"Care-o fi" – 22120 rezultate
0.02 secundeMeilisearchproca bogdan constantin
Mă numesc Bogdan Proca. De profesie sunt Medic veterinar.Pasiunea mea este scrisul,in principal poezia.Sunt o fire retrasă însă viața m-a făcut să trec prin numeroase iluzii ale victoriei in fața morilor de vânt.Sunt un Don Quihote sau acela care o viață a văzut caii la fereastră.Sau, de ce nu,un bastard precum Matei Caragiale.Dar oare cine mai sunt eu azi?...Imi puteți spune cand vine cutremurul?
159 poezii, 0 proze
Leonard Ancuta
Leonard Ancuța s-a născut în 1974, pe 2 decembrie, în orașul Drăgășani, jud. Vîlcea. După absolvirea liceului teoretic Gib Mihăescu, în 1993, se mută definitiv în București, unde face cunoștință cu viața de stradă și fumul cluburilor de noapte. O experiență pe care o împărtășește de multe ori în scrierile sale. Între timp urmează cursurile mai multor facultăți, pe care nu le finalizează. Din 1998 este admis și urmează Facultatea de Filosofie, la Universitatea din București, pe care o finalizează în 2003, fără examen de licență. Din principiu. Din 1993 și pînă în 1999 comercializează CD-uri și casete audio, acumulînd o bogată experiență muzicală. Din 1999 lucrează ca redactor economic la Mediafax, Ziarul Financiar, Mirabilis Media, Banii Noștri, Business Standard. În 2007 se muta în domeniul PR & Advertising. Din 2010 lucrează pe la diverse edituri (Tracus Arte, Herg Benet). În prezent este director editorial la Editura KARTH, un imprint Herg Benet. Scrie din copilărie și cîștigă...
1259 poezii, 0 proze
iulian
Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...
19 poezii, 0 proze
Ion Murgeanu
Ion Murgeanu (n. 7 iunie 1940, Zorleni, Județul Tutova (interbelic) (actualmente județul Vaslui), România) este un poet, prozator și jurnalist român. Inscris in curentul saizecist, Ion Murgeanu a debutat in literatura cu versuri care s-au bucurat de comentarii pozitiv din partea marelui George Calinescu. Este membru titular al Uniunii Scriitorilor , 1970, recomandat de Geo Bogza, A. E. Baconsky. N. Manolescu. Urmarit de Securitate, Ion Murgeanu este unul dintre participantii activi la Revolutia din 1989, fara sa se numere insa printre revolutionarii declarati ulterior, care beneficiaza si de certificat. Este căsatorit cu Elena Murgeanu, (n. 1942) cercetator stiintific, cu care are o fiica (Irina n. 1984). Studii: Scoala Elementara Zorleni, Lic.Codreanu Bârlad,lic. Mihail Kogalniceanu Vaslui, Fac. Filologie UB. Activitate jurnalistica: A fost pe rand profesor de limba și literatura romana. Jud. Vaslui si Galați, inspector la Intreprinderea Cinematografică Suceava, 1957-1959, Redactor...
1 poezii, 0 proze
Eden Horowicz
Sunt o fiinta care ADORA aromanii...:D
1 poezii, 0 proze
PrinceTonGirl818
Sunt o tipa care scrie poezii din sufllet,sincera,simpatika,o fite vesela,ce ziceti vreti sa fim prietenii???Eu va scriu poezii si voi le cititi,va doresc succes,va pupik,papa
1 poezii, 0 proze
Diana Muntean
Trecutul este doar o fila a cartii vietii.O fila care intentionez sa ramana numai pentru mine.
2 poezii, 0 proze
Florin Chilian
\"Florin Chilian este o figură destul de puțin mediatizată în peisajul, destul de stufos, ce-i drept, al muzicii românești cu toate că în cercurile de specialiști este considerat principalul reprezentant al noii direcții avangardiste, deci deloc conformiste, pe care a adoptat-o muzica folk din România ultimilor ani. Mișcarea a început cu Mircea Florian și a culminat cu regretatul Valeriu Sterian și al său „The Very Best Of...”, unde se observă cel mai bine noul gen de orchestrare al pieselor, într-o manieră mai rock și la un ridicat nivel de profesionalism, cu intervenții serioase de chitară electrică și instrumente neconvenționale, atît electronice cît și instrumente orientale (buzuki, sitare), apoi instrumente de percuție specific africane etc. Desigur, schimbarea nu se realizează numai la nivel muzical. Versurile capătă și ele o nouă formă, mult mai modernă, fără să-și piardă nici sensibilitatea, nici profunzimea. Noii folkiști nu mai sînt tributari marilor poeți. Își scriu singuri...
0 poezii, 0 proze
Ileana Petrovici
Liceul de coregrafie Micuța lebădă era încă o copilă care credea că paralela 45 ar putea fi o panglică pe care s-o înfășoare-n păr noaptea auzea orașul cum scrâșnește îmbibat de petrol sondele îngânându-i oftatul prima ei păpușă a fost o marionetă ale cărei ațe se încurcau mereu cu ea-n brațe a cunoscut-o într-o sala pardosită cu note muzicale pe doamna Margareta împărtășindu-i primele noțiuni de balet timpul nu mai avea răbdare devenise o tornadă ce o desprinse de poalele mamei unicul punct de referință din viața ei abandonând brusc cuibul copilăriei migrând spre o nouă lume așa se trezi catapultată într-o sala mare împrejmuită toată cu oglinzi creându-se o stranie relație cu imaginea sorei ei o confruntare permanentă stimulând autocontrol și o atentă coordonare a mișcărilor absorbită de muzica lui Bach,Mozart,Beethoven care-i asistau pașii dându-le muzicalitate studiul desfășurat zi după zi transforma corpul fetiței tendoanele căpătau flexibilitate alungându-se arabescurile luau...
34 poezii, 0 proze
Elena Cataramă
Multe-ar fi, dar nimic nu mai contează. Ego : Buna. Ma numesc Lucia. Am 20 de ani, sunt o fire calma si usor iritanta Am dus o viata de plastic. Am o inima imprumutata. Am promis c-o inapoiez, dar am dat de bine si mi-am otravit sufletul, din nefericire. Multe trepidatii. De moment. Zambet inabusit si acoperit cu o fata serioasa si discreta. Situatii de minut. Nimic mai mult. Falsuri. Recunosc. Am devenit o ipocrita care vinde zambete la pret redus si cultiva fericire doar de dragul dorintei de mai bine.
2 poezii, 0 proze
Care-o fi
de Ailincai Mihai
Care-o fi sensul vietii oare Se-n treabă lumea pe acest pamânt Să fie frumusetea care Prin lumea asta tu o vezi trecând Dar aparentele te-nșeala Tot ce-i frumos nu e și bun Căci tot ce iese la iveală...
Care-o fi în lume...
de Mihai Eminescu
Care-o fi în lume și al meu amor? Sufletul întreabă inima cu dor. Va fi mănăstirea cu zidiri cernite, Cu icoane sânte și îngălbenite, Va fi vitezia cu coif de aramă L\'ale cărei flamuri patria te...
Stația Dezamăgirea cu peronul pe partea care-o fi
de Sorin Stoica
Tovarășa mea necunoscută de călătorie doarme ghemuită pe locul ei din autobuz, alături de mine. O văd pentru prima oară în viață și mă holbez la ea pe șestache pentru că e interesantă. Eu găsesc că...
Jurnal - o firmă cu numele prea lung și prea greu de pronunțat…
de Sorin Teodoriu
Canicula verii 2007. Un an atât de așteptat pentru unii, superstție: însumarea cifrelor dau nouă, număr impar, cu noroc, alții spun că se termină în șapte, semnul sfânt, duminică, odihnă, reculegere…...
O noapte fierbinte de vară
de Andrei Badea
Plicul de pe masă, doar cu numele tău, te-a intrigat imediat cum ai dat ochii cu el dar când ai descoperit biletul de avion către orașul pe ți-ai dorit de ceva timp să-l revezi, ca să nu mai vorbesc...
O filă din cartea unui pas
de Gabriel Dragnea
O filă din cartea unui pas A mai trecut o filă din cartea vieții tale Cu amintiri și prinți de povești Un drum presărat cu petale De crini pe care pășești. A mai trecut o filă din cartea vieții toată...
O fila din Jurnal
de Marya
Respir adanc, pentru a simti parfumul trandafirilor, imi deschid ochii larg, ca sa contemplez luna de pe cer. In doua scopuri personale am impartit lumea inconjuratoare, inclusiv pe mine insumi- 2...
Imi face o oarecare placere sa ma fi cunoscut
de nimeni
În ultimii ani am observat că apar tot mai multe filme roz din categoria pe careaș numi-o, clasic, consolatoare. Este vorba de povești fantastice, difuzate de obicei între Crăciun și Anul Nou, bazate...
care?
de sava lucica
Care-o fi cararea,muntelui batran? care o fi zarea ,unde sa raman? grandioase vremuri,mi-au aflat lumina, la raspantii,iata!viata e doar una! Care amanunte au dat bucurie? care din detalii le-am...
să intri într -o carte și s-o închizi după tine
de Mircea Ivănescu
să fii în stare să fii unul sau altul din lucrurile care stau, se mișcă, în jur - lucru putînd să însemne și lucrare - să fii în stare să fii lucrarea mîinilor tale, a minții tale, să fii de pildă...
