Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Calea ferată"20112 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Galoiu MarianGM

Galoiu Marian

AutorAtelier

Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....

25 poezii, 0 proze

Manuel BandeiraMB

Manuel Bandeira

AutorClasic

Manuel Bandeira (Recife, 19 aprilie 1886 — Rio de Janeiro, 13 octombrie 1968) a fost un poet, scriitor și critic literar brazilian care a trăit între anii 1886-1968. Manuel Carneiro de Souza Bandeira s-a născut la Recife (Pernambuco) pe 19 aprilie 1886 ca fiu al lui Manuel Carneiro de Souza Bandeira și al Francelinei Ribeiro de Souza Bandeira. În 1890 se mută împreună cu familia la Rio de Janeiro. Petrece două veri în Petrópolis. A studiat la actualul Colegi Național Colegiu Pedro II. În 1903 se mută cu familia la Sao Paulo unde se înscrie pentru a-și continua studiile la Școala Politehnică. De asemenea studiază desenul și pictura cu arhitectul Domenico Rossi la Liceul de Artă. Se angajează la birou, la Calea Ferată Sorocabana, unde tatăl său lucra ca funcționar. La sfârșitul anului 1904 Bandeira se îmbolnăvește de tuberculoză și este nevoit să se mute din São Paulo în Rio de Janeiro datorită climei tropicale. În 1922, după o îndelungată ședere în Europa unde cunoaște importanți...

1 poezii, 0 proze

G

GheorghePopovici

AutorAtelier

"Bucureștean" născut în Ismail (Basarabia), copilărit în Arad, școlit în București. Viața petrecută pe o cale ferată cu multe macaze ce au hotărît în final întoarcerea la poezia anilor mici.

3 poezii, 0 proze

Charles DickensCD

Charles Dickens

AutorClasic

Charles John Huffam Dickens (n. 7 februarie 1812 – d. 9 iunie 1870) a fost un romancier englez. Se naște la 7 februarie 1812, în Portsmouth, Hampshire, ca fiu al lui John și al Elizabethei Dickens. În 1817, familia sa se mută în Chatham, Kent, în 1822 mutându-se din nou, în cartierul Camden Town, Londra. Primii ani ai vieții au fost unii foarte fericiți, petrecându-și timpul liber în compania romanelor de aventuri ale lui Tobias Smollett și Henry Fielding. Familia sa făcea parte din nobilimea de mijloc și i-a asigurat educația la o școală privată, dar totul avea să se schimbe după ce tatăl său a pierdut o sumă mare de bani în distracții și străduindu-se să-și mențină poziția socială, familia fiind trimisă la închisoarea datornicilor. La vârsta de 12 ani, Dickens este destul de matur ca să muncească zece ore pe zi în fabrica de cremă de ghete a lui Warren (aflată în apropiere de stația de cale ferată Charing Cross), pentru șase șilingi pe săptămână. Cu acești bani trebuie să-și achite...

1 poezii, 0 proze

LG

liliana gheorghe

AutorAtelier

-

2 poezii, 0 proze

Mos Ion CristianMC

Mos Ion Cristian

AutorAtelier

om

34 poezii, 0 proze

Florea CameliaFC

Florea Camelia

AutorAtelier

inca mai acumulez cunostinte ca sa stiu care mi-e calea!

2 poezii, 0 proze

Cernamorcenco RebecaCR

Cernamorcenco Rebeca

AutorAtelier

..... Cand esti suparat scrie si nimic nu va putea sta in calea fericirii... Sunt mica, am 12 ani si de aceea poate nu am o biografie, sau realizari in viata. Insa as vrea sa devin cunoscuta in acest domeniu.Cu ajutorul vostru as putea macar sa imi imbunatatesc tehnica scrierii. Stiu, poate ziceti ca este doar un vis al unui copil, insa sunt mai matura, deoarece poeziile mele exprima mai mult tradarea, iubirea si viata. Accept orice critici, sfarturi si comentarii!

11 poezii, 0 proze

NI

Niculescu Ioana

AutorAtelier

Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...

17 poezii, 0 proze

Eugenia VasiloaeEV

Eugenia Vasiloae

AutorAtelier

Sunt vantul care adie bland peste orasul adormit,sunt crivatul puternic ce rascoleste zapada in miezul iernii,sunt uraganul care zdrobeste totul in calea sa,sunt briza marii intr-o seara de mai...sunt copilul trist care priveste pentru ultima oara la gradina copilariei sale,sunt fata care viseaza la dragoste,sunt femeia care si-a pierdut visul si incearca sa il regaseasca...Sunt planeta al carei soare s-a stins si care pluteste in deriva...

6 poezii, 0 proze

Calea ferata

de Bogdan Ladaru

Calea ferata Copiii urlau, schelalaiau ca vulpile, goi si aburind pe moina, pe calea ferata, numarand traversele si inghitind trenurile. Si sa stiti ca franau trenurile, scrasnind sa nu le inghita...

PoezieAtelier

Calea ferată

de petre ioan cretu

mă uit cum frica înghite calea ferată și cum scuipă piroane ca pe niște coji de semințe pe străzi nu-i joc ci doar teroarea de dupăamiază undeva pe la cinci cinci și jumătate timp greșit prelins din...

PoezieAtelier

Calea ferată

de Tinca Mihai-Paul

Calea ferată Hai sa fim o cale ferată Să ne unim în săruturi de traversă Să tragi macazul perversă Și să scârțâi... Toată... Hai să fim o cale ferată Trenurile ce vor trece pe noi Pline cu greutăți,...

PoezieAtelier

Despre calea ferata

de Silvia Van

Am pierdut Toate trenurile saltarete Cu pasari si povesti la ferestre Cu infrigurare in osii Chiuind haiduceste In diminetile rascolitoare In care visam Intaiul zbor langa vulturi. Am pierdut Toate...

PoezieAtelier

dincolo de calea ferată

de mihai carabet

viața mea nu poate coborî din trenul mort în urma unei supradoze de drum prin răsuflarea ta fularul împletit din venele mele te face să-mi simți iernile ce pulsează odată cu inima mea bolnavă de alb...

PoezieAtelier

Macii de la calea ferată

de Burlacu Ioan

Macii de la calea ferată seamănă cu spritz-ul din sângele amestecat cu lacrimi de înger căzut în genunchi pe șina de fier și aripile strânse mult prea devreme

PoezieAtelier

Te-aș ține de mâini pe calea ferată

de Marin Tănase

Te-aș ține de mâini pe calea ferată ți-aș lega ochii în aburii trenului negru ce-aleargă nebun și funebru prin inima noastră legată. Aș prinde-n fereastra murdară șuvițe din șoaptele tale uscate aș...

PoezieAtelier

Atenție! Trecere la nivel cu calea ferată!

de Atropa Belladona

Se spune că dragostea este înălțătoare! Pe dracu! Poate încălțătoare! Sau, poate, înălțătoare o fi la 20 de ani, nu știu, că nu-mi mai amintesc, dar la patruzeci și, trecute, fix, atunci când te...

ProzăAtelier

perpendicular 11. sau despre/ herghelii peste calea ferată

de Vasile Munteanu

și uneori mă pomenesc cum scriu cu patima femeii ce se strânge-n brațe când toți bărbații călărindu-i trupul atârnă-n sfori cu rictus de paiațe fiecare obiect e prelungire a văzului inima:...

PoezieAtelier

calea laptelui a dat în foc

de Ioan-Mircea Popovici

noaptea de înviere mi-a ajuns cât a avut fitil nodul târziului arzând prea devreme calea laptelui a dat in foc peste tot când s-a stins candela au tăiat-o de acasă neluând nimic decât un briceag...

PoezieAtelier