Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cît de mult îmi doresc să fiu copil !"9044 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Bogdan Leonescu - AmarettoBA

Bogdan Leonescu - Amaretto

AutorAtelier

înainte de orice, trebuie să îți mărturisesc că bogdan leonescu este un pseudonim. din motive pe care aș prefera, firește, să nu le divulg, ar fi minunat ca numele meu adevărat să nu îți influențeze opinia asupra textelor mele. îți pot spune despre mine că am 29 ani, am terminat o facultate de stat, la bucurești, în 2007 și un masterat la o universitate străină; iar dacă ai crescut în cartierul meu, asta e mare lucru. mă mișc destul de mult prin țară, iubesc literatura nordică și cea americană dar descopăr, de la an la an, că nu voi avea timp, în cele cîteva decenii ce mi-au rămas aici, să citesc nici a zecea parte din cît mi-aș dori. îmi place să spun despre mine că trăiesc din poezie, fiindcă lucrez în departamentul de relații publice al unei companii și nu ratez vreo ocazie de a estetiza interacțiunile cu toate tipurile de public ale organizației ăsteia, care mă plătește suficient cît să tac mîlc cînd șeful nu are dreptate dar ține musai să aibă. urăsc compromisul ăsta de mor și aș...

4 poezii, 0 proze

MO

Matei Octavian

AutorAtelier

n.02 09 1986 .Imi place mult toamna precum si luna Mai. Un copil... Nu am avut intentia sa public niciodata, nimic.De scris scriu pentru sufletul meu.Cred in mine.Pe acest site am vrut totusi sa las cateva randuri drept multumire celor care, la randul lor, ma incanta cu frumoase cuvinte. Consider ca, pe cat posibil, poeziile nu trebuie criticate dintr-o perspectiva artistica, ele fiind ceva intim, pur. ( Scrie intotdeauna ceea ce simti,sentimentul brut:seva creatiei! - citat preluat de la Bejliu Anne-Marie [AnMar] ).In rest... o critica constructiva, inteligenta, este intotdeauna binevenita. http://www.chicagotribune.com/news/columnists/chi-970601sunscreen,0,4664776.column Maxima lui Ashely Montague Ideea este sa mori tinar, dar cit mai tirziu posibil. Simtul umorului nu-l au decit fiintele tragice. Dumnezeu exista iar cautarea lui trebuie sa inceapa in noi Intr-o zi "m-am indragostit nebuneste de-o fata" si toata poezia din mine a fugit in dragostea pentru ea. A da, adesea IS EXTREM...

15 poezii, 0 proze

Marian StanMS

Marian Stan

AutorAtelier

Marian Stan este un poet român contemporan. Volumul său de versuri "Ne văd copiii" aparut la editura Curtea Veche în 2009 l-a determinat pe criticul Felix Nicolau sa afirme: "Marian Stan este un autor foarte subtil. El a câștigat pariul pe care l-a câștigat cîndva Creangă: e capabil să se adreseze și copiilor, dar și adulților. De fapt ceea ce face el este să se transpună în pielea copilului, să mimeze infantilul și să facă un proces părinților și adulților, în general. Marian îi vede pe adulți ca pe niște copii ratați și cred că toți, citind această carte, ne putem pune mari întrebări: unde ne aflăm noi acum, cît de anchilozați și de sclerozați suntem." Despre același volum de versuri, poetul Robert Șerban avea să spună: "'Ne văd copiii' este una dintre cărțile din care îi citesc cu bucurie fetiței mele care a 'sărit', nu cu mult, de doi ani. Iar ea stă, ascultă, zâmbește și repetă pe limba-i unele versuri. Ce dovezi mai clare că îi place? Asta pentru că Marian Stan reușește să scrie...

22 poezii, 0 proze

FC

Florin Chilian

AutorClasic

\"Florin Chilian este o figură destul de puțin mediatizată în peisajul, destul de stufos, ce-i drept, al muzicii românești cu toate că în cercurile de specialiști este considerat principalul reprezentant al noii direcții avangardiste, deci deloc conformiste, pe care a adoptat-o muzica folk din România ultimilor ani. Mișcarea a început cu Mircea Florian și a culminat cu regretatul Valeriu Sterian și al său „The Very Best Of...”, unde se observă cel mai bine noul gen de orchestrare al pieselor, într-o manieră mai rock și la un ridicat nivel de profesionalism, cu intervenții serioase de chitară electrică și instrumente neconvenționale, atît electronice cît și instrumente orientale (buzuki, sitare), apoi instrumente de percuție specific africane etc. Desigur, schimbarea nu se realizează numai la nivel muzical. Versurile capătă și ele o nouă formă, mult mai modernă, fără să-și piardă nici sensibilitatea, nici profunzimea. Noii folkiști nu mai sînt tributari marilor poeți. Își scriu singuri...

0 poezii, 0 proze

SC

SOFRON CONSTANTIN

AutorAtelier

Născut în Comuna Borca Județul Neamț.Actual pensionar M.Ap.N și expert tehnic judiciar.Iubesc poezia și compun cu destulă ușurință texte literare de un nivel bun.Doresc ca o parte din poezii să fie publicate pentru a se bucura cît mai multă lume de gîndurile mele bune.Dacă activitatea se poate desfășura în sistem "parteneriat"nu am nimic împotrivă.

1 poezii, 0 proze

Lelia MossoraLM

Lelia Mossora

AutorAtelier

Maria Diana POPESCU: LELIA MOSSORA - Penița înmuiată în relief și siguranță Lelia Mossora își continuă lucrul la cuvinte într-un mod pe cît de neașteptat pe atît de natural și de frumos întemeiat. Colina recentelor construcții lirice, împodobită cu temple și sculpturi, rămîne în picioare ca însuși sufletul poetei îndantelat de singurătate și de ruine, implorînd prin neputinciosul strigăt al lui Goethe: “O, mai oprește-ți pasul, secundă care treci" însetată de cunoaștere și de iubire pură, însetată de acel fior care umple Ființa, pînă la ceea ce s-ar numi “persecuția adorației”: „Îți mușc din carne flori de sânge/ și gura mea e cânt de lavă”. Frumoasă strategie pentru poetă! Începe cu o declarație de dragoste, pășește pe vîrfuri, se repéde în carnea iubirii, își aruncă la fel ca pe un catalog pe catedră proclamația, apoi se micșoreză pînă la starea de ecou, așteptîndu-ne să-i ascultăm acordurile lirice. E un spectacol rar truda zilnică a poetei de a transforma în podoabe fragile, în...

16 poezii, 0 proze

KL

krista lurtz

AutorAtelier

....tic-tac-ul sleampat al ceasului imi zgirie auzul ...........suna prea tare, sau mi se pare mie?...... .......... in urechea stinga imi zvicneste tic-ul.....in urechea dreapta tac-ul provoaca ecouri prelungi.... suna fals ...... ...la fel de fals pe cit de falsa-i ora...... ...ora e falsa la fel de falsa pe cit de fals e timpul..... ..... timpul e fals la fel de fals pe cit de falsa-i lumea....

23 poezii, 0 proze

PE

Paiovici Eduard-Constantin

AutorAtelier

ce sa spun despre mine?!? ca sint romantic si nebun,ca sint tandru si pofticios!?! nu am alte defecte decit cele comune:nu beau,fumez,sportiv,imi place dreptatea si adevarul,imi place sa scriu poezie !!! calitati...mmm,pai da,ar fi citeva:iubesc sa ma tradeze prietenii si persoanele iubite,ador sa vad cit de meschina si mirsava e lumea,eh,intelegeti voi !!!! in rest,sint ...om !!!!

1 poezii, 0 proze

Ciprian CiuciuCC

Ciprian Ciuciu

AutorAtelier

(...) Ceea ce e deopotrivă fascinant la Ciuciu este că proza lui poate fi ușor dramatizată, lejer dramatizabilă, fără să dea senzația de scenariu premeditat, el face ieșirea rostirii în act; povestește un act; povestește un act de mimică chiar; teatrul devine în subtext ca suport tehnic de înțeles compulsivul necesar afișării personajului. Există un fir roșu care străbate prozele scurte ale lui Ciprian Ciuciu, o problemă a comunicării pusă altfel, același falling down care este vădit alimentat de un filon patologic cît și de o hipersensibilitate pe care autorul o pasează personajelor sale. La bun exemplu Gregor Samsa nu se mai metamorfozează în gîndac ci trăirile lui și le substituie posibilelor trăiri ale nefericitei viețuitoare de pămînt, parca amintind de proaspăta abordare hollywoodiana din „Armata celor 12 maimuțe” sau „Girl interrupted”. Ce mai aduce prozatorul debutant este plasarea simbolurilor pe post de recursuri de stil și de manieră. El îi conferă personajului atributul de...

62 poezii, 0 proze

NS

Norbert Szilaghy

AutorAtelier

rulez și lucrez de cîțiva ani la o carte. vreau să-mi profesionalizez scrisul, iar pentru asta am nevoie să-mi cunosc cititorii cît și pe alți scriitori neconsacrați de edituri sau alte instituții adiacente. de aceea am ales această platformă de comunicare.

4 poezii, 0 proze

Cît de mult îmi doresc să fiu copil !

de Ciubuc Dorel

Mă întrebase cineva dacă cred în Moș Crăciun, grăbit să mă întrebe fără a primi un raspuns, ce cadou aș dori sa îmi aducă ?! M-am așezat pe taburetul pe care îl făcuse bunelul, cu privirea molcomă,...

ProzăAtelier

Anotimpuri

de Maria Prochipiuc

Vara Toamna - anotimpul în care te poți bucura din plin de explozia de nuanțe ruginii și de verdele-gălbui din fiecare zi. Nu departe e padurea, e un peisaj în care predomină culorile calde ale...

ProzăAtelier

fenilbutazonă

de emilian valeriu pal

Dincolo de întrebări nu există răspunsuri. Doar imaginație. Totul începe într-o frizerie. Vezi bărbații cum își așează copiii pe scaun explică frizerului cam cît să taie din păr copiii se uită...

ProzăAtelier

cum se dizolvă sinele

de Leonard Ancuta

ari, are apa o memorie că atunci cînd fac duș parcă te îmbrățișez și vreau să te am numai în mine și cînd vorbesc iese din mine chipul tău ca un copil care face bule de săpun, vreau să mă săruți pînă...

PoezieAtelier

oare moartea vrea o viață cu tine

de Leonard Ancuta

oare moartea vrea o viață cu tine poate mă-ta nu vrea să stai în casă cu un bețiv dacă ești bețiv că îți bea și băutura și viața, nu-ți mai ajunge dimineața dacă e prost, e că nu ai niciun rost cică...

PoezieAtelier

Parterul si etajul (fictiune)

de Dina Calin

- Nicoleta, tata vrea să-ți vorbească! Eram în camera mea și citeam. De o săptămînă nu ieșisem din camera mea decît pînă la bucătarie și la baie. Vizite foarte scurte. Mi-era greu să trăiesc în real...

ProzăAtelier

london here i come

de emilian valeriu pal

îmi doresc măcar pentru o secundă să fiu leonard cohen să-ți pot spune că e patru dimineață sfîrșitul lui decembrie și-ți scriu doar să văd dacă ești mai bine. e patru dimineață încă nu e sfîrșitul...

Atelier

Scrisoare de dragoste muta

de Marya

Acum cind scriu aceste rinduri ma trec fiorii gindind la cit te iubesc de mult! Nu am reusit inca sa te cunosc cu adevarat si cred ca vei ramine o enigma la fel ca Universul. Parul tau are culoarea...

Atelier

Cruciada femeilor

de bogdan emanuel

CRUCIADA FEMEILOR “O rasă a francilor, iubită și aleasă de Dumnezeu, un neam blestemat a cotropit pamintul sfînt …” Papa Urban al II – lea “Această primă cruciadă a fost aprigă, lunga si încununată...

ProzăAtelier

pentru el

de Mihaela Raileanu

M-ai învățat să te iubesc în fiecare zi. În fiecare clipă vii mai aproape de mine și de inima mea. Ai avut răbdarea să cucerești aproape fiecare declarație și fiecare gest tandru. Ai avut puterea să...

ProzăAtelier