Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ceva din fiecare"20731 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
FS

florea vanda steliana

AutorAtelier

Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...

12 poezii, 0 proze

Maria ConstantinMC

Maria Constantin

AutorAtelier

M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...

9 poezii, 0 proze

marius nițovMN

marius nițov

AutorAtelier

Cultura și arta, gustul libertății mele... scriu în stele, caut să înțeleg ceva din perioada asta scursă de la un regim totalitar la statul infractorilor cu reminescențe totalitare. Prin toate anormalitățile trăite ca un exercițiu de supraviețuire, n-am uitat ce înseamnă frumosul. Master (culmea!) in istoria comunismului. S-a scris poezie buna in "inchisoarea rosie". Participant in cenacluri literare si cateva poezii publicate. De ajuns intr-o perioada crunta pentru poezie. În 2008, premiat pentru activitate jurnalistică locală. Dragostea mea de poezie este un dar din cer, de aceea cred și mărturisesc! Rolul meu e să descopăr fericirea fiecărei clipe, pentru a adăuga mai multă viață în jurnalul călătoriei și căutărilor. mariusnitov@yahoo.com.

274 poezii, 0 proze

gornic catalin ioanGI

gornic catalin ioan

AutorAtelier

Am citit odata ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat ,intregul Univers lucreaza pentru ca acest lucru sa se implineasca.Imi place sa cred ca asa s-a intamplat si in cazul meu, iar dorintele ,visele ,atat de puternice, s-au implinit toate.In fiecare zi am descoperit lucruri noi despre mine ,lucruri de care nu stiam ca sunt in stare ,am intalnit oameni noi ,deosebiti ,care m-au ajutat sa lupt ,dar si oameni care si-au dorit din tot sufletul sa ma distruga!!!

10 poezii, 0 proze

OB

oana blandiana betlevy

AutorAtelier

Ca fiecare , a trebuit sa fiu mai intai nascuta , deprinsa cu primii pasi , sa fiu iubita , sa iubesc, sa fiu dezamagita in rasfatul ce ma caracterizeaza, sa ma trezesc dupa un somn cuprins de lacrimi, sa invat ceva despre oameni , sa continui ceea ce nu mereu inteleg : viata. Asa cum in cateva ocazii din graba pasilor ceva m-a tintuit in poluatele intersectii , ademenindu-ma cu iluzia ca voi fi spusa cu secretul existentei , tot astfel mi-au pus ganduri in vorbe scrise si penel in mana pentru a le face vazute citirilor. Nu am o “biografie”, sunt o femeie care isi uita poeziile pentru ca nu le crede ale sale; dar recunosc ca simt o altfel de fericire trecand emotional prin ele; Sunt nascuta in Bucuresti, si traiesc monologuri voite a fi lirice pe scena virtuala a site-ului Agonia . Multumesc.

13 poezii, 0 proze

T

Tiamat

AutorAtelier

M-am născut din cenușa revoluției, în scrumul încă fierbinte al comunismului, sub cele dintâi raze limpezi și blânde ale libertății. Trăiesc în semnul racului, mai mult înapoi decât înainte, sub zeci de regrete renasc în fiecare zi, mereu alta, cu noi vise împrăștiate într-o minte zăpăcită, mai dezechilibrată pe zi ce trece. Mi s-a spus că sunt idealistă. Mi s-a mai spus că pot reuși orice îmi propun. Eu îmi cânt mereu printre gânduri dorința de a-mi dori ceva. Și nu mai am răbdare deloc. În viitor sper să mă iubească lumea și să fiu cât mai puțin mediocră.

2 poezii, 0 proze

Enache SimonaES

Enache Simona

AutorAtelier

Nascuta intr-un mic sat din judetul Prahova,Conduratu,intr-o familie modesta cu 6 membri. Am fost educata de parinti buni,cu credinta in Dumnezeu. Viata m-a trecut prin multe incercari...Am inceput sa scriu poezie la 14 ani,dupa moartea mamei. Am continuat sa ma exprim prin scris,in general poezie,in fiecare etapa a vietii. Nu am facut eforturi sa incerc sa le public,le-am pastrat ca pe ceva personal,intim. M-am casatorit in anul 1996 si in prezent am o famile frumoasa,am 3 copii,3 fete.Ele sunt toata bogatia mea. Nu tanjesc dupa bogatiile materiale,adevaratele comori se gasesc in sufletele oamenilor.

9 poezii, 0 proze

George BălanGB

George Bălan

AutorAtelier

Sunt verdele crud din ochii tuciurii a lui Alex și istoria portocalie care învăluie coapsele mamă-si. Sunt roua din sufletul tău care-ți sărută obrajii, de bucurie. Sunt greșeală, fericire și strigăt. Uneori câinele nostru mă scoate cu el la plimbare, dar nu schimbă cu mine nici o vorbă . Nu știu de ce. Cu Alex valsează și cântă. Poate nu mă credeți, cum nici eu nu v-aș crede. Veniți să vedeți! Am fost întotdeauna pe locul doi, pentru că n-am putut niciodată să văd mai departe de omul care mă ținea de mână.Chiar și-n căsnicie sunt pe locul doi, fiind soț, nu soție... Am greșit! Trei!...Ba nu, că e și Alda...Patru! Am absolvit cu greu Școala de Iertare, unde, în fiecare an, am rămas repetent. Actualmente sunt fântânar la Fabrica de fântâni S.A. din Oradea. Am încercat o dată să scriu și m-am speriat atât de tare încât nu cred că voi mai scrie niciodată. Acum transcriu anotimpuri pe frunze, iar pe fețe răstimpuri. Era să uit ceva ce chiar că mă definește: îmi plac frăguțele. Bineînțeles...

61 poezii, 0 proze

AN

Adrian Nastase

AutorAtelier

Oare conteaza cine sunt, oare conteaza cine am fost - cuvintele raman chiar daca pentru unii nu au nici-o insemnatate fiecare cuvant poate insemna o particica din ceea ce simt si sunt. viatza e efemera dar cuvintele pot spune multe cautatorului... nu fac poezie, nu fac proza, sunt doar cuvinte ce vor sa insemne ceva, chiar de poate nu au vreo logica.

17 poezii, 0 proze

AS

anefi noris saihan

AutorAtelier

In a fi eu asa cum credeam ca sunt am gasit mai mult decat o simpla persoana , am inteles si am vazut prin mine mai mult decat ceea ce am crezut ca sunt, am vazut mai multi de eu fiecare mai diferit axat pe ceva mai special am inteles am aflat am studiat si am apreciat ca nu doar durerea razbate in inima mea distrusa de ganduri.Ravasit complet , insa , intr-o lume intunecata de nepasta poluorii si a distrugerii , prea oarba pentru a simtii si a intelege ca se mai poate daruii iubire m-am izolat intr-un colt umbrit ferit de lumina pentru ca oamenii sa nu il poata vedea.Cuvintele sunt multe dar prea putine insa pentru a povestii viata unui om cu toate ca sunt atat de putine un autor se straduieste .Un somn lung pare cam am trait intr-o lume necunoscuta parca candva din care acum in sfarsit trezit de sunetul disperarii si agoniei umane , in sfarsit trezit de tot ce era odata de tot ce visam intrepatruns printre randuri de pagini in care aratam totul , am ajuns sa inteleg ca a simtii...

3 poezii, 0 proze

Ceva din fiecare

de Sorin Busicescu

Ce voi simți eu, oare, când voi muri ultima dată? Nu, nu trupul — acela se întoarce oricum în alfabetul materiei — ci gândul, acea fărâmă de sine, care încearcă să se opună întunericului. Va fi...

PoezieAtelier

trenul de ieri

de silviu dachin

eram copil călătoream cu trenul destul de des culegeam câte ceva din fiecare casă care trecea prin dreptul ferestrei ajuns la destinație coboram cu grijă scara înaltă nu cumva să pierd vreo amintire...

PoezieAtelier

perceptia artistica a unui afect inutil

de Spirescu Andra

Nu se putea spune nici cum si nici de ce. Se afla intotdeauna intre cele doua extreme imprumutand ceva din fiecare...undeva aflat la confluenta acestora, undeva la granita subtila a lor, nestiistind...

Atelier

celui care încă mai crede că lumina dintre distanță și nemișcare se numește... poezie

de florian stoian -silișteanu

pentru mine, cel mai mare român din toate timpurile este un sârb- numele dumnealui este destul de sonor și aproape încăpător în marea vitrină a lumii literare de pe la noi - adam puslojic văd că de...

Atelier

Alb-negru

de Vasile

Foame de hrană și foame de vorbe, Hrană de vorbe și foame de foame... Scurse de pe geamuri clar-obscure, De pe maini pătate și prea vinovate Se-mperecheaza pe-asfaltul fierbinte și el de prea mult......

PoezieAtelier

Exerciții de iubire

de Cristian Fara

Lăcașul unei singure aripi Era un înger nu știu în ce țară care-a murit în fiecare zi, timp de un veac, ...până-ntr-o zi când i-a venit sorocul pedepsei dulci, cuminți, dumnezeiești și aripa întâia...

ProzăAtelier

muchia

de Costel Stancu

Pășesc pe sîrma-ntinsă între maluri - șira spinării mele, încordată - și blestemat am fost să nu pot cădea în lături niciodată. Mi se împotrivește golul dedesubt, plinul deasupra nu mă ispitește. De...

PoezieAtelier

domestic

de masha djinn (nepoata)

I în cel mult o zi și-o noapte corpul mi se desface în mirosuri numai ale lui nu pentru că asta i-ar fi propriu, cât mai degrabă fiindcă prin țeava dintre doi apa stă țeapănă sau bate-n gol, în...

PoezieAtelier

autoportret

de Roncea Leonard

Cine sunt eu? Acestă întrebare cred că mi-am pus-o de un milion de ori fără a fi vreodată capabil să-i găsesc un răspuns cât de cât convenbil. Asta și pentru că, de fiecare dată, cel care căuta acest...

ProzăAtelier

Un zâmbet în miezul tristeții!

de Nelia Viuleț

E atât de toamnă, că m-am zgribulit toată acolo în colțul cel mai călduros al sufletului unde am întotdeauna o sută de grame de soare, două kg de speranță, o tonă de bucurie și un butoi de vise de...

Atelier