Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Apex"21048 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
VIOREL MUHAVM

VIOREL MUHA

AutorAtelier

Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...

10 poezii, 0 proze

AD

alexandru dobrescu

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

AP

Alex Paven

AutorAtelier

Hmmmm... mi s-a spus ca sunt visator. Ei si? E chiar atat de rau sa visezi?

26 poezii, 0 proze

A

alexandra

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

AP

Alex Marius Podariu

AutorAtelier

urasc incultura

9 poezii, 0 proze

AD

Alex Dan

AutorAtelier

21 de ani,imi place singuratatea,observ si judec, imi place sa ma joc cu realitatea,scriu poezie si proza. Sper sa va placa...

13 poezii, 0 proze

AB

alex bâcu

AutorAtelier

2001 - proiect video - "Ceci N'est pas un Film" 2001 - 2002 - numeroase lucrari fotografice publicate in reviste de importanta minora. 2002 - castigator al festivalului de poezie "Noptile de Poezie de la Curtea de Arges" 2002 - Premiul Editurii Convorbiri Literare si premiile revistelor "Poesia", "Convorbiri Literare", APLER, "Vatra", "Colloquium" 2003 - debut in publicatia on-line respiro www.revistarespiro.com 2003 - expozitie de arta conceptuala "the eloquence of the ready made", amherst college, massachusetts 2003 - documentare video a seriei de happeninguri - "the architecture of the routine: confrontations 1-4" 2003 - proiect internet de documentare a practicii tatuajelor comemorative - www.memorialtattoo.com (momentan indisponibil) 2003 - absolvent al sectiilor de economie si arte plastice la Amherst College, MA 2003 - volum de debut "prozaice himere" publicat sub pseudonimul Alexandru Bacu Coflescu la editura Convorbiri Literare

218 poezii, 0 proze

AO

alexandra o.

AutorAtelier

Sunt cam romantica si trista

3 poezii, 0 proze

AI

Alexandra Ionescu

AutorAtelier

Nascuta la Ploiesti, liceul de muzica facut la Ploiesti, facultatea de muzica neterminata, in prezent muncitoare la o televiziune bucuresteana.

3 poezii, 0 proze

AP

Alexandra Cristina Puscasu

AutorAtelier

nu-mi place sa ma caracterizezn singura. consider ca cei din jurul nostru sunt cei in putere sa ne cunoasca, asta in cazul in care ii lasam cu adevarat.

4 poezii, 0 proze

Apex

de Nae Catalin Florian

Priveam păsări negre zburând spre nord Se spune că dacă vezi două stoluri de corbi într-o zi Ți se apropie sfârșitul Oricum viața-mi pare o suită de tristeți Ca-n lirica lui Bacovia. N-am vrut să fiu...

PoezieAtelier

spre apex

de Ioan Postolache-Doljești

spre apex, spre apex, spre apex copile al soarelui, ăsta îţi este destinul, îmi spuneam şi nu ştiam că-n năpădire de vis în subconştient doream refacerea oarecum a drumului făcut cândva de Hercule....

Atelier

Ratacire

de Daniel Ciolacu

Mereu ratacitor, prin imensitatea universului, insotesc soarele catre Apex. Ce animal gresit sunt! As vrea sa ma opresc undeva in spatiu: Sperand inca sa nu ma citesca nimeni, iar unghiile ascutite...

PoezieAtelier

doină de iunie

de Dacian Constantin

peste tine torn nectarul i-a crăpat florii paharul a dat colțul ierbii-n lapte în măr crește ochi de șarpe zero-n palme absolut melcu-n apex a căzut pe colină printr-un os din fântână dor am scos se...

PoezieAtelier

nu, acolo ne e interzis

de Ioan Postolache-Doljești

dacă tot n-aveți somn nu scormoniți întunericul zămislind din păreri umbre fiți ai minții și hoinăriți unde vreți cum n-aveți unde meridianele paralelele sunt ale voastre ba chiar puteți să mă luați...

PoezieAtelier

despre oameni, cu neputință

de emilian valeriu pal

când toate merg prost am învățat să nu dau vina pe nimeni doar mă întreb dacă nu cumva am făcut bine celui ce nu merită și răul prin care trec e un fel de a restabili echilibrul mi-e tot mai limpede...

PoezieAtelier

poezie on line

de popescu catalin

coautori:andro calllin mae Ne privea cerul, Când iubeam acelși simplu dor Cu ochi încercănați de timpul nor Priveam și noi supuși acestei treceri Simțeam fugind de noi această lume Imaterială plutire...

PoezieAtelier

aventurare în marele refuz

de constantinescu constantin

aventurare în marele refuz cu inima în dinți aventurat în marele refuz, prin demente sorburi înfruntând ororile unui timp involut, brigand printr-un complot al tăcerii, explorezi somnambulice spații,...

PoezieAtelier

efectul compton

de Elena Albu

azi am vorbit despre moarte ca și cum deja ne privea printre frunzele sălciilor odată cu apusul fiecare aducea câte un mort și îl punea în mijlocul cercului apoi scoteam lacrimile cristalizate greșit...

PoezieAtelier

Companion de drumetie

de Andrei Badea

Sfârșitul verii e undeva în prima decadă a lunii august. O zi aparent identică cu oricare zi a acelei săptămâni. Soarele încă nu și-a scurtat perceptibil prezența, lumina lui mai îngroașă mierea în...

EseuAtelier