"Ca o boala" – 21984 rezultate
0.01 secundeMeilisearchdespre-teatru-si-poezie
Teatrul ca poezie si poezia ca teatru
de jkloungsuh
Bebeisme-şi-şosete
Bebeismul este definit ca lingușeală și gângureală
de sophie polansky
unciuleanu milena
Ma numesc Unciuleanu Milena Maria. Am absolvit Liceul Zoia Kosmodemianskaia la sectia filologie in 1989 (actuala Scoala Centrala). In 1994 am terminat Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti. Anul acesta voi absolvi la Facultatea de Litere din cadrul aceleiasi universitati masteratul Teoria si practica editarii. In prezent predau limba engleza la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu din Bucuresti, dar visul meu este sa devin redactor. Scrisul reprezinta pentru mine o modalitate de imersare intr-o lume paralela, un paliativ i pentru toate frustrarile aduse de aceasta societate consumista, materialista , in care sufletul si tot ce tine de spiritualitate e marginalizat, ca o boala de care ar trebui sa te vindeci
4 poezii, 0 proze
marius cormos
Nascut in martie 1983, cu o boală la cap. gândirea. Doctorii au spus că cei care se nasc cu această boală, ori ajung primari până la 19 ani, ori vor fi nebuni. Eu am 23 de ani si nu sunt primar.... Este greu de descris un sentiment in cuvinte. Cu atat mai greu este sa-l descrii in poezie. Poate ca acest fapt ma atrage pe mine spre poezie... Prima poezie am scris-o in 1992 daca-mi amintesc bine.. oricum mai am acele foi de hartie doar ca nu sunt aici. Trairile te marcheaza, visele te influenteaza, perseverenta te face mai bun... Contact: cormos.marius@personal.ro yahoo mess: purpurestormpoet
23 poezii, 0 proze
Cristian Lisandru
Un om normal, o viață normală, speranțe, gânduri, eșecuri, câteva bucurii... O căutare continuă prin labirintul care sunt... CRISTIAN LISANDRU Jurnalist. Poet. Prozator Născut în București, la data de 18 iulie 1968. Fondator al Cenaclului de Poezie și Proză „Amprente Literare”. Volume publicate Volume de autor Poeme - „Gânduri așezate unele sub altele” - Editura Pim, Iași, 2013. Articole, eseuri, pamflete - „Boală lungă, moarte sigură” - Editura Pim, Iași, 2013.• Poeme – „„Ca o femeie despletită, neliniștea...” - – Editura Pim, Iași, 2012. • Poeme – „„Te iubesc pentru că ești”” (alături de Geanina Lisandru), Editura Pim, Iași, 2012. • Proză umoristică – „„De-ale chefliilor””, Editura Pim, Iași, 2012. • Articole, eseuri, pamflete – ”„Cu zvonul pe țambal””, Editura Pim, Iași, 2011. • Roman – „Romanul care se scria singur”, Editura Pim, Iași, 2011. • Proză – ”„Frig””, Editura Pim, Iași, 2011. • Poeme –...
30 poezii, 0 proze
Leonard Tuchilatu
"Despre feciorul meu, poetul Leonard Tuchilatu, se stie mai putin, pentru ca s–a stins de tanar. A scris si el, dar nu a mai dovedit sa scrie totul, murind, fiind rapus de o boala grea." (Nadeja Tuchilatu, mama poetului) A fost fratele poetei Leonida Lari "... Este unul din cei mai subtili poeți români din Basarabia, un mare poet român din secolul XX. Am fost prieteni, deși nu am mers cu el la vânătoare de lei și nici nu l-am biruit împreuna pe Humbaba. L-am cunoscut când s-a întors din Armata Sovietica, unde se și imbolnavise grav. Am discutat mult cu el despre poezie si barbație. Susținea că arta poetica este cea mai bărbată din toate manifestările omenești și tocmai de aceea poetul trebuie să decimeze necruțător formele (rimele), ritmurile, armoniile, influențele și metaforele prea frumoase. Am discutat mult cu el despre poeții moderni și poeții clasici. Hotărâse ca poezia este destinul lui dupa ce l-a citit pe Eminescu. Eminescu, spunea Leonard Tuchilatu, este torentul care înaltă...
3 poezii, 0 proze
Alexandru Misiuga
Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...
5 poezii, 0 proze
Jean-Marie Guyau
Jean-Marie Guyau (n. 28 octombrie 1854; d. 31 martie 1888) a fost un filosof și poet francez. A fost printre altele inspirat de filosofia lui Epicur, Epictet, Platon, Kant, Herbert Spencer și Alfred Fouillée, și de poezia lui Pierre Corneille, Victor Hugo și Alfred de Musset. Guyau a avut primul contact cu scrierile lui Platon și Kant, ca și cu istoria religiilor și a filosofiei, în tinerețe prin intermediul tatălui său vitreg, cunoscutul filosof Alfred Fouillée. Datorită mediului în care a fost crescut, a obținut licența în litere la vârsta de 17 ani, tot când a și tradus compendiul lui Epictet. La vârsta de 19 ani publică lucrarea de 1300 de pagini "Mémoire", pentru care a primit în anul 1874 un premiu din partea Academiei franceze de științe morale și politice și care l-a ajutat să obțină un post de profesor de filosofie la Lycée Condorcet. Dar acolo a stat puțin, deoarece s-a îmbolnăvit de o boală pulmonară. Pentru recuperare a mers în sudul Franței, unde a rămas până la moarte-...
1 poezii, 0 proze
Arhip Cibotariu
Au innebunit salcamii De atata primavara, Umbla despuiati prin ceruri Cu tot sufletu-n afara Si l-au scos de dimineata Alb si incarcat de roua Cu miresme tari de ceruri Smulse dintr-o taina noua Au innebunit salcamii Si cu boala lor odata S-a-ntamplat ceva imi pare Si cu lumea asta toata Pasarile aiurite Isi scot sufletul din ele Pribegind de doruri multe Calatoare printre stele S-a-mbatat padurea verde Nu mai e asa de calma, Tine luna lunguiata Ca pe-o inima in palma Nu-mi vezi sufletul cum iese In haotice cuvinte, Au innebunit salcamii Si tu vrei sa fiu cuminte?
0 poezii, 0 proze
cristiana pricop
n.20.02.1962(ora 6:30 a.m.) -moldova romania-langa tanacu casatorita si mama a doi fii am avut o revelatie cu 10 ani in urma (4-5 Iulie 2001) si, dupa asta, am inteles Ideea principala a Bibliei complet diferit de toate religiile lumii Biblia vorbeste despre o Separare Finala (Judecata de Apoi) intre "cei buni" si "cei rai" si eu am primit intelegerea ca aceasta separare nu va fi INTRE categorii diferite de oameni unii "buni" si altii "rai" ci va fi o separare INTERIOARA in fiecare suflet, in fiecare individ ( care va fi vindecat de boala pacatului si va ramane numai esenta sa divina, chipul si asemanarea lui Dumnezeu) astfel noi, toti oamenii, (fiecare barbat si fiecare femeie) vom fi mantuiti, salvati, si vom merge in Imparatia cerurilor exact opusul a ceea ce actualele religii predica email: cristianas43@yahoo.com
38 poezii, 0 proze
sturzu rodica
Sunt născută în 8 februarie 1963 într-un umil sătuc din Gorj. Mama a murit când aveam trei ani. M-a crescut bunica din partea mamei o perioada lungă de timp. Copilăria mea a fost frumoasă; tristă ca a oricărui copil orfan, dar frumoasă. Am studii medii, am publicat rar în ziarele locale poezie și proză, articole cu tentă socială. Îmi place mult să citesc, mai ales poezie românească, poezie pentru suflet. Sunt operată de inimă și pensionată pe caz de boală. Utilizez foarte greu calculatorul,sunt începătoare. Simt nevoia să-mi exprim gândurile, sentimentele,o parte din suflet. Sunt un om normal cu o viață banală, un om care vibrează la frumusețile și valorile acestui neam românesc. Citesc si recitesc plângând poeme pentru mama ale domnului Mircea Micu și simt că acele versuri sunt un balsam pentru suflet
12 poezii, 0 proze
Nincu Mircea
Născut într-o parte dintr-unul din talere balanței am crezut mereu că locul meu e în cer. Că acolo, ca o floare pe ram, înflorind îmi voi păstra echilibrul.
1325 poezii, 0 proze
Ca o boala
de Catalina Stanescu
In genunchi,cu mainile-n poala Modelam omuleti imaginari Ca o boala Nepamanteana din care-mi rasari Intuneric Ochii...i-ai invatat sa priveasca Si alte trupuri goale Sanii altor femei fremata (intr-o...
Poezia ca o boală a copilăriei
de silviu viorel păcală
Ca frigurile Sau vocea prietenului Nevăzut de treizeci de ani, Venind parcă din altă lume. Ce vorbesc, Chiar acum Gonește nebunește undeva pe asfalt, Cu bolidul lui prea sincronizat, Vibrând ca zidul...
Toamna ca o boala
de aa
Intreaba-ma, pace de luna si stele, Cate doruri au venit si s-au dus Si cate emotii au apus Pierdute in tacere… Triunghiuri de pene si coaste de nori Si panze arse de timp Praf de dorinta se...
Viața ca o boală
de Luchi Tenenhaus
E viața o necruțătoare boală, Se ia numai pe cale sexuală; Prognosticul? ușor de calculat: Pâna acuma nimeni n-a scăpat!
Viața ca o boală
de Dan Norea
Un moșnegel viața rezumă: C-o iei în serios sau glumă Este ca o răceală - trece Și-atuncea, zău, mă lasă rece.
viața ca o boală
de Porumb Darius
în fiecare din noi există o sete de vindecare dar rănile se adâncesc odată cu fiecare gest până ce devenim doar contururi decupate, imagini suspendate în decorul trecerii boala de care suntem umpluți...
viaţa e o boală cu transmitere sexuală
de Leonard Ancuta
am luat o pauză de la dragoste ca să stau să mă gîndesc la tine eventual să scriu ceva despre morţi adică despre mortul din mine care se ridica odată cu primul nostru sărut. mortul din mine cindva...
o boală bună: distrugem singuri ce iubim împreună
de George Asztalos
primăvara e perversă te miști liberă ca o sevă printre înghețuri tîrzii sau sîngele pe trupul soldatului decorat de cuțite niciodată n-am iubit atît de orb și de adevărat de asta am și greșit: nu...
