Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Bunăoară luna"999 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
32 rezultate
Vahé GodelVG

Vahé Godel

AutorClasic

O îmbinare de Orient și Occident, de reflexivitate și sensualism, de musturi și rigori, imprimă versurilor lui Vahé Godel, poet de origine armeană, născut în 1931, la Geneva, o vehemență specifică, nu fără asociaționisme frapante, după cum reminiscențe ale unui suprarealism supus la nesfârșite filtrări, fracturi, probe de foc, avertismente și provocări decroșează mai la tot pasul niște nervi de legătură între fantezie și realtiatea imediată. A tradus din poeți armeni și a făcut adaptări din lirica românească (bunăoară din poemele lui Gellu Naum). Colaborator al multor reviste din Franța, Belgia, Germania, Elveți, România și Armenia. A participat la alcătuirea antologiei „Masa tăcerii” (Simpozion de metafore la Brâncuși) cu poemul „A l'aube” (extras din Cinci poeți romanzi, ant., traducere, prefață și note de Ion Caraion, Editura Albatros, 1972, col. Cele mai frumoase poezii) Bibliografie (în franceză) Signes particuliers, 1969 Cendres brûlantes, récit,1970 L'oeil étant la...

2 poezii, 0 proze

BA

brais ana

AutorAtelier

2003 absolvit facultatea geografie engleza,2005 profesor de limba engleza

13 poezii, 0 proze

Bunăoară luna

de gheorghe Sarbu

Bunăoară luna râu de ic cortine pentru vremea plug intre runc și sine drumu-i tare lung bunăoară luna dintre șipci de nea chiar cum este una n-aduce cu ea astfel și poetul vid până mai ieri rânduie...

PoezieAtelier

Lună amară - IV -

de Emil Iliescu

Când Antonia s-a apropiat de bătrâna ghicitoare și aceasta a spălat-o cu clarul privirii ei, a simțit cum valuri de căldură o cotropesc. Ca și cum din peștera inimii s-ar fi răsfrânt în afară, în...

ProzăAtelier

Omul care a violat luna

de Sorin Teodoriu

- Plec la mare! au fost primele lui cuvinte când s-a trezit, s-a frecat la ochi, apoi a pornit direct la gară. Nu mai avea de peste o lună serviciu, căldură mare era, că abia începuse vara… deci...

ProzăAtelier

Scrisoarea V

de Mihai Eminescu

Biblia ne povesteste de Samson cum ca muierea Cand dormea taindu-i parul i-a luat toata puterea De l-au prins apoi dusmanii l-au legat si i-au scos ochii Ca dovada de ce suflet sta in pieptii unei...

PoezieClasic

Foaie de observație

de Melania Briciu

doctore mă doare sufletul hăcuit în abatorul indulgenței pe care istoria zâmbind cu subînțeles mi-a administrat-o conștiincios în doze mici repetate prietenul meu adevărul (un pacient mai vechi de-al...

PoezieAtelier

gutui

de Ioan Postolache-Doljești

toamnele astea ar trebui să fie la fel că-n fond și la urma urmei tipicul lor se repetă bunăoară soarele nu se mai uită în creștetul tău la amezi zi după zi parcă devenindu-i suspect chiondorâș te...

Atelier

sfătuind femeia

de Ștefan Petrea

nu pătimi, femeie, umbra-n veste lumini în nunta apei cât coboară acolo-i moarte-nfrântă, bunăoară cenușii de ființă din poveste. să verși din văz tristeților povară spre a vedea-n adânc de căi...

PoezieAtelier

Mica

de Toth Arpád

Pe coamele Surducului, în vuietul amurgului, o cabană se înalță. Aici totul prinde viață. Pe întortocheatele căi, suflul Divinului pe văi prin glasul iubirii materne, pe întinderi se așterne....

Atelier

Poemă printre regi

de Stephan Roll

Ce frumos îți stau sire, dungile de aur munții-nspre apus sfertul de centaur și țările de jos în sus E înalt și oprit cu steaua lumii-ntr-un umăr; e frumos întâiu - cu azurul lins pe ochi - să nu-l...

PoezieClasic

Narduci- Parodie după lirica lui Leonard Ancuța \"Amor haiducesc sub merii copți sălbatici\"

de Filip Tănase

Leonard Ancuța-un artist pe care l-am neglijat Aici sub merii copți sălbatici, Te știe bine și grivei. Vii cu instincte de fanatici, Faci paradis pentru femei. Acolo nu-i lume nebună, Faceți decor în...

PoezieAtelier

Obrajii copiilor mei vor mirosi a musetel

de Dragomir Rodica

http://www.youtube.com/watch?v=VBhGC5jpuXo Cândva știa să zâmbească fără a-și toci coatele-n spătar și căușul palmelor în bărbie. Aduna grimase,mustăceli,rânjete neinspirate și le pocnea între buze....

Atelier

Buna Vestire - Blagoveștenie

de Stelian STANCU

Cei mai mulți creștini, se pare Þin această sărbătoare A Bunei Vestiri, de Sus Cu exact nouă luni, înainte de Crăciun Când este sărbătorită, nașterea lui Iisus. Evanghelia după Luca 1:26:9, ale sale...

PoezieAtelier

Limonadă din cartofi murați cu gheață

de Daniela Luminita Teleoaca

.... și la drept vorbind dacă nu găsești lămâi ai putea cumpăra orice altceva într-un fel sau altul ne vom descurca noi (no problem) chiar și acum în timpuri de penurie când puzderie de noțiuni ajung...

PoezieAtelier

dragostea este aici

de Daniela Luminita Teleoaca

n-a umblat nimeni la ea cum?! nici frigul de aseară? nici indiferenţa de azi-dimineaţă?! amnezia aruncată fără de scrupule de miile de voci venite dintr-un afară de pardesiele largi ale trecătorilor...

PoezieAtelier

Miracolul

de Eugen Evu

Miracolul ( varianta din April) Aud nonameteria râzând Dimineața e starea mea încă umană Ceasul meu inversează timpul beau un ceai de rosa canina reies în uman, dau binețe O Doamne Zeu, ce miracol!...

PoezieClasic

Plânsul de roșiori

de florian stoian -silișteanu

Caut rochie de mireasă pentru moarte. O mărit și o plâng tot mai des de trei ori pe zi de teamă să nu mă ia. Cam așa stau lucrurile și în buletinul meu unde din lipsă de spațiu Dumnezeu a pus degetul...

PoezieAtelier

Inhata sufletul potrivit pentru tine !(III)

de angela furtuna

Inhata sufletul potrivit pentru tine ! (dialoguri entropice) Chill-out cu Dalit sâmbătă petrecută de mână cu Dalit, printre boscheții de unde trei proiectoare împroașcă zidul cuminte al casei nr. 83...

PoezieAtelier

O alta scrisoare

de Iurie Bojonca

Suntem îndeosebi sancționați pentru virtuțile noastre. Nietzsche O altă scrisoare Salut Grigore, în ziua când ai primit scrisoarea mea mi-au scos fragmentul de monument (ghipsa) de la piciorul drept,...

ProzăAtelier