"Avea dreptate" – 20365 rezultate
0.02 secundeMeilisearchBogdan Leonescu - Amaretto
înainte de orice, trebuie să îți mărturisesc că bogdan leonescu este un pseudonim. din motive pe care aș prefera, firește, să nu le divulg, ar fi minunat ca numele meu adevărat să nu îți influențeze opinia asupra textelor mele. îți pot spune despre mine că am 29 ani, am terminat o facultate de stat, la bucurești, în 2007 și un masterat la o universitate străină; iar dacă ai crescut în cartierul meu, asta e mare lucru. mă mișc destul de mult prin țară, iubesc literatura nordică și cea americană dar descopăr, de la an la an, că nu voi avea timp, în cele cîteva decenii ce mi-au rămas aici, să citesc nici a zecea parte din cît mi-aș dori. îmi place să spun despre mine că trăiesc din poezie, fiindcă lucrez în departamentul de relații publice al unei companii și nu ratez vreo ocazie de a estetiza interacțiunile cu toate tipurile de public ale organizației ăsteia, care mă plătește suficient cît să tac mîlc cînd șeful nu are dreptate dar ține musai să aibă. urăsc compromisul ăsta de mor și aș...
4 poezii, 0 proze
irina
ce biografie poate avea un adolescent de 16 ani? m-am nascut inainte de revolutie cu putin timp... asta e mandria mea.... si ma incapatzanez sa visez, sa sper ca nu vor mai fi razboaie si nu vor mai exista lacrimi pe pamant... poate doar lacrimi de fericire:D
2 poezii, 0 proze
Stephen King
Stephen King a scris prima poveste cand avea 7 ani, dar a fost publicata la 18. Dupa ce a absolvit University of Maine, a lucrat ca juranlist sportiv pentru ziarul local. Preda Engleza la Maine's Hampden Academy cand primul sau roman, Carrie, a fost publicat, in 1974. Mai bine de un deceniu a fost cel mai popular scriitor din America. A publicat carti atat sub numele sau, cat si folosind 5 pseudonime, cum ar fi Richard Bachman (una dintre aceste carti a fost ecranizata - The Running Man - in 1989, si l-a avut in rol principal pe Arnold Schwarzenegger). A jucat de asemenea roluri mici in cateva filme bazate pe scenariul sau si a debutat ca regizor in 1986 cu filmul Maximum Overdrive. De asemenea a regizat cinci episoade din serialul TV Stephen King's The Golden Years. Alte contributii ale sale in TV includ: It! (1990), Sometimes They Come Back (1991), The Tommyknockers (1993), The Stand (1994), si The Langoliers (1995).
1 poezii, 0 proze
Olteanu Marius Stefan
Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut sa suferi. Danseaza ca si cand nimeni nu te vede. Canta de parca nu te-ar auzi nimeni. Traieste ca si cand ar fi ultima zi pe pamant. Cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai, cand simti ca viata nu are nici un rost gandeste-te la cei ce mai au doar o zi de trait, cand simti ca vrei sa mori gandeste-te ca altii ar da orice sa traiasca....iubeste-ti viata si mai ales prietenii...E cel mai de pret lucru.
1 poezii, 0 proze
Anghel Ioana
Viata e cea mai buna biografie pe care o poate avea un om!!
1 poezii, 0 proze
Rosu Alina
sunt nascuta intr-o f frumoasa seara de mai intr-o peroada cand timpul avea f mare rabdare cu oamenii si cand parintii mei isi doreau cu disperare o fetita .o data cu nasterea mea trandafirii albastri si-au scuturat petalele moi peste trista patura a amintirilor.cu trecerea timpului in locul trandafirilor albastri au rasarit niste trandafiri rosii dupa care au rasarit tot mai multi trandafiri albi care au rezistat pana azi.
1 poezii, 0 proze
bizau
Povestea unei fete de 16 ani A fost odata o fata,care avea un prieten stabil,erau impreuna de aproape 1 an....Dar acest baiat era extrem de gelos,si nu ii permitea sa faca absolut nimic.Fata se certa tot timpul cu el....Deci sa zicem ca fata se numeste Alina,ea avea probleme cu mama sa,din cauza prietenului ei..deci sa zicem ca el se numeste Marian.Alina sa saturat de atatea probleme,de atata suferinta,probleme,lacrimi..etc... Ea a decis sa se inchida in sine...sa nu mai vorbeasca cu nimeni.....Din acea zi Alina a devenit o fata..cu care nu se mai putea vorbi......ea plangea,suferea ..dar nimeni nu stia.... Tot asa a durat un timp,de suferinta,si lacrimi.Alina se gandis-se ca sa fuga de acasa...si..chiar asa a si facut.....!!Fara sa stie nimeni intr-o domineata cand ea trebuia sa plece la scoala,si-a pregatit ghiozdanul cu haine si tot ce ami avea nevoie...si a plecat....A plecat de acasa... unde ea avea tot ce isi dorea...!A ales sa plece pe un alt drum...deoarece ea nu a mai putut...
1 poezii, 0 proze
Marie Jeanne Chiriac
"Ideile sunt precum iepurii. Iei o pereche și înveți să-i crești și în curând vei avea o duzină." Steinbeck
9 poezii, 0 proze
lucian danilov
de mai bine de 15 ani trăiesc din mici expediente niciodată nu am avut o slujbă stabilă nu cred că voi avea vreodată autodidact absolvent de liceu adică o haimana fără ocupație îmi place să pictez
1 poezii, 0 proze
Barbu Mihaela Andreea
Intr-o lume stapanita doar de egoism,de incertitudini de materialism si superficialitate s-a nascut un copil,un lastar care avea sa creasca frumos si puternic...care voia sa rodeasca fruct ales desi se nascuse din spini,avea speranta si determinare rabdare sa astepte primavara si vara existentei sale!Timpul a trecut greu,cu vant si ploi,umbrit din toate partile,ma zbat sa ajung la lumina,sa infloresc si sa demonstrez tuturor ca simtamintele pure din sufletul uman sunt nestemate nepretuite,asta-mi e averea!Desi deznadejdea,nesiguranta,eliberarea prin abandon ma apasa,de fiecare data o sa las in urma o samanta salvatoare si o sa renasc precum Phoenix din propria mea cenusa... Sunt poate,doar un copil maturizat inainte de vreme...
10 poezii, 0 proze
Avea dreptate
de elena gheorghiu
Avea dreptate un taliban bâtrân când spunea să cotonogim speranța. Trecutul dacă este doar un chin iar dacă în viitor zâmbește ignoranța e doar bilanțul unei vieți care are nota 2 la purtare. Avea...
Hitler avea dreptate
de Victor Potra
- pentru Raluca - Hitler avea dreptate când s-a revoltat împotriva jidanilor care fac copiii să moară de foame doar că nu jidanii sunt vinovați ci copiii pentru că le e foame. În anii '30 s-a născut...
Pace în dreptate
de Stelian STANCU
Putem avea dreptate E buna, sănătoasă Dar nu e loc de toate Fără a fi aleasă, Ea pacea ce-i stabilă În strânsă libertate Ea pacea fără tihnă Cu sucul de dreptate. Căci poţi ceda o zi Şi următoarea-i...
Dreptatea Marțianului
de Preoteasa Marinela
Nu voi merge cu mașina, că a înghețat benzina! În s.o.s-ul de pe Marte, marțianul avea dreptate.
Dreptatea e-n ochii femeii
de Alex Vâlcu
M-am uitat, de dimineață, în oglindă. N-am mai numărat firele albe de păr de pe cap,de pe față și din mustață. Sunt mai multe decât cele negre. Pe zi ce trece, sunt tot mai multe. Pe stradă m-am...
Simple gânduri cu arbori și urbanism IV (Þepele Orașului)
de Burlacu Ioan
Avea dreptate profesorul ecuadorian ce trăise tragedia despăduririlor masive ale țării sale, avea dreptate și celebrul artist care spunea că întotdeauna natura se administrează mai bine singură. De...
Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 36
de marin badea
Avea dreptate mama când spunea că este bine la orfelinat. Mihăiță, fratele meu, stă tot aici, dar într-o altă clădire, pentru ăia mici. Sunt tuns la chelie și semăn cu un pui de vrabie, adică tremur...
De ce nu o Românie rațională?
de Paul Simion
Paler avea dreptate . Succesul în România înseamnă prostituție , tupeu și șmecherii. Ei , probabil din acest motiv impresia că lucrurile sunt aranjate înainte de a le încerca. Te izbești cu capul de...
sfat intelept
de Basoldea Iulian
Bunicul meu avea dreptate Când îmi zicea cam în răspar Că mințile nu-s luminate Dacă pe cap e prea mult păr!
O iubire destramata 22
de nicolae costel alin
O iubire destramata Avea dreptate ca trebuie sa fiu tare sa nu ma supar sau sa accept suferind ce veste imi da, dorea ca orce ar fi cand va implini 18 ani sa se duca la o manastire pentru un an,in...
