"Aceeasi iubire" – 20255 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIon Rosca
Nascut si copilarit tare demult in com Bulzesti, jud Dolj Acum... Sunt un arhanghel coborât De pe un zid de mănăstire Și căruia i s-a urât De-atâta searbădă iubire. Privirea nu-mi mai cată-n cer Fiindcă la mine, sub sutană, Se află-ascuns un lucifer, Simțind iubirea ca pe-o rană....etc etc In rest... inginer... mi-e dor... A,am publicat doua volume de poezii: Ninsori târzii, în 2006 la editura MJM Craiova și Decor în asfințit în 2008,la aceeași editura. Lansare de carte, critici literari locali, sinceri, fericiti ca au citit aceste cărți (cunoașterea nu aduce totdeauna nefericire)
1 poezii, 0 proze
Ioan Grigoraș
Consider că viata este cea mai frumoasa poezie. Public în cotidianul Graiul Maramureșului și în săptămânalul băcăuan "7 zile din 7". Volume: Ceremonia iubirii, Recurs pentru iubire, Apasă tasta enter, Ești poezia sufletului meu (împreună cu poeta Liliana Trif), Din paradisul aproape pierdut (împreună cu poeta Liliana Trif), Ca și cum am împărți aceeași inimă (împreună cu poeta Liliana Trif). Antologii literare: Artă Sfâșiată, Vara arsă de cuvinte, Însemnele unei tăceri, Fântâni de gând prin uni...vers, Confluențe poetice, Ceasuri de mătase, Autograf pentru m(a)ine, Roșu Mocnit și Antologia Prieteniei volumul II. Site (blog) personal http://dictionardesuflet.wordpress.com/ Profil Facebook http://https://www.facebook.com/nignutzu https://www.facebook.com/chocolatelovepoetry/?fref=ts
604 poezii, 0 proze
Caius Valerius Catullus
CAIUS VALERIUS CATULLUS cca 84 a.C., se naste la Verona intr-o familie importanta, care avea legaturi politice cu Cezar, Caius (se citesteste Gaius) Valerius Catullus 66 a.C., la 18 ani vine la Roma, unde erau si alti tineri talentati din aceeasi provincie cu el, Galia Cisalpina, cu care se imprieteneste 62 a.C., la 22 de ani incepe marea sa dragoste, iubirea pentru Lesbia, asa cum o denumeste - in amintirea marii poete din Lesbos, Safo - pe cea care a fost identificata drept Clodia, sora tribunului P. Clodius Pulcher si sotia consulului Q. Metellus Celer, asadar provenind din vechea familie patriciana a Claudiilor 58 a.C., se pare ca ii moare un frate in Troada 57 a.C., pleaca impreuna cu prietenul sau, poetul C. Helvius Cinna, in cohorta propretorului C. Memmius Gemellus in Bitinia, dar nu reuseste sa se imbogateasca 56 a.C. Catul se intoarce la Roma, unde constata ca iubita lui ducea o viata de desfrau si porneste o serie de atacuri foarte crude impotriva ei si a celor care o...
9 poezii, 0 proze
Dimache Constantin
Salut numele meu este Dimache Constantin sunt nascut in anul "sperantei" "89 si dupa cum veti vedea in poeziile mele sunt cel mai trist "copil cu barba" pe care il veti cunoaste vreodata. M-am nascut la sat in filipestii de targ sunt mandru ca sunt tzaran(nu sunt tzaranul de care voi credeti ...acei tzarani ii poti gasi si la oras). Am o viata nu tocmai perfecta,am trecut si prin rele si prin bucuri,dar mai mult prin rele,am iubit chiar daca au ramas amintiri si lacrimi ,am fost iubit de anumite fete ce nu le mai poti numi fete(chiar daca substantivul "carpa" este la feminin),am vazut moartea in fatza ochiilor,am vazut si speranta intr-o lume a morti ,am vazut pana si miracole in aceeasi lume. Sunt un tip care ma indragostesc repede,dar imi trece la fel de repede,sunt un baiat care isi cauta iubirea intr-o lume in care aceasta este doar un mit(ceea ce vezi doar in basme si in filme de dragoste)
4 poezii, 0 proze
Lorelei
M-am nascut intr-o minunata zi de Mai, rezultat al dragosetei pentru iubire, dintr-un muntean de pe plaiurile dulcei Bucovine si o floare de la ses, intr-un cartier din Bucuresti. Cautatoare a fascinantului si neobisnuitului, dorind libertate in miscari si gandire…..au fost elementele cu care parintii mei au inteles ca trebuie sa ma incurajeze. In timp, am invatat sa traiesc fiecare clipa, s-o pretuiesc, s-o simt. Am invatat sa traiesc frumos, sa iubesc dragostea pentru iubire, sa daruiesc din ce am, sa nu-mi pierd credinta in oameni si speranta chiar daca Lectiile de Viata pe care le-am primit au fost, uneori, destul de dure si mai am de invatat multe. Imi place sa-mi astern pe hartie gandurile, impresiile, dorintele…..ma iubesc pentru ca exist si iubesc Viata in aceasi masura. Am avut o copilarie fantastica, am invatat sa iubesc si am cunoscut natura in toata splendoarea ei, m-am contopit cu ea sub toate formele, am simtit-o cu fiecare fibra a trupului. Din 1987 lucrez in Ministerul...
14 poezii, 0 proze
Vojislav Ilić
Poet înzestrat cu o sensibilitate și expresivitate artistică aparte, reformator al liricii sârbe, Vojislav Iliæ s-a născut în anul 1862 la Belgrad și a murit în anul 1894 în aceeași localitate. Scriitorul a abordat o gamă diverse de teme, predominante fiind tema naturii și aceea a iubirii. Natura este surprinsă în toate anotimpurile, într-o bogată varietate de ipostaze și în tablouri de o mare plasticitate a imaginii. Opere ,,Poezii\'\', I, 1887; II, 1889; III, 1892.
2 poezii, 0 proze
ana andone
Am vazut lumina zilei intr-o frumoasa zi de toamna,intr-o familie modesta de la margine de Bucuresti.Copilaria mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei,intr-un sat prosper de pe malul Mostistei.Acolo am invatat sa fiu atenta la tot ce ne inconjoara,de la firul ierbii pana la cerul instelat si sa prefac totul in senzatii,dezvoltand o anumita sensibilitate si o inclinatie catre vis si poezie.In gimnaziu obisnuiam sa scriu intr-un caietel "scrisori pentru fluturi si pietre",obicei pe care il am si acum atunci cand inima se revarsa. Drumul in viata mi l-am hotarat de cand eram foarte mica si obisnuiam sa ma joc " de-a scoala".Asa ca mai tarziu nu a fost deloc intamplator faptul ca am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Bucuresti si apoi ale Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.Se implinesc 20 de ani de cand scoala imi e si casa si rai si iad in acelasi timp. Imi doresc ca lumea sa fie mai buna,mai luminoasa si mai plina de iubire si poezia e o cale...
144 poezii, 0 proze
Anton Cristiana
M-am născut în Săveni (județul Botoșani), într-o noapte târzie de vară, pe 29 iunie, într-unul din anii copiilor indigo (1988). Locul în care mi-am petrecut primii doi ani de viață nu mai au nici o importanță - ne-am mutat la Sighetu-Marmației în 1990 (anul în care s-a născut Ale) și acum studiez limbile străine la Colegiul Național "Dragoș Vodă", în același oraș... ...Pe măsură ce răceala și neconcludența timpului au crescut, m-am văzut printre oameni, fără să știu că pornesc din cuvinte și sfârșesc tot acolo. Suflul divin a permis unei profane însetate de cunoaștere să trăiască în lume (sau în afara ei) într-o dimineață crudă de vară, când soarele încă dormea... Trăiesc lângă mare, cu ea în suflet..Doar în ea se mai revarsă toate cărările marilor întâlniri, la fel și iubirea mea stranie pentru o carte : Casa somnului.
19 poezii, 0 proze
Ionita Ioana
Am 14 ani. Fiind o copilitza si in acelasi timp foarte matura, innocenta si diavolitza, prada durerii si iubirii, pot zice ca inca nu mi-am format caracterul, sau daca mi l-am format el este caracterizat prin doua elemente opuse, gen foc si apa, placere si durere...
5 poezii, 0 proze
Dobrotici Ilarion
1991-Ma nasc in comuna Cartita. 1992-Scriu prima poezie,intitulata "Direct Din Scutec" 1993-Invat prima limba straina:romana. 1994-Intretin primele relatii sexuale(cu Joiana). 1995-Absolv clasa I,fiind primul din clasa. 1996-Scot primul volum de poezii: Suflet De Rrom. 1997-Primesc prima diploma de exceptie de la Academia Romana. 1998-Nimic notabil.Aceleasi poezii. 1999-Primul roman numit "Cimpanzeul Spatial" 2000-Al doilea roman-"Cimpanzeul Spatial II"-lansare la Roma. 2001-Premiul Nobel pentru Literatura Si Poezie. 2002-Primul scenariu de film "Titanic" 3 ani de pauza intensa in sanul...iubitei. 2006-Prima calatorie in Cosmos,prima fecala aruncata peste bord. 2007-Incepe declinul. 2008-Continua declinul. 2009-Declinul isi atinge punctul final. 2010-Vanzator la McDonalds.
1 poezii, 0 proze
Aceeasi iubire
de pop romeo
Ca si cum eram destinati nasterii universului am asistat cu evlavie la ridicarea inimii tale in fiinta mea.Ai fost martora regasirii mele in tine,cu surasul desprins din piramidele egiptene.Ai luat...
În aceeași iubire
de Bumbac Elena Laura
Creștem prelung în verile care ne-au născut fericiți cu soarele-n tălpi ca o mărturisire așteptată îndelung în biserici. Stăm pe vârfuri în aceeași iubire și mâinile ne-au adormit împreună ceruri....
Iubire adevărată
de Liviu Florin Căpitan
Despre iubire Atunci știi că iubești cu adevărat Când distanța-i pedeapsă și tăcerea un chin, Când cu lacrimi privești chiar și cerul senin Iar în piept bate tare gândul curat. Dragostea e calea...
Iubire fara pret
de beebuzz
Cand plangi sa te tina in brate Cand cazi sa te ridice Cand razi sa rada cu tine Si mereu sa te iubeasca bine. Cand fugi sa nu te opreasca, Si cand totul o sa fie negru, sa te mai doreasca. Cand...
Iubire divină
de Toth Arpád
Iubire divină dulce floare, Vise senine de orice culoare, Să susure iubirea ca un izvor, În inimi deschise făr’ de zăvor. Iubire divină floare rară, Fă Doamne ca să apară, Aceeași iubire între...
Din iubire pentru neam și țară
de Camelia Tripon
Din iubire pentru neam și țară Azi, pentru mine, nostalgia anilor de școală este tot mai puternică. Acolo unde părinții n-au îndrăznit să mă învețe, sub influența întâmplărilor triste datorate...
Jocul de-a dragostea
de Cristian Fara
Pe aceeași linie curbată mai întâi de Nichita citesc două poeme străine de dragoste zâmbesc virgulei cu două puncte și o paranteză: un pas mai aproape de orizont - un pas mai departe de țărm în...
x și y...la puterea k...
de ioana matei
el într-o lume ea în alta hrănesc aceeași IUBIRE...
Sunt câteva milenii
de Mihaela Merchez
îmi legănam copiii de câteva milenii iubiri în aceeași Iubire nu erau legănam grâul de seară grâu de vară adunam strâng pumnii și-atât de mult cer se adună și-atâta iarbă crește în ochii care nu mai...
Pierdut
de grama marius
Același vis neștirbit, aceeași muzică-n fundal, aceeași iubire ce ne-a pătruns, și totuși un gol nepătruns creștea între noi, ne alunga unul de celălalt. Același text de descumpănire, fără vreun...
