Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Azil de noapte"20126 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Traian DorzTD

Traian Dorz

AutorClasic

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...

45 poezii, 0 proze

BV

Bivol Vasile

AutorClasic

Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...

0 poezii, 0 proze

siminiciuc andreiSA

siminiciuc andrei

AutorAtelier

Ma trezesc...deschid lent ochii....la dracu...inca sunt aici, prins in aceasta lume. Inca o zi intr-o lume de c***t inconjurat de oameni de c***t. Nu stiu pentru moment de ce ma mai deranjez sa ma ridic...oricum o sa ma intorc in pat in curand, oricum o sa vizes la dulcea inconstienta si la asternutul moale si calduros, toata ziua. E lumina, nu vreau sa fie lumina. Ma deranjeaza lumina. Trag jaluzele dar e in continuare la fel de alb in camera ...la naiba. Ar trebui sa mananc? neee.....ar trebui sa fac ceva? Da, trebuie sa merg la scoala dar Fuck school.....nu am chef de asta....nu am chef de nimica...cel putin nu acum....timpul trece.....telefonul incepe sa sune. Il ignor...poate inceteaza. Dupa 30 de secunde chiar inceteaza...Bine sper sa nu mai fiu deranjat azi...vreau sa vina noaptea si sa fie intuneric iar....

3 poezii, 0 proze

Ștefan StoenescuȘS

Ștefan Stoenescu

AutorClasic

Ștefan Stoenescu (n. 30 ianuarie 1936, București) este un filolog, eseist și traducător (din și în limba engleză) american, originar din România. Absolvent al Facultății de filologie română și engleză (catedra de limba și literatură engleză), Universitatea București (1962) (și ulterior al cursului de masterat în literatură comparată, Universitatea Cornell, SUA, 1990), a fost cadru universitar la Universitatea din București, Facultatea de Limbi Străine (1964-1987), până la cererea de azil politic în septembrie 1987 în SUA. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (1978); Membru titular al Academiei Americano-Române de Stiințe și Arte (ARA) (1998) Membru în comitetul editorial al revistei "Origini/Romanian Roots" (1997), Norcross, Georgia, SUA Membru al comitetului editorial al anuarului "Caiete Internaționale de Poezie" (2000), Norcross Georgia, SUA

0 poezii, 0 proze

Ioan Petru CulianuIC

Ioan Petru Culianu

AutorClasic

Ioan Petru Culianu (n. 5 ianuarie 1950 - d. 21 mai 1991, Chicago), istoric al religiilor, scriitor și eseist de origine română. A fost profesor invitat de istoria religiilor la Divinity School, University of Chicago. Discipol și protejat al lui Mircea Eliade. A fost asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago înainte de a primi cartea verde si a fi angajat ca profesor asociat la Divinity School (apud.Ted Anton). Crima nu a fost elucidată. Puțini știu ca Ioan Petru Culianu s-a născut la Iași. A absolvit inițial secția de italiană de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din Bucuresti cu teza Marsilio Ficino și platonismul în Renaștere. Coleg cu Silviu Angelescu, Victor Ivanovici, Dumitru Radu Popa, Șerban Anghelescu, prieten cu Dorin Liviu Zaharia. Fiind membru PCR, primește o bursă și reușește să plece, în iulie 1972, la cursurile de vară de la Perugia, Italia, unde va solicita azil politic. Vorbea fluent șase limbi....

1 poezii, 0 proze

allaavisA

allaavis

AutorAtelier

stiu,libera n-oi fi nicicand,prea multe bariere...dar insusi visul de-a fi ceea ce-mi doresc ma mai leaga azi de viata...

2 poezii, 0 proze

C

Cristina

AutorAtelier

Începeți de azi o poveste nouă cea din 23 iunie 1990 a mai crescut dați-i formă și noi înțelesuri dați-i un nume și apoi părinți lecturați-i lumina până începe să-i viseze și marginea firii apoi lăsați-o să scrie mai departe alte și alte copilării despre ceruri copaci și copii între aceste două coperți de idee. În palmele ei stau înscrise toate ideile și părerile voastre galbene din raze de soare sau liniștite albastre verzi cu gust de oglindă retrovizoare. Iar mai presus de toate în istoria ei stau încrustate povești de iubire din sentimente umane sau complexe dorințe și ambiții îngerești pornind din trecutul acesta: o parte din coperta-spate a volumului de debut "iubind copaci neterminati",editura Eikon,Cluj,2008

11 poezii, 0 proze

M

moisin

AutorAtelier

imi place ziua de azi privita prin clipa pierduta de maine

2 poezii, 0 proze

Ermin-Mircea IvanofEI

Ermin-Mircea Ivanof

AutorAtelier

Azi dimineata m-am nascut intr-o iurta la marginea unei stepe pe o planeta ce acum nu mai exista...Eh,de azi dimineata si pana acum...ochii mei au vazut...douazeci de secole de civilizatie au dat nastere unui inocent.. Sunt o fiinta a sec XVI pierduta in sec XXI....

16 poezii, 0 proze

GS

gabriela szerescu

AutorAtelier

Traiesc pentru ziua de maine si cea de ieri si ma scurg in fiecare clipa din realitatea zilei de azi intr-un camp ireal dar aproape de noi toti, slujitori al imaginatiei!Eu, fiinta efemera, declar ca toate lucrurile reale servind drept biografie sunt adevaratele garzi de fier inaintea creatiei noastre.

6 poezii, 0 proze

Azil de noapte

de Florin DeRoxas

flamand de libertate, satul de tot in jur ma-nchid in azilul de noapte, azilul nebun. dau totul din mine, nu ma mai doare nimic, cand vreau sa-mi fie cald ma ascund in frig. sunt cartea deschisa la...

PoezieAtelier

Azil de noapte

de Carmen Sorescu

De la o vreme scriu legată la ochi, mintea mea se dopează cu fluturi Nu respectă reguli de conviețuire socială, mă refugiez prin galerii subterane Așa cum se refugiau primii creștini, aici e loc de...

PoezieAtelier

senryu (azil de noapte)

de Flavia Muntean

azil de noapte - ocolesc umbrele care mă ocolesc

PoezieAtelier

Azilul de noapte, lângă Irkutsk

de Simion Cozmescu

am înnoptat pe sub ușa unui azil de noapte strecurat de un poștaș înduioșat de povestea din spatele brazilor cenușii care-mi țin loc de ochi și umbră vor crede că ești o scrisoare mi-a spus nu m-am...

PoezieAtelier

un fel de rânjet acoperă cerul

de Dana Banu

știu că lumea e o dimineață când îți spui e prea târziu o zi când plouă mărunt și tragi jaluzelele aprinzi veioza și ea devine un soare mic și al nimănui (un fel de rânjet acoperă cerul nici n-ai...

PoezieAtelier

Pantomimă într-un bâlci cu teatru de păpuși

de Tiberiu Iliescu

În aplauzele pleoapelor, ropotite pe sub straturi, s-a oprit pe uliță un vagon cu obloane funerare. În minutul împerecherii turnesolului serii cu culoarea cimitirelor de ape, au înflorit în baraca de...

ProzăClasic

haiku

de Flavia Muntean

azil de noapte – un cui se îndoaie sub mantaua udă

PoezieAtelier

Mantaua udă

de Corneliu Traian Atanasiu

azil de noapte - un cui se îndoaie sub mantaua udă Flavia Muntean Petru-Ioan Gârda, în numai trei fraze, enumeră calitățile acestui poem: O imagine puternică prin ea însăși. Nu se vorbește direct...

EseuAtelier

Îmi ascund pleoapa inimii

de Constantin Rusu

Îmi ascund pleoapa inimii într-un azil de zi pe bâlbâieli comunicative ținute-n brazi, mi-am aruncat anii peste clapele de pian, cuvintele sunt zâmbete de lacrimi în ocean. Un ciudat munte de aur stă...

PoezieAtelier

Supernova

de Victor Țarină

Sfârșitul vieții mele Este supernova Apoi mă voi stinge Și voi căuta strălucirea Doar în Tine Un azil de noapte Pentru oamenii stinși Am încetat să-mi doresc Vreau să plutesc pe fluviul întins Iar...

PoezieAtelier