Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Calmul așa se definește"5489 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
AT

adrian tulbure

AutorAtelier

Transilvanean vechi ca vinul din reclame, ziceau unii - eu tot cu calul ca Decebal!:) Nu e chiar asa dar ar putea fi! In rest sa auzim numai de bine! Si-om mai completa biografia cu o alta ocazie viitoare! Darianss22

2 poezii, 0 proze

TD

tescaru alina daniela

AutorAtelier

Sunt tornada pornita din calmul unei zile de vara

1 poezii, 0 proze

Gugiuman Cosmin DragoșGD

Gugiuman Cosmin Dragoș

AutorAtelier

M-am născut într-o lume nefirească ,însă într-un orășel care azi păstrează calmul zilelor de ieri.În timp ce alții abuzează de cuvânt eu îl contemplez.Într-o dictaură a banului eu sunt susținătorul oamenilor.Îmi permit să visez chiar și atunci când nu am ce mânca.

1 poezii, 0 proze

BG

Badulescu Mihail Gabriel

AutorAtelier

Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine. Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte...

20 poezii, 0 proze

Mihail BuriceaMB

Mihail Buricea

AutorAtelier

-Nascut in satul Pietrari, Valcea. -Liceul Mircea Cel Batran din Rm. Valcea -Facultatea de Electronica si Telecomunicatii, Institutul Politehnic Bucurestti -Inginer software la Centrul de Calcul Electronic, Electroputere Craiova -Analist de sisteme informatice -Proiectant de sisteme informatice -Cercetator sisteme informatice si distribuite -Sef de sectie exploatare sisteme de calcul -Sef atelier proiectare si implementare sisteme informatice -Doctor in Stiinte Electrice -Doctorand in Cibernetica si Statistica Economica - Cadru Universitar la Facultatea de Automatica, Calculatoare si Electronica. - reporter la saptamanalul national Ratiunea - autor de lucrari din domeniul Stiintei Calculatoarelor: .Gestiunea fisierelor in Turbo Pascal .Programarea in limbajul Turbo Pascal de la teorie la practica .Programarea in limbajul C/C++ de la teorie la practica .Limajul C/C++ si tehnici de programare .Programarea orientata pe obiecte in C++ .indrumare de laborator pentru uzul studentilor -...

214 poezii, 0 proze

Florin BologaFB

Florin Bologa

AutorAtelier

1978: termin facultatea de electronica si telecomunicatii din Bucuresti. 1978-1979: incep sa lucrez la Combinatul Siderurgic din Galati. 1979-1991: lucrez la IIRUC Bucuresti, punctul fix: Centrul de Calcul Oradea, ca inginer principal, pe langa calculatoarele Felix. 1991-1998: predau ore de informatica la Centrul de Calcul din Oradea. 1998-prezent: lucrez ca inginer programator la o firma italiana din industria automobilelor.

1 poezii, 0 proze

Alin MercasiAM

Alin Mercasi

AutorAtelier

-data nasterii : 28 mai 1991 la Falticeni -copilaria in comuna Draguseni ,judetul Suceava -pasionat de literatura inca de la 5 ani -la 11 ani neimpliniti debuteaza in revista scolii generale Draguseni -urmeaza Liceul Tehnic Mihai Bacescu din Falticeni, profilul Operator in Tehnica de Calcul -alte pasiuni:web-design, graphic design, programing -email alinmercasi@yahoo.com http://alinmercasi.wordpress.com

12 poezii, 0 proze

VD

Viorel Darie

AutorAtelier

Facultate de Matematică la Iași absolvit in 1973. Activitate de analist-programator la Institutul pentru Tehnica de Calcul - București, Banc Post, SIVECO, BIS și TVR. Hobby: Șah-ul programat. In paralel - pasiune pentru creații literare. In prezent autor al mai multor cărți: - "Adoris și Kromia" - roman - "Puterea Razei Albastre" - roman + povestiri - "Eternele visări" - povestiri - "Grandoarea Chinei " - Amintiri de călătorie în China - "Amintiri din Epoca Felix a calculatoarelor romanesti" - evocarea anilor de lucru la ITC - Institutul pentru Tehnica de Calcul - "Povestiri din Moldovita" - amintiri din copilărie - "Povestiri crestine" - povestiri cu conținut creștin - "Valdenzii din Piemont" - roman de istorie religie - "Alte povestiri din Moldovița" - interviuri din satul natal - "Bucovina - Plai de basm și de dor" - întâmplări din copilărie - "Ecouri de mandilină" - roman Aceste volume sunt publicate prin editura InfoRapArt din Galați, sub îndrumarea scriitorului Petre Rău, care...

197 poezii, 0 proze

Mircea EliadeME

Mircea Eliade

AutorClasic

Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, București - d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost un gânditor și scriitor român. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia)și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914,și și-a achiziționat o...

74 poezii, 0 proze

silvia caloianuSC

silvia caloianu

AutorAtelier

silvia.caloianu@gmail.com Născută Silvia Bodiu, la 3 iulie, 1960, într-o familie de intelectuali. Româncă, din mamă ucraineancă şi tată român Licenţiată a Facultăţii de Litere, Universitatea de Stat din Modova, cu teza „Evoluţia valorilor semantico-stilistice a termenilor cromatici în limbajul poeziei române” (Tot atunci, refuză propunerea de a rămâne la catedră şi de a-şi susţine teza de doctorat [profesor – dr. M. Purice], în favoarea activităţii sale în presa scrisă şi tv) ACTIVITATE PROFESIONALĂ • (1977 - 1988) Studii şi activităţi prin domeniile electronică, telecomunicaţii şi economie (ultima funcţie, în acest sens, fiind cea de economist-constructor, la Centrul de Calcul al Ministerului de Construcţii) • (1989 - 1991) Redactor, ziarul „Tinerimea Moldovei” (rubrici „Tribuna tânărului critic”, „Poşta literară”) • (1991 - 1993) Redactor şi corespondent special, cotidianul „Sfatul Ţării” (paginile „Cultură”, „Societate”, „Ecologie”) • (1991 - 1996) Rubrică permanentă în revista de...

401 poezii, 0 proze

Calmul așa se definește

de Adrian N. Pleșcãu

Ia-o încet, zapodenește, Zice floarea care crește. Zice melcul care vrea Să se cațăre pe-o stea. Zapodenește, încet și bine, Poți să iei lecții de la mine. Și fata lui uzbechistanu’ Admiră calmul...

PoezieAtelier

Memento mori

de Solomon Tamara

Moto:”Câtă necrofilie e-n amintire! Câtă fascinație pentru ruină și putrefacție! Câtă scotocire de medic legist prin organe lichefiate. Gândindu-mă la mine de la diferite vârste, ca tot atâtea vieți...

Atelier

Pisica s-a mirat la auzul verdictului.

de Daniela Luminita Teleoaca

Acțiunea psihologică lexicalizată prin vb. a (se) mira se răsfrânge în mod fundamental asupra unui experimentator [+personal], pasiv (sintactic, un obiect direct) sau activ (sintactic, un subiect) ....

Atelier

Perspective asupra reîncarnării

de Flaviu Rizeanu

Perspective asupra reîncarnării de Flaviu Rizeanu Introducere Cu toții am auzit despre reîncarnare sau am “văzut cu ochii minții” întâmplări de pe timpuri sau lumi în care eram altcineva sau...

EseuAtelier

...fără...

de Sorin - Mihai Grad

Să spui ceva e ușor uneori, chiar dacă sună a promisiune pe care n-ai nici cea mai vagă urmă de chef s-o îndeplinești. Iar când vorbesc singur, șansa realizării tinde spre minus infinit. Chestia aia...

ProzăAtelier

Sărutul ca rugăciune

de Monica Patriche

Îmi revine în minte, din lecturile mele adolescentine, o scenă din romanul lui Proust, În căutarea timpului pierdut, scenă care m-a impresionat foarte mult. Într-o seară, Swann a condus-o pe Odette...

EseuAtelier

Secretul creierului scăpat din gura inimii

de Marian Malciu

Citind și tot citind poezie, uneori scriind, am ajuns la concluzia că poezia este artă, știință, filozofie, religie la un loc, sau, într-un cuvânt, viață. Poezia „Ne poartă timpul…” de Marian Malciu...

Atelier

Interviu cu poeta şi scriitoarea Daniela Toma – 6 august 2020

de ovidiu cristian dinica

„bucuria neîmpărtășită moare de tânără”, Anne Sexton 1) Sunteți o fericită împletire de dragoste, pasiune, devotament și profesionalism. Debutul dvs. a avut loc în 1978 în revista Astra din Braşov,...

Atelier

Pe drum

de tea nicolescu

Românul zice: "călătorului îi șade bine cu drumul" și eu tocmai asta aș vrea să spun pentru că mi-ar plăcea să mă arunc în SUV și s-o iau razna ca mai acum câțiva ani acoperind kilometri, indiferentă...

Atelier

Din nou despre fenomenul de contradictio in adiecto. Apetența pentru universul șocului și experimentările hard

de Daniela Luminita Teleoaca

Aşa cum arătam cu altă ocazie (v., de ex., D.L. Teleoacă, Anomalia nu mai şochează, în schimb Şochează normalitatea!), enunţiatorul actual asociază, la nivelul unor enunţuri afirmative, verbul a şoca...

Atelier