Poezie
despre oameni, cu neputință
1 min lectură·
Mediu
când toate merg prost
am învățat să nu dau vina pe nimeni
doar mă întreb dacă nu cumva
am făcut bine celui ce nu merită
și răul prin care trec
e un fel de a restabili echilibrul
mi-e tot mai limpede
ce ne separă de animale:
când facem un bine nu-l facem
pentru că suntem din naștere buni
ci ca să scoatem ochii aproapelui
altfel ni s-ar atrofia degetul opozabil
întotdeauna împărțim răul cu toți
dar binele niciodată cu nimeni.
în cele mai ascunse cotloane
ne recunoaștem dipsomania
credem că suntem puternici
că facem față binelui singuri
în fond ni se cuvine
după atâtea eforturi și muncă
ținem cu dinții de el de parcă am fi
niște hiene care fură un stârv
de sub ochii prădătorului apex
uităm că și alții există
iar dacă există îi facem să nu.
când ne e rău căutăm oameni cu disperare
și dăm vina pe neputința-nvățată
ea nu se uită.
e ca mersul pe bicicletă.
001.145
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- emilian valeriu pal
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 161
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
emilian valeriu pal. “despre oameni, cu neputință.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/14165031/despre-oameni-cu-neputintaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.