"Când îmi era mai greu" – 20733 rezultate
0.04 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
Stoica Alexandra
Imi place vantul. Imi plac norii care ascund in spatele lor speranta soarelui. Caut sa ma cuibaresc prin munti. Ei sunt casa mea. Nicaieri nu ma simt mai libera ca acolo. Urc pe culmi ca sa pot fi mai departe de realitate. Primul meu „succes literar“ a fost in clasa a V-a, cand am scris compunerea „Frunza”. Era o poveste trista despre trecerea timpului si greutatea cu care ne despartim de trecut, apoi de viata. Bineinteles, pe vremea aceea nu cunosteam complexitatea de care vorbesc acum. Pe atunci eram multumita ca am reusit sa personific o frunza si sa creez o poveste deosebita. Apoi au urmat alte publicari in culegeri de eseuri si reviste ale liceului –am fost eleva a Colegiului National I. L. Caragiale, din Bucuresti – din cadrul unor seminare interdisciplinare. Apoi am scris doar pentru mine. Dar mi-am dat seama ca mi-ar placea ca numele meu sa insemne ceva, pentru ca in lumea asta exista un loc si pentru mine. Imi sunt foarte dragi lucrurile provocatoare. sau imi place sa-mi...
4 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
ciofu
M-am născut în Iasi, pe data de 30 Decembrie 1984. Era o iarnă foarte grea cu troiene cît casa. Am fost cel mai frumos cadou de sărbători fiind primul nepot al familiei. Am crescut la bunici si mi-a prins foarte bine deoarece am fost educat in spiritul religios. Am urmat Școala Generală Tomești și am fost unul dintre cei mai cunoscuti elevi datorită activităților mele. Pînă în clasa a 9-a am fost cel mai mic de statură din clasă. Diriginta imi spunea "drăgălas". După ce am luat Capacitatea am dat la "Seminar". Am intrat la Colegiul Tehnic "Gh. Asachi" pentru că seminarul nu "m-a vrut". În perioada liceului am participat la revista școlii cu diverse materiale. La începutul clasei a 12-a am facut o poznă incredibila. Am fotografiat-o pe doamna dirigintă în momentul in care îi trăgea o palmă unui coleg. Mi-a luat aparatul,dar mi l-a dat înapoi. La sfîrsitul liceului i-am dat poza de frică să nu mă lase corigent. Îmi aduc aminte de o întîmplare cu diriga cînd a cazut din maxi-taxi ....
1 poezii, 0 proze
dascalu alexandra
Ce s-ar face lumea fara cuvinte, caci ele inseamna si ce nu inseamna, vorbesc, chiar daca nu au glas si, mai ales, nu cunosc varsta, raman in timp si in inimile oamenilor! Cand aveam 11 ani, am inceput sa astern cuvinte impletite in versuri si in urma condeiului a aparut prima mea poezie. Scriam atunci despre un lucru care mi-a tulburat copilaria… O persoana foarte draga mie pleca dintre cei vii la doar 11 ani. Sufletul imi era gol… Nu intelegeam de ce un copil ce inca nu gustase din bucuriile vietii trebuia sa moara!Si singurul mod in care puteam sa-mi manifest durerea si zbuciumul sufletesc a fost scriind versuri:„Cand floarea~florilor s-a stins/Cazut-a inc-o stea/Afland si iarna cea cu parul nins/A lacrimat si ea./Cand floarea~florilor s-a stins/Cocorii au strigat/Plangand departe au zburat/Spre cerul innorat si-ntins. ” [„Floarea-Florilor” ] Mai trebuia lucrat la elementele de versificatie, insa Dumnezeu mi-a dat talentul si imaginatia necesare pentru ca, putin mai tarziu, sa...
30 poezii, 0 proze
DANILA MONICA
Sa incepem cu inceputul, adica mai bine zis cu o frumoasa si insorita zi de iarna adica 13 Februarie 1973 cand am aparut pe lume in prafuitul Bucuresti, o foarte prietenoasa, voluntara si guraliva Varsatoare. Si sa fiu sincera n-as fi vrut sa ma nasc in alta zodie , si mai mult decat atat am ales sa apar cu 2 saptamani mai devreme decat era prevazut de la nenea doctorul. Sunt unica la parinti (desi toti suntem unici, ca personalitate si suflet) cu toate ca mi-as fi dorit frati sau surori. Am crescut inconjurata de dragoste si armonie si de prieteni insa mereu am simtit o nevoie mai mare de dragoste decat ceilalti... Nascuta in Bucuresti dar cu radacini dincolo de Prut, asa m-am nascut, romantica, si la inceput am crezut ca sunt ciudata, sau ma rog asa credeau cei din jurul meu pana cand am crezut-o si eu...Si eram ciudata pentru ca : imi placea marea, sa ii ascult chemarea la ceasul când se tes luminile si cand in linistea inserarii se nasc sublime ganduri.. Mai eram ciudata pentru ca...
156 poezii, 0 proze
Culidiuc Andrei
Nu sunt perfect,nici nu vreau, nici nu pot…Sunt incapatanat si imi place asa cum sunt… Si daca nu`ti convine eu n`am sa plang ! Ma Urasti? Problema Ta. Ma Copiezi? Nu`mi Ajungi Nici Pana La Picioare. Ma Iubesti? Ce Bine.Si Eu Pe Tine… Un Sfat? Nu Te Lua De Viata Mea. te-am Amagit? ScZ.N`a Fost Cu Intentzie. te-am Insultat? Foarte Bine.Meritai. te-am Jignit Cand Nu Era cazu? Iarta`ma… Ma Invidiezi? Incearca Sa Fi Mai Bun…Ce Te Intereseaza? Ai Zis Ce`ai Vrut? O Sa Si Ascultzi Ce Nu Vrei. Ca Sa te Multzumec? N`o Sa Ma Schimb Never` Rau? Cu Cine Merita. Tzi-am Zis Ca Te Iubesc? Am Fost Sincer… Bunul Meu Simtz? Depinde De Al Tau…. Copilaros? Da.Pentru Ca Asha Vreau. Matur? Cand Vreau. Prietenii Mei? Cei Mai Tari Oameni.Vrei Sa`mi Fi Prieten? Demonstreaza Ca Meritzi… Te Urasc? mi-ai Dat Motive. Ignoranta? Cand Nu Vreau Sa Vorbesc Cu Tine...
3 poezii, 0 proze
gabriela ungureanu
M-am nascut in Toplita, judetul Harghita. Am copilarit impreuna cu fratele meu mai mare Mihai, si o gasca de prieteni in acelasi oras. M-am scaldat in dragostea scumpilor parinti de la care am invatat ca viata e o lupta, iar noi putem invinge. Gandul la orasul de munte mi-e starnit de amintirea cizmulitelor in carouri rosu cu alb care-mi purtau pasul spre cladirea uriasa si rece, unde in ciuda tristetii de a ma trezi a nimanui, rasuna zglobiu glasul tinerei educatoare. Apoi imi aduc aminte tenesii ce-mi grabeau pasul pe trotoarele orasului prafuit, genunchii si coatele pline de julituri provocate de neastamparul fetei tunse baietoi, care visa "la mai mare". Evadarea mea, era "departe", care la vremea respectiva se concretiza in hoinareala la munte, pe dealuri, la lacul din satul bunicii si cand nu gaseam mai mult, in imaginatia mea. Copilaria mea a insemnat zambet si tristete, speranta si dezamagire si permanenta cautare a acelui ceva, care intr-o zi il voi gasi si nu il voi mai lasa...
15 poezii, 0 proze
Simon Salca
Poveste Odată, m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele. Era bătrân și pământul abia se rotea în jurul lui. A binecuvântat sirenele blonde ce pluteau în acvariul meu sentimental. Mi-a arătat gnomii burtoși, hulpavi după foi verzi. M-a avertizat să nu mă apropii de un arbore pe ramurile căruia erau agățate măști. Mi-a promis : animalele sunt mai frumoase la vânătoare decât în cuștile lor de aur. De atunci joacă șah pe eșichierul stelelor. De-atunci îmi îngrop iubitele în inimă,fără tranchilizantul agoniei, dincolo de uriașii ghețari. De-atunci mă urmărește lumina unui soare întunecat. "De arlechinadă ferește-te!" îmi tot repeta, cu pupilele injectate de romburi albe și negre. Acum nici nu mai știu în ce cușcă sunt și de când tabla de Șah mă acoperă. M-am rătăcit într-o altă Poveste. Dar îmi aduc bine aminte că,odată,m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele... ...eu nu m-am mai întors.
5 poezii, 0 proze
Dorotea-Laura Ianc
M-am nascut la 17 noiembrie 1986, la Oradea. Am absolvit ciclul primar intre anii 1994-1998, la Scoala cu clasele I-VIII 'Andrei Muresanu', din localitate. Prima mea'creatie'am scris-o in clasa a treia(era un fel de basm-'Fat-Frumos cu ochiul de panseluta', de 4!!!capitole, fara nici o linie de dialog...) Gimnaziul l-am absolvit la Colegiul National'Mihai Eminescu', la o clasa cu predare intensiva engleza si am ramas tot aici la liceu, alegand profilul de bilingv-engleza. Am inceput sa scriu mai mult de pe la inceputul clasei a9-a, cand ma indragostisem iremediabil(cel putin, asa credeam eu pe atunci...) de un coleg de clasa. Nu imi pot defini stilul, nu prea am un model dupa care sa ma inspir, si un fapt pe care mi-l reprosez extrem de mult e ca nu citesc suficient. M-as bucura daca asa-zisele mele opere ar fi considerate postmoderne, cu toate ca simt ca multe ar mai trebui cizelate, in timp ce altele sunt poate prea cuminti si seci ca sa apartina curentului. Abia astept sa pot citi...
44 poezii, 0 proze
Ionescu Alina
nascuta 4.03.1981 absolventa Liceul Pedagogic ,Targoviste, 2001 absolventa Faculatatea de Litere, romana-franceza , Universitatea Transilvania, Brasov, 2005 albolventa master:Limba , cultura si civilizatie romana in context european , Universitatea Valahia, Targoviste, 2006 iubitoare si autoare de poezie încăpățânată până în măduva oaselor, ajung unde îmi doresc fără a călca pe cadavre, ci reamintindu-le cum era când erau în viață îndrăgostită de oameni, chiar și de cei care au uitat de condiția lor îmi iubesc mama și tatăl mai mult decât viața mea Am sacrificat Brașovul și am ales să-i rămân un simplu vizitator! Moto-ul meu în viață:Înainte de prieteni, mă am bine cu dușmanii Realitatea-artefact al vieții Acum Las Iluziile Nenăscute să zburde pe Afară... Din iunie 2009...mama, am o fetita minunata Maria Sofia, o minune vie
28 poezii, 0 proze
Când îmi era mai greu
de Calancea Eugenia
Tu m-ai lăsat plângând… credeam că ai plecat , dar, Doamne, cât de frumos m-ai așezat în lumea Ta! Cât de frumos aveai grijă de visele mele! cât de aproape mi-erai! Acum că ai răspuns durerii mele,...
Aș fi crezut în Dumnezeu
de Daniel Olariu
La rugile câte am spus Atunci când îmi era mai greu Dacă aș fi primit răspuns Aș fi crezut în Dumnezeu Am înțeles că’i doar un chip O simplă pată pe’un tablou Mai efemer ca praful fin Ce se așterne...
Furtună pe marea vieții
de popescu lucian
Cum ancora se lasă în port vara Atât de grea este povara Corabiei ce mă duce-n larg; Aș vrea sa pun ramașag Că-i doar o-ncercare,că e doar un prag, Că pot oricând să îmi retrag Un corp ce mă doare...
Placerea unui anonim
de Reingruber Noemi
Pentru fiecare zambet al meu, Tu mi-ai oferit o floare. Cand mie imi era mai greu, M-ai alintat ca si razele de soare. Pentru fiecare lacrima a mea, Tu mi-ai oferit o mangaiere. Cand cu mine, lumea...
Prin geamul lipsă
de laurentiu mihaileanu
Nu știu cum, pesemne îl scăpasem din ochi, deși acum pâcla ceții se rărise și îmi permitea să-mi refocalizez atenția. Mai greu de suportat a fost însă gândul că tocmai ratasem clipa mult așteptată,...
Unde ești iubito?
de Emil Ilie
Erai cu mine adineauri, Cu dragoste și cu iubire, Cu inimile-n perecheate, Și suflete în nemurire. Am petrecut atâtea clipe, De neuitat și-n fericire, În aceasta tristă viată Alaturea de tine. Când...
anticameră cu nebuni
de Diana Lorena Țugui
îmi amintesc perfect sentimentele care încercau să se cațere pe pereți cînd ai mei mormăiau că ,,e inundație” și că în sfârșit ne vom muta probabil se gândeau la etajul unu dar erau atâtea schele și...
Jurnalul secret
de RUSU GEORGIANA
M-am dus în nisip si am adunat o bucățică dintr-o scoică roșie. Părea o bucata sângerie ,aproape fară consistență ,care-mi aluneca încet printre degete. M-am aplecat după ea, în locul unde căzuse și...
un punct desenat cu stiloul pe nas
de Dana Banu
în copilărie fratele meu Ion îmi desena cu stiloul pe nas un punct albastru atunci fugeam să privesc soarele printr-o frunză de viță de vie de pe ultima treaptă a scării din lemn care ducea înspre...
