"Ca să înțelegi..." – 22086 rezultate
0.01 secundeMeilisearchcronici_eliad
Cronici pentru evenimentele de la Casa Eliad
de Radu Herinean
despre-teatru-si-poezie
Teatrul ca poezie si poezia ca teatru
de jkloungsuh
Bebeisme-şi-şosete
Bebeismul este definit ca lingușeală și gângureală
de sophie polansky
Lidia Batali
,,Socotesc ca esența Poeziei este, după natura spiritelor, fie de valoare reală, fie de importanță infinită: ceea ce o face egala cu Dumnezeu (...) În zadar am numărat pașii zeiței, le-am notat frecvența și lungimea medie; așa nu vom afla niciodată secretul grației sale instantanee. " Paul Valery ,, În poezie, în pictură, în muzică, în dans, nu trebuie să înțelegi, trebuie să-ți imaginezi.” Maria, nepoțica mea în vârstă de șapte ani. Sunt novice-n prozodie, Scriu din suflet, scriu firesc, M-aș lăsa de poezie, Dar copiii mă iubesc. Apariții editoriale: Copilărie, dalbă floare editura Eikon 2007 ,,Îmi face plăcere să recomand spre publicare volumul de versuri pentru copii semnat de doamna Lidia Batali.Este o carte plină de grație și de umor, scrisă cu un talent literar care este în același timp educativ. Nu mă îndoiesc că în penuria de cărți dedicate copiilor, care mi se pare evidentă în ultimii ani, acest volum ar umple un gol și ar fi cu adevărat util. " Ana Blandiana Broasca, melcul...
20 poezii, 0 proze
Tarnoveanu Silviu
I shouldnt say nothing ... cuz Nothing is to say ... or should be , but would hurt ... Incearca sa intelegi ce citesti si cum citesti atunci cand citesti ceea ce citesti , citind poieziile ce le-am citit atunci cand le-am scris ... atunci cand le citesti defapt le mai citesc eu odata pentru tine , pentru ca si dealtfel ar fi doar si numai ..... stii tu ... ceva cuvinte fara de`nteles . Incearca sa intri pe : http://ConstantinSilviu.blogspot.com de-ti place iti fac si tie una Originala ... will not take more then 5 mins ... but will be like .... a durat 1 an . Nr contact : 0749 12 55 22 e-mail : Dizzy.minimal@gmail.com Best Regards T.C Silviu
1 poezii, 0 proze
serban dacia lavinia
E greu sa iubesti cand nu esti iubit Stii ca esti viu dar simti c-ai murit Incerci sa te minti ca poate totusi te iubeste Dar nu intelegi de ce mereu te raneste Tu cauti o iubire perfecta, T-i se pare ca a ta e mult prea defecta Dar iubirea ce-o cauti nu exista, Si nu are rost sa fii trista Iubeste ce ai, ce vezi, ce simti Si nu incerca in zadar sa te minti Iubirea ce-o cauti n-ai s-o gasesti Si ce daruiesti, inapoi nu primesti Dar si cand se intampla sa crezi ca ai gasit-o Iubirea pe care mereu ai dorit-o Fii fericit atat cat o ai Primeste dar nu uita sa si dai! Si cand va pleca lasa usa deschisa Chiar daca inima ta e distrusa Ca alta iubire pe ea va intra Si viata si inima-ti va lumina!
1 poezii, 0 proze
Silvia Ursu
Nascuta iarna, 1985. Imi place sa visez ca zbor si urasc sa ma trezesc pentru ca sa inteleg ca n-am zburat. As vrea sa dau odata BAC-ul care ma sufoca cu aceste trei litere. Am vrut sa fiu jurnalist. Si sunt... Am vrut sa citesc mult. Si am citit... De aceea sunt obsedata de tot ce inseamna literatura.
5 poezii, 0 proze
Apostu Mihaela
NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...
12 poezii, 0 proze
anefi noris saihan
In a fi eu asa cum credeam ca sunt am gasit mai mult decat o simpla persoana , am inteles si am vazut prin mine mai mult decat ceea ce am crezut ca sunt, am vazut mai multi de eu fiecare mai diferit axat pe ceva mai special am inteles am aflat am studiat si am apreciat ca nu doar durerea razbate in inima mea distrusa de ganduri.Ravasit complet , insa , intr-o lume intunecata de nepasta poluorii si a distrugerii , prea oarba pentru a simtii si a intelege ca se mai poate daruii iubire m-am izolat intr-un colt umbrit ferit de lumina pentru ca oamenii sa nu il poata vedea.Cuvintele sunt multe dar prea putine insa pentru a povestii viata unui om cu toate ca sunt atat de putine un autor se straduieste .Un somn lung pare cam am trait intr-o lume necunoscuta parca candva din care acum in sfarsit trezit de sunetul disperarii si agoniei umane , in sfarsit trezit de tot ce era odata de tot ce visam intrepatruns printre randuri de pagini in care aratam totul , am ajuns sa inteleg ca a simtii...
3 poezii, 0 proze
VIOREL MUHA
Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...
10 poezii, 0 proze
Mihaela Lica
Nu-mi place sa vorbesc despre trecut. Poate din lasitate? Ma tem sa vorbesc despre ce am fost, ca nu cumva sa nu-mi mai pot opri lacrimile. Totusi... Am fost jurnalist militar si mi-am iubit meseria. Pro Patria m-a invatat sa traiesc, sa iubesc oamenii, sa-mi iubesc neamul si sa inteleg natura romaneasca. Cine poate crede cata puritate si dragoste de viata poarta uniforma de camuflaj? Am crezut in iubire si am plecat din tara. Am crezut ca iubirea nu are granite. Inca mai cred. Doar ca, de data asta, nu a fost pentru mine... Sunt din 2002 in Germania. Prea mult... Ce mai e de spus? Multi ar vrea sa fie in locul meu. Dar, stiti... e adevarat: fie painea cat de rea, tot mai buna-n tara mea. Ma voi intoarce. Pana atunci am sa fac tot posibilul sa contribui cumva la promovarea unei imagini pozitive pentru Romania in lume. Avem doar atatea minuni!
1 poezii, 0 proze
dar George?
Incep si ma termin in aceasi clipa, in aceasi esenta diluata a starilor. Incerc sa inteleg clipa innoirii si inevitabila clipa a deznadejdi. Si totul nu depinde decat de noi. Devenim ce vrem, e raspunderea noastra, indiferent de jocurile subtile ale detinului. Timp este destul, asta conteaza cel mai mult. Am o stare care incepe sa semene cu viata, am niste ganduri care incep sa semene a idei. Cred ca inima incepe sa bata incet, incet sa nu produca proabusiri.
1 poezii, 0 proze
birdean lucian
neinteresanta,banala, pierdere de timp si spatiu.. un bob de nisip.......incerc de cand m-am nascut sa inteleg ceva din ceea ce ma inconjoara.Pana acum n-am reusit.Sper ca inca mai am timpul necesar sa inteleg viata daca nu pentru ceea ce am trait macar pentru ceea ce am netrait.In rest... e liniste.
12 poezii, 0 proze
Ca să înțelegi...
de iscru adrian
Ca să înțelegi uneori va trebui să crezi să crezi cu acea ardoare (sau fervoare) simțită atunci cînd încercînd să cunoști ți-ai dat seama că de fapt cauți altceva decît cunoașterea
îți spun toate acestea ca să înțelegi
de ioana negoescu
Așteptam autobuzul paișpe’. În după amiaza aceea topită nici un os nu mai ademenea nici un câine. Albastrul nu mai era o culoare. Se căutau arbori printre mucii soarelui. Un boschetar adormise pe...
Trebuie să înțelegi ce exprimi
de Florentin Cristian
Ca să înțelegi părerile Unui formator de opinie Îți imaginezi El este un guvern Format din mai multe partide Trebuie să îi prinzi momentele Când este ca un prim ministru Și să înțelegi astfel Să...
cum să înțelegi dragostea
de Leonard Ancuta
cum să înțelegi dragostea, tu care n-ai iubit niciodată și în mîna ta stelele au fost dintotdeauna o ploaie cu nisip, tu care te-ai apropiat de oameni ca un medic legist care constată decesul sau ca...
[ca să te domin]
de Daniel Dăian
am răsturnat un munte de aplauze în fața ta atent selecționată din o mie de fețe apoi după un timp nu foarte îndelungat ți-am otrăvit obișnuitul calm aproape metodic aș spune având în vedere...
Ca să știi
de Aurel A. Conțu
Nu-ți ascund că-mi reprezint viața ca pe un joc de Scrabble, femeia ca pe o linie în acest joc de alungat gândurile tulburi norii umbroși ai tristeții cred că fericirea se ascunde în lucrurile mici...
ca sa-mi faci cuvintele să vibreze
de Nuta Craciun
trebuie doar să-mi atingi gura într-un anume fel și să lași mângâierea să-mi treacă prin oase atunci dumnezeul din tine se mută în mine este atât de ușor să mi te strecori în brațe să se lumineze de...
