Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Bun venit, Adina!"20129 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ana Leibovici HutanuAH

Ana Leibovici Hutanu

AutorAtelier

Biografia poeziei mele cuprinde anii 1994-1998, adică între 15 și 19 ani. ...După aceea am fost mult prea ocupată să-mi trăiesc viața, așa cum a fost ea până acum, cu bune și cu rele. De ce scot la lumină toate acestea la 30 de ani? Nu m-am gândit, poate pur și simplu le-a venit vremea sau mai degrabă pentru că cineva m-a învățat să nu-mi fie rușine de ceea ce am fost, fiindcă am devenit astfel un om mai bun. M-am reîntors la cuvintele simple. Vreau să mă scutur de mantia îmbâcsită a expresiilor savante - intelectualitatea nu stă în utilizarea câtor mai multe neologisme și în fluturarea superiorității în fața prostiei. Înainte de toate suntem oameni, avem cu toții momente memorabile de prostie, de naivitate, de neputință, când toată școala pe care am facut-o se reduce la un "ăăă..." paralizant. Vreau să îmi redescopăr umanitatea, cu toată stângăcia ei. Vreau să uit în aceste momente de meseria mea și de ochii celorlalți. Nu vă place, nu vă uitați. Mă mândresc cu faptul că sunt doar un...

28 poezii, 0 proze

GF

Gabriel FATU

AutorAtelier

S-a nascut intr-un sat numit Luminita, comuna Topolog, in judetul Tulcea. Dupa liceu a venit la Bucuresti si patru ani consecutiv a dat examen la teatru. Intr-un final a reusit, a absolvit in iulie 2000, dar vroia sa renunte, deoarece, credea atunci, "daca nu stii pe nimeni nu prea ai sanse....". A vrut sa mearga la Tulcea sa lucreze in asigurari. Primise o invitatie de la Cairo pentru festivalul de teatru din septembrie si a vrut sa mearga, totusi, sa joace spectacolul, sa nu incurce echipa. Si, s-a intors plin de glorie: a primit "Premiul pentru cel mai bun Actor". La intoarcerea in Romania, a primit un rol intr-un nou spectacol la Teatrul de Comedie, apoi la Nottara. A intrat si la televiziune, s-a angajat la UNATC (fostul IATC). Din 2004 pana in 2006 a jucat la Teatrul Foarte Mic. din Bucuresti. Din 2006 joaca in Laptaria Enache in spectacolele "HELL" de Lolita Pille (cu Adriana Trandafir, Cristi Iacob etc) si, in cea mai recenta productie marca Teatrul Daya, "SI CAII SE IMPUSCA,...

5 poezii, 0 proze

LB

la ce bun?

AutorAtelier

Sut insetat de iubire,u râdetzi prieteni...

1 poezii, 0 proze

nicolae bunduriNB

nicolae bunduri

AutorAtelier

Nicolae BUNDURI Născut la 3 decembrie 1951 Homorod jud Brașov Studii Școala Generală, Homorod 1966 Liceul Șt. O. Iosif”, Rupea 1970 Universitatea Brașov - Facultatea TCM - 1980 Pensionar În anul 1987, Membru fondator al Cenaclului "Anton Pann" Brașov În anul 1990, membru fondator al Uniunii Epigramiștilor din România. Colaborări la reviste Urzica, Perpetuum Comic, Scaiul, Ecran Magazin etc. Colaborări la volume colective - În lumea Epigramei coord. Mircea Trifu, Editura Litera, București, 1988 - Symposion coord. V. C. Cheatră, Brașov, 1990 - Satiricon - Editura Clusium, Cluj Napoca, 1997 - Toamna se numără epigramiștii, Editura Ionescu, Caransebeș, 1998 - Ingineri în familia epigramiștilor, Editura AGIR, București, 2001 - Din zâmbet, s-a întrupat speranța, Editura Triumf, Brașov, 2001 - Fumuri, Editura Sagittarius, București, 2002 - Oltenii și restul lumii, Craiova, 2003 - Urmașii lui Cincinat, Editura Ridendo, Câmpina, 2004 - Epigrama daco-romana, Cluj Napoca, 2005 - Cuget, deci...

383 poezii, 0 proze

CN

Comiza Nicoleta

AutorAtelier

Bun-gasit, stimati versificatori si eseisti de pretutindeni! Permiteti-mi sa ma prezint, in primul rand. Sunt o autoare aspiranta atat in liric, cat si in dramatic, in pofida faptului ca nu am nici studiile, nici cultura lirica necesara. Or, pentru a reusi in visul meu... am poposit aici, la o cafenea literara, autohtona. :-) Sper doar sa ma ajutati, deoarece stiu ca pot reusi! :-) Va multumesc anticipat! ~ Nicoleta ~

1 poezii, 0 proze

A

Adrian

AutorAtelier

Noroc bun!

1 poezii, 0 proze

DO

Dumitru Ou

AutorAtelier

eu sint ca mine.bun shi nebun.iubesk sa sufer, urask sa sufer.sint un mort in aceasta lume vie. urask viatza dupa kum urask shi moartea.le-am vazut pe ambele ku okii shi nushtiu ce sa aleg dar pina cand ramin aceasta lume plina de idiotizm din kare fak parte shi eu. un idiot intre idiotzi, cel mai idiot dintre totzi

2 poezii, 0 proze

Răzvan BerceaRB

Răzvan Bercea

AutorAtelier

Un om rau in sensul bun dornic sa cunoasca altii frumosi in gand si fapta.

6 poezii, 0 proze

bebe bocicaBB

bebe bocica

AutorAtelier

Cand realizezi că nu esti pe drumul cel bun? Atunci când orice ai face, faci cu mari sacrificii!

61 poezii, 0 proze

SD

sanda deme

AutorAtelier

mereu invat ceva nou si sper ca am facut ceva bun in viata asta.

57 poezii, 0 proze

Bun venit, Adina!

de Serban Stanescu

Am citit comentariul tău la \"găurile din cer sînt veșnice\" a lui Mihai Tița. În parte, sunt de acord. Să nu uităm totuși că trăim ASTÃZI și o parte esențială a procesului de evoluție este...

EseuAtelier

Adrian Munteanu, poet și publicist brașovean trecând prin târgul de carte al Editorilor Transilvane ediția a II-a, Cluj-Napoca

de Adina Ungur

Alături de romanele \"Caravana\" și \"Ciuma boilor\", în semnătura scriitorului Daniel Drăgan, publicate la Editura Arania din Brașov, s-a lansat si volumul \"Sonete 1\", semnat de Adrian Munteanu în...

ArticolAtelier

Premieră: „Omulețul de nisip”, după 7 povești de H. C. Andersen în regia și scenariul Mariei Mierluț. Afișe stradale lunare. Săli pline.

de Adina Ungur

Premieră: „Omulețul de nisip”, după 7 povești de H. C. Andersen în regia și scenariul Mariei Mierluț. Afișe stradale lunare. Săli pline. Luna martie a stagiunii 2004/2005 îi așteaptă pe copiii...

ArticolAtelier

am găsit un om bun

de Roxana-Adina Stroilescu

totu-i trecător, dragule nu ca o greșeală ca o plată directă a faptelor în apus de soare tu te joci cu vorbele mie mi s-au aliniat simțurile să știi că n-am timp de prostii și jurăminte suntem...

PoezieAtelier

Evenimente TIFF, ediția a șaptea, la ediția a șaptea, 2008, Cluj-Napoca

de Adina Ungur

Cinematograful „Drive in” la ediția a șaptea a TIFF În cadrul ediției a șaptea a Festivalului Internațional de Film Transilvania, TIFF, cinematograful în aer liber, de tip „drive in”, cu vizionarea...

ArticolAtelier

Scrisoare deschisă pentru domnul Primar al orașului Cluj-Napoca, Emil Boc: Nu-l omorâți pe Croco!

de Adina Ungur

Scrisoare deschisă pentru domnul Primar al orașului Cluj-Napoca, Emil Boc: Nu-l omorâți pe Croco! Plasat în Piața Păcii sau Piața Lucian Blaga acum, lângă B. C. U. și vis-a-vis de Casa de Cultură a...

ArticolAtelier

De la Dallas prin webcam Festivalul Românilor la prima ediție …

de Maria Prochipiuc

În perioada 3-5 noiembrie în Dallas a avut loc primul Festival Românesc. - Maria tu locuiești de ceva vreme în Dallas, cred că te-ai familiarizat cu anumite așa zise obiceiuri, fiindcă din câte știu,...

Atelier

Sfârșitul lumii (I)

de Laurențiu Orășanu

Mâine, conform previziunilor maiașilor, ar trebui să fie Sfârșitul lumii. Vineri, 21 decembrie 2012. Fiind obișnuit cu exactitatea cifrelor, nu pot să nu le iau în serios previziunea. N-au spus ceva...

ProzăAtelier

Clasa a 10-a.( Part 3)

de Georgiana Vasiliu

Se chinuia cu greu sa nu priveasca inapoi . Il tragea ca un magnet tortura aceea amara a geloziei crunte. O tinea pe Oana de mina strins si nepasator ca si cum tragea dupa el un obiect absolut...

ProzăAtelier

Cronica unui popas la Comunitatea Evreiască din Brașov

de andrea ghita

Cântatul în comun aduce bucurie în suflete și constituie un liant durabil. Acest fapt l-am constatat în mijlocul coriștilor Comunității Evreiești din Brașov, pe care i-am întâlnit la o repetiție de...

ProzăAtelier