"Ceva absurd,domnule!" – 20732 rezultate
0.03 secundeMeilisearchBude Viorel
prin pseudo-autocunoasterea ce mi-a fost dat sa am, nu pot sa transmit si altora ceea ce nu posed, deci cred ca stiti ce vrea sa zica non-existenta mea metalingvistica. o biografie vaga o veti descoperi din ceea ce voi incerca sa creez oarecum absurd, urmuz-ianesc poate. bizar-ian (de la pseudonimu-mi)
5 poezii, 0 proze
Dan Giosu
REPERE, Nr.116 29 ianuarie - 5 februarie 2002 Vine o vreme în viața unui individ (fie el masculin, feminin sau, la alegere, androgin) când doar cărțile mai sunt în stare să calmeze și să liniștească tot ce au tulburat ceilalți. Și când spunem cărți, spunem \"Scândura lui Afansol\" a lui Dan GIOSU. Unul dintre prozatorii care ar putea cu ușurință să fie încadrat la optzeciști de către o istorie riguroasă a literaturii. Un simplu cititor, însă, străin de periodizări sau clasificări savante - ar remarca, fără îndoială, că proza scurtă la care s-a înhămat Dan Giosu, se bucură de puternice accente de umor și absurd, ceea ce pentru noi înseamnă deja mult, dacă nu cumva totul. Ioana BRADEA Un prozator neobișnuit Proza poeților sare de obicei peste cal. Și fie că acest cal este un cal de lemn, cal de bătaie, cal beat sau treaz, ea poate fi bună, proastă, realistă, fantastică, suprarealistă, avangardistă, expresionistă, metaforică, sarcastică, absurdă, toate la un loc; poate fi oricum, poate...
0 poezii, 0 proze
Ioana
Cum să fac să nu-mi iasă nimic complicat sau simplu?!Sunt un om mai mult decat normal, uneori prea normal.Acest lucru se poate observa atunci cand ma asez incomod intr-un fotoliu, si ma apuc sa citesc; atunci cand ma chinui sa prind ceva bun la tv, cand imi e frica de mine mai mult decat ar trebui...etc Imi e frica sa imbatranesc, as prefera sa sar direct la moarte, sa nu prind perioada in care ma vor napadi durerile si gandurile pesimiste. Din cauza simplitatii mele absurde, imi place sa cred ca nu am nimic iesit din comun.Doar alte pasiuni si anume: calatoriile, cititul, scrisul si muzica.
1 poezii, 0 proze
Charles Cros
Charles Cros (n. 1 octombrie 1842 - d. 9 august 1888) a fost un poet și inventator francez. A fost născut în Fabrezan, Aude, Franța, 35 km la est de Carcassonne. Cros era un poet și scriitor umoristic cunoscut. Cea mai cunoscută scriere a lui este poezia "Scrumbia afumată", considerată ca fiind una dintre capodoperele umorului absurd. El e cunoscut mai ales datorită faptului că a inventat niște procedee ce aveau să stea la baza fotografiei. A mai făcut și îmbunătățiri la tehnologia telegrafiei. Charles Cros a murit la Paris. Engleză Charles Cros (October 1, 1842 - August 9, 1888) was a French poet and inventor. He was born in Fabrezan, Aude, France, 35 km to the East of Carcassonne. Cros was a well-regarded poet and humorous writer. He developed various improved methods of photography including an early color photo process. He also invented improvements in telegraph technology. Poetry In the early 1870s Cros had published with Mallarmé, Villiers and Verlaine in the short-lived weekly...
19 poezii, 0 proze
ceva
2 poezii, 0 proze
Nea Caisa
Ceva despre mine (public):
12 poezii, 0 proze
patrunjel difuz
Ceva verde intr`o societate scrumata!
1 poezii, 0 proze
mihai
sunt ceva nedefinit
5 poezii, 0 proze
Ada Albu
Caut ceva. Nu-mi ajunge, dar dacă mi-ar fi ajuns m-aș fi simțit prost. Așa că mi-e bine neajungând și caut în continuare, caut... Caut să caut și mi-e a infinit. Cânt la ghitară, la pian, învăț câteva limbi străine, pictez..... Am ca scop de a simti. yahoo: pisica_neagra9
70 poezii, 0 proze
Sandu-Milea Constantin
Câte ceva despre autor.. S-a născut la 26 septembrie 1955 în comuna Agăș, județul Bacău. A lucrat încă de foarte tânar ca lăcătuș mecanic CFR,locomotive, în industria aviației, la mina de cupru si în domeniul geologie până în anul 1989. A făcut studii libere de pictură, sculptură, actorie, regie, teatru, apoi , ca autodidact convins, a ales meseria de sculptor și de cercetator privat în istoria formelor plastice pe care o practică timp de peste 25 de ani.Până în prezent a realizat peste 500 de sculpturi în lemn, bronz și marmura. Are un site:www.constantinmileasandu.bravehost.com; unde prezinta opera lui de sculptură, zece proiecte de monumente pentru lumea civilizată, și câteva conferințe despre arta modernă și despre Fundamentele Modernității Europene. In prezent trăiește la Brașov si sculpteaza. adresa atelier: Str. Neagoe Basarab.nr.17.( Piata Teatrului) Tel:0744994454 e- mail:cmileasandu@yahho.com; www.constantinmileasandu.bravehost.com
1 poezii, 0 proze
Ceva absurd,domnule!
de Mimu Dorian
Fusesem transferat de la o grădiniță la alta, de la o școală la alta, de la un liceu la altul, (de facultate n-aveam bani!) dintr-o casă în alta, dintr-o frunză în alta, dintr-un ochi în altul,...
*Grave abuzuri și ilegalități în Ministerul Culturii
de Marius Marian Șolea
Domnule Marius Marian Șolea, care e statutul dvs., acum, în cadrul Ministerului Culturii și Cultelor? Prin această precizare, a temporalității, înțeleg că vă trădați voluntar simpatia... Făcând...
clona_terorista
de dorin cozan
- Domnule poet Dorin Cozan, în primul rând, copleșit de acest moment în care ne-am adunat astăzi aici pentru a vorbi – căci ce este poetul dacă nu o pată de sânge care vorbește? – a vorbi, deci,...
Pasarea Phoenix
de ispas florin ciprian
Toma se urca in masina si se rezema de scaun rasuflind oarecum usurat.Privi catre copila lui apoi catre femeia ce se lupta din toate puterile se intre in viata lui.Stia ca nu va mai putea avea...
A șaptea singurătate
de Octavian Paler
Scrisoare domnului Kafka Mă gândesc cum ați murit dumneavoastră, domnule Kafka, și cum a murit Socrate. Dumneavoastră internat într-un sanatoriu lângă Viena, unde nu mai puteați comunica decât în...
Interviu cu noul proprietar al site-ului www.agonia.ro
de Albert Cătănuș
Reporterul: Bună seară și bine v-am găsit, domnule Alberto M. Popesco. Alberto M. Popesco: Bună seara și săru-mânușițele, domniță reporter. R: Pentru început vreau să vă felicit pentru că sunteți...
Unu plus unu egal unu… adică zero!
de Ciprian Ciuciu
Într-una din serile în care totul pare atât de normal și atât de bine, se poate întâmpla ceva care să te scotă din acea stare, ceva care să nu mai fie atât de normal, și nicidecum atât de bine… te...
Noaptea cafelelor fierbinti
de Sorin Teodoriu
- Ati completat fisa? Da, e bine asa, luati loc in sala, va rog. In cateva minute o sa va cheme domnul Mihai. Acum o saptamana m-am decis sa apelez la profesionisti, respectiv la agentia H, firma...
qed
de GHERMAN ADRIAN
În mare parte, în sistemul aceasta “democratic?” se promovează gândirea energică. Nu contează că X predică “rahaturi” dacă sunt spuse cu intonație sau dacă detin o diplomă langa ele, sunt rahaturi...
Ultima călătorie în Strehaia
de Lucian Pop
Ultima călătorie în Strehaia Aveam un vaporaș și călătoream cu el prin toată lumea, după bunul meu plac. Procedam în felul următor: - Hai, zic, duc acuma un butoi de stafide în Filipine, n-am fost...
