"Absentul din tine" – 10659 rezultate
0.02 secundeMeilisearchElisabeta Bogatan
Elisabeta Bogățan s-a născut la 14 septembrie 1949, în Sânnicolaul Mare, județul Timiș. Clasele primare și liceul le-a făcut la Sânnicolaul Mare. Între 1967-1972 a urmat cursurile Universității din Timișoara, Facultatea de Filologie, secția română-franceză. A debutat în “Forum” , Timișoara), nr. 3-4 / (9-10) din 1970 . Urmează un hiatus imens, în care a fost total absentă din viața literară și publicistică, până după revoluția din 1989. În 1990 a fost redactor la periodicul Datina, în 1993 redactor la publicația Noi, iar în 1996 redactor la publicația Vestea. Între 2002-2003 a fost redactor la Provincia Corvina În 2003 a fost înscrisă ca membru al APRP ( Ateliers Poétiques du Roman Pays ), Rixensart, Belgia În 2004: redactor asociat la Sinteze literare. În 2004 devine membră ABI (American Biographical Institute) și Professional Women’s Advisory Board 2004 -2012: director al Editurii Confluențe, Petrila 2005-2009 : redactor la revista Viața de la Est la Vest. Din 2006: redactor-șef la...
3 poezii, 0 proze
Eugen Ștefănescu-Est
Eugen Ștefănescu-Est s-a născut în Craiova, în 2 martie 1881, fiul maestrului de muzică Gh. Ștefănescu și al Eufrosinei Negoescu. Școala primară și liceul la Ploiești, apoi la București, la liceul "Sf. Sava". Câteva clase le urmează și în particular. Licențiat în drept, în 1904. Magistrat în Teleorman și Dolj, între 1906-1909. Apoi avocat, înscris în baroul de Prahova (1910), transferat în baroul de Ilfov (1923). Portărel-șef la tribunalul Buzău (1931), Brașov (1933), Alba (1934). Demisionat la 17 sep. 1934. De prin 1952 și-a pierdut total vederea, iar absența sa din viața literară a făcut pe mulți să-l considere mort. Scriitorul a încetat din viață la vârsta de 99 de ani, la 2 martie 1980, fiind înmormântat în ziua de 5 martie la Cimitirul „Eternitatea” din Galați Opere: „Zaza” (roman), „Școala dragostei” (roman, 1938), „Femei moderne” (roman,1939), „Abdulah și frumoasa Azad” (povestiri, 1939), „Zastra, fachirul” (1941), „Păunașul codrilor” (1941), „Crăiasa Liana” (1946). "Poeme",...
6 poezii, 0 proze
Vasile Vlad
Vasile Vlad, poet din România, născut în Constanța pe data de 04.06.1941. * Pedepsele (1969); * Omul fără voie (1970); * Sărbătorile absenței (1971); * Îndreptările doctorului Faust sau calea cea mai lungă (1978); * Ardere lină (1981).
17 poezii, 0 proze
Anca Ciobanu
M-am nascut in singura zi din vara in care toti se asteapta sa toarne cu galeata-si chiar a turnat.13 ani am fost suparata pe ploaie ,pana cand am realizat ca simbolizeaza belsugul-nu pe cel material,ci pe cel spiritual. Multi si-au imaginat ca mai am un nume legat de un sfant,de ziua in care m-am nascut-o vreme am considerat ca sunt fata cu parul de ape datorita ploii de mai sus-dar doar mi-am imaginat povestea…sau cine stie?Poate inca nu s-a dus vremea copilariei. Iar cat timp am fost soarece de biblioteca mi-am dorit sa devin medic sau profesor;la inceput de liceu mi-am dorit sa fiu actor,iar catre final mi-am dorit sa scriu,sa citesc,sa dictez sau sa evadez. Intre timp am devenit studenta,dar nu am de gand sa fiu absenta la admiterea de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din iulie 2010. Despre mine nu am scris niciodata,nici urat si nici frumos-poate doar fara rost-si totusi sper sa fie un pas mai mult spre maine decat spre ieri cand nebunia se transformase in...
11 poezii, 0 proze
Andu Moldovan
Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu mâna mea" sau "refuzate permanent" de colectivul editorial și pe bună dreptate, istoria și apucăturile ei. Participant destul de activ la Cenaclul Deko la fel ca și la precedentele (bune și ele chiar dacă diferite) din Club A, Backstage, Casa Eliad. Participant oarecum activ la Cenaclul Virtualia din Iași desfășurat cu efortul de apreciat al poetei Alina Manole. contact: bobadil63@yahoo.com
30 poezii, 0 proze
Stoica Nicolae Ciprian
Nascut in mijlocul verii in ciuda prezicerilor. 1987-1994 Scolar exemplar, visator si necunoscator al lumii exterioare pana in clasa a V-a, la prima "trezire" 1994-1999 Liceean plutitor ca toti ceilalti, cu putine frustrari din partea scolii, dar cu multe frustrari din partea fetelor - a doua si ultima "trezire" 1999-2003 Student mai mult sau mai putin eminent, absent fizic si mental Regretant al trecutului, visator al prezentului, clarvazator al viitorului. Mort azi, ieri și mâine.
236 poezii, 0 proze
Augustin Buzura
Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, Maramureș) este un prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Urmează Liceul la Baia Mare. Absolvă Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964). Renunță la profesia de medic psihiatru și se dedică literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale. Debutează cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963. A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 devine președintele Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. În prezent este directorul revistei Cultura. Romane publicate Absenții (1970) Orgolii (1974) Fețele tăcerii (1974) Vocile nopții (1980) Refugii (1984) Drumul cenușii (1988) Recviem pentru nebuni și bestii (1999)
0 poezii, 0 proze
Alex Ștefănescu
Alex Ștefănescu (n. 6 noiembrie 1947, Lugoj) este un critic literar român, care și-a încercat, fără succes, șansele și în alegeri, ca reprezentant pe listele de candidați pentru Senat ai Partidului Național-Țărănesc Creștin și Democrat în alegerile din 2000, în județul Suceava. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Autor al unei controversate "Istorii a literaturii române contemporane (1941-2000)", criticată pentru lipsa de structură și metodă, ca și pentru absența unor criterii literare. Deși a debutat ca poet, în 1965, Alex Ștefănescu s-a afirmat în calitate de critic literar. Din 1970 (când i s-a încredințat o rubrică de Comentarii critice în revista ,,Luceafărul”, condusă – la acea vreme – de prozatorul Ștefan Bănulescu), a scris fără întrerupere despre literatura română contemporană. Este autorul a peste 5.000 de articole de critică literară, a scris – sporadic – poezii, dar și proză sau piese de teatru.
1 poezii, 0 proze
Liviu Ioan Stoiciu
de completat Fișa biobibliografică Liviu Ioan Stoiciu s-a născut la 19 februarie 1950, în comuna Dumbrava Roșie (Canton CFR) -– Piatra Neamț. Prenumele tatălui: Ioan. Copilărie la Cantonul 248 – Halta CFR Adjudu Vechi (la 2 kilometri de comuna Adjudu Vechi și la 4 kilometri de orașul Adjud), mutat cu părinții aici din 1951 (în acest an, pe 21 iunie, îi va muri mama, Ioana Sandu; după recăsătoria tatălui, va fi crescut de mama adoptivă, Elena Berescu și va avea un frate și trei surori). Școala primară și elementară (până în clasa a VI-a), în comuna Adjudu Vechi. Adolescență (începând cu clasa a VII-a) la Adjud, regiunea Bacău / județul Vrancea. Absolvent Liceu teoretic (diplomă bacalaureat umanistică) Adjud, promoția 1967 (în anul 2000 i-a fost acordată diploma de “Cetățean de Onoare al orașului Adjud”). Studii superioare – filologie și filozofie (anual întrerupte ; 1967/1968 – Baia Mare și între anii 1971 și 1975, cu absențe – București, și cu un an de studiu pierdut – Cluj, inclusiv...
5 poezii, 0 proze
Anthony Burgess
Anthony Burgess (1917-1993) a fost un romancier și un critic englez, celebru pentru scrierea romanului său distopic Portocala mecanică, ecranizat de Stanley Kubrick. Este de asemenea un compozitor britanic. John Burgess Wilson se naște pe 25 februarie 1917 la Manchester. N-o să primească cel de-al doilea prenume, Anthony, decât mai târziu, iar pseudonimul său literar bine cunoscut nu-l va adopta înainte de 1956. La vârsta de un an, din cauza gripei spaniole din 1918, moare mama sa care fusese o actriță și dansatoare minoră cunoscută, potrivit lui însuși Burgess, sub numele de scenă The Beautiful Belle Burgess. Tatăl, Joseph Wilson, fusese printre altele, ofițer în armată, pianist, vânzător de enciclopedii etc. Se recăsătorește cu o cârciumăreasă. Burgess îl descrie ca „cel mai absent alcoolic care s-a pretins vreodată a fi un tată”. De fapt, Burgess a fost crescut de mătușa lui, iar mai târziu de mama vitregă. Copilăria și-a petrecut-o mai mult singur. Timpul pentru Tigru (1956)...
1 poezii, 0 proze
Absentul din tine
de florin otrocol
Încă te mai caut în splendorile și esplanadele sufletului. Sper să te găsesc aici sau acolo, mereu pregătită să intri, mereu grabită să pleci. Încă te mai caut în labirintul trăirilor mele, între a...
Niciodată nu este prea târziu pentru nimic
de florin otrocol
Am timp pentru orice. Îngrijorător este că am timp pentru toți. Deprimant a devenit faptul că nici măcar banalitatea nu mă mai bucură. Tocmai pentru că dispun de enorm de mult timp, uneori îl pierd...
Azi, un nou început
de Ioan-Mircea Popovici
Motto: " Într-un fel sau altul, toate se leagă Între noduri, ochiurile năvodului Eşti ceea ce eşti pentru că nu poţi fi altfel Pe Pictura aceasta dau toate nopţile mele…” Pagini de Jurnal Aşa a...
Asimetria din noi
de florin otrocol
Un banal algoritm existențial mă ascunde de tine, dar îți importă trăirile. Halucinant și obsesiv mă cobor în liniștile mele, acolo unde nici măcar eu nu mă pot atinge, unde nimicul domină laconic...
Prieteni...?
de Daniel Aurelian Rădulescu
Aveți prieteni cu adevărat? Ați stat s-analizați prezentul? Verificați întâi de-ați ”up datat” pe cel ce încă - nu de ieri - este absentul!? Trăiți convinși că e la fel, că din copil, copil rămâne,...
Spre o nesfârșită decădere
de Vlad Rusu
Doresc să sparg oglinda ce mi te arată Cu stânca ce-ai creat-o-n mine Căci ai clădit tristeți morbide Ce-mi sfarmă rostul de a mai trăi Și-mi înfig degetele-n pereții din pământ Ai gropii-n care-s...
Metamorfoze
de Daniela Luminita Teleoaca
Sunt zile în şir, săptămâni, luni, de nu vor fi chiar ani… când nu-l vede nimeni. Semenii îşi dau bineţe. Fac piaţa. Întind rufe. Răspund. Nu răspund. La telefon. La somaţii. Cultivă roşii cartofi...
Metamorfoze (2)
de Daniela Luminita Teleoaca
Sunt zile în şir, săptămâni, luni, de nu vor fi chiar ani… când nu-l vede nimeni. Semenii îşi dau bineţe. Fac piaţa. Întind rufe. Răspund. Nu răspund. La telefon. La somaţii. Cultivă roşii cartofi...
înălțare din pântec
de Ela Victoria Luca
îmi spuneai înainte de adormire ia din oră absintul trece-l prin tine lent simți pântecul o mlaștină născând umbrele celor striviți de lespezi în sângele meu se ofilesc nuferii mamă o toamnă încă o...
oleacă încă drum
de Ștefan Petrea
mă haiduceam cu tine sub norii de otavă și toate erau bune acolo,-n vremea aia azi mucegai cuprinde de nefolos odaia și vin băut în valuri e-o porție de-otravă Divinul zace-n clipă, dar eu nu-l simt...
