Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Agenții"1003 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
41 rezultate
ora-de-televizor

ora-de-televizor

ColecțieRubrică5 texte

agenția de monitorizare a presei Agonia

de Radu Herinean

NW

Neale Donald Walsch

AutorClasic

Neale Donald Walsch a crescut într-o familie Romano-Catolică în Milwaukee, S.U.A. A cântat în corul de copii al bisericii locale. A vrut să devină preot, dar, ulterior, a început să lucreze în mass-media ca reporter de ziar, director de programe la o stație de radio, a fost purtător de cuvânt al celui mai mare sistem național de învățământ școlar public, a creat și a fost proprietarul unei agenții de publicitate și marketing; a fost gazda unui talk-show la un post de radio național. A lucrat, printre altele, într-un grup al doamnei Elizabeth Kubler-Ross. În prezent, locuiește împreună cu soția sa, Nancy, într-un loc retras situat în pădurile din sudul statului Oregon, S.U.A. Împreună au constituit ReCreation, o fundație non-profit de evoluție personală și înțelegere spirituală, al cărei scop este de a-i ajuta pe oameni să se regăsească pe ei înșiși. Neale Donald Walsch merge pretutindeni în țară, ține cuvântări, orga¬nizează ateliere pentru comentarea și răspândirea mesajelor...

2 poezii, 0 proze

Liviu PopescuLP

Liviu Popescu

AutorAtelier

Liviu -Florian Popescu Date: Născut: 29.03.1976 Râmnicu Vâlcea, român Ocupație: Corespondent special Agenția Națională de Presă AGERPRES Studii: 1997 – 2002 – Universitatea Politehnică București Facultatea de Inginerie cu Predare în Limbi Străine -„engleză” – specializare inginer hidromecanic Activitate profesională: 2002 – 2008 – S.C. Energomontaj, inginer hidro, șef de lot; 2008 – 2009 - Televiziunea VTV – redactor șef, Director de Știri; 2009 – prezent – AGERPRES – corespondent special și fotoreporter; Colaborări: În prezent – Televiziunea VTV – realizator emisiuni; Revista „Infopuls” – senior editor; Revista „Criterii” - redactor; Anterior: diverse articole – Academia Cațavencu, Dilema, Curierul de Râmnic, Vocea Vâlcii Extra: Martie 2010 – publicat romanul „Universul ca Teatru” – Editura Lumina; (recenzie prof Ion Soare, revista Forum) Octombrie 2010 – publicat volumul de poezie – „Toamna cu frunze întregi” – Editura Lumina (recenzie prof Vasile Barbu, Revista TIBISCUS) În lucru:...

3 poezii, 0 proze

TL

tudor lavric

AutorAtelier

m-am nascut la Bucuresti \ntr-o familie de intelectuali - ziaristi pe bune fara "Stefan Ghe." am absolvit cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Bucuresti, in 1991. Tot de atunci lucrez in presa, la Agentia Rompres, la ziarele "Curentul", "Jurnalul National", "Realitatea Romaneasca" (loc de munca actual). Am beneficiat in 2000 de o bursa pentru tineri jurnalisti la Hanovra, ocazie pentru a lucra cateva saptamani la un ziar german. N-am gasit femeia vietii cu care m-as fi casatorit. Hobby-uri? Cititul si scrisul, de care m-am apucat serios in 2002. intre timp am "pe teava" doua romane.

21 poezii, 0 proze

Mazen RifaiMR

Mazen Rifai

AutorAtelier

Mazen Rifai s-a născut pe data de 16 aprilie 1963 în orașul sirian Alep într-o familie cu o îndelungată tradiție cărturărească. În 1984 a absolvit Facultatea de Agronomie din cadrul Universității din Alep. În prezent este corespondent al agenției de știri Ana News, al revistei Al-Nahda (Renașterea) din Kuweit și redactor-șef al site-ului www.ana-news.ro. În anul 2008, a fondat, împreună cu un grup de intelectuali arabi și români, Clubul Româno-Arab de Presă și Cultură, instituție ce promovează dialogul intercultural. După stabilirea în România, la București, își continuă, atât în arabă, cât și în română, o prodigioasă activitate literară și publicistică începută încă din vremea studenției în Siria. În limba română a debutat cu nuvela O zi de lucru publicată în revista Adevărul literar și artistic în 2007. Volumul său bilingv Frânturi de visuri spulberate (ar.: بقايا أحلام ممزقة), un succes literar al anului 2008, este o meditație amară asupra dezrădacinării, a identităților...

16 poezii, 0 proze

Lucian AvramescuLA

Lucian Avramescu

AutorClasic

Poetul si jurnalistul Lucian Avramescu s-a nascut la 14.08.1948 in comuna Sângeru, judetul Prahova. Studii: licentiat in arhitectura peisagera si ziaristica; studii postuniversitare la Intercultura-Italia. Cariera: debut in presa literara - 1970; redactor "Orizont" Valcea - 1971-1978; sef de sectie si redactor-sef adjunct la Scanteia Tineretului, unde, in perioada 1981-1985, a condus cenaclul "Serbarile Scanteii Tineretului"; redactor-sef al revistei "Slast" in perioada 1986-1989; fondator si redactor-sef al ziarului "Tineretul Liber", primul ziar tiparit in zilele Revolutiei din '89 in fosta Casa a Scanteii; fondator al agentiei de stiri A.M. PRESS - 1991, prima agentie de presa cu capital privat infiintata dupa '89. Publicatii: volume de versuri, note de calatorie, antologii, eseuri si pamflete jurnalistice. Intre altele amintim "Poeme" - Editura Albatros (1975), "Stele pe dealuri", Editura Scrisul Romanesc (1976), "Transplantul de albastru", Editura Sport-Turism (1976), "Un liber...

33 poezii, 0 proze

MM

Mitrofan (parintele Mitrofan)

AutorClasic

SCURTA LAMURIRE PENTRU CITITORI Textele care urmeaza sunt estrase din lucrarea Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian). Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: \"Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi, pentru intretinerea legaturii dintre cei in viata si cei plecati dintre ei [...]. Intr-o epoca in care gandul la moarte, sub influienta mentalitatii occidentale, este constant reprimat in favoarea unei atentii acordate exclusiv vietii pamantesti, cartea de fata reprezinta o indrumare nepretuita pentru sustinerea in inimile crestinilor ortodocsi a perspectivei pe care ne-a daruit-o Revelatia.\" (din prefata volumului 1 al editiei integrale, aparut in 1993 la Editura \"Anastasia\"). Fie ca Dumnezeu sa ne pomeneasca intru imparatia Lui, cu toti cei pe care-i purtam in ganduri si in inimi, vii sau mutati de la noi.

1 poezii, 0 proze

Mariana PachisMP

Mariana Pachis

AutorAtelier

Medalii internationale: Medalia de aur Bruxell,Salonul de inventică 1993 Marele premiu,Nurenberg 1993, Medalia Gheorghe Dima pentru scenografii de opera, 1997 Distincții: Membru de onoare al Academiei de Muzică Cluj Napoca 1995 Cavaler de Sighisoara la Festivalul medieval Sighisoara 2006, Premii pentru filmul Kandy 2015, premiu filmul Tidal Waves la Expozitia Mondială Milano, Premiu de excelență pentru țntreaga activitatea redacțională la Agenția de presa international Așii Români 2016 Celebritatea anului 2016 pentru Scenografie, Regie si intreaga activitate, Ambasador al Egalitatii de sanse 2016 Rezultate: Proiecte, expoziții, campanii publicitare, spoturi publicitare, clipuri muzicale, lansari de produse, grafica carți, spectacole inedite pentru copii, produse de arta vestimentară, galerie de costume toate genurile si din toate epocile. Primul autor de sand art din lume Prima expozitie de artă cinetică cu lichid magnetic in 1995, o premiera mondiala in domeniu. Expoziții spectacol,...

7 poezii, 0 proze

barbu roxana-mariaBR

barbu roxana-maria

AutorAtelier

am vazut lumina zilei pe 21 iunie 1990,in orasul bacau,dar ,am avut norocul de a-mi petrece primii ani ai copilariei intr-o lume de vis,intr-un sat linistit,aflat pe malul stang al dunarii ,un sat cu oameni cuminti,si cu frica de Dumnezeu.am scris inca de mica,si aveam satisfactia de a-mi fi ascultate poeziile.dupa cum era obiceiul prin acele locuri,ieseam seara dupa o zi lunga si obositoare,cu totii ,la poarta.femeile,unele coseau,altele torceau lana sau impleteau,in timp ce barbatii curatau porumb sau alte mestesuguri ce le voi mentiona in alte imprejurari; eu,nefiind prea multi copii pe-acolo,aveam de fiecare data privilegiu de a fi in centrul atentii,si astfel imi erau ascultate poziile.dupa ce am mai crescut ,nu am mai avut la tara timp de scris,fiind programul mult prea incarcat,dimineata la trei plecam la camp,si ne intorceam o data cu soarele ce se lasa peste sat.dar asta nu m-a impiedicat sa adun impresii si sa memorez imagini de o tulburatoare frumusete si...

4 poezii, 0 proze

GA

grigore avram

AutorAtelier

1. DATE PERSONALE Numele și prenumele: Avram Grigore Data și locul nașterii: 13 februarie 1964, comuna Maieru, județul Bistrița Năsăud Locul de muncă: - Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Cluj - Napoca - Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad 2. STUDII GIMNAZIALE ȘI LICEALE 1970 – 1978: Școala generală Maieru 1978 – 1982: Liceul Silvic Năsăud 3. STUDII UNIVERSITARE 1983 – 1988: Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere 4. SPECIALIZÃRI Specializare în domeniul fond forestier, specialitatea cadastru, 1994 – Centrul de Perfecționare Bușteni. Management performant pentru dezvoltarea afacerilor și imaginii organizaționale a unităților, 2000 – Regia Națională a Pădurilor. Abilități manageriale în cadrul programului de Instruire de Mediu, coordonat de Universitatea din Minnesota și finanțat de Agenția Americană pentru Dezvoltare Internațională – US AID, 2000 Management în cadrul instituțiilor și autorităților...

110 poezii, 0 proze

Carmen Tania GrigoreCG

Carmen Tania Grigore

AutorAtelier

Nascuta la Nehoiu, Buzau Domiciliu stabil in Brasov Din 2007 domiciliu temporar in Anglia -Premiul 1 la concursul „Tinere condeie” organizat de Bibl.Jud Buzău „Vasile Voiculescu”,în iunie 1977. -Premiul 1 la concursul organizat de revista „Origini Romania” Madrid,pentru românii din diaspora, ediția 2009. -Premiul 3 la concursul international de poezie Star-press, 2010 -Premiul revistei de cultura Fereastra , în cadrul concursului de literatură Agatha Grigorescu Debut in volum (dupa ani de imprastiere prin revistele literare) in 2009 cu " Pulsul taranii",ed Rafet, Buzau Prezentă în ”Antologia vinovatelor plăceri”- oct.2010, -proiect inițiat de Asociația Culturală Maria Domina și Agenția Vreau Bilet. Proza: Comoara din suflet- convorbiri cu Alexandra WilsonNoica, ed Lorilav, august 2010. Membră Liga scriitorilor români , filiala Brașov ,din iulie - 2010. Membră a Asociației Scriitorilor Profesioniști, Centrul Regional Buzău, din sept 2010.

9 poezii, 0 proze

Agenții

de Diana Iepure

“Iată robul cum zace cu șira spinării în formă de potcoavă ( nu crede nici el că–i aduce noroc”)– zice Em. Galaicu–Păun în poemul său “Cel bătut duce pe cel nebătut”. Da, îi ducem pe cei nebătuți, îi...

EseuAtelier

unei agentii matrimoniale

de dumitru cioaca-genuneanu

o fi ea bună la harfă da-i urâtă de fac hâc și voi bani să vreți pe-o marfă neaptă de codoșlâc?!

PoezieAtelier

Despre agentii nationali ai KGBului

de Boris Druță

Cu trecerea vîrstei ajungem să obținem dreptul moral la o analiză a celor trăite, să ne exprimăm opinia,să presupunem ce s-a întîmplat și ce se întîmplă cu noi, actul contemplării oferindu-ne...

EseuAtelier

Nanoiubire

de Fluerașu Petre

agenții toarnă temelii din bacterii se naște o nouă generație, mai liberă suntem singuri în univers pentru că avem oglinzi să nu rămânem mici izbucnirea noastră violentă polarizează zahăr roim...

PoezieAtelier

Undercover

de Sorin Olariu

Agenții vor intra pe fire Cu nume sub acoperire... Deci vor lucra, scrie-n aviz, Sub numele câte-unui tiz.

PoezieAtelier

Hackerițe cu hachițe (II)

de Bot Eugen Iulian

trec de agenții solari și întunecă ziua la față vocea ei galbenă anunță cod portocaliu un punct luminos trece pulsând din verde în roșu încerci să asculți de vocea rațiunii și îți auzi jugulara cum...

PoezieAtelier

privirea intoarsa

de ama ada anghel

tarmul isi inchide agentiile de voiaj peste hublouri incinse de alint si vacanta lungi nedumeriri contractile se-ntind prin grilaj ca niste centuri uzate de siguranta nu ma mai prind si-mi va fi un...

PoezieAtelier

carusel

de silvia caloianu

la mine se gândesc toți bunul dumnezeu telefoniile cola farmaciile internetul diverse agenții uniuni organizații biserici o groază de partide politice presa vecinii vecinele mașinile mașinile de tot...

PoezieAtelier

Razie și prostituție

de bodea emil felician

Pe șoseaua de centură, Trec agenții, cei cu mască. Fetișcana, prin natură, Era toată...gură-cască!

PoezieAtelier