Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Asupra noastra"20100 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Afrodita PopescuAP

Afrodita Popescu

AutorAtelier

„Esența și viata nu pot fi văzute. Ele sunt cuprinse în lumina cerului. Lumina cerului nu poate fi văzută. Este cuprinsa în cei doi ochi” - Secretul florii de aur Amintiri, vise, reflecții - Carl Gustav Jung “Pe o stradă îngustă roțile căruțelor a doi țărani se încurcară între ele. În loc să urmeze cearta la care te-ai fi putut aștepta, fiecare murmură cu politețe reținută niște cuvinte care sunară în genul adukan atman și însemnau: “’deranj trecător, nici un suflet (individual)”. „Căci misiunea omului ar fi, din contră, să conștientizeze ceea ce provine și i se impune din inconștient, în loc să rămână neconștient de acest conținut sau identic cu el. În ambele cazuri, ar deveni infidel menirii sale de a crea conștiință. Pe cât putem discerne, unicul sens al existenței umane este să aprindă o lumină în tenebrele ființei ca atare. Este chiar de presupus că, după cum inconștientul acționează asupra noastră tot așa e și el influențat, la rândul lui de sporirea conștiinței noastre” Petre...

58 poezii, 0 proze

Cuviosul Ioan de la ValaamCV

Cuviosul Ioan de la Valaam

AutorClasic

Staretul Ioan de la Valaam a fost unul dintre marii duhovnici ai secolului XX, desi ramas necunoscut de multi . In scrisorile sale se regasesc asemanari cu arhimandrit ul Sofronie Saharov, ucenicul Sfantului Siluan. Asemenea acestuia din urma , care avea doua ierni de scoala, parintele Ioan provine dintr-o familie de tarani din Rusia. Adevarata sa scoala a fost rugaciunea si smerenia , caci "teolog este cel ce se roaga si cel ce se roaga este teolog". In viziunea Cuviosului Ioan, noi nu vom fi judecati dupa numarul închinaciunilor ori al metaniilor, nici dupa respectarea formala a multora din regulile exterioare ale credintei, ci dupa dragostea de Dumnezeu și de aproapele, de care depind duhovniceste viata și moartea noastra. Calea Dragostei, esentiala pentru a primi harul, implica însa virtutea smereniei în nenumaratele sale aspecte, asupra carora parintele nu contenește sa revina: cunoașterea propriei pacatoșenii, pocainta, necontenita învinovatire de sine, iertarea, dragostea de...

37 poezii, 0 proze

CM

Ciuhurianu Marius

AutorAtelier

student la Universitatea "Gh. Asachi",Facultatea Constructii de Masini si Management Industrial(domeniu:Inginerie economica ),anul III . student la Universitatea "Spiru Haret", jurnalism. Nascut in zodia capricornului, actionez tacit si ma raportez la impulsuri indulcite de o viata boema. ma pregatesc de o reintoarcere asupra celor scrise de mine,,, Studiile de specialitate nu sunt necesare in meseria asta; trebuie totusi sa fii capabil,sa ai anumite atuuri. in unele cazuri ,nu suntem intelesi sau pretindem pur si simplu doar pentru a ne refugia in lumea noastra. comentariile {poate} se pot face oricand,dar sa scrii nu iti poti propune pur si simplu; ACEASTA nu este o bibliografie uneori cer asistentza din partea prietenilor,cand ma pierd printre idei... email: margothchk@yahoo.com

3 poezii, 0 proze

Valentin BoeruVB

Valentin Boeru

AutorAtelier

Bucureștean prin naștere,român prin definiție,umanist universal prin formație. Îndrăgostit cu patimă de viață, sub toate aspectele, promovez respectul pentru creație și creatori, considerând că ei sunt atlanții și cariatidale ce susțin cu fruntea cerul și pământul. Am colaborat cu presa în țară și străinătate, publicând atât producții grafice, cât și încercări literare. Am încercat să armonizez în priectele mele lemnul, plantele, piatra și betonul cu sufletul oamenilor. Bilanțul fiecăruia din noi ar trebui să ne facă să ținem capul sus, iar înțelegerea celor din jur să ne înconjoare ca rezultat al girului, pe care noi înșine, îl acordăm celorlalți. Cel mai mare câștig este cantitatea de respect pe care o transmitem și o primim. Aceasta, numai dacă dorim să știm că nu trăim degeaba, rezolvând fericit și nu creând probleme. Ființa noastră nu poate decât să arunce câte o rază de lumină, sau umbră, asupra celor care ne înconjoară. Fiecare după putința, dorința și educația cu care a fost...

150 poezii, 0 proze

Lucian CostinLC

Lucian Costin

AutorClasic

Lucian Costin (n. Ion Gh. Costiniuc pe 11 noiembrie 1887 în Lisaura, jud. Suceava - d. mai 1951, Caransebeș) a fost un poet, memorialist, folclorist, dialectolog, pedagog, geograf, publicist și traducător român. A fost directorul revistei Banatul literar din Caransebeș. Opere * Graiul bănățean: (Studii și cercetări), Cartea Românească, Timișoara, 1926 * Cântecele mele, ? (ediția a 2-a în 1927) * Priveliști și reverii, Institutul de Arte Grafice "Cartea Românească", Timișoara, 1929 * Astrale, Tipografia Tiparnița, Craiova, 1931 * Literarische Ausblicke, Caransebeș, 1933 * Peisagii și simfonii, TIp. Eminescu, Craiova, 1936 * Monografia satului Lisaura (Jud. Suceava), Editura noastră, București, 1939 (în colaborare cu Gheorghe Mihuță) * Balada bănățeană: Studii asupra folclorului bănățean, Tipografia Unirea, Craiova, ? * Ghicitori bănățene: Studii asupra folclorului bănățean, Tipografia Unirea, Craiova, ? * Câteva note despre inducția poetică: (Chestiuni de estetică literară), Cartea...

1 poezii, 0 proze

AI

Akhenaton (Amonophis IV)

AutorClasic

Aceasta este viziunea istoricului James Breasted asupra celei mai complexe personalitati din antichitate, Amonophis IV, cea mai simpla si cea mai corecta dintre toate cate au fost exprimate pana astazi. In urma cu aproape 3800 de ani, istoria Egiptului cunostea o perioada de criza statala prin prabusirea Regatului Mijlociu si faramitarea teritoriala consecutiva, parte din teritoriu fiind cucerita de hicsosi – este a doua Perioada Intermediara din istoria antica egipteana. Dupa 200 de ani, alungarea hicsosilor si readucerea Egiptului sub o singura coroana este infaptuita de Ahmose (Ahmosis I), o capetenie tebana care devine astfel primul faraon al Dinastiei XVIII si deschide o noua perioada de cuceriri, Regatul Nou. Succesorii sai au urmat politica expansionista, unii dintre ei fiind foarte cunoscuti: Hatshepsut (Makare), prima femeie faraon, si Tuthmosis III, faraonul care va duce granitele Egiptului acolo unde nu vor mai ajunge vreodata. Politica statala devine treptat din ce in ce...

1 poezii, 0 proze

MaryM

Mary

AutorAtelier

Intr-o zi m-am napustit asupra propriului Eu nu l-am gasit dar pe locul in care statuse era o lacrima.

43 poezii, 0 proze

CV

corina mihaela vascul

AutorAtelier

Născută acolo unde natura și-a lăsat amprenta asupra creației,crescută la sat și în credință românească am reușit să ajung pe culmi înalte ale vieții. Data și locul nașterii: 8 martie 1986 Ultimele studii: Univ. de Vest Timișoara, Facultatea de Litere,Istorie si Teologie, secția Franceză-Germană, an II(2007) Alte activități:dans de societate, voluntariat

9 poezii, 0 proze

ioan serbanIS

ioan serban

AutorAtelier

prezentul e mult prea interesant pentru a zabovi asupra biografiei

5 poezii, 0 proze

Catalina OdoleanCO

Catalina Odolean

AutorAtelier

Nascuta la Sibiu in anul 1984 imi urmez cararea vietzii ce-si poarta manta asupra mea. M-a binecuvantat cu mult talent si placere pentru artele placute auzului, ochilor si mintii. Traind o viatza minunata alaturi de prieteni, pe plaiurile romanesti am apucat sa simt sentimentul adevaratei prietenii, iubiri si mai ales dragoste fata de patrie. Acum ca sunt departe de patrie imi duc viata aici in America, dar cu promisiunea ca nu-mi voi uita niciodata radacinile!

4 poezii, 0 proze

Asupra noastra

de Gabriel Nita

Mana mea, ridicata asupra zilei si universului intreg, sculpteaza-n inserare stele ascutite - destinul meu, destinul tau - pe cer.

PoezieAtelier

Nu crezi că eu semăn cu tine?

de George Ene

De-asupra noastră un nor singuratic, automodelându-și cu grabire conturul imens. O întreb: “Nu crezi că norul ăla seamănă cu mine?” Înfipt în mijlocul câmpului, ca un paznic nemișcat – un copac...

PoezieAtelier

muntele meu albastru

de bianca marcovici

lingouri de ură aruncate asupra noastră trezindu-mă îmi împreunez mâinie și-ți zic: priveste cerul atât timp cât e plin cu păsări blestemele-s \"floare la ureche\" erotismul, vibrația, șoaptele tale...

PoezieAtelier

VECHI MANUSCRISE

de Liubița Miletici

Ne amintim săgețile blestemate aruncate Mereu asupra noastră! Și crestătura custurii în piele, Și oamenii din râpele amețitor de adânci! Ne amintim cum, îngropați, eram De pământ mai aproape. Și...

PoezieClasic

Amorul

de matei alexandru mihai

Amorul… Nebunia lumii Se cobora asupra noastra Iar goliciunea ta Imi spargea pana la gura Tamplele… Religie nu mai exista Puritatea Devenise doar un simptom, De altfel trecator Iar salbaticia ne...

PoezieAtelier

acum când

de Marius Mitea

acum când bezna cade-n genunchi asupra noastră rodind mugurii vulturilor ce ne-or ciuguli mai apoi ficații cirozați acum când răgazul dintre mine și imaginea ta se transformă-n lame ace și cioburi...

PoezieAtelier

Triunghiul

de gina-elena afrasinei

Triunghiul cu ochiul divin își întoarce privirea asupra noastră dar nu ne împarte în buni, răi și înțelepți, ci ne transformă în oameni. Oameni cu păcate, cu bucurii și cu decepții, oameni care fură...

PoezieAtelier

Pagini albastre

de Bianca Goean

Ziua a doua Ziua întâi Uneori zilele se revarsă asupra noastră în cascadă, aerul pare atunci mai lichid, ne ținem cu greu bătăile inimii în urma secundelor, învățăm parcă din nou să respirăm. Poate...

Atelier

Spre China din Mogoșoaia-49

de viorel gongu

Oboseala acumulată pe tot parcursul acestui periplu era accentuată de șocul produs de Hong Kong asupra noastră. Vizita la Hong Kong semăna cu acel moment în care matadorul va îngenunchea definitiv...

ProzăAtelier

Nebunia

de GHETE EUGEN

Uneori avem impresia ca obisnuinta invatata si traita reprezinta starea noastra de spirit si vrem sa ne inscriem mai mult sau mai putin in limitele normalului.Insa din cand in cand(in unele perioade...

ProzăAtelier