă

de Raluca Oana Helgiu

Văd o scenă la Spitalul Județean din Brașov, pe care apoi am numit-o ,,ultima noapte a chirurgului Pălășan”, care se termina la 3,30 dimineața. Chirurgul Pălășan își dăduse jos mănușile din plastic,...

ProzăAtelier

Chirurg catastrofal

de Ruse Ion

De la Oradea domnul are, - Și nici o îndoială n-am - O diplomă din cele care... S-au tot emis la kilogram.

PoezieAtelier

Chirurgie erotica

de Alex Popp

Ca un chirurg imi desfasor instrumentele, stilouri de metal stralucitor, taioase penite, care strapung delicat carnea limbii, indeparteaza cancerele si lasa numai puritatea senzuala a sanatatii.

PoezieAtelier

Chirurgia, văzută din alte unghiuri

de Dan Norea

Estetul - Urât corp, urâtă fața, Simt că mă apucă greața, Ești urâtă-n draci, măi fato ! Continuați, eu am tăiat-o. Matematicianul Geaba doctorat și teze, Ca să-mi intre mie-n grații Trebui\' să...

PoezieAtelier

Chirurgul

de Adrian Dorie

O zăpușeală insuportabilă îl moleșea pe Chirurg. Instalația de aer condiționat se defectase cu două ore înainte de operație. Dar nimeni nu s-a gândit, în acel interval de timp, să cheme vreun...

ProzăAtelier

Chirurgie electrică

de Ioana Camelia Sîrbu

Firele au fost scoase după operație Destinul ca un chirurg a ciopârțit inima Dislocându-i bătăile în grote goale subpământene Unde temerile au fost spânzurate de pereții dezamăgirilor Mâna mi-a făcut...

PoezieAtelier

Unui chirurg șpăgar

de Ruse Ion

Chirurgul, cine-i nu contează, Finuț ca el, găsești mai rar; Abia de simți, când operează Și-ți scoate tot... din buzunar.

PoezieAtelier

Chirurgul pios

de Cucu Constantin

Una din amintirile frumoase ale unei femei, de natură a-i crește considerația pentru doctori și încrederea în arta medicală, este, așa cum îmi explică, momentul în care, cu ani în urmă, în ultimele...

Atelier