"Astăzi mă sinucid puțin" – 18370 rezultate
0.04 secundeMeilisearchBerinde Ovidiu
Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...
22 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Petre Muntean
Nascut in anul 1988 februarie 11,intr-un oras destul de mic pentru unii dar mare pentru mine,Sighetul Marmatiei,jud.Maramures,dar avand ca si loc natal frumoasa comuna Barsana,sunt astazi student al Universitatii 1 Decembrie 1918 Alba Iulia,la Facultatea de Istorie si Filologie,specializarea Romana-Franceza,anul 2. Sunt asa cum nu ma stiti voi,plin mereu de un CEVA nebunesc. Petru Muntean
20 poezii, 0 proze
Andreea
Sunt atatea evenimente, persoane, vorbe, zile relevante pentru ceea ce sunt eu astazi... bune, rele. In fine, am invatat ca sunt atatea lucruri gri pe lumea asta, incat ma feresc sa fiu bicolora. E mult prea riscant. De asemenea, as vrea sa evit sa ma definesc raportandu-ma la un anume lucru, prefer (macar pentru inceput) ca textele cuprinse pe acest site sa vorbeasca despre starile, gandurile, emotiile, reveriile mele. Si in final, despre mine.
2 poezii, 0 proze
Sonja D. Szimon
Nascuta la Cluj-Napoca ,inginera ( Facultatea de Constructii I.P.Cluj promotia 1974 ) , emigrata in Israel 1980 . Am scris de cind ma stiu dar am publica ( deocamdata ) numai un roman "Tie" in 2004 la editura Clusium din Cluj. Actualmente lucrez la al 2-lea roman , si traduc in engleza primul . Astazi am atasat o nuvela scrisa de mine mai demult "S-a intimplat la Turda " imi pare rau ca calculatorul meu nu mai "vrea" sa utilizeze literele specifice din romaneste ( ceva s-a defectat si nu am apucat sa repar ) . Astept comentariile si "nota" ! Sonja D. Szimon
4 poezii, 0 proze
Elena Cardas
Nesemnificativa(deocamdata). M-am născut în 1959 .Scorpion.Venise iarnă înverșunată în Nordul Moldovei încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie . Nu erau nici taxiuri și nici autobuze în micul meu oraș iar o Dacie nu cred că se fabricase încă . Așa am început , cu prima respirație , primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. Încă de pe băncile scolii am cochetat cu literatura publicând în revistele de liceu dar în cele din urmă m-am hotărât pentru medicină , facultate pe care am absolvit-o în 1984 . M-am reîntors pe meleagurile natale unde astăzi sunt medic primar medicină internă. Ador să călătoreasc, îmi plac animalele și în timpul liber am revenit la prima mea iubire, scrisul. Așa s-a născut ideea de a începe un roman. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit ? Nu știu să raspund. M-am apucat tarziu de scris, poate ca pentru a scrie proza e nevoie de mai multa experienta de viata,...
9 poezii, 0 proze
Bogdan
Sunt unul dintre cei "doua mii si ceva" de indivizi de pe acest site,ce isi posteaza cateva dintre scrierile lui,scriu pentru ca asa simt,traiesc din plin viata cu toate placerile si neplacerile ei,ma refugiez intr-un alt unghi undeva in partea neutra a realitatii,observ,analizez,refulez idei si "ma hranesc cu carti",savurez inteligenta unor genii(a celor care au murit de mult dar inca mai traiesc si astazi),nu caut celebritatea(ea singura te gaseste daca intr-adevar ai talent!),blestem ignoranta si stupiditatea unora si ma revolt asupra inculturii voite. Prefer "refugiul spasmodic in realitate" si nu doresc sa ma ascund in visuri,corespondez cu trecutul,ma lupt cu prezentul si conversez cu viitorul,las melancolia sa ma mangaie pe frunte si realitatea sa ma pocneasca peste ceafa! in rest...eu pentru mine,lumea peste mine si altii peste voi! Sa ne minunam de tot si sa ma bucur de mine!
6 poezii, 0 proze
tudorache gabriela andrada
sunt nascuta in zodia varsatorului.am inceput cu asta,pentru ca eu consider ca aspectele generale ale zodiilor spun mult despre caracterul unei persoane.imi place sa cred ca sunt o persoana buna,pentru ca sufletul este cel care te reprezinta.nu pun accent pe material,deoarece in ziua de astazi materialul deterioreaza interiorul.cam atat despre mine.. nu prea imi place sa ma descriu.
2 poezii, 0 proze
Octav Chivulescu
Cine sunt eu, dincolo de omul care îsi trăieste portia de viată alături de toti ceilalti asemenea mie, care împreună formăm câteva generatii contemporane le omenirii? M-am născut (18 Noiembrie 1963) în această dimensiune a realitătii sub forma unei mici vietăti goale, ghidate de instincte. Iar când spun “goale” mă gândesc, desigur, la bagajul gol de experiente personale. Astăzi, patruzeci si ceva de ani mai târziu, sunt, ca si voi toți de altfel, o entitate imaterială de gânduri constiente ce guvernează atât actiunile trupului meu efemer cât si suma informatiilor adunate de-a lungul vietii si memorate mai mult sau mai putin în format de experientă. Sunt o constiintă de sine. Singura noastra sansă de a accede nu la nemurire - caci ar trebui sa ne mutam in Urb Binaria - ci la o existență ceva mai îndelungată decât cea a trupurilor noastre, este cea a cultivarii gândurilor izvorâte din mintile noastre în mintile celor din jur, si a celor ce vin dupa noi. Pentru a întretine continuitatea...
19 poezii, 0 proze
Iovița Camelia
Văzînd lumina zilei intr-un oraș plin de flori din partea de vest a României.Trăiesc departe de țara mea,dar văzând că toate străzile duc la Roma,pot spune că sunt aproape.Legătura mea cu poesia e un copil mic ce are nevoie de multă dragoste,e multă dragoste ce simt să exprim.Legătura cu natura,meditând asupra ei,a avut un rol important pentru că eu sunt aicea.Creșterea mea ca și persoană ma ajutat să văd mai departe de tot răul ce ne înconjoară.Trăire interioră puternică,dorința de a mă cunoaște și nu în ultimul rând de a cunoaște persoanele ce sunt aproape de mine.Tot ceea ce am făcut până acuma nu are nimica în comun cu poesia,dar trăind zi după zi până acuma,are totul.Mă consider o personă norocoasă ce reușește să găsească fericirea in lucruri simple.Nu a fost mereu ușor și nu este nici măcar astăzi,mergând împotriva cursului de apă nu va fi niciodată,dar dând iubire fără să se ceară nimica în schimb,se primește iubire.Este mai multă fericire dând că primind.Iubesc animalele având...
6 poezii, 0 proze
Astăzi mă sinucid puțin
de Mihaela Ionescu
M-am înțepat bine în universul acela era cald încă, gâfâia și-atât. Nu tu explozie, nu tu implozie, poate ar fi fost salvat. Dar ce să faci cu un univers care nu încape în sine și care nu se poate...
angoasa
de Valentin Bura
astazi voi scrie cel putin un poem daca nu doua sau trei e un fapt stabilit demult sunt chitit pa chestia asta mai ales ca n-am mai scris nimic de ceva vreme ca iubita mea imaginara adora versurile...
In trend
de Florian Catalin
În trend Este 6 : 37 de minute și 29 de secunde. Conform cărții „Cum să fii la modă”, scrise de mine, cea mai mare vedetă în viață, este cool să te trezești când răsare soarele, așa că ceasul meu cu...
Jurnalele Apocalipsei
de Nae Catalin Florian
Ploaia începuse să cadă. Mergeam de câteva ore bune pe aleea de beton și ora înserării se apropia. În stânga mea, cenușă. La dreapta, cenușă. Un imens câmp de cenușă și un miros de plastic ars care...
Mă uit mereu în urmă
de LUMINITA SOARE
Nu ne naștem cu amintiri, acestea se acumulează cu timpul și uneori ne dor, pînă în cavitatea toracică. De ce oare dor amintirile ? De ce rămîn mereu atît de straniu de singure, neîmpărtășite, ca o...
Lumea, astăzi mai goală......
de Anda Andrieș
Acest text a fost postat, ca eseu aniversar, în urmă cu aproape doi ani și jumătate, pentru un om drag nouă, celor care am avut privilegiul de a-i fi citit poeziile … Nicolae Paul Constantin, despre...
Matur...
de dragos moldovan
M-am lăsat de fumat. Și am început să beau cu măsură, mai nou. Fără excese. Fără scandaluri, și beții, și black-out-uri. Temperat... Îmi amintesc vremuri când încă nu era așa.Când încă eram un mic...
Torționarul și profa de mate
de Morar Nucu
torționarul ireal povestește firesc cum mânca două rațe clasa-ntâi apoi trecea liniștit la omorârea cu râvnă a victimelor neidentificate îi chinuia cu bătăi gospodărești la testicule până își dădeau...
Povești din mansarda Magdei-Lena
de Dana Banu
Astăzi oamenii au dispărut deodată cu toții. \"Toți\" ăsta e un personaj foarte interesant, întotdeauna m-am gândit la el ca la un posibil prieten. Astăzi nu. Nicio fereastră prin apropiere,...
,,A văzut tata pe cineva mîncînd...”
de cristina cornilă
,,A văzut tata pe cineva mîncînd...” Doi țigănuși vorbeau odată pe-un caldarîm: ,,Mă’ știi ce bun e laptele cu mămăligă?”, îl întreabă unu’ pe celălalt. ,,Dar tu de unde știi mă’?”, pare nedumirit al...
