"Ad Litteram" – 1914 rezultate
0.02 secundeMeilisearchDaniel Plăiașu
Născut la Buzău în 1988 Printre altele elev al Colegiului Național B.P.Hasdeu. membru (încă) al cenaclului literar Ad.Astra membru al cenaclului literar Ioan Alexandru membru al cenaclului de filosofie Symposion membru al cenaclului de dezbateri Ion Caraion membru fondator și președinte(încă;sper totuși să vină cineva mai tânăr pe locul acesta)al cenaclului de dezbateri religioase CREDO membru al grupului de discuții "Pâinea Vieții" din cadrul fundației Sfântul Sava-Buzău Redactor șef al revistei CREDO(atât revista cât și cenaclul de dezbateri sunt activități în cadrul Ligii Sfântul Nicolae) particip periodic cu articole la revistele Viziuni, Lacrima în ziarul local Șansa precum și în alte ziare și reviste locale. 13.01.2006 Astăzi am fost anunțat că mi s-au publicat primele scrieri literare deși insistasem ca acest lucru să nu aibă loc. Urmează ca în una din următoarele zile aceeași persoană care nu a ținut cont de rugămintea mea,să îmi aducă un exemplar din volumul în care îmi apar...
23 poezii, 0 proze
Giuseppe Ungaretti
Nacque ad Alessandria d\'Egitto nel 1888 da genitori lucchesi; in Egitto trascorse l\'infanzia e l\'adolescenza. Nel 1912 si trasferì a Parigi dove rimase due anni, frequentando i corsi alla Sorbona e vivendo a contatto con protagonisti dell\'avanguardia ( da Apollinaire a Picasso, a Bréton, Barque, Soffici, Savinio); partecipo come soldato di fanteria alla pima guerra mondiale.Nel 1917 pubblicò \'Il porto sepolto\' e nel 1919 \'Allegria di naufragi\'. Dal 1912 al 1931 lavora a Roma presso il Ministero degli Esteri; nel 1933 pubblica \'Sentimento del tempo\'; viaggia poi a lungo come giornalista e conferenziere , finchè nel 1936 approda in Brasile, a San Paolo, dove insegna Letteratura italiana. Nel 1939 gli morì il figlio Antonietto; dalla tragedia, la raccolta di liriche, \'Il Dolore\' del 1947. Nel 1942 torna in Italia, a Roma, dove insegna Letteratura italiana moderna e contemporanea all\'Università. Pubblica altre raccolte di versi (\'La terra promessa\', 1950; \'Un grido e...
4 poezii, 0 proze
Ana Virlan
1997-2005....- profesor titular pe catedra de limba și literatura română LPS Piatra Neamț -coordonator revista școlară „AD ASTRA” din 1999 Ultima instituție de învățământ absolvită: 1991-1996 Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Litere, specializarea lb. Română- lb. Franceză; Licență- iulie 1996- „Romanul psihologic al lui Liviu Rebreanu”-coord. Prof. dr. Liviu Leonte Principalele subiecte și calificări însușite -examen de definitivare în învățământ în 1998; -gradul didactic al II-lea, în 2002; -stagiul de perfecționare organizat o dată la 5 ani, de către IȘJ și CCD Neamț (competența de responsabil cu activitatea de perfecționare din școală pe componentele reforma învățământului românesc, metodică-teme: curriculum, metode și tehnici de evaluare, învățărea activă, instruirea diferențiată, managementul conflictelor, tehnici de negociere, selectarea manualelor, managementul clasei de elevi)- aprilie 2002/apr.2003 -curs de inițiere în învatamântul informatizat- CCD P. Neamț -...
4 poezii, 0 proze
Anvari
Anvari (1126–1189), full name Awhad ad-Din 'Ali ibn Mohammad Khavarani or Awhad ad-Din 'Ali ibn Mahmud was one of the greatest Persian poets. He was born in Abivard of (now in Turkmenistan) and died in Khurasanian Balkh, now in Afghanistan, and studied science and literature at the collegiate institute in Tun (now Firdaus, Iran), becoming a famous astronomer as well as a poet. Anvari's poems were collected in a Deewan, and contains panegyrics, eulogies, satire, and others. His elegy "Tears of Khorasan", translated into English in 1789, is considered to be one of the most beautiful poems in Persian literature. The Cambridge History of Iran calls Anvari "one of the greatest figures in Persian literature". Despite their beauty, his poems often required much help with interpretation, as they were often complex and difficult to understand. Anvari's panegyric in honour of the Seljuk sultan Sultan Sanjar (1117–1157), ruler of Khorasan, won him royal favour, and allowed him to go on to enjoy...
2 poezii, 0 proze
Khalil Gibran
Khalil Gibran (born Gubran Khalil Gubran bin Mikhā'īl bin Sa'ad; January 3, 1883 – April 10, 1931) also known as Kahlil Gibran, was a Lebanese American artist, poet, and writer. Born in the town of Bsharri in modern-day Lebanon (then part of the Ottoman Mount Lebanon mutasarrifate), as a young man he immigrated with his family to the United States where he studied art and began his literary career. He is chiefly known in the English speaking world for his 1923 book The Prophet, a series of philosophical essays written in English prose. An early example of Inspirational fiction, the book sold well despite a cool critical reception, and became extremely popular in the 1960s counterculture. Gibran is the third best-selling poet of all time, behind Shakespeare and Lao-Tzu. In English, prior to his death: • The Madman (1918) Twenty Drawings (1919) • The Forerunner (1920) • The Prophet, (1923) • Sand and Foam (1926) • Kingdom of the Imagination (1927) • Jesus, The Son of Man...
47 poezii, 0 proze
VIORICA UNGUREANU BERTEA
VIORICA UNGUREANU, nata,22 mai 1961 -Luogo di nascita: ROMANIA Comuna BERTEA, Jud.PRAHOVA -Genitori: ANA ENESCU UNGUREANU AUREL UNGUREANU Domicilio: România - Prahova - Ploiesti __________________________ vioricaungureanu@yahoo.com -Debutto letterario, CONVORBIRI LITERARE 1984 VIORICA UNGUREANU BERTEA libri scritti:9/ pubblicati: 2 -Debutto editoriale: MACARIE EDITORE,TÂRGOVISTE, 1994 Volume di poesie, "CEI CARE ITI IAU TOTUL"("Quelli che hanno preso tutto"), HELICON EDITORE, TIMISOARA 1997 Volume di POESIE "IESIREA DIN MINTI", ("Lontano dal cuore") -numerose publicationi dal 1984 ad oggi in riviste letterarie (Romania, Ungheria, Francia, New York; Accademia Internazionale Il Convivio - Italia, ecc.) -Interviste su Radio Romania Cultural, TV, ecc. -Importanti riconoscimenti nazionali festival letterari Studi: Laurea : * Diritto e Sociologia Università "Transilvania" /Brasov , 2004 * MASTER: CONTROLLO del turismo ecologico Tourism Management Institute, Bucarest, 2006 Lingue studiate:...
23 poezii, 0 proze
Enzo Siciliano
Conduce, împreună cu Alberto Moravia și Attilio Bertolucci, revista "Nuovi Argonauti", unul dintre cele mai perfecționate și mai moderne instrumente de cercetare a fenomenului literar din Italia. Primește premiul Viareggio în anul 1981 pentru romanul "Prințesa și anticarul". *** Enzo Siciliano (Roma, 27 maggio 1934 – Roma, 9 giugno 2006) è stato uno scrittore e critico letterario italiano. Nato da genitori calabresi, laureato in filosofia, la sua formazione è stata segnata da alcuni grandi protagonisti della cultura del Novecento: da Giacomo Debenedetti ad Alberto Moravia, da Pier Paolo Pasolini a Giorgio Bassani e Attilio Bertolucci. Prima dell'esordio letterario e dell'attività critica e pubblicistica, è stato insegnante e funzionario della Rai di cui è stato presidente tra il 1996 e il 1997. In quest'ultima funzione, suscitò scalpore la sua decisione di mandare in onda la diretta dell'apertura della stagione lirica del Teatro alla Scala di Milano con...
1 poezii, 0 proze
Alfredo Giuliani
Alfredo Giuliani (Mombaroccio, 23 novembre 1924 – 20 agosto 2007) è stato uno scrittore, poeta e critico letterario italiano, appartenente al Gruppo 63. Alfredo Giuliani si laureò in filosofia nel 1949 e fu docente di storia della letteratura italiana moderna e contemporanea presso la Facoltà di Lettere dell' Università di Chieti. Negli anni '50 iniziò ad occuparsi, come critico militante, della rubrica di poesia sulla rivista "Il Verri" e continuò con impegno questa attività fino al 1961. Tutte le recensioni che sono apparse sulla rivista sono state pubblicate nel 1965 dalla casa editrice Feltrinelli con il titolo "Immagini e maniere". Nel 1955 venne pubblicata la sua prima raccolta poetica dal titolo "Il cuore zoppo". Fece parte del Gruppo '63 e nel 1961 curò la pubblicazione dell'antologia "I novissimi", uno dei testi fondamentali della neoavanguardia, nella quale sono raccolte molte delle sue poesie accanto a quelle di Edoardo Sanguineti, Pagliarani, Porta e Balestrini. Fu...
2 poezii, 0 proze
Ana Avram
Activități literare: - martie 2009 – Debut literar in Revista “Dor de Dor” – sectiunea poezie; - martie,aprilie 2009 - Publicare grupaj de poezii in revista online “Tânărul scriitor”: - aprilie 2009 – Publicare grupaj de poezii in revista “Oglinda Literara”; - Participare cu poezii în cadrul emisiunii de radio, “Nouă ne pasă”, în perioada 1997 – 1998. - Prezentare poezii on-line in cadrul cenaclului literar “Noduri si semne” – Galati. Premii: - Premiul III – Concursul de creație literară organizat de “Lic. Ec. Adm. A.D. Xenopol”, București, 1997; - Mențiune – Concursul de creație literară organizat de “Lic. Ec. Adm. A.D. Xenopol”, București, 1998;
15 poezii, 0 proze
Camilo José Cela
Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1989. Camilo José Cela (n. 11 mai 1916, Iria Flavia, Padron, Coruña – d. 17 ianuarie 2002, Madrid) a fost un scriitor spaniol. Camilo José Cela s-a născut în 1916 la Iria Flavia, dar peste cîțiva ani familia sa se mută în Madrid, oraș care va marca profund atît personalitatea, cît și opera scriitorului. S-a înscris la facultatea de medicină, pe care a abandonat-o pentru a asista la cursurile noii înființate facultăți de literatură și filozofie. Începe să scrie primele poeme. Se înrolază de partea franchiștilor în războiul civil spaniol (1936-1939), în timpul căruia este rănit. După întoarcerea acasă, începe să aibă o atitudine independentă și provocatoare, respingând dictatura lui Franco, asemeni prietenului său Ernest Hemingway. Pe plan literar, această stare de spirit i-a corespuns adoptarea stilului literar numit "tremendismo" (cuvânt luat din limbajul corridei), care este caracterizat prin descrierea parții întunecate a...
0 poezii, 0 proze
Ad Litteram
de Claudiu Virgil Banu
Nu ai invatat nici acum sa citesti printre randuri ? Te intreb asa … ca sa ma aflu in treaba Si oricum stiu ca nu ai facut-o vreodata. Si mai stiu ca vina imi apartine in totatlitate pentru ca, mai...
Poeme accidentale. Vulnus nimirum
de Luminita Suse
nu este adevărat că ceea ce nu știi nu te poate răni tăcerea se plătește cu supoziții acerbe incertitudini mai adânci decât igrasia din biserici mai prozaice decât alegoriile biblice asimilate ad...
Vânzătorul de metafore
de radun gabor
De astăzi m-am decis nu voi mai scrie stihuri vorbesc la modul cel mai serios am să le bag pe toate într-un sac și-am să le vând în piața Matache sau mai bine la colțul Presei Libere strigând într-o...
vis bizar
de George Gîtlan
se făcea că inimile noastre se iubeau în strada mare sânii tăi îmi spărgeau pieptul respirațiile parcă parcă nu-mi mai încăpeau în plămâni dădeau pe dinafară repezindu-se să muște din toate femeile...
românia–proscrișilor- orice-poem-antum-pleacă-la-oaste-postum-nu –și –străbunicul-meu
de Cătălin Al DOAMNEI
un ostaș un sergent un sublocotenent străbunul primordial se preface franjuri adevărul e că am vrut să devin parașutist de mare altitudine infirmând orice idee de certitudine privind veșnicia și...
Spectacol-Remember Studențesc la Ploiești
de Laurentiu Ghita
Casa de Cultura a Studenților din Ploiești va găzdui miercuri, 3 martie, de la ora 18.30, o revedere a artistilor studenți de acum 20și de ani, lansați prin focurile FACS-rilor de odinioară. Vom...
oamenii realității
de enea gela
m-am visat pe coperta unei reviste literare îi ocupasem haloul purice blând adaptat tuturor grupelor sanguine m-am visat în interiorul acelei reviste în miezul ei absolut integru eu viermele gata să...
Frunza goală
de Alexandru-Valentin Petrea
Din pielea ei se scoteau bani fertili, înrudiți cu nămolul care se trimite singur la plimbare în acord de muzică plagiată, semănând cu lupii care-și pun năravurile la frigider. Totul mergea bine un...
Viata
de Orha Maria Valeria
Ce inseamna Viata? Ceva ce oamenii nu pot defini; dar cauta definitii peste tot, in toate, daca nu in carti, in sufletul lor sau in privirile celor care ii inconjoara… viata. Fiecare dintre noi se...
Cronica întâlnirii din 2 mai
de Irina Iacovescu
Pe 2 mai, căldură mare, orașul pustiu și lume \"refugiată\" la munte sau la mare ... Dintre-ai noștri, au venit în Backstage cei care \"din păcate, au rămas acasă\". A fost cea de-a treia întâlnire a...
