Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ai venit.. ai plecat.."20301 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
41 rezultate
primul_volum_virtual

primul_volum_virtual

ColecțieEbook8 texte

Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?

de Radu Herinean

Schiopota DragosSD

Schiopota Dragos

AutorAtelier

Nu sunt cunoscut in lumea intreaga, de parca toti am fi intregi, sunt totusi un om cu capul pe umeri,daca nu as fi, nu s-ar mai povesti,era intr-o noapte cu ceata, pe la ora cincisprezece dupa-masa, chiar treizeci de minute mi se pare,cu mult soare si vant ancestral, fara miros,inodor dar insipid si in loc sa strig "Mama", n-am strigat nimic, s-au suparat si au plecat impreuna, ea cu sexul opus, el invers.Totul s-a terminat cat ai zice peste, apoi a venit viata si inca sunt inchis in ea.Acum scriu si tot muncesc, c-asa-i bine, omenesc...

41 poezii, 0 proze

C

Chwoika

AutorAtelier

mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...

1 poezii, 0 proze

GV

George Vasilievici

AutorClasic

„de o vreme înotai într-un zid. azi ai găsit ieșirea, pe partea cealaltă. eram cu tine când mi-a venit în cap asta: Te iubesc, moarte. Eu tot la tine mă întorc. Viața e doar o simplă aventură. Te iubesc, viață. Eu doar cu tine vreau să fiu. Moartea e doar o căsnicie aranjată. ai râs, tu ai fi inversat strofele. fie, le inversez, întoarce tu zidul”. (Mugur Grosu) A murit George, cu îngerii lui cu aripi de lame de ras care fumează pe la spatele lui Dumnezeu și îi aprind lumânări în față. A murit George, cu copil cu ochi bătrâni, care a privit prea mult în interiorul lumii și a scos de acolo urâtele și frumoasele, fără să aleagă. A murit George, petrecut de necredința prietenilor în dispariția sa... în Săptămâna luminată... „Acum aproape patru ani făceam cunoștință cu George Vasilievici. A trebuit să-mi spună atunci cea mai cruntă veste. Că a murit tata... Nu am putut atunci ajunge acasă și am făcut stenciluri cu Tatăl Nostru în neștire, supravegheat de George, Mugur, Miki, Alina......

0 poezii, 0 proze

GF

Gabriel FATU

AutorAtelier

S-a nascut intr-un sat numit Luminita, comuna Topolog, in judetul Tulcea. Dupa liceu a venit la Bucuresti si patru ani consecutiv a dat examen la teatru. Intr-un final a reusit, a absolvit in iulie 2000, dar vroia sa renunte, deoarece, credea atunci, "daca nu stii pe nimeni nu prea ai sanse....". A vrut sa mearga la Tulcea sa lucreze in asigurari. Primise o invitatie de la Cairo pentru festivalul de teatru din septembrie si a vrut sa mearga, totusi, sa joace spectacolul, sa nu incurce echipa. Si, s-a intors plin de glorie: a primit "Premiul pentru cel mai bun Actor". La intoarcerea in Romania, a primit un rol intr-un nou spectacol la Teatrul de Comedie, apoi la Nottara. A intrat si la televiziune, s-a angajat la UNATC (fostul IATC). Din 2004 pana in 2006 a jucat la Teatrul Foarte Mic. din Bucuresti. Din 2006 joaca in Laptaria Enache in spectacolele "HELL" de Lolita Pille (cu Adriana Trandafir, Cristi Iacob etc) si, in cea mai recenta productie marca Teatrul Daya, "SI CAII SE IMPUSCA,...

5 poezii, 0 proze

Dimitrie BolintineanuDB

Dimitrie Bolintineanu

AutorClasic

Dimitrie Bolintineanu (n. 1825 Bolintin-Vale - d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, participant la Revoluția de la 1848 și diplomat. Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine, părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în țară din Ohrida. În puțini ani ai tatălui său Ienache își făcu în Valahia o situație acceptabilă. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București; el nu apucă să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji. Orfan de ambii părinți încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se susține de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcționărești. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la departamentul „pricinilor suditești". Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără pe patul...

62 poezii, 0 proze

LD

Lidia Dondesi

AutorAtelier

Născută în Drobeta Turnu Severin, 24.09.1956, din familie de funcționari, mama având aplicare spre litere fiind provenită din familie de învățători. Copilăria mi-a fost însuflețită de zilele petrecute la bunici, multe drumuri am străbătut cu bunica la școala din satul Cătune, localitate așezată pe malul Motrului de unde am învățat primii pași spre frumosul vieții. Dar dragostea pentru frumos a venit și din partea bunicilor paterni, locuitori ai satului Bala de Sus (Mehedinți). Bunica avea un deosebit simț al culorii ce-l transpunea în scoarțele țesute în zilele lungi de iarnă, constatare făcută și de pictorul Dumitru Gheață Colibași, care nu de puține ori a colindat zona imortalizând-o în tablourile sale. Iată, că și pentru „Jocul de cuvinte”, ceea ce m-a înconjurat a fost o sursă de inspirație. Școala primară am absolvit-o la Liceul Decebal, apoi gimnaziul și Liceul de arte plastice Șt. Paulian din localitate. De-a lungul anilor am lucrat ca profesor, decorator, în prezent desenator...

15 poezii, 0 proze

Francisco BrinesFB

Francisco Brines

AutorClasic

S-a născut în Oliva (Valencia) în anul 1932. Licențiat în drept la Universitatea din Salamanca. Licențiat în Filosofie și Litere la Universitatea din Madrid. Este deținătorul Premiilor Adonais (1959) și al premiului Critica (1966). A semnat mai multe cărți de poeme care l-au consacrat ca unul dintre poeții remarcabili ai generației lui Claudio Rodriguez. Printre cărțile care i-au adus renume figurează: Jeraticul (1960), Sfîntul inocent (1965), Cuvinte pentru îmblînzit întunericul (1966) ș. a. E membru titular al Academiei Regale Spaniole. Într-o cameră imensă păstrează cărțile cele mai vechi, multe dintre ele fiind ediții rarisime din sec. al XVIII-lea. De cîțiva ani încoace, Francisco Brines s-a retras în Sudul Valenciei, acolo unde își are casa solitară, în Oliva, loc în care ființa lui se contopește cu liniștea. Adoră acest mod de viață și aceste ținuturi sacre: " Am venit aici ca să mor, zice Francisco Brines. Acum nu-mi doresc altceva, decît niște ani ca să mai pot citi cărțile...

5 poezii, 0 proze

Mihaela MicuMM

Mihaela Micu

AutorAtelier

In locul biografiei unei persoane, as vrea sa arat caracterul animalului meu de companie. Ghemotoc Să mă prezint... Ghemotoc, îmi pare bine de cunoștiință. Presupun că vă sună cunoscut numele de „Real” ? Deci trec peste orice descriere. Ceea ce nu știți voi este că, până nu demult, acolo a fost casa mea, o mare înghesuială unde am trăit cu frații și surorile mele, sau cel puțin asta îmi place să cred. În fine... lume multă, mâncare puțină, libertate redusă, iar despre dreptul la exprimarea propriei opinii nici nu mai încape vorbă. Toate astea până când i s-a năzărit unei fete să facă o vizită la căminul numărul 10, destinația Craiova, cartier Lăpuș, și văzând niște tizi de- ai mei, i-a venit straucita idee, ei și bunei sale colege de cameră, și prietenă...(spiritul_liber), să mă adopte pe mine. Nu vă spun cum, lăsându-vă pe voi să ghiciți. Așa am devenit „ șoricelul de bibliotecă ” , știu, nici eu nu cred asta, dar voi... Agitat la început, speriat de necunoscut, dar cu o...

2 poezii, 0 proze

GI

grecu ioan

AutorAtelier

Venim singuri pe aceata barca ancorata in marea vietii pe care unii o numesc traiectorie personala sau destin;dar eu ii spun simplu:sansa.Viata mea este o continua cursa spre infinitul posibilitatilor si a ocaziilor.Viata este o loterie a sanselor! M-am nascut nu demult,cu ganduri tinere,dar cu aspiratii mult mai batrane,eruptii vechii isi au inca ecoul in mine,cel caruia ii place filozofia,poate ma intelege.E foarte greu sa faci un rezumat al propiei vietii,cand aceasta e de doar 16 ani,fara sa ai sentimentul ca omiti ceea ce e important,chiar daca spui doar banalitati! Poate ca sunt un introvertit,dar atata timp cat sunt eu pot face orice,chiar imposibilul!!!!!

3 poezii, 0 proze

CL

Comte de Lautreamont

AutorClasic

Comte de Lautreamont pe numele adevarat Isidore Lucien Ducasse s-a nascut in capitala Uruguayului,Montevideo,pe 4 aprilie 1846 si a murit la Paris pe 24 Noiembrie 1870. Putine se cunosc despre copilaria lui.De Jonge scria ca Lautreamont este una dintre acele rare personalitati ale culturii occidentale,un artist,un poet fara biografie.Se crede ca Lucien a venit cu familia in Franta la varsta de 10 ani pentru a urma o scoala parizana.A parasit liceul la varsta de 19 ani pentru a calatorii,dar s-a rentors rapid la Paris pentru a scrie capodopera sa "Canturile lui Maldoror" sub pseudonimul Comte de Lautreamont(inspirat din personajul Lautreamont dintr-o populara nuvela gotica franceza scrisa de Eugene Sue). Primul "cantec" al cartii a fost publicat in 1868 iar opera completa in 1869.Editura a refuzat sa puna in vanzare cartea temandu-se ca va fi inchisa pentru blasfemie si obscenitate.Luptandu-se sa gaseasca o editura pentru a-i publica cartea Lucien incepe lucrul la o carte de poezie...

6 poezii, 0 proze

Ai venit.. ai plecat..

de Alina Cristea

De când ai venit în calea mea.. Zilele Nopțile Visele Viața... Nimic Nu mai e cum era. Și când ai plecat.. Știe-oricine! Marea Cerul Stelele Clipele... Totul iar nimic fără tine.

PoezieAtelier

de ce-ai plecat?

de Maria Boldea

De unde știu toate că sunt fără tine? Faptul că tu n-ai venit, nu-i destul? Dar cine să audă ce-i în mine? Lemnele arse se prefac in scrum... Cenusa din privirea-mi se-așterne peste tot, Mi-e teamă...

PoezieAtelier

azi ai plecat

de x

azi ai plecat doar tu, doar tu si am sperat doar eu,doar eu ca vei veni doar tu, doar tu azi m-ai lasat tot tu. tot tu si am murit tot eu ,tot eu cand ai zburat tot tu, tot tu azi te-am visat doar...

PoezieAtelier

M-ai lăsat în sat cu vaca

de Ioan Postolache-Doljești

fa Ileană iaca scriu fără pic de dușmănie niște versuri despre mine despre tine fiincă tot zici tu că vii nu știu ce-ai vorbit cu țața nici în cap ce ți-o băgat că pe tine te-o tras ața și-ai plecat...

PoezieAtelier

Dar cum ai să-mi mături iubirea?

de Anolia Lorei

Să te iert? Ce să iert... Iubirea ce-mi crește sufletul, Suferința ce mi-l frămîntă-n creație? .............................. Ai plecat, tăcînd... Neștiind... Te-ai întors acum, Să-ți mături vina,...

PoezieAtelier

Ce mult m-ai iubit…

de Daniel Bratu

Eram și eu un soi de crai, cumva, Iar tu o preacinstită și frumoasă, Când te-am adus întâia dată-acasă, Tu mă iubeai cu mult-`naintea mea… La nuntă se mirau de cum erai Toți megieșii, cât de...

PoezieAtelier

A venit azi-noapte mama

de Gheorghe Ungureanu

\"A venit aseară mama\", Vechea tristă melodie, N-o mai pot cînta căci drama Morții sale mă sfîșie... Tainic îmi apare-n vise Dojenindu-mă-ncruntată, Cum în viață, pare-mi-se, N-a făcut-o...

PoezieAtelier

Revenirea Lui

de Isvanca Manuela-Alina

Ai venit iar... Ai plecat ca de obicei Ai plecat și ai lăsat... în inima mea, Amintiri frumoase Cu care mă hrănesc zilnic. Sărutul tău suav pe fruntea mea Și-acum îl simt, îl devorez precum... O...

Atelier

Coaja de pâine

de sava mircea

Ai venit ca o ploaie de vară Ai venit să-mi tulburi liniștea Ai mei mă dăduseră afară Și tata striga:-Să te duci după ea! În mână țineam o coajă de pâine Și nu știam ce să fac cu ea, Un maidanez se...

PoezieAtelier