Poezie

dincolo de calea ferată

1 min lectură·20 iulie 2011

Mediu

viața mea nu poate coborî din trenul mort

în urma unei supradoze de drum prin răsuflarea ta

fularul împletit din venele mele

te face să-mi simți iernile ce pulsează

odată cu inima mea bolnavă de alb

îți mai aduci aminte când ți-am spus

că a rămas doar omul din mine

cadavrul acestui câine îl vom îngropa la noapte

sub lumina chipului tău

într-o cutie de papuci

privește-i oasele albe cum alunecă pe podea

ca un copil făcând schi în cinstea noastră

în cinstea unor tipi care învață matematica

acestei camere cu aerul greu și ieftin

am ajuns să ne spălam hainele

să arătăm lumii culorile ce ne aparțineau numai nouă

acum înțelegi de ce mi se usucă ochii

în ceasul cu sticlă roșie

de parcă dumnezeu și-a înfipt un cuțit în piept

deasupra timpului

aproape trăim

aproape ne despărțim de cireșul unde copilăria

a mâncat încet-încet copilul din noi

suntem gata

mai tragem un fum culcați pe spate

apoi mergem să ne calce la dungă

ca pe niște costume de moarte

o mașină condusă de un drogat

dependent de asfalt

blocuri

și alte chestii ce nu încap în buzunarele noastre

001.719

mihai carabet. “dincolo de calea ferată .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-carabet/poezie/13985296/dincolo-de-calea-ferata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.