"Biserica Neagră 1" – 9803 rezultate
0.02 secundeMeilisearchSf Ioan Iacob Hozevitul
Unul dintre sihastrii romaini canonizati de Biserica Ortodoxa Romana, la 20 Iunie 1992, este Sf. Cuvios Ioan lacob de la Neamt - Hozevitul. S-a nascut la 23 Iunie 1913 la Crainiceni, langa Botosani, dintr-o familie de tarani credinciosi, numindu-se din botez Ilie. Dupa terminarea liceului, in 1932, a imbratisat viata monahala, fiind primit in manastirea Neant de staretul de atunci, Nicodin, viitorul Patriarh, la 15 August 1933. Cum scria un cercetator al vietii sale, Arhiepiscopul Lucian al Constantei, frumusetea slujbelor, mai ales a celor de noapte, blandetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor si darul Sf Duh care se odihnea in inima lui, l-au legat pe acest tanar fericit de viata monahala. Manastirea Neamt a devenit pentru rasoforul Ille o adevarata scoala a evlaviei. Ajunge si la manastirea Turnu, isi satisface stagiul militar, apoi revine la Neamt, unde este numit bibliotecar, aprofundand Sfanta Scriptura si studiind Parintii Bisericii. La 8 aprilie 1936, este tuns in monahism....
1 poezii, 0 proze
KRIZNER PAUL
Curriculum studențesc • Cântăreț bisericesc la Biserica Spitalului Clinic de Urgență Județean-Arad din 2003 până în present. • Șef al anului III-TOP. • Reprezentant unic al Facultății de Teologie în Senatul UAV. • Reprezentant al Facultății de Teologie în Liga studenților UAV. • Vicepreședinte al Comisiei de acordare a burselor studențești pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă-Arad. • Vicepreședinte al Comisiei de acordare a taberelor studențești pentru Facultatea de Teologie. • Membru al Cercului Științific de Teologie-Dogmatică Ortodoxă (cerc reînființat). • Șef de strană la capela-laborator a Facultății. • Inițiator și coordonator al grupului vocal-coral Trifon Lugojan al anului III TOP. • Colaborator la săptămânalul editat de Centrul de Studii Teologice-Istorice și de Prognoză Pastoral-Misionară al Facutății de Teologie Arad-Calea Mântuirii (realizarea și publicarea a o serie de articole) pe diverse teme, cum ar fi: -Cred Doamne, ajuta-mi necredinței mele! -Iconoclasmul...
3 poezii, 0 proze
Cristian Olaru
1976-m-am nascut in orasul Falticeni,judetul Suceava 1984-1992-Scoala Generala nr.2 din Falticeni 1992-1996-Liceul Teoretic Nicu-Gane,sectia limbi- straine 1999-2003-cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti,sectia Pastorala 2004-dirijor la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Aparatorii Patriei 2,sector 4,Bucuresti
4 poezii, 0 proze
Noica Rafail
Parintele Rafail Noica Fiul al marelui filosof român Constantin Noica, părintele Rafail s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară (practicarea credinței se reduce doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare). La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama (era englezoaică) și cu sora lui în Anglia cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic" (Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Editura Anastasia, București, 1994, pag.24). Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În...
2 poezii, 0 proze
Sfântul Teofan Zăvorâtul
s-a nascut la 10 ianuarie 1815, in Chernavsk, Rusia - a trecut la Domnul pe 6 ianuarie 1894 -a fost canonizat in 1988 de Biserica Rusa - este praznuit pe 6/10 ianuarie pe numele sau George Vasilievich Govorov, Sfantul Teofan s-a nascut intr-o familie de crestini ortodocsi, tatal fiind preot -a urmat seminarul la Livny, Orel si Kiev -in 1841 se calugareste, luand numele de Teofan - mai tarziu devine episcop de Tambov -este cunoscut pentru numeroasele sale carti care trateaza subiectul vietii duhovnicesti
1 poezii, 0 proze
Sfântul Ioan Gură de Aur
Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (347-407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostomos, din grecescul chrysostomos, care se traduce prin Gură de Aur. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți pe 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie)...
5 poezii, 0 proze
George Nica
Nascut la 13.01.1950 in com.Beciu,jud.Teleorman. Scoala elementara in satul natal,liceul in orasul Turnu Magurele...Membru in cenaclul literar " Republica ".A publicat in mai multe reviste literare ( Romania literara,Contemporanul,Paradox,Amurg sentimental,Biserica de lemn,etc.)...Acum pensionar...
20 poezii, 0 proze
Hovanes Erzâncați
Hovanes Erzâncați (1225-1293) Născut în provincia Echeghiaț (actuala câmpie Erzânca). A studiat filosofia, cosmologia, gramatica, muzica, medicina, științele naturale, artele. Creația poetică se constituie din imnuri, șaracane, lamentații, catrene gnomice, poeme, fiind dezvoltată în trei direcții principale: științifică, laică și religioasă. Este înmormântat sub scaunul episcopal din biserica Sf. Nâșan din Erzânca.
5 poezii, 0 proze
ioana bolba
biografie Februarie, 1973, Oradea, România -copilărie prea complicată ( de atunci tot caut răspunsuri la inexplicabil) - școli și studii, câteva diplome - mă atrage Lumina de la căpătul drumului, natura cu tot foșnetul ei, câteva răsărituri, apele limpezi, dealurile din Peștiș și biserica de lemn, cărțile unor oameni deștepți - poezia e doar forma în care îmi permit să "respir". În rest, iubesc. cosmina.bolba@yahoo.com
142 poezii, 0 proze
Dosoftei
Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26 octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Zolkiew, în Polonia, azi Nesterov, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt. A învățat la Iași probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la școala Frăției ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii umaniste și de limbi. Cunoștea limba elenă, latina, slavona și polona. Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică. Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huși (1658 - 1660) și Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei...
2 poezii, 0 proze
Biserica Neagră 1
de Adrian Munteanu
În lespezi ample mai pulsează viața Și dangătul cel măsurat de ceasuri. Gravând fragila clipă de taifasuri, Din turn se scurge în vecie ceața. Ce austeră liniște-n popasuri Iar orga-mparte tainele în...
Procesul politic \"Biserica Neagră\" 1958
de Gabi Schuster-Cărărușă
Biserica evanghelică și Institutul teologic, unde am studiat din 1955 pînă la arestarea mea, le-am trăit ca bastion împotriva periculoasei destrămări a tuturor valorilor tradiționale, o destrămare ce...
Procesul politic \"Biserica Neagră\" 1958
de Gabi Schuster-Cărărușă
Data procesului nu mi-a fost cunoscută. O zi înainte de judecată am primit din bagaj costumul cel bun, iar în dimineața zilei următoare mi-au fost puși din nou ochelarii de tablă, trezindu-mă, scurt...
Procesul politic \"Biserica Neagră\" 1958
de Gabi Schuster-Cărărușă
În seara de 28 decembrie 1957 am fost arestat de către doi ofițeri de securitate în localitatea Bunești, unde îmi făceam practica, student fiind la Institutul Teologic din Sibiu. Aveam pe atunci 23...
Procesul politic \"Biserica Neagră\" 1958
de Gabi Schuster-Cărărușă
În fața noastră, la o masă lungă, stăteau președintele tribunalului colonelul Paul Finichi, judecătorul căpitan Ioan Ghercioiu, procurorul colonel Virgil Liciu, doi asistenți și două secretare. În...
Procesul politic \"Biserica Neagră\" 1958
de Gabi Schuster-Cărărușă
Acest text in limba germana, l-am primit cu rugamintea de a-l traduce, de la un prieten, Karl Dendorfer care aflat pe banca acuzatilor a fost condamnat la moarte. Am primit si permisiunea de a-l face...
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
de Gabi Schuster-Cărărușă
După 1962, s-a trecut la o formă mai blîndă de reeducare. În fiecare celulă exista cel puțin un spion, un \"ciripitor\". De la el se informa ofițerul politic, despre atmosfera dintre deținuți, și...
Biserica Neagră 2
de Adrian Munteanu
Mereu e rece aerul. Îngheață Răsuflul scurs pe cenușii coloane. Retrași, stau îngeri sobri în balcoane Veghind răstimpul ceasului din Piață. Pătruns adânc de-acorduri în canoane Ascult cum orga a...
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
de Gabi Schuster-Cărărușă
Casa părintească așezată sub Tîmpa, în marginea de sus a Brașovului, contrar celor mai rele așteptări ale mele, era încă locuită de mama și frații mei. Cînd am sunat la ușă, mi-a deschis mama. M-a...
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
de Gabi Schuster-Cărărușă
În celula de lîngă noi erau femei românce, o evreică și Marie Luise Roth, singura femeie între nouăsprezece bărbați de la procesul nostru. Ea și fratele ei Herbert Roth, au ajuns în închisoare din...
