Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Atemporalitate ritmică"236 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
CSFC

CSF

AutorAtelier

Ce înseamnă a te scrie într-o biografie? Nu e nimic altceva decât a-ți resemna trecutul, a semna un contract, oarecum, declarându-l - pe el, trecutul - trecut. Ce-a fost a fost și așa a fost, zică-se. Scrisul, ca pasiune, nu a trăit decat în mod temporal în mine. Nu am cunoscut încă atemporalitatea acestui amor. E greu, sincer, fiindcă nu le este multora "la'ndemână". Pentru asta e nevoie de ceva mai mult. Din punct de vedere lumesc, sunt absolvent al liceului Nikolaus Lenau și am pus de-un BSc de la Imperial College London în studiile management-ului aplicat. De când scriu, am dat cu condeiul pe la mai multe competiții, agățând pe ici, pe colo câte o remarcă mai amiabilă și câte un premiu. Dintre cele trei graiuri principale în care sunt fluent, le iubesc pe toate pentru ceea ce îmi oferă: româna o ironie tandră, germana un cinism flegmatic/contemplativ și engleza un sarcasm copilăresc. Cuvinte rotunde, dar presărate cu bune intenții, ca tot în lume.

39 poezii, 0 proze

Atemporalitate ritmică

de Andrei Horia Gheorghiu

Dincolo de căderea unei frunze e o libertate bătută de vânt cu șoapte coapte în tonuri pastelate dansând... Dincolo de moartea veșnicului verde e o lamă ascuțită pe piatră în prag de sărbători cu iz...

PoezieAtelier

Poze cu pendul

de Lorena Stoica

Îmi plac pendulele mari. Dau greutate clipei. Identice, dar niciodată aceleași, secundele au fiecare momentul de glorie irepetabila. Cu o astfel de seriozitate a fost cadențata si nunta bunicilor din...

Atelier

ATEMPORALITATE

de Alexandra Pascariu

IN ATEMPORAL, DIN CAND IN CAND, CEVA MUZICAL. FIGURI MULTE, MULTE, IN INVALMASELI MARUNTE. TOTUL PE-UN FUNDAL. MASTI ILARE, TENEBROASE, PE O MARE DE ANGOASE. TOTUL INTR-UN RECITAL. TRECE CLIPA? SAU...

PoezieAtelier

Atemporalitate

de Andrei Horia Gheorghiu

Unele frunze se simt libere bătute de vânt roșii, galbene, coapte. Altele, mai țepoase, se bucură de trai lung, până când, ascuțit, o lamă le curmă scurta fericire a sărbătorilor de iarnă. Ieri, am...

PoezieAtelier

Atemporalitate

de beebuzz

Timpul trece, tu stai pe loc Spatiul se misca, tu stai pe loc Oamenii tipa din nativa lor agresivitate Sunete stridente se sparg in pereti Iar tu stai cu mintea golita De tot ceea ce ar putea sa te...

PoezieAtelier

Atemporalitate

de George Caliman

Atemporalitate Mersul trenurilor pe hartă, Pe hârtie mată, Roasă-n colțuri.

PoezieAtelier

Pe semne

de marius nițov

mi-ai cerut în atemporalitate o dezordine o dovadă că sunt petrecerea ta cea mai plăcută zâmbeai și-mi arătai genunchii răniți pe trecerea dureroasă prin așteptare n-ai crezut în nicio atingere prin...

PoezieAtelier

Si caut si vreau

de Mihai Gabriel

Si caut si vreau Sa fiu in vid Si caut si vreau Atemporalitate Si caut si vreau secunda sa ti-o adorm Si caut si vreau clipa de somn Si caut si vreau sa te inchid in neant dar caut si vreau sa te...

PoezieAtelier

obiter dicta

de Rodica Lupu

nu nu pot fi în această imagine aplecată atât de mult peste realitate eu locuiesc într-un fel de atemporalitate adunându-mă de pretutindeni într-o singură inimă și-o bucată de duh atât cât să încap...

PoezieAtelier

Legamant de logodna

de Palaga Cristine

Eu: Fum. Toamnă. Vanitate. Nimic ontologic. Atemporalitate. Reverie. Mort. Sarcasm, tranșanță, ironie. Lapte cu miere și scorțișoară. Mucegai. Profan. Mască. Atrofiere. Tendințe autodistructive....

PoezieAtelier

(In)Existential

de Laurentiu Danu

Timpul, imi pare, ca a inceput a se grabi. Incet-incet, cu totii, il urmam, fara sa stim De ce, nu ne-am putea opri, macar o clipa Din goana nebuna. Suspendati in a amintirilor atemporalitate In...

PoezieAtelier

Orizont suspendat...

de Daniela Luminita Teleoaca

Orizont suspendat... Timpul se scurge la nesfârșit, cu nepăsare și răceală absolută... Gândul se face călător peste amintiri și durere... Nu sânt în prezent, ci undeva, într-o atemporalitate care...

ProzăAtelier

Poem îngenuncheat

de Alexandra Alb Tătar

Doamne! amprente de suflet pe cer! cineva a pipăit luna lăsând-o fierbinte ca pe-o harpă de aur coardele încă arzând cineva a atins stelele și au rămas cu pleoapele vibrând căci nu mai știu în fața...

PoezieAtelier

Misterul isiac în poezia anticomunistă

de Dragoș Vișan

I. Cadru atemporal, thanatic versus epicureicul contingent Lecturând trei volume de versuri, Selene și Pan (1971), Interogația magilor (1978) și Dragostea e pseudonimul morții (1980), cititorii se...

ArticolAtelier

Volumul de versuri Pe aripile poeziei

de Alexandru Mărchidan

Există în cadrul ființării și al exprimării umane un „loc” de neînlocuit: poezia. Ea are, îndrăznim să spunem, un corespondent în lumea formelor pure. Textele poetice se află cu un picior în istorie...

Atelier

Revoluția interioară

de Gloria Steinem

„Ai venit aici să găseşti ceea ce aveai deja” (aforism budist) „Arta de a trăi nu constă în a ține sub control ceea ce ni se întâmplă, ci în a ne folosi de ceea ce ni se...

EseuClasic

PANORAME DE DINCOLO

de ROBERT TRIF

PANORAME DE DINCOLO… Lumea văzută de dincolo pare mai ireală decât lumea spirituală Văzută de acolo unde sunteți voi, dragii mei prieteni Chiar moartea pare un vis frumos pe lângă surogatul pe care...

PoezieAtelier

Carcoteala de miercuri

de Gabriel Nita

Hai mai bine să nu! Hai să nu mă apuc acum să număr steluțele ce au marcat reîntoarcerea semnăturii „Radu Lucian” în site, și nici să nu întreb de rezultatele „experimentului” său. Hai să nu pomenesc...

Atelier

Revoluția interioară

de Gloria Steinem

„Ai venit aici să găsești ceea ce aveai deja” (aforism budist) „Arta de a trăi nu constă în a ține sub control ceea ce ni se întâmplă, ci în a ne folosi de ceea ce ni se întâmplă” „Fericirea înseamnă...

EseuClasic